Revista Art-emis
Reabilitarea și monumentalizarea memoriei mareșalului martir PDF Imprimare Email
Grigore Grigorescu, Chişinău   
Miercuri, 06 Iulie 2016 14:34

B.P.Haşdeu-Chişinău„...Nu s-a născut încă rusul care să fie în stare a ne insufla frică [...] Rusia e în mod egal muma mândriei, a fanatismului şi a despotiei. În tendenţele de cucerire [...] caută compensaţie în glorii sângeroase şi în cuceriri". (M. Eminescu, 7 aprilie 1878, Timpul)

În consens cu magistrala afirmație eminesciană „Fiecare literatură naţională formează focarul spiritului naţional, ea arată nivelul vieţii publice spirituale", literatura are un rol promordial în reabilitarea martirilor neamului - din care face parte și Mareșalul Ion Antonescu detestat, denigrat, calomniat și sacrificat -, precum și întreaga noastră istorie. Mircea Eliade consemna alt adevăr similar: „România n-a mai cunoscut libertatea de care ne-am bucurat noi, cei care am scris între 1925 şi 1940". Actualmente, grație proniei cerești, noi beneficem de libertatea pentru reabilitarea eroilor naționali. Pare ilogic și paradoxal, dar suferințele popoarelor - după războaiele imperiale - sunt urmate-amplificate de crime ideologice bestiale: teroare de sorginte homofobă. Autorii cumplitului etnogenicod sunt despoții imperiului răului sovieto-slav. Din romanul scriitorului Ion Iachim „Cireşe pentru Mareşal" (2012) aflăm un adevăr cumplit, inimaginabil și incalificabil: încă „de prin 1898, Stalin îşi propusese şi ştia că mai devreme sau mai târziu toate popoarele mici şi mijlocii, atât cele din imperiul rus, cât şi din jurul acestuia, inclusiv georgienii, vor fi asimilate. Se va forma o nouă naţie cu rădăcini vechi, slave. În vestul Europei nemţii vor înghiţi celelalte naţii, vor lucra metodic şi peste o sută de ani francezi, italieni, spanioli vor dispărea. Despre România nici nu se mai vorbea, această ţară va fi divizată şi chiar poate din prima jumătate a secolului al XX-lea lumea va uita că a existat statul român. Nu vor mai fi păduchii baltici, nici greci, nici croaţi, nici albanezi. Un timp vor perpetua englezii, dar imediat ce Rusia va acapara Finlanda, Suedia şi Norvegia, le va cânta cucul şi englezilor (p. 7-8). După informația respective, este mai mult ca veridică ipoteza-avertisment lansată de geopoliticianul și profesorul Ilie Bădescu că - imediat după ultimul război mondial - a fost lansată cruciada pentru anihilarea națiunilor est-europene.

Întreaga mașinărie ideologică cominternistă funcționa furibund întru cosmopolitzarea și asimilarea națiunilor. După Spania, România a fost transormată în „oaia neagră" a Europei (prof. Teodor Codreanu), astfel erau diabolizate și personalitățile politice proeminente pe toate căile și prin toate mijloacele. Pe parcursul deceniului cinci, un literat foarte prolific - Isac Ludo - lansa un ciclu de lucrări cu titulatura „Paravanul de aur", unde erau denigrați inadmisibil toți politicienii naționali. Calomniada editorială era lansată în tiraje enorme. Scriitorul Marin Preda a reacționat la maniacala diabolizare a personalităților neamului prin romanul „Delirul" - lansat în 1975, care a atins un tiraj record - circa 100 mii de exemplare. Autorul a plăsmuit opera sa în temeiul amintirilor proprii pe care le păstra din Bucureştii anilor 1940-1941. A doua sursă au fost ziarele epocii respective, dar n-a avut acces la liteatura din Occident... Romanul a mers împotriva istoriografiei oficiale, aplicând lovitură de grație regimului, romancierul a inițiat terapia prin roman - deculpabilizarea României, a poporului și a Mareșalului întro epocă când continua alt delir ideologic sub mască pacifistă și acesta este meritul literar-istoric al marelui autor. Evident, de aici a început calvarul autorului, a intervenit poliția politică sovietică care impunea apariția volumului reevaluat, dar M. Preda a lansat - peste doi ani - cartea memorialistică „Viaţa ca o pradă", apoi romanul „Cel mai iubit dintre pământeni", care au avut un secces grandios grație faptului că se aștepta reeditarea și continuarea „Delirul". Marin Preda polemiza cu L. Tolstoi referitor la ipoteza că istoria, adeseori, este opera conducătorilor, prezinta portretul lui Hitler şi formulează teoria „delirului" epocilor și a persoanelor delirante. Desigur, România și Antonescu nu puteau evita condiţia „delirului" - o realitate militară infernală provocată de bolșevismul slav (apropo, de ce nu sunt deconspirate cauzele producerii bolșevismul ca accident istoric?). Au urmat atacurile asupra lui Marin Preda - care a „atentat" la reabilitarea lui Ion Antonescu. La 14 mai 1975, chiar ziarul „Literaturnaia Gazeta" imputa ieşirea din dogma cominternistă, impediment preluat și de „Europa Liberă", era reacția univocă sovietică, germană şi americană, comanda politică a unui singur centru. Acad. Eugen Simion scria: „Delirul" este un roman care isi asuma o tema grava: cum trec trei-patru tineri printr-o mare tragedie a istoriei,.. interiorul unei istorii imposibile". Autorul romanului a decedat subit și straniu în 1980, iar cauza era lesne de înțeles: curajul de a publica și nu renunța la romanul antisitem.

