Revista Art-emis
Povestea agentului Lucky, „Helmut”, „Florin”, „Adolf” (5) PDF Imprimare Email
Liviu Tofan   
Duminică, 15 Mai 2016 18:12

Radio Europa libera 5Pe ultima pagină a notei informative, un locotenet colonel indescifrabil scrie de mână: Care este totuși adevărul în legătură cu acest om? Cum poate să lucreze la Agerpres, să stea la Sibiu și să umble prin țară cu diveriși străini? De unde are bani pentru mesele, deplasările și cazările la diverse hoteluri din țară? Anturajul pe care-l are trebuie deasemenea să dea de gândit - Serviciul de linie din Direcție are cazul în control? După cum vedem, Direcția a III-a a Securității era intrigată la culme: cine este, de fapt, acest Lucky? Alte compartimente ale Securității - U.S.L.A., C.I.E. - știu răspunsul, dar îl păstrează pentru ele. Căci, dincolo de rivalitățile dintre servicii, departamente și șefii acestora, a-i informa pe alții despre cine sau ce este Lucky ar fi însemnat automat deconspirarea lui. Așa că, lăsată să bîjbîie, Direcția a III-a face și ea ce știe mai bine și deschide un Dosar de Urmărire Informativă (D.U.I.), indicativ 310/VP, împotriva lui Lucky, considerat extrem de suspect. Avea, la prima vedere, toate motivele. Iar concluzia reflex a Direcției a III-a este de a-l suspecta că „în R.F. Germania a fost racolat de C.I.A. și angrenat la activitate ostilă statului nostru". Jonglînd între U.S.L.A. și C.I.E., și ducînd o viață de mare bișnițar, Lucky se încurcă în ițele propriiilor sale sforării.

La începutul lui martie 1987, Lucky este luat de miliție de pe stradă. Într-o primă fază, îl scapă o convorbire telefonică cu un „general" din București. Totuși, el este arestat și condamnat rapid (în aceeași lună) la patru ani de închisoare pentru trafic de influență. Consternarea prietenilor lui Lucky se sintetizează în formula „a luat Securitatea mâna de pe el, și l-au și înhățat milițienii", cum apare într-o notă informativă a Direcției a III-a. În realitate, Lucky a căzut victimă propriei sale lăcomii și apetențe pentru escrocherii: 21.000 de mărci era suma primită de Lucky de la o familie de sași din Germania pentru a facilita emigrarea rudelor lor din România - escrocherie pe care, cum știm, o practicase în Germania la începutul anilor '80, și pe care a continuat s-o practice și în România. Numai că, spre deosebire de ceilalți păgubiți, acești sași din Germania au avut îndrăzneala să-l denunțe pe Lucky Miliției din România. Iar Direcția a III-a a Securității, care îi purta sâmbetele, a știut să „îndrume" ancheta astfel încât „obiectivul" să primească o lecție.

Totuși, Lucky scapă, din nou, foarte ieftin. Deși condamnat la patru ani de închisoare, după o jumătate de an este din nou liber și prosper la locuința sa din Sibiu. Îi spune avocatului său că nu a stat în închisoare decât o singură zi, restul „detenției" petrecându-l într-o unitate militară din București unde „a avut sarcini pe linie de Securitate, iar în prezent lucrează pentru Securitatea statului", notează avocatul spusele lui Lucky. În același timp, acesta îi cere avocatului o copie după sentința de condamnare, cu care vrea să facă dovada în Germania că nu este omul Securității, ci - fără glumă - crescător de pești exotici. Lucky, după cum se vede, joacă în continuare cu nonșalanță la toate capetele posibile. „A afirmat că a făcut mari servicii statului român, pe care eu nu le cunosc", scrie avocatul lui Lucky în nota sa informativă. Mai știi? Poate vom afla, cândva, mai multe. Deocamdată, povestea aceasta se apropie de sfârșit odată cu anul 1989. An în care Lucky pare a se dedica prioritar evenimentelor fotbalistice. În luna mai, el își permite luxul de a se deplasa la Barcelona pentru a vedea pe stadion finala Cupei Campionilor Europeni: „Steaua" - „A.C. Milan". La întoarcere, face o vizită unui prieten din Franța, și ajunge în România cu un Mercedes la mâna a doua cu numere de Germania. Apoi, mai face o tură prin Turcia, tot la un meci de fotbal - ca tot românul microbist. Dosarul lui Lucky nu mai consemnează nimic special. El se încheie însă, chiar în decembrie 1989, cu un text remarcabil . Îl datorăm, iarăși, Direcției a III-a, respectiv informatorului „Matei", un vechi amic al lui Lucky: „În legătură cu numitul [Lucky] pe care îl cunosc de aproximativ 7-8 ani, avînd posibilitatea să-l observ sub diverse împrejurări, informez următoarele: [...] La suprafață este un tip grandoman, se crede boier, el are lucruri scumpe, bune, numai lui accesibile, călătorește în străinătate (Barcelona, Istanbul), este prieten cu sus-puși, crema societății (Eugen Barbu, șeful Agerpresului etc.), este citit, cultivat, rafinat, un adevărat mare senior". Sub această mască, eu cred a observa alte trăsături: superficialitate, escrocherie intelectuală, lipsă crasă de cultură, o sensibilitate aproape bolnăvicioasă, feminină, o intuiție foarte fină a psihicului interlocutorului. Cred că există un sentiment profund al propriei sale inadecvări, un sentiment de inferioritate și de dependență, o sete de poziție socială, recunoaștere și putere.

