Revista Art-emis
Povestea agentului Lucky, „Helmut”, „Florin”, „Adolf” (3) PDF Imprimare Email
Liviu Tofan   
Duminică, 08 Mai 2016 21:38

Radio Europa libera 3Liviu Tofan a studiat filologia (specializarea germană-engleză) la Universitatea din Bucureşti. În 1973 a emigrat în Germania. A fost, ințial, redactor de știri, la Radio „Europa Liberă/Radio Liberty" apoi a deținut din 1980 șefia redacției de știri. A ajuns director adjunct al secţiei române al postului de radio finanţat de Congresul S.U.A. Amintim - sau reamintim -, după caz, că Radio „Europa Liberă a lansat, în timpul evenimentelor din 1989, numărul celor 64.000 de victime ale decembriadei, cap de acuzare principal al condamnării la moarte, în urma unei mascarade procesuale, a lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale. Începând cu anul 1991, Liviu Tofan a condus biroul din România al postului de radio. În 1994, Radio Europa Liberă a decis mutarea sediului de la München la Praga, iar Tofan a ales să trăiască în România. Din anul 2008 este director al Institutului Român de Istorie Recentă (I.R.I.R.). Directorul institutului este Liviu Tofan, iar președintele consiliului director este istoricul holocaustolog Dennis Deletant. Institutul Român de Istorie Recentă (I.R.I.R.) este un institut dedicat cercetării trecutului recent al României, înființat în anul 2000 din inițiativa domnului Coen Stork, fost ambasador al Olandei în România în perioada decembrie 1987 - mai 1993. Finanțarea a venit din partea Ministerului de Externe al Olandei[2]. Cum niciun „cadou" nu este gratuit, personal consider „cadoul" olandez, un machiavelic Cal Troian, iar intervenţiile şefului acestei instituţii - fiind parte implicată în evenimente - pot fi puse sub semnul circumspecţiei în ceea ce priveşte obiectivitatea, inclusiv faţă de personajul la care se referă în cele ce urmează. Concluziile vă aparţin. (Ion Măldărescu).

Schimbăm perspectiva și, aparent, personajul. I se spunea „Helmut". În ghilimele, pentru că nu era decât un nume de cod. În ianuarie 1980, „Helmut" semnează o notă informativă către Securitatea din Sibiu (compartimentul 0620), relatând cu lux de amănunte cum diverși emisari ai postului de radio „Europa Liberă" l-ar fi contactat și prelucrat în încercarea de a-l recruta drept colaborator. Emisarii, chiar membri ai redacției din München (sunt menționați Radu Gorun, Ion Ioanid, George Bălan, chiar și Virgil Ierunca), sunt insistenți și-i fac tot felul de promisiuni tentante, „Helmut" prezentîndu-se ca pe un personaj de o deosebită valoare pe care „Europa Liberă" ține morțiș să-l aibă în rîndurile sale. Clar, „Helmut" a avut întotdeauna, indiferent de numele purtat, o foarte bună părere despre sine însuși. Și care se cerea musai împărtășită unui număr cât mai mare de contemporani. Eu eram atunci la Radio „Europa Liberă", și știu foarte bine cum funcționa această instituție, inclusiv în planul recrutării de personal. Mi-e foarte clar că relatarea lui „Helmut" este pură fabulație, și că nimic din ce spunea el despre tentativa de recrutare nu s-a întîmplat. Dar asta este mai puțin important. Relevant este faptul că această notă ne indică o primă pistă pentru identificarea lui „Helmut". Dincolo de faptul că el locuiește la Nürnberg, orașul în care se stabilise Lucky al nostru, o observație a colonelului Ioan Poiană scrisă chiar pe nota lui „Helmut" spune așa: „În anul 1978, sursa s-a adresat din țară cu o scrisoare la « Europa Liberă » ca urmare a refuzului serviciului de pașapoarte de a aviza plecarea în vizită a soției sale. Scrisoarea a fost citită la una din emisiunile acestui post. Cei de la E.L. de fapt la acest lucru se refereau și pe asta mizau în atragerea lui la o cooperare cu ei. [...] O copie după material se va înainta la UM 0544". Parcă sună cunoscut, nu? Scrisoarea trimisă și citită la „Europa Liberă" în 1978, soția tratată cu refuz de cei de la pașapoarte... Doar că, atunci, personajului i se spunea Lucky (și „Florin"), nu „Helmut". Cât despre copia înaintată la UM 0544, să precizăm că acesta este indicativul Centrului de Informații Externe (C.I.E., fost D.I.E.) -, brațul Securității pentru acțiuni de spionaj și diversiune în străinătate, inclusiv agresiuni și asasinate.

Despre o astfel de acțiune, din ianuarie 1981, cu „Helmut" în rolul principal, va fi vorba în continuare. Radio „Europa Liberă" era principalul obiectiv al C.I.E., iar redactorii de la München erau urmăriți îndeaproape de Securitate, mai ales cei care, prin emisiunile și comentariile lor, stîrneau în mod special interesul și atenția ascultătorilor pe de-o parte, și furia Securității de cealaltă parte. Emil Georgescu, realizatorul emisiunii Actualitatea Românească, era unul dintre aceștia. Succesul Actualității în rândurile ascultătorilor din România a făcut ca Emil Georgescu să devină foarte repede un obiectiv prioritar al Securității - citez: „Va fi organizată molestarea repetată și aplicarea unor măsuri de corecție fizică lui Emil Georgescu în scopul intimidării și determinării acestuia de a părăsi teritoriul R.F.G. și stabilirea reședinței sale într-o altă țară. Termen: 15 septembrie 1976".

După cum se vede, Securitatea nu prea lucra cu mănuși. „Molestarea repetată și aplicarea unor măsuri de corecție fizică lui Emil Georgescu" este o directivă dintr-un document datat 24 martie 1976 și intitulat „Plan de Măsuