Revista Art-emis
Refugiații români din Basarabia și valurile de deportări în Siberia PDF Imprimare Email
Col. (r) Conf. univ. dr. ing. Anatol Munteanu, Membru A.O.Ş.R.   
Miercuri, 24 August 2016 18:06

Col. (r) Dr. ing. Anatol Munteanu , Membru A.O.Ş.R.. art-emisDomnule colonel Anatol Munteanu, care au fost aspectele generale privind cedarea Basarabiei în 1940 și retragerea Armatei Române din teritoriul dintre Prut și Nistru?

Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 a devenit un moment dramatic, un coșmar pentru populația Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța, care în 48 de ore s-au refugiat peste Prut. Oamenii au lăsat rușilor ocupanți casele, averile, terenurile agricole, vite, păsări, hambare cu pâine, unelte agricole, bunuri agonisite de zeci de ani și s-au refugiat cu câteva valize cu strictul necesar. Cel mai trist este faptul că neamuri și familii întregi au fost despărțite pentru totdeauna. Cedările teritoriale hotărâte de regele Carol al II-lea, de factorii politici și militari în ședințe la Consiliul de Coroană și-a dovedit lașitatea și incapacitatea de a gestiona situația anului 1940, în condițiile în care aveau la îndemână toate pârghiile puterii. Carol al II-lea putea și trebuia să ceară politicienilor și militarilor să acționeze pentru respingerea ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940, trebuia să pună în aplicare planul de apărare al teatrului de operații de est, numitul „Planul Ștefan".

Polonia și Finlanda au avut aceeași soartă, cum au procedat ei?

Finlanda și Polonia s-au opus sovieticilor, au avut lideri politici și militari, care au decis să-și apere țara, conștienți de riscul pe care și-l asumau. Sub conducerea liderilor politici și militari, armata poloneză și cea finlandeză, sprijinită de către populația celor două state, au luptat cu devotament și curaj. Gestul lor a fost apreciat de către analiștii vremii, rezistența polonezilor și finlandezilor fiind unanim apreciată ca exemplu de atitudine în momente de criză pentru un stat.

Ce vreți să spuneți? Armata Română nu a vrut să lupte împotriva rușilor, sau poate s-a speriat de barbarii sovietici?

Nu, Armata Română a vrut să lupte ca să apere Țara. La București, în schimb, au fost luate decizii care au lezat demnitatea Armatei, onoarea ofițerilor, subofițerilor și a trupei, care se pregătise, atât cât a fost posibil, în limita resurselor alocate și preocupărilor factorilor de decizie și execuție, să-și apere Țara. Nu au fost lăsați să o facă. În loc să fie puși să facă ceea ce știau mai bine, să apere direcțiile și fășiile încredințate, comandanții au primit ordin să execute ceea ce știau mai puțin evacuarea teritoriilor cedate, acțiune pe care nicio Armată nu o exersează în timp de pace. Avem ferma convingere că, luptând, Armata română ar fi opus o rezistență fermă între Prut și Nistru, pe o durată care ar fi generat o altă atitudine din partea Germaniei și Italiei. Cu siguranță ceva s-ar fi întâmplat pentru moment pentru țara noastră, poate mai bine ori poate mai rău. Am fi rămas însă în istorie, alături de polonezi și finlandezi, am fi rămas țara și poporul care ne-am opus colosului de la răsărit, ne-am fi bucurat de stimă și prețuirea prietenilor și neprietenilor, am fi fost aliați doriți, nu numai prin prisma poziției geostrategice și a resurselor țării, ci și în privința atitudinii de răspuns prin forță la amenințarea privind integritatea teritorială și suveranitatea țării. Cedarea fără luptă a teritoriilor, nejustificat revendicate, poate induce ideea, desigur falsă, privind dreptul legitim asupra acestora de către cel care a adoptat o asemenea atitudine.

Există date despre situația și numărul refugiaților din 1940?

Începând cu 28 iunie 1940, din teritoriile cedate au fost evacuate structurile militare și administrative, o parte însemnată a populației românești, în jur de 200.000 de oameni - femei, bărbați, copii s-au refugiat în județele României, în condiții grele, specifice de război, pe cont propriu.

Au mai fost și alte perioade de refugii a populației românești din zona de Est a Țării?