Situația lui, cel puțin privită din exterior, este cea a unui tip cu resurse materiale foarte serioase și cu acces la mărfuri și bunuri excepționale. Deși îi face o plăcere aproape copilărească să se laude cu ceea ce are, este extrem de reținut în a dezvălui sursele, atît ale venitului, cît și a mărfurilor cu care epatează lumea. Este un om cu relații și legături întinse și obscure. Primește telefoane la care răspunde criptic, stabilește rendevuuri, face călătorii dese în țară, dar este extrem de vag în ceea ce spune, nu dă detalii sau ceea ce spune este în mod clar doar spumă. Își folosește poziția materială pentru a câștiga influență și putere de dirijare asupra oamenilor. Manipulează oamenii aproape în mod instinctiv, are obsesia păpușarului și toți sunt păpușile lui. Este extrem de neîncrezător și bănuitor, nu-și revelează fața adevărată. În legătură cu atitudinea lui politică, ideologică, observ o ambiguitate: de de-o parte este disprețuitor, incisiv, face pe superiorul pe care-l dezgustă realitatea din jur. Pe de altă parte, foarte frecvent comentează și judecă lucrurile din punctul de vedere al puterii constituite, fără a spune ceva concret (nume, organe), dar tot comentariul lasă de înțeles că el este un criteriu al puterii, are acces, este ascultat și lucrurile ar merge minunat dacă i s-ar accepta sfaturile și ideile.

Legăturile sale cu străinătatea sunt misterioase. Face călătorii, sau spune că face (Barcelona, Istanbul), vizitează foști prieteni stabiliți în străinătate, dar nu l-am văzut niciodată cu un străin și niciodată nu a vorbit ceva, cât de cât banal, despre o persoană sau instituție occidentală sau de altundeva. [...] Țin să menționez că folosește cu deosebită predilecție și dibăcie filiera influenței feminine. Face cunoștință cu o femeie, o orbește cu situația materială (mașină, călătorii, belșug), o descoase despre tot ce poate spune ea, prietene, prieteni, și o folosește în continuare ca sursă de informații, influență, relații etc. Are un efect considerabil asupra femeilor, care-l servesc cu bucurie și fidelitate. Cunosc cele de mai sus din relatările unei prietene care a fost dezamăgită pe planul relațiilor intime avute și, probabil ca reacție, l-a demascat puțin. La aceasta se adaugă observațiile personale care confirmă. Pe ultima pagină, la N(ota) O(fițerului), locul unde ofițerul de caz își trece observațiile, acesta scoate în evidență, aparent impresionat, „profunzimea și obiectivitatea" caracterizării de mai sus. Așa o fi. Ce a urmat? Cum s-a descurcat Lucky cu „tranziția", cum s-a integrat el în democrația originală post-decembristă din România? Nu știm, dar putem bănui că bine. Fapt e că, în 1989, Lucky nu avea decât 41 de ani. Greu de crezut că s-a „călugărit" brusc după deranjul din decembrie. Securitatea, desființată de ochii lumii, a continuat să funcționeze ani buni practic neschimbată. În anii '90, agenții acoperiți gen Lucky au fost de o utilitate deosebită în metamorfozarea și „privatizarea" Securității sub cele mai diverse înfățișări. Dar dosarul de Securitate al lui Lucky nu ne mai spune nimic despre asta. Din el lipsește, oricum, piesa centrală, adevăratul dosar de agent al lui Lucky. Nu avem decât documente oarecum neutre, ca să zic așa, de până în anul 1971, apoi documente ale Securității interne, respectiv Direcția a III-a. Ele dezvăluie doar indirect și fragmentar identitatea comună a lui Lucky, „Helmut", „Florin" și „Adolf", precum și faptele acestor avataruri, sau măcar unele dintre ele. Piesa centrală rămâne în continuare în safe-urile serviciilor secrete („cabinetul cu otrăvuri", cum spune o vorbă nemțească), ca multe alte asemenea dosare. Ele constituie zațul toxic din subconștientul societății românești. Ca Lucky sau Haiducu au existat zeci și zeci, băieți descurcăreți, trimiși de Securitate în Occident, cu diverse misiuni, în anii '70 și '80. Cu mâna făcută acolo, s-au întors, cei mai mulți, în România, protejați de vechile complicități sau chiar profitînd de ele. S-au orientat către pozițiile generatoare de bani și influență, adică putere. Au prosperat și sunt încă printre noi, mai mult sau mai puțin discreți: avocați, consultanți de business, politicieni, oameni de afaceri cu vile la Snagov. Numele unora dintre ei au apărut în presă în legătură cu stilul lor de viață și afacerile pe care le învârt; iar într-un caz relativ recent (Dan F.), în legătură cu decesul său, în vara lui 2012. Odihnească-se...[1].
----------------------------------------------
[1] „Expres Magazin", editia tipărită nr. 4/ iulie 2014 şi în ediţia on-line din 2 august 2014 http://www.expresmagazin.ro/potretul-unui-agent-al-securitatii-trimis-in-germania-sa-l-asasineze-pe-emil-georgescu-de-la-radio-europa-libera-spionul-de-ieri-milionarul-de-azi/

footer