Revista Art-emis
Neîncrederea poporului meu PDF Imprimare Email
General Br. (r) Grigore Buciu   
Miercuri, 25 Mai 2016 21:08

NeincredereNeîncrederea este cea mai bolnăvicioasă trăsătură negativă a poporului român. Ea se vede cu ochiul liber în atitudini, gesturi și fapte dar este confirmată și sociologic într-un studiu, apărut cu puțin timp în urmă, despre psihologia românilor. Un gest științific de remăsurare și identificare a trăsăturilor identitare esențiale pe care îl îndrăznește un cercetător contemporan, la o distanță apreciabilă de timp, după cartea cu aceeași temă a lui Rădulescu Motru, din perioada interbelică. Atât de multe experimente nefericite a suportat poporul român de-a lungul istoriei, încât această trăsătură pare a fi un rezultat firesc, natural. Se știe că, dacă pânza unui paianjen este ruptă în mod repetat, până la urmă se alterează instinctul perfecțiunii și ființa respectivă își pierde încrederea și greșește țesătura. Prin similitudine, asta ni s-a întâmplat și nouă, românilor. Nu idealizăm nici într-un sens nici într-altul însă trăsăturile pozitive distinctive sunt prezente și astăzi, se manifestă și sunt remarcate imediat de cei care nu ne știu și ajung să ne cunoască dar toate, până la urmă, sunt umbrite de neîncrederea în sine. Acest lucru s-a accentuat foarte mult în acești ani de după revoluție, în care am tot crezut că ni se poate întâmpla ceva pozitiv și normal și am fost mereu înșelați în așteptări.

Am crezut orbește în Occident considerând că și acele societăți și state evoluate sunt romantice ca și noi și ne vor ajuta, pur și simplu, din simpatie. Nimic mai fals. Am așteptat cu încredere nelimitată venirea americanilor, așteptând să ne considere ca pe unii de-ai lor. I-am adulat pe ei, pe francezi, pe nemți, pe față și fără rezerve, le-am oferit tot ce-am crezut, încât aceia se mirau că nu le cerem nimic în schimb. În lumea apuseană nu se dă nimic pe degeaba, totul se face la schimb, între prieteni, între neamuri, între familii. Le-am ridicat un monument, în Cișmigiu, aviatorilor americani care au binevoit să ne bombardeze în cel de-Al Doilea Război Mondial, contribuție la crearea Europei de azi, nu-i așa, dar nu am făcut niciun gest de omagiere a celor peste 1.500 (2.942 . n.r.) de civili bucureșteni, căzuți victime colaterale și aflați majoritatea în gropile comune din cimitirul din Giulești. Gesturi postbelice de acest fel am mai făcut noi. După ce România a fost lăsată la discreția Armatei Roșii de la 23 august la 12 septembrie 1944, perioadă în care zeci de mii de militari am fost trecuți Prutul, dezarmați și făcuți prizonieri de noul Aliat pe care ni-l făcuse Majestatea Sa, regele, unitățile române au fost plasate strategic pe Valea Mureșului să atace frontal, fără nicio șansă, Dealul fortificat al Sângeorgiului, lăsând în pământ 11.000 de morți, i-am ridicat, recunoscători, Armatei Roșii, monumente prin toate orașele. Ba și Brașovului i-am zis orașul Stalin ca supremă și antinemțească recunoștință.

Pe locul Monumentului Infanteriei din Războiul de Reîntregire am pus o imensă statuie a lui Stalin, să privească triumfător spre Piața Aviatorilor. Până și soldaților înnecați în vin, prin beciurile transilvane, le-am ridicat obeliscuri cu steaua în frunte pentru eroism. Deci, nu s-a schimbat nimic! Atât de mult caz s-a făcut de civilizarea noastră prin cucerirea romană, încât am uitat că, înainte de legiunile cuceritoare, a existat pe aceste pământuri un popor așezat care avea o cultură profundă și o civilizație a lui, alfel decât cea citadină de tip roman. N-am observat că portul țăranilor români era identic, până acum o sută de ani, cu cel al dacilor reprezentați la Roma pe Arcul de Triumf al lui Traian de la Benevento și pe Tropheum Traiani din Dobrogea.

L-am făcut pe împăratul roman care ne-a cucerit și a jefuit crunt Dacia de bogățiile ei, binefăcătorul părinte al națiunii, „cel drept", cum îl slăvim și acum în Imnul Național. Ignorăm că francezii și italienii vorbeau dialectele lor prelatine, ermetizate în ele însele și că romanizarea limbii a fost târzie și de factură cultă nu populară ca în România. Am motive să mă îndoiesc că limba pe care o vorbim este rezultatul romanizării din Moravia până la Nistru, mai degrabă este o soră în vârstă a limbii latine vorbite la Roma, latina cultă fiind expresia clasei superioare. N-am avut încredere să ne tragem din Carpați și din codriile ce ne înconjurau pe dinafară și pe dinăuntru și ne-am proclamat nobili, adică trăgându-ne de la Râm. Din care Râm, cel al lui Seneca și Augustus? Nu avem încredere în autoritatea și vechimea noastră pentru a construi un monument al unirii la Alba Iulia și în București dar l-am recondiționat pe cel al Ungariei Mari la Arad.

Am predat Insula Șerpilor deținută de sovietici fără acte, pentru ce? Pentru că nu contăm, dacă nu avem încredere în noi să stăm în picioare și să ne afirmăm identitatea. Conducătorii noștri din ultimul sfert de veac nu au încredere în popor, reproșându-i că nu lucrează pe doi lei, ca și cum n-ar fi cumplit de sărac cam 40 % din el, iar poporul păcălit mereu, cu fiecare scrutin și manevră ocultă pentru guvernare, nu mai are încredere în conducător. Nedreptățit de multe ori în justiție, furat prin legi strâmbe special concepute, abuzat mereu de statul de drept și mai niciodată apărat de el, cum ar putea românii să fie încrezători? Trebuie mereu să rămânem săraci, cu salarii mizere, că, altfel, ne pleacă investitorii, ne spune un ministru al economiei. Și noi să avem încredere! Mai bine distrugem investitorii cu capital integral românesc deoarece, pe pământul vândut cu nesăbuință străinilor, n-ar trebui să mai rămână nimic românesc. Românii n-au încredere în forța lor latentă de a schimba ceva, de a schimba totul, deoarece e firea lor așa, pe care cade ca o ploaie cultivarea că Bruxellesul, că Fondul, că Banca Mondială, că Americanii nu agrează asta, că nu e bine să-i supărăm, că sare în aer Deveselu dacă îndrăznim. Degeaba, poporule al meu, ți se cântă oficial și ritualic „Deșteaptă-te române", căci, în același text, câteva rânduri mai jos scrie că Traian a fost drept când ne-a cucerit şi (sic) noi ne tragem din orice fel de cucerire.

Neîncrederea ne va aduce dispariția.

footer