Revista Art-emis
Partidele factorului extern PDF Imprimare Email
Petru Romoşan   
Duminică, 09 Octombrie 2016 15:08

Petru RomoşanRomânii au suferit în anii comunismului, mai ales spre sfârşitul acestuia, de o groaznică, sufocantă izolare. Odată cu deschiderea graniţelor au plecat care încotro, unde au văzut cu ochii. Peste patru milioane dintre conaţionalii noştri lipsesc astăzi la apelul intern. Dar lucrurile sunt chiar mai rele de-atât. Cei rămaşi în interior, cei activi, cei interesaţi de viaţa publică, săraci, naivi, puţin informaţi, au început imediat după 1989 să-şi caute cu disperare stăpâni, maeştri, mentori, parteneri străini veniţi în România cu interese diverse, ale lor şi nu neapărat ale românilor, evident. Intelectualii publici români, complexaţi şi frustraţi de lunga lor izolare, de faptul că vorbesc prost limbi străine, mai ales engleza, deşi fusese predată masiv în şcoli în ultimele două decenii de comunism, odată cu reorientarea disidentă a politicii româneşti spre Vest, au încercat şi ei şi tot încearcă din răsputeri să-şi arate o „faţă internaţională". Care e de cele mai multe ori comică, jalnică sau doar caraghioasă.

Politicienii, mulţi dintre ei doctori plagiatori (de fapt, au folosit lucrări livrate contra cost, adică şi mai rău decât un plagiat), nu s-au lăsat mai prejos. Vizitele lor la Washington, Bruxelles şi Berlin au ceva din pelerinajele tradiţionale la locurile sfinte, iar ritualul, deşi găunos, e considerat providenţial. „Foştii" şi-au trimis copiii şi nepoţii la studii în străinătate, în Occident, şi nu în Rusia de astă dată, şi i-au plasat apoi după puteri la „internaţional". Mulţi dintre românii care lucrează azi la Bruxelles, Washington, Berlin sunt urmaşii foştilor. Vezi, între alţii, cazurile Dacian Cioloş, Raluca Prună, dar şi ale altor miniştri tehnocraţi.

Apariţia a două partide care par să reprezinte sau poate chiar reprezintă „factorul intern", P.R.U. - al lui Bogdan Diaconu şi Sebastian Ghiţă, cu sau fără Victor Ponta - şi Alianţa Noastră România - al lui Marian Munteanu, cu sprijinul lui Ciprian Nastatiu, Dan Puric, Ilie Şerbănescu, Mircea Coşea, Sorin Dumitrescu, Alexandru Grumaz, Radu Golban etc. -, este o reacţie naturală la evidenţa că unele partide din România reprezintă aproape numai interesele factorului extern. Bineînţeles că media mainstream aservită factorului extern se întrece în a le descrie ca formaţiuni naţionaliste, extremiste, populiste, şovine etc. Primul „partid al străinătăţii" a fost P.D.L.-ul lui Traian Băsescu. Nu conta că mulţi dintre liderii acestui partid, în frunte cu preşedintele lui, proveneau dintre „organele" interne sau urmaşii acestora. Ei săriseră hotărât în barca interesului extern, găsindu-şi în acest salt şi propriul lor interes. Înaintaşii lor făcuseră cu succes acelaşi salt în anii '50, când reprezentau interesele Moscovei deodată cu ale lor. Fuzionând cu P.N.L.-ul istoric, P.D.L.-ul a adus în noul partid orientarea accentuat „internaţională". Altădată am fi numit-o „cominternistă". În plus, a mai apărut recent şi un partiduleţ, U.S.R.-ul, care-l foloseşte ca mascotă pe Nicuşor Dan, „partid" fabricat aparent în întregime de factorul extern.

În urmă cu mai bine de cincisprezece ani, când Klaus Iohannis câştiga primăria Sibiului, surpriza a fost enormă. Atât la naţional, cât şi la internaţional. Astăzi se vorbeşte cu naturaleţe despre un al doilea mandat al lui Klaus Iohannis. Codul propagandei mainstream a evoluat deci simţitor. Factorul extern stăpâneşte aproape totul. Şi nu e deloc întâmplător că atât ultimul mandat al lui Traian Băsescu, cât şi primul mandat al lui Klaus Iohannis au fost justificate de propagandă prin votul românilor din străinătate. Deşi aceştia se prezintă la alegeri în număr foarte mic, nesemnificativ. Argumentul că românii stabiliţi în străinătate sunt mai deşteptaţi, mai „democratici" e ridicol, pentru că în majoritate aceştia nu se mai interesează de politica din România. De altfel, „politica din România" este pentru mulţi principalul motiv al plecării lor din ţară. „Partidele străinătăţii", ale factorului extern, dominante azi în România, cu pârghiile esenţiale ale puterii la purtător, nu reprezintă decât interesele multinaţionalelor, ale bancilor străine, ale grupurilor oligarhice şi ale guvernelor străine, preocupate doar de câştigul maxim şi rapid într-o ţară cu totul aservită, perfect comparabilă cu ţările din Africa subsahariană. De fapt, nu putem decât să constatăm încă o dată că „politica" ori este naţională, ori nu este deloc. Iar „partidele" factorului extern nu reprezintă pe mai nimeni din România, adică nu mai sunt „partide" şi nici nu mai fac vreo „politică".

footer