Revista Art-emis
Povestea agentului Lucky, „Helmut”, „Florin”, „Adolf” (4) PDF Imprimare Email
Liviu Tofan   
Miercuri, 11 Mai 2016 18:53

Radio Europa libera 4Liviu Tofan a studiat filologia (specializarea germană-engleză) la Universitatea din Bucureşti. În 1973 a emigrat în Germania. A fost, ințial, redactor de știri, la Radio „Europa Liberă/Radio Liberty" apoi a deținut din 1980 șefia redacției de știri. A ajuns director adjunct al secţiei române al postului de radio finanţat de Congresul S.U.A. Amintim - sau reamintim -, după caz, că Radio „Europa Liberă a lansat, în timpul evenimentelor din 1989, numărul celor 64.000 de victime ale decembriadei, cap de acuzare principal al condamnării la moarte, în urma unei mascarade procesuale, a lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale. Începând cu anul 1991, Liviu Tofan a condus biroul din România al postului de radio. În 1994, Radio Europa Liberă a decis mutarea sediului de la München la Praga, iar Tofan a ales să trăiască în România. Din anul 2008 este director al Institutului Român de Istorie Recentă (I.R.I.R.). Directorul institutului este Liviu Tofan, iar președintele consiliului director este istoricul holocaustolog Dennis Deletant. Institutul Român de Istorie Recentă (I.R.I.R.) este un institut dedicat cercetării trecutului recent al României, înființat în anul 2000 din inițiativa domnului Coen Stork, fost ambasador al Olandei în România în perioada decembrie 1987 - mai 1993. Finanțarea a venit din partea Ministerului de Externe al Olandei[2]. Cum niciun „cadou" nu este gratuit, personal consider „cadoul" olandez, un machiavelic Cal Troian, iar intervenţiile şefului acestei instituţii - fiind parte implicată în evenimente - pot fi puse sub semnul circumspecţiei în ceea ce priveşte obiectivitatea, inclusiv faţă de personajul la care se referă în cele ce urmează. Concluziile vă aparţin. (Ion Măldărescu).

O soție moartă la 34 de ani, un copil rămas în grija bunicilor, și foarte multe resentimente. Cam asta lăsa în urmă Lucky în Germania. Pentru un tablou complet, ar mai trebui să adăugăm niște interlopi furioși ca urmare a unor combinații cu marfă de contrabandă și mașini furate, oameni tapați de bani, o serie de jucători de poker care se consideră înșelați. Și cîteva eșecuri pentru Securitate. Căci eșecul din 1981 în cazul lui Emil Georgescu nu a fost singurul. Lucky n-a rămas atunci în România. S-a întors după un timp în Germania, unde a mai făcut una, alta. De pildă, a primit comanda să-l „recupereze" pe fostul ofițer de miliție Ion Popa (fost comandant al miliției din Agnita), fugit în Germania și stabilit la Ingolstadt, unde conducea o bandă de hoți. Lucky l-a sedat cu somnifere, l-a pus într-o mașină și s-a dus cu el spre patrie. La graniță, totul era pregătit. O „Notă-Consemn" din aprilie 1983 spune așa: „Va suna la tatăl său și va comunica «transmite Dr. Helmuth că-i trimit mâine medicamentele». Asta înseamnă că « mîine » să fim la frontieră pentru a-i întâmpina. Va veni prin vama Borș, întrucît P.C.T.F. este comun cu al maghiarilor și dacă aceștia vor face greutăți să putem interveni". Toate bune și frumoase. Doar că, într-o parcare din Ungaria, Popa s-a trezit. S-a bătut cu Lucky, a luat și o sticlă în cap, dar tot a reușit să fugă . Te pui cu Miliția?