Trebuie de menționat că refugiații din Basarabia și nordul Bucovinei au revenit, în cea mai mare parte, în localitățile de origine în vara anului Deportari si foamete1941, după eliberarea teritoriului dintre Prut și Nistru de către Armata Română, împreună cu trupele germane. În primăvara anului 1944, pe fondul situației militare de pe frontul de Est, ca urmare a previzibilei ofensive a fronturilor 2 și 3 ucrainene, Marele Stat Major român a organizat evacuarea teritoriului dintre Nistru și Prut, ulterior și a celui dintre Prut și Siret, devenit zonă a operațiunilor militare, acțiune bine planificată și executată, în cadrul căreia resurse materiale și umane, în special cele cu relevanță pentru nevoile apărării au fost transferate în adâncimea teritoriului național. „Operațiunea 1111", denumirea dată acțiunii, a fost un succes deplin din punct de vedere al planificării și conducerii, astfel că populația refugiată nu s-a confruntat cu probleme deosebite, de genul celor din anul 1940. În cadrul operațiunii sus menționate din Basarabia și nordul Bucovinei au fost evacuate 114.945 persoane. În jur de 50.000 de persoane s-au refugiat la rude și prieteni pe cont propriu. După 1990, s-au mai repatriat (refugiat), din Basarabia în România, în jur de 30.000 moldoveni, care și-au redobândit cetățenia română, această cifră fiind în creștere.

Care au fost valurile de deportări și cine a fost deportat din Basarabia?

Regimul totalitar sovietic a folosit deportările ca metodă sălbatică de promovare a politicii în sfera socială și în sfera politicii externe. Erau deportați oamenii care nu conveneau regimului din motive ideologice. Familii întregi - copii, bătrâni, oameni bolnavi - au fost urcați în vagoane și duși în regiuni puțin prielnice sau chiar neprielnice pentru viață, în schimb, cei rămași se transformau în oameni docili și aserviți puterii. R.S.S.M. a cunoscut patru valuri masive de deportări, deși documentele de arhivă arată că familii întregi erau „strămutate" practic în fiecare lună. Deportările au fost realizate de Ministerul Securității de Stat al R.S.S.M. de N.K.V.D.-ul sovietic în baza unor liste alcătuite de „frică". Istoricul Anton Moraru descrie foarte exact modul în care operau securiștii: „Arestările s-au făcut noaptea cu forțele soldaților veniți în sate cu mașinile. Unii cetățeni care au încercat să scape cu fuga, au fost împușcați. Gospodarii arestați, împreună cu familiile lor, cu copii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcați cu forța în vagoane pentru vite și duși în Siberia. Toate bunurile - casele, utilajul țăranilor deportați - au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe dintre aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în N.K.V.D., nomenclaturii, etc. Mulți dintre gospodarii deportați nu au mai revenit în patrie, au fost împușcați pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor în numele construcției „viitorului luminos al întregii omeniri."

Primul val de deportări s-a efectuat în nopțile de 13-16 iunie 1941. Atunci au fost ridicate 20.000 de oameni și familiile acestora. Au fost deportați cei mai buni gospodari, în sate rămânând oamenii săraci, mai puțin harnici. Al doilea val de deportări a avut loc imediat după război, în 1944, și au continuat și în 1945. Au fost arestate și deportate în Siberia, reprimate sau asasinate 20.000 de persoane, care au fost învinuite de colaborare antisovietică. Al treilea val de deportări a avut loc în 1949 și al patrulea val în 1951. În total, conform „Cărților memoriei" și altor documente realizate de cercetătorii istorici, autoritățile sovietice au reprimat, deportat și asasinat circa 100.000 persoane din localitățile Basarabiei. Cunoscutul scriitor, Romulus Ruslan, scrie despre fenomenul totalitar comunist: „Venerația față de victimele comunismului nu trebuie să ia doar forma lacrimii, a florilor depuse și a liniștii necesare reculegerii, ci a unei cercetări active, din care să reiasă caracteristicile istorice ale fenomenului totalitar. Suferința noastră trebuie studiată și cunoscută de noi înșine, dar și de alții, pentru că lacrimile se zvântă, florile se ofilesc, dar documentele rămân și ele se transformă în istorie".

Domnule colonel, de mulți ani s-a trecut sub tăcere, parcă a fost ascuns fenomenul foametei din 1946-1947. Oare sunt implicate în acest eveniment organele sovietice și de partid din acea vreme?

Un alt eveniment tragic pentru Basarabia a fost foametea din 1946-1947. Acest fenomen produs de natură, în lipsa de apă și puține cereale, s-a amplificat atunci când autoritățile sovietice au expropriat, au rupt cu forța de la gura țăranului hrana, ultimul bob de grâu și de porumb. Puterea sovietică nu i-a ajutat pe oameni, i-a lăsat să moară, la fiecare 24 de ore decedau câte 5-6 mii de oameni. Din datele de arhivă ale statului, s-a constatat că în perioada decembrie 1946-august 1947, în Moldova au decedat 115.000 de persoane. În multe localități ale Basarabiei fenomenul foametei nu a fost înregistrat, iar organele sovietice au ținut sub tăcere acest eveniment tragic. Nici un conducător sovietic de Guvern, sau de la partidul comunist din Chișinău nu a răspuns în fața legii pentru ordinele date de distrugere a populației băștinașe prin foamete, pentru că sistemul totalitar de conducere venea de la Moscova.

A consemnat Anatol Ciocanu

footer