Revista Art-emis
Milionarii de la „Christie’s” PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Duminică, 22 Mai 2016 20:03

Christies-New YorkDacă vrei să simți America, pulsul ei interior, o experiență la „Christie's", cea mai mare casă de licitație de artă a lumii, fondată în anul 1766, este edificatoare. Acolo vezi cum se licitează cu sutele de mii și cu milioanele de dolari, de parcă am fi la piața Amzei, vara, când pepenii se vând cu un leu și doi bani! Nu-ți vine să crezi că oamenii aceia lângă care te afli, pe care îi vezi curent pe stradă, vin aici să dea sute de mii de dolari pe o bulină albastră pusă într-un dreptunghi gri sau pe o fotografie care reprezintă trei scaune, numite ironic „Three Uncle Chars", și e semnată de cvasinecunoscutul Frank West. Aici, la „Christie's", de câte ori am fost la licitații de artă contemporană, am dat peste aceeași jucători, adică se licitau, ca și acum, la licitația „Post-War and Contemporary Art", lucrări de Anish Kapoor, Willem de Kooning, Keith Haring, Richard Prince, Cindy Sherman, Jack Goldstein, John Baldessari, Joseph Kosuth, Gabriel Orosco, Joel Shapiro, Georg Baselitz, Jean Dubuffet, Gerhard Richter, Alexander Calder, Lucio Fontana, Jasper Johns, Sol Lewitt, Elisworth Kelly, Donald Judd, Carl Andre, Damien Hirst, Manolo Valdés, Frank Stella, Isamu Noguchi, Helen Frankenthaler, dar mai ales Andy Warhol, care a sufocat piața cu stilul lui nonconformist. Ce se schimbă, este faptul că în loc de pătrat, Baldessari a pus un dreptunghi, în loc de o bulină, Hirst a pus două. Pe o pânză neagră de 13 x 17 cm, Kosuth a înșirat cinci cuvinte scrise cu neon, „No one had seen it", pe care apoi le-a șters cu o linie, tot de neon, dar care s-a vândut cu 38 de mii de dolari. Sau să vezi harta Chinei făcută de Ai Weiwei din lemn de Tieli, luat din templele Dinastiei Qing, care s-a vândut cu 2 800 000 de dolari! Și tot așa, sute de mii de dolari se dau pe piese fără nici o valoare, semante de Condo, Levine, Koons, Otto Piene sau Gallagher.

De ce se întâmplă așa ceva? Fiindcă arta contemporană americană este dominată de pop-art, vedem aceiași jucători/artiști care ne prezintă în serie lucrări de minimă rezistență artisică. Ce e val ca valul trece, vorba poetului, dar aici valul nu mai trece, fiindcă domină gașca, totul e să faci parte din „lotul" lui Warhol et co. Așa cum discutam și cu o doamnă asistentă la licitație, întrebarea cheie care se pune: unde este raportul artei cu sacralitatea? Adică unde este sacralitatea? Din acest lot de 575 de piese care s-au licitat, nici una nu se referă la spirit, la sacru, la religie, la Dumnezeu. Ai sentimentul că este o licitație pentru păcătoși, Doamne, iartă-mă! Desigur, nimeni nu e vinovat, fiindcă nimeni nu-și pune asemenea probleme, nimeni nu organizează o licitație de artă contemporană din perspectivă religioasă, să spunem. Ar fi un fiasco, probabil. Dar pentru mine este semnificativ ce se întâmplă. Este o dovadă clară că pop-art, care înseamnă doar o perioadă din istoria artei, vrea să repezinte America. Și la târgurile de artă pe care le-am comentat, acest lucru este vizibil în chip frapant. Nu ai nici o emoție a verticalei, a spiritualității ancestrale, pentru simplul motiv că artișii, fie ei și geniali, nu au decât o vedere îngustă, nu reprezintă decât o istorie scrută, compartiv cu Brâncuși, să spunem, care reprezntă nemurirea unui popor. El este bărtrân ca poporul din care face parte. Popoarele vechi creează automat cu simțul eternității, știu ce înseamnă sacrul. Să nu ne mirăm că din operele lui Warhol et co lipsește sacrul, fiindcă el lipsește din realitatea pe care ele o reflectă. Acești artiști citați aici nu sunt purtători de sacralitate, așa cum sunt artiștii popoarelor vechi. De aceea, pentru a reveni la normal, Christie's organizează licitații de artă asiatică sau europeană, cum a fost monumentala licitație „Impressionist & Modern Art", în care au triumfat titanii artei impresioniste, dar și fauvismul, cubismul sau surrealismul.

Niciodată nu am mai văzut așa ceva, atâta organizare și protocol, pentru primirea cumpărătorilor milionari. Paza era absolută, fiindcă o impunea nivelul nemaiatins al pieselor licitate. Și din acestă licitație, cu câteva excepții, L'ange au-dessus du village de Marc Chagall și Paysage biblique de Georges Rouault, a lipsit sacrul, dar el a fost suplinit de valoarea estetică a lucrărilor licitate. Nu pot să nu am un fior mistic când privesc lucrarea lui Dali Tristan fou. Prin ea însăși, arta, dacă are valoare, transmite mister și o anumită evlavie, specifică lucurilor sacre. Evident, sumele erau amețitoare. Aici chiar disputa a fost nu între sute de mii de dolari, ci între milioane de dolari. Nivelul cel mai înalt l-a atins un tablou de Claude Monet, Le basin aux nymphées (1919), care s-a vândut cu 27 045 000 de dolari, fiind estimat de specialiștii casei de licitații la sume între 25 și 35 milioane de dolari. Pe locul doi s-a situate un portret al lui Amedeo Modigliani, Jeune femme à la rose (Margherita), vândut cu 11 250 000 milioane de dolari, tot sub cota estimării, între 12 și 18 milioane, ceva amețitor, când știm că Modigliani a fost muritor de foame, că a sfârșit în boală și sărăcie la 36 de ani. La singura sa personală, din 1917, din 32 de lucrări expuse nu i s-a vândut nici unul!