După ratarea ridicolă cu milițianul Popa, Lucky nu s-a mai arătat la Nürnberg. Îl regăsim ca „Helmut" la Sibiu unde, în 1984, dă câteva note la Securitate despre... Inge, venită în concediu în România. Notele lui „Helmut", în care el se auto-numește „sursa", redau cele relatate de soția sa despre situația ei de la Nürnberg, unde este asaltată de lumea care îl caută pe soțul ei Lucky și se interesează de el, inclusiv poliția germană. Iată câteva pasaje: „Sursa a fost pusă în temă cu unele evenimente care s-au petrecut în absență. Soția sursei este epuizată fizic și psihic, trăind într-o permanentă tensiune, stare paroxistică de nervi, teamă și neliniște. Este persecutată psihic de telefoane anonime care în majoritate „tac", sau exersează diverse afirmații de amenințare surdă. [...] A fost căutată de 4-5 ori de poliție [...] În urma unor denunțuri [...] s-a efectuat în prezența a patru polițai o amplă percheziție la domiciliul sursei. [...]" „Helmut" își trădează adevărata identitate și în momentul în care vine vorba despre fiica lui Inge și a lui Lucky, și îi scapă formularea „fiica noastră". Ceea ce este corect, pentru că sursa „Helmut" și Lucky sunt, într-adevăr, una și aceeași persoană. Confirmarea suplimentară o dă faptul că notele lui „Helmut" sunt scrise de mână, iar la dosar există o serie întreagă de declarații olografe ale lui Lucky: scrisul este același. Dar... același scris îl găsim și la „Adolf". Căci Lucky, supraestimându-se, juca la două mese, ambele ale Securității: cea internă (U.M. 0620 - U.S.L.A.), și cea externă (U.M. 0544 - C.I.E.).

Lucky va naviga permanent între cele două mese, când ca „Adolf", când ca „Helmut". Un joc complicat, cu avantaje și dezavantaje. Lucky mizează, evident, pe avantaje, și întinde coarda, cum îi stă în obicei. Asta îl va costa, în 1987, o condamnare la închisoare. Pentru că mai existau și alte compartimente ale Securității, cum ar fi puternica Direcție a III-a (U.M. 0625 - Contraspionaj). Aceasta nu cunoștea „secretele" celorlalte unități, nu știa întotdeauna cine este agent și pentru cine anume lucrează respectivul. Pentru Direcția a III-a, oricine putea fi suspect, inclusiv Lucky - sau mai ales un personaj atât de pestriț ca el. Dar, să nu anticipăm.

Trai neneacă în România

Moartea soției sale, în 1985, l-a privat pe Lucky de capul de pod pe care îl avea în Germania Federală. Deși se stabilește din nou la Sibiu, Lucky nu redevine cetățean român. El este un "rezident străin". Pașaportul de cetățean vest-german i-a rămas în buzunar și îi conferă un statut special în România. El poate deține legal valută străină, cu care se pot obține foarte multe lucruri, inclusiv influență și favoruri, și poate călători oriunde dorește. Lucky profită din plin de aceste privilegii. El cumpără din shop-urile pe valută bunuri inaccesibile românilor de rînd și le revinde cu profit. Alte lucruri le aduce din Ungaria sau Austria și le comercializează. Nu-l deranjează nimeni. O notă informativă din acea perioadă îl descrie pe Lucky astfel: „Îi place să fie în centrul atenției, să domine colectivul în care se află. Se laudă foarte mult, mai ales cu intrările lui în România cu mașina plină cu de toate, triumfător trece prin vamă lăsînd impresia că este cineva în București cu relații foarte mari. Are relații în România, organizează orice, chiar și plecări definitive din țară pe sume de 10.000 DM. [...] Face orice fără muncă pentru a cîștiga un ban. Este bun prieten cu Totoescu care locuiește la Frankfurt și care se ocupă cu transportul de automobile. [...] Este tipul de om care intră în orice afacere murdară pentru câștig".

Prietenul Totoescu este un personaj care apare și el în cartea lui Richard Cummings (pag. 98), în contextul operațiunii dirijate de Lucky împotriva lui Emil Georgescu. Originar din Pitești, fost mecanic auto, Totoescu se stabilise în Germania, la Frankfurt/Offenbach. Asemenea lui Lucky, făcea și el des vizite în România – la Sibiu, unde îl aproviziona pe Lucky cu mașini second hand, motoare, video-uri, televizoare etc, și la el acasă la Pitești. Referitor la Totoescu și Lucky, Securitatea din Argeș (Serviciul III) se adresează Securității din Sibiu cu cîteva întrebări revelatoare: Din informațiile ce le deținem rezultă că obiectivul nostru [Totoescu] se află în relații apropiate cu [Lucky] din Sibiu, aflat în preocupările dv. Rugăm să ne comunicați dacă pentru acțiunile întreprinse asupra lui Emil Georgescu (fost colaborator al postului de radio „Europa Liberă") la care a participat și obiectivul nostru la insistențele lui (Lucky - n.a.), a existat vreo aprobare sau conlucrare cu unitățile centrale [...] De asemenea, se cunoaște că obiectivul a furnizat unele informații lui (Lucky - n.a.) ce au fost exploatate ulterior de Serviciul de luptă antiteroristă din unitatea dv., rugăm să ne comuncați în ce au constat aceste informații [...] Din Datele pe care le deținem rezultă că (Lucky - n.a.) i-a solicitat în continuare obiectivului nostru informații, dar acesta l-a lăsat să înțeleagă că în prezent are preocupări legate exclusiv de activitatea profesională. Acest document este important pentru că ne confirmă mai multe lucruri: că acțiunile împotriva lui Emil Georgescu, despre care se vorbește ca despre niște fapte certe, au fost cît se poate de reale; că, așa cum știam din cartea lui Richard Cummings, Totoescu a fost implicat în aceste acțiuni; și - cel mai semnificativ - că Lucky lucra pentru secția din Sibiu a Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (U.S.L.A.).