Conform istoricului literar Ion Ciocanu, în timpurile sovietice - despre Mareșalul Ion Antonescu - în republică scria obiectiv publicistul Foca Obadă. În epoca democratizării - Valentin Mândâcanu a dedicat eroului național mai multe pagini elogioase, Vasile Toma etc. În deceniul trecut, dr. Alexandru Moraru a inițiat studii fundamnentale, iar scriitorul Ion Iachim a consacrat o trilogie literară mareșalului. Pe la începutul deceniului actual, pentru prima dată, dr. Vasile Șoimaru socializa adevărul adevărurilor în „Cotidianul", „Timpul": ultima reîntregire a României o datorăm lui Hitler și Antonescu... Investigațiile unice și temerare ale dr. Alexandru Moraru, inclusiv ale altor cercetători de prestigiu au inspirat și posibilizat apariția romanelor scriitorului Ion Iachim - „Decameron basarabean sau Dumnezeu i-a dat omului puşca" și „Cireşe pentru Mareşal" - unde protagonistul principal este mareşalul Ion Antonescu - un subiect foarte complicat - participarea României sub conducerea lui Ion Antonescu și aliat al Germaniei la reîntoarcerea provinciilor istorice ocupate de URSS în fatidicul an 1940. Era evident faptul ca crictica literară să reacționeze pe potrivă la acest eveniment remarcabil. Nicolae Rusu a publicat una din primele cronici în „Literatura și arta" la 29 septembrie 2005 - „Basarabia, pușca și Decameronul". Exegeze minuţioase a publicat în reviste, inclusiv în lucrările sale, Ion Ciocanu („Cărţile din noi" (2011) şi „Absenţa exclusă" (2013): "Romanul este o lucrare cu adevărat valoroasă și care se „citeşte cu mult interes; Ion Iachim a înfăptuit un studiu amănunţit, s-a documentat în vastul material factologic referitor la viaţa şi activitatea Mareşalului şi a reuşit să prezinte o imagine amplă şi adecvată a marelui martir şi Erou al neamului nostru, determinându-ne să fim cu toată fiinţa alături de acel „copil din viitor" - care în roman este Alistar Vărzărescu din Codreanca basarabeană". Revista românească din Germania „Art-Emis", la 22 octombrie 2012, a găzduit un eseu foarte elogios și ingenios - „Un monument între coperţi de carte" - semnat de Gheorghe Pârlea, iar la 27 august 2012, Virgil Raţiu a publicat o cronică valoroasă în ziarul județean din Bistrița Năsăud, unde evalua judicios aportul autorului în elucidarea destinului Mareșalului etc. Cu toate acestea, constatăm resemnați un fapt foarte regretabil, consternant: romanele au fost insuficient promovate de criticii literari și de specialiștii în materie de istorie. Asupra situației respective inadmisibile s-a referit scriitorul Ion Ciocanu în mai multe alocuțiuni publice.