Cu lotul vast de 349 de lucrări licitate în trei sesiuni timp de două zile s-au manevrat zeci de milioane de dolari, peste 200 de milioane. Numai în prima sesiune, când s-au licitat 52 de piese, au rezultat 141 532 000 de dolari. Vedetă incontestabilă a fost Picasso, cu 30 de picturi și sculpturi de mare valoare, precum Homme assis, vândută cu 7 milioane de dolari (estimarea a mers până la 12 milioane). Dar toată floarea avangardei europene a fost prezentă cu piese rare, Cézanne, Monet, Renoir, Matisse, Braque, Léger, Chagall, Giacometti, Utrillo, Signac, Lautrec, Gauguin, Klimt, Schile, Dali, Miro, Bonnard, Klee, Degas, Arp, Henry Moore, Picabia, Dufy, Maillot, Pissarro, Sisley, Magritte, Camille Claudel, cine nu era? Toți avangardiștii, foviștii, cubiștii, surrealiștii, în total 102 artiști, printre care și o sud-americană, Frida Kahlo, cu o lucrare rarisimă Dos desnunos en el bosque (La tierra misma), estimată la 12 milioane, dar achiziționată cu 8 005 000 dolari, care înseamnă recordul acestei artiste. Extrem de disputată a fost o sculptură (Eos) de Barbara Hepworth, estimată la un milion de doari, dar care s-a vândut, după o dispută în 20 de trepte, cu 4 700 000 dolari.

Cred că „Christie's" a depășit recordul de vânzări, oricum, din cele două mari licitații ale săptămânii trecute au rezultat circa 700 milioane dolari, ceea ce însemană că și-a întrecut cu mult rivala, Sotheby's. De unde acest lot fantastic? O muncă de ani de zile să aduni aceste rarități. Au fost 36 de țări ofertante. Ar fi putut fi și România printre ele, fiindcă pentru acest lot am fi avut ce oferi. De România nu mi-a amintit decât prezența unei piese de Victor Brauner, numită „Sans titre", tot Brauner, săracul, deși el e cotat ca pictor francez. O fantastică generație de artiști, un fantastic curent avangardist, vârful artei europene, în capital mondială a artei! Nu e de mirare că organizarea a fost la cel mai înalt nivel. Discutam cu ziriștii de la marile ziare americane și ei supuneau că așa ceva nu s-a mai văzut demult la New York. Nici eu nu am mai văzut atâția milionari la un loc și atâta presă! Interesul a fost pe măsură. Văzusem expunerea pieselor anterior, în sălile de expoziții ale casei de licitații, dar acum fiecare lucrare licitată era expusă în mijlocul sălii mari de licitații și proiectată pe ecranele clădirii din Rockefeller Plaza, la toate nivelele.

E limpede că acești artiști, mulți sfârșind în mizerie, i-au făcut milionari pe colecționarii viitorului. De aici observăm că există două realități tranșante, una a artiștilor, a artei propriu-zise, a ceea ce creează ei, alta a celor care exploatează munca lor, care generează o realitate paralelă, la care artiștii nu mai participă, pe care și-o fac negustorii de artă. Aceștia au creat o industrie prosperă, un mecanism gigantic, prin care impun prețul valorii. Îi urmăresc atent pe cei care conduc licitația, pe auctioneer (licitator), care știu să scoată un preț mai bun pe o lucrare slabă, să stabilească o altă ierarhie. Există și o carte celebră, The Auctioneer, scrisă de Simion de Pury, un fost angajat al celor două mari case de licitații, Christie's și Sotheby's, din care aflăm toate secretele meseriei. Și licitatorul (românii îi spun „comisar"!) de la licitația de acum a insistat pe piese ale artistei Tamara de Lempika, care s-au vândut mai bine decât sculpturi de Archipenko, fiindcă în sală clientul era un milionar rus și trebuia ușurat de bani. Sigur, Lempika este o artistă poloneză faimoasă, prima artistă femeie care a devenit star. Dar lucrările ei nu depășesc cota modei. Iar licitatorul a speculat acest lucru. E o artă psihologică această meserie. Trebuie să ai fler. Să-i miroși pe milionari.

Cum arată milionarii de la „Christie's"? La licitațiile normale, ca pe stradă. La cele speciale, îmbrăcați în costume elegante, de culoare închisă, cu cravată, nu papion, apretați, pomădați, albiți, fiindcă toți sunt în vârstă, uneori în trei picioare, adică se țin de un baston. Fața albă, transparentă, semn că se hrănesc numai cu delicatețuri. Și mereu zâmbăcioși, nu burtoși, cu siluetă, fiindcă toți au săli de fitness acasă. Prefer totuși milionarii de la licitațiile normale. Parcă au un aer mai artistic. Și tablourile se simt mai în largul lor. Ideal este ca valoarea estetică să se reflecte în preț și invers. Și o astfel de licitație este semnificativă pentru orientarea cumpărătorilor americani. Între timp, Christie's a scos la licitație Ceramica lui Picasso, o altă mare lovitură de piață, ceva fantastic! Încă o dată se vede capacitatea de absorbție a pieței americane, care asimilează tot ce a creat mai valoros omul, dovadă că sacralitatea planetei este prezentă și uneori copleșește arta americană. Dar ce mai este arta americană? Nu cumva ea se confundă sau vrea să se confunde cu „arta" lumii?
Corespondenţă de la New York

footer