Revista Art-emis
Se întâmplă în România, la Timișoara PDF Imprimare Email
Sebastian Pop   
Miercuri, 01 Iunie 2016 10:03

Poligon, art-emisSebastian Pop, locuitor al Aradului, pasionat de tir sportiv, a fost marcat de o experienţă trăită la Timişoara. Fără a comenta stilul şi obiectivitatea relatării, apreciem că experienţa ultimelor evenimente din Europa şi din România, obligă autosesizarea instituţiilor abilitate ale statului pentru apărarea siguranţei naţionale. Nu poate fi exclus ca astfel de „întâmplări" să nu fie solitare, ceea ce ridică serioasele semne de îngrijorare faţă de „generozitatea" Preşedintelui României de a primi „cote obligatorii" de migranţi, impuse de U.E. Obedienţa şefului statului şi a prim-ministrului României faţă de Bruxelles. Textul pe care vi-l supunem atenţiei a apărut cu două luni în urmă[1] şi, fără a vă alarma, vă propunem să-l citiţi. Lăsăm concluziile la aprecierea dumneavoastră. (Redacţia).

„M-am mai enervat eu pe multe chestii în ultima vreme dar pe asta trebuie sa v-o povestesc neaparat... Fusăi la tir aseară în Timișoara impreuna cu Robert Fundeanu. Nu la camioane (T.I.R.), la poligon de tir unde tragi cu arma letală într-o țintă, asistat de un instructor. Demult vroiam să merg dar tot timpul intervenea câte ceva aşa că, ieri am sunat pentru o programare și am găsit doua locuri de la 21:45. Am ajuns la clădirea de lângă « Iulius Mall » puțin înainte de ora stabilită și am parcat în curte cumincior. Clădirea trebuie sa fi fost ceva depozit sau fabrică ceaușista pentru că tradiționalul lift de marfă (nefunctional) străjuia o fostă rampă de încărcare care te ducea cu gândul înapoi, în timp în anii 80-90. Urmărind indicatoarele, am ajuns la etajul trei în faţa unei uși metalice cu vizor care se deschide doar pe dinăuntru, de deasupra căreia ne urmărea o camera de luat vederi cu infraroşu. Sun și după câteva secunde ni se deschide. Un tip foarte amabil ne poftește înăuntru și ne recomandă o cafea sau ceva răcoritor până ne înregistrează documentele. În interior cred că erau şase mese rotunde cu câte 5-6 scaune, câteva încălzitoare cu gaz şi o mulțime de materiale și regulamente despre arme de foc. Am ales repede o revistă de pe masa despre « Glock »[2] și o răsfoiam cu mare interes așteptând cu ceva emoție prima tragere cu muniție reală. Nu, nu am făcut armata în uniforma statului, am făcut-o mai târziu, după facultate, la « Coca-Cola », în costum. Am parcurs procedurile de înregistrare și pregătirea teoretică. Intre timp zona de tragere s-a eliberat și a venit rândul nostru.

Ca arma de tragere am ales un Glock 34, arma de 9 mm, un fel Glock 17 dar cu țeavă mai lungă. Este una din cele mai bune arme de tir. Mi-a plăcut simplitatea și claritatea explicațiilor instructorului atât despre armă cât și despre reguli, un profesionist în adevăratul sens al cuvântului. Căștile pe urechi, primul glonț pe țeavă, iau linia de ochire... foc! A fost secunda în care mi-am dat seama ca filmele sunt poveşti, mi-am dat seama că cel mai important lucru poate fi la un moment dat doar de care parte a țevii stai. Am cerut permisiunea să ne facem câteva poze, că doar avem telefoane performante și trebuia să ne lăudăm și noi pe unde am fost și ce am făcut, ca toți băieții când dau de o „jucărie" nouă. Am tras fiecare câte 30 de gloanțe și la final cu țintele în mână, foarte mândri am ieșit din poligon în sala, ca să stăm cuminți la o masă, să fumăm o țigară și, evident să împărtășim experienţele. Trecem în sala şi, în drum spre masa noastră din capăt, vedem la o alta, în așteptare, următorul grup, patru de data asta. I-am auzit vorbind și în lumina nu foarte puternică am văzut niște ochi care ne priveau, studiind în același timp țintele pe care noi le purtam foarte mândri. Cei patru păreau a fi arabi.