Romanul „Decameron basarabean sau Dumnezeu i-a dat omului puşca" (N. Rusu), apărut în 2005, spre deosebire de „Decameronul" lui Boccaccio"reflectă istoria tragică a românilor înstrăinați, este un roman-document care „poate sta cu cinste alături de zguduitorul roman documentar al lui Paul Goma intitulat „Basarabia" (prof. Theodor Codreanu, 2005). Tot prof. Theodor Codreanu elucida alt adevăr fundamental: „...cred că numai un scriitor basarabean putea să creeze imaginea unei Basarabii a Mareşalului. Li se va părea unora idealizantă şi „incorectă politic". Cert e că ea convinge, căci autorul rupe din adâncurile fiinţei sale ingenuitatea atât de necesară artei şi pe care postmodernitatea a pierdut-o". Al doilea roman - „Cireşe pentru Mareşal" - a fost conceput şi ca un obol al autorului adus memoriei legate de începutul calvarului Basarabiei - împlinirea a 200 de ani de la raptul produs în 1812. În epilogul lucrării „Cireşe pentru Mareşal" autorul scrie: „Cu regret, consecințele acestui rapt s-au agravat. Ca să-mi trezesc conaționalii, am strigat și eu cu eseul „O istorie a expansiunilor rusești" și cu acest roman despre Mareșal" (p. 364). Sperăm că disperarea autorului va avea ecoul social pe potriva așteptării scriitorului - care ni l-a prezentat pe „tânărul Alistar venit cu cireşe pentru Mareşal - un Odiseu român fără noroc... Cum pe meleagul său nu creşte smochinul, Ulise al nostru n-a avut tutorele de care să se prindă, spre a se salva de câinii celor doi monştri, Scylla şi Carybda, cu numele convertit în Germania hitleristă şi Rusia stalinistă..."

După fatidicul 23 august 1939, destinul României, inclusiv al Europei, fusese (re)pecetluit în 1942 de către tiranul Stalin și Churchill - cu acceptul tacit al S.U.A. Restul nu conta absolut nimic și nimeni, orice alte scenarii aveau sfârșit tragic: victima nevinovată era culpabilizată, transformată în călău (Churchill l-a somat dur pe Iuliu Maniu să nu se mai amestece în politica marilor puteri). Nici azi nimic nu s-a schimbat, se manipulează mai cumplit.

Orice exeget ce se pronunță în aprecierea adevărului epocii Mareșalului, indiferent de partizanatul politic, nu poate neglija următoarele opinii ori teze-ipoteze.Mai întâi, evocăm ipoteza ilustrului antonescolog Gh. Buzatu: „Indiferent de orice intenţii şi iniţiative nenorocite ce i s-au atribuit în epocă ori continuă a-i fi imputate, Ion Antonescu, cel de-al III-lea Mareşal al României după 22 august 1941, a fost singurul lider politic şi militar capabil a pregăti, declanşa şi purta Războiul din Est (1941-1944), alături de Germania şi aliaţii ei, împotriva U.R.S.S. şi a Naţiunilor Unite pentru refacerea României Mari şi zdrobirea comunismului".După evenimentele din 23 august 1944, A. Paucher a sosit imediat la București cu avionul și primele cuvinte-reproș rostite către noile autorități au fost: „La ce dracu v-a trebuit insurecția asta?" Evident, nu putem cere oircui să cunoască, intuiască realitatea istorică, dar aceasta nu-l scutește pe T. Băsescu de afirmația publică inadmisibilă: „Dacă ne putem reproșa ceva din punct de vedere istoric este că, în al Doilea Război Mondial, armata română a trecut Nistrul. Armata română a fost legitim în conflict cu Uniunea Sovietică doar până la Nistru. Dincolo, nu știu cât a fost de legitim (Timpul, 7 martie 2015). Un politician american, auzind opinia că România trebuie să participe în lupte numai până la Nistru, a replicat sarcastic-disprețuitor: alții, deci, urmează să vă salveze de comunism? Răspunsul transcedental al ultimei conflagraţii mondiale îl cunoaşte numai Domnul, noi îl putem dosar intui ori păcătui. Prima şi principala cauză a fost bolşevismul. Un răspuns prealabil ne-au oferit americanii, la 23 iunie 1941 în paginile ziarului The New York Times: „în sfârșit, doi tirani au declanșat războiul în care se vor autonimici". Aceasta spune totul, pentru toți și pentru totdeauna... Dar de ce nu se recunoaște și nimeni nu-și asumă catastrofa secolului, cel puțin să ne asigure că nu se vor mai repeta?

Notă: La 31 mai 2016, la Chişinău, Mareșalul Ion Antonescu a (re)ordonat din ceruri reluarea bătăliei Reîntregirii Țării Românești - asistat de Alexandru Moraru, 10 raportori și circa 100 de ostași convocați din ordinul Mareșalului sub cupola cetății intelectuale din inima Capitalei - Biblioteca Centrală a B.M. „B.P.Haşdeu". A fost evenimentul memoriei, gloriei și victoriei panromânești și cerești a fiilor Neamului. Sursa-Secretele istoriei[1]
-----------------------------------
[1]https://mazarini.wordpress.com/2016/06/11/materialele-conferinteimaresalul-antonescu-in-istorie-si-istoriografie/

footer