Fapt este că lui Lucky îi mergea foarte bine în România. Era plin de bani și avea relații peste tot - în rîndurile nomenclaturii de la București, în lumea fotbaliștilor. În vara lui 1986, petrecută pe litoral, a cheltuit 100.000 de lei, spune informatorul „Albotă", care adaugă : A cîștigat mulți bani achiziționînd bunuri aduse de fotbaliștii români din străinătate (Gino Iorgulescu, Relu Munteanu), pe care le-a vîndut apoi la prețuri mai mari (aparate video, casete, blue-jeans). La sfîrșitul lui octombrie, Lucky își serbează cu fast ziua de naștere. El închiriază o vilă „de protocol" din Păltiniș și-și invită prietenii, circa 30 de persoane, pentru o petrecere de două zile, asigurîndu-le și cazarea pe banii lui. Masa e "bogată și rafinată", ne spune o notă a aceluiași informator „Albotă": curcan umplut, specialități în sosuri de vin, ciorbă de potroace, grătar pe cărbuni, coniac franțuzesc, whisky, gin. Se trăia bine în România... Printre prietenii „speciali" ai lui Lucky, nota îi menționează pe: Aurel Munteanu, fotbalist la Petrolul Ploiești, ex. Sportul Studențesc, însoțit de un manechin; Călin Andrei, student, fiul lui Stefan Andrei, secretar C.C. în tovărășia unei puștoaice, din auzite fiica unui anume ministru Petrescu; Serghei Mizil, fiul lui Niculescu Mizil, ministru Centrocoop, împreună cu soția. Despre aceștia, informatorul „Albotă" își permite să remarce că, deși bine îmbrăcați și parfumați, în opinia generală sunt totuși "mobilați intelectual mediocru". Tot ce se poate, dar pentru Lucky, aceste contacte spre vîrfurile conducerii de partid și de stat aveau utilitatea lor specială.

Mai zăbovim puțin în 1986 pentru că, în toamna acelui an, informatoarea „Alina" furnizează Securității o Notă deosebit de interesantă. „Alina" a fost amanta lui Lucky în vara acelui an, petrecută, cum altfel, pe litoral. Cunoscându-l îndeaproape timp de câteva luni, „Alina" este în măsură să afle numeroase detalii despre Lucky. Că, de pildă, în afara pașaportului de cetățean vest-german, Lucky mai poseda și un pașaport de serviciu românesc, deși el nu era, oficial, cetățean român. Pe lângă aceste două documente, Lucky mai avea și o legitimație Agerpres. În hotelurile de pe litoral, chiar și în cele mai aglomerate perioade, Lucky avea camere rezervate prin Consiliul Culturii sau Agerpres. Între altele, Lucky păstorea delegații de scriitori occidentali, și avea la dispoziție o mașină cu șofer: Era un tip foarte plăcut, volubil, cult, care putea întreține o societate la modul cel mai plăcut, un patriot care nu pierdea nici o ocazie de a blama persoanele care vor să plece neapărat din România [...] Am observat pe corpul lui o serie de cicatrici dintre care unele păreau a fi prin împușcare, și cînd l-am întrebat, a evitat să-mi răspundă [...] mi-a spus să nu-mi fac nici un fel de griji, că el este un bun român [...] și cît timp voi fi cu el nu voi fi atinsă decît eventual cu flori. [...] M-a întrebat dacă eu nu colaborez cu organele de securitate, eu i-am răspuns categoric că nu, și el mi-a pus că toți colaborăm un pic și găsește că este un lucru foarte normal, de ce privim cu teamă această problemă[1].
- Va urma -
Grafica - Ion Măldărescu
----------------------------------------------
[1] „Expres Magazin", editia tipărită nr. 4/ iulie 2014 şi în ediţia on-line din 2 august 2014 http://www.expresmagazin.ro/potretul-unui-agent-al-securitatii-trimis-in-germania-sa-l-asasineze-pe-emil-georgescu-de-la-radio-europa-libera-spionul-de-ieri-milionarul-de-azi/

footer