Monumentul Unităţii NaţionaleAşa suna telegrama primită de România, la 22 iunie 1916 de la aliaţii ei pentru a intra în Marele Război şi pentru a realiza idealurile pentru care urma să lupte. Acum după 100 de ani a apărut acelaşi strigăt, dar al Românilor, îndreptat către cei care conduc destinele României, exact cum era trimisă şi telegrama către conducătorii României de atunci. Acest strigăt disperat al Românilor vine în al doisprezecelea ceas şi cere cu insistenţă celor care ne conduc să se trezească şi să treacă imediat la realizarea Monumentului Unităţii Naţionale la Alba Iulia, până la 1 Decembrie 2018. Mult doritul Monument trebuie să devină o mărturie în viitor pentru ce a făcut generaţia noastră acum la Centenar şi să arate generaţiilor viitoare recunoştinţa noastră pentru toţi cei ce au făcut un enorm sacrificiu de sânge şi un efort supraomenesc pentru Întregirea României.

1 Decembrie 1918 este cea mai mare zi din istoria Neamului Românesc şi trebuie întâmpinată în multimilenara Cetate a Albei Iulia la Centenar cu un măreţ monument care să-i reprezinte pe toţi românii din Ţară şi de pretutindeni. Nerealizarea Monumentului Marii Uniri înseamnă abandonarea neamului din Ardeal, iar prin aceasta demonstrăm că nu suntem vrednici de moştenirea primită la 1 Decembrie 1918.

1 Decembrie 1918 ne-a adus Unitatea Naţională a Românilor, care este comoara noastră cea mai de preţ, ce a fost stropită cu sânge şi sfinţită cu lacrimi, şi care acum trebuie răscumpărată cu recunoştinţă şi sacrificiu, nu cu indiferenţă, delăsare, uitare, nepăsare, abandonare de către cei responsabili, de autorități, de societate.

Nicolae Iorga a declarat că războiul pentru eliberarea fraţilor de peste Carpaţi reprezintă „cea din urmă jertfă de răscumpărare pe care neamul nostru din Ardeal îl duce pentru robia lui de 2000 de ani". Generaţia făuritorilor Marii Uniri a dus Războiul pentru Întregirea Neamului care a făcut sute de mii de eroi şi a costat zeci de miliarde de lei aur, iar generaţia noastră de la Centenar nu poate sau nu vrea să ridice un monument la Alba Iulia, care să devină un simbol naţional şi un loc de pelerinaj al românilor. Prin nerealizarea Monumentului cei care ne conduc dau o palmă demnităţii naţionale, românităţii şi în primul rând ardelenilor, demonstrează că nu sunt vrednici de a se bucura la Centenar de actul cel mai măreţ al Istoriei Românilor.

Realizarea Monumentului este un vis de aproape un secol, aşa cum Marea Unire a fost visul de veacuri al Românilor şi idealul naţional în care au crescut generaţiile noastre. Iar nerealizarea Monumentului înseamnă trădara istoriei neamului, a demnităţii naţionale, a moştenirii primite, a ardelenilor şi a nu fi vrednici de comoara primită la 1 Decembrie 1918. Lucrul bine făcut înseamnă, ca la 1 Decembrie 2018, toţi românii care doresc să fie prezenţi la Alba Iulia să aibă posibilitatea să pună o floare la Monumentul Unităţii Naţionale, prin care să-şi arate recunoştinţa faţă de memoria celor care au luptat şi s-au jertfit ca noi să trăim în libertate şi să avem un trai mai fericit.