Ne-am așezat la masă amândoi, am înghețat efectiv. Arabi, în România, la ora 22:40 se antrenează cu arme letale în poligon! Trebuie că s-a văzut ceva grav pe faţa noastră de vreme ce indivizii nu ne-au mai aruncat nici măcar o privire înainte de a intra să tragă, însoțiți de celalalt instructor. Ei bine, ne-am cam speriat! Şi pe bună dreptate, zic eu. Instructorul, vizibil neliniștit, şi-a cerut scuze dar trebuia să intre în poligon să nu-l lase singur pe colegul lui cu noii clienții. Am plecat și în drum spre casa ne-a luat durerea de cap pe amândoi. După o vreme, încă șocați, am început să rememorăm câteva detalii: grupul de dinaintea noastră erau de fapt tot arabi, două femei și patru bărbați, instructorul nostru era înarmat (lucru de care ne-am dat seama când am văzut tocul ieșind discret de sub geacă). Sentimentul nostru a fost cel de frică, am simțit pericolul fizic. Când ai motocicleta și treci de primii 4.000 kilometri ajungi să simți fizic pericolul în trafic. Cunoscătorii știu bine despre ce vorbesc. M-am simțit la fel, dar la intensitate ori 10. Deci! Din 12 clienți după ora 21, zece sunt arabi care se antrenează în poligon, cu armă letală, la mine în țara,! Vorbind cu instructorul, am aflat ca în ultimele două luni de zile, 80% din clienți sunt arabi. Evident ca știu și „organele" noastre abilitate. Trebuie să precizez ca e destul de plin la ei și greu îţi poți face programare zi pe zi. Nu știu dacă realizați ce vă povestesc eu aici, dar lucrurile nu stau chiar roz. Acum două săptămâni am fost în Serbia via Ungaria și am văzut celebrul gard al lui Orban de la graniță. Văzând arabii încolonați la linii de tragere mi-am dat seama ca acel gard, acel soldat înarmat până-n dinți care păzește frontiera nu e deloc o exagerare! Sunt singurii care au înțeles ce se întâmplă și fac ceva.

Am un mesaj pentru ziariștii manipulatori, pentru cei cu „pacea mondială" și pentru prietenii mei: în timp ce mulţi din băieții noștri se pensează, îşi descoperă/aranjează bărbile și frezele, în timp ce mulţi plâng de necazul refugiaților şi ziariștii se întrec în păreri care mai de care, pro și contra migrație, în timp ce primarul orașului meu cheamă şi cere migranţi în Arad, arabii stau încolonaţi, barbaţi și femei, la poligonul de tir cu armă letală și se antrenează cum sa ne facă găuri în pantalonii strech și bufanţi! Prin urmare, de săptămâna viitoare, angajații mei vor avea sesiuni lunare de team building la poligon. Eu personal mă las de fumat și de vreme ce un glonț costa 1 leu pot să trag lunar cel puțin 500. M-a prins, mi-am descoperit o nou pasiune și clar mă apuc de tir sportiv. De ce? Pentru că e legal și e pe banii mei, măi fraților! De aia!

Un polițist roman trage lunar maxim 10 cartușe, pentru că nu sunt bani. Un arab, la mine în ţară, trage 50, la două zile. În timp ce polițistul care trebuie să ne apere și să se apere, trage din an în paști cu o armă de 400 de lei, „studentul" străin se antrenează cu una de 900 €. Deci nu avem să dăm un leu pentru un glonț tras de polițist dar avem 200, pentru un metru de bordură rutieră?! Mă întreb: „studenţii" ăia, chiar şi-au descoperit pasiunile toți deodată și nu mai pot dormi noaptea dacă nu trag cu arma?! Poate îmi răspunde cineva. Unii nu o să citească până la capăt, alții vor spune că exagerez. Eu vă spun că am văzut privirea ălora și nu am fost singurul, am văzut ce fac și, de mâine, știu ce fac eu! Îi rog încă o dată pe iubitorii păcii mondiale, pacifiştii, integratorii de migranți musulmani să se abțină de la comentarii, fără să doresc să îi jignesc într-un fel... Ştiu ce vorbesc. Am fost acolo, am văzut! Pentru cei care totuși insistă în păreri greşite și, în continuare, vor purta ochelari de cal, le comunic ca le respect părerea, dar [...] o am şi eu pe a mea. Ar mai fi multe de spus dar cred că e destul".
Grafica - Ion Măldărescu
------------------------------------------------
[1] http://infoalert.ro/2016/04/04/nu-vrem-sa-va-alarmam-dar-cititi-urgent-asta-se-intampla-in-romania-la-timisoara/
[2] Pistolul GLOCK „Safe Action" este armă reprezentativă şi uşor de mânuit din categoria pistoalelor de mici dimensiuni. din întreaga lume. Este folosit agenţii poliţiei, unităţilor speciale, serviciilor militare şi de securitate din multe state ale lumii.

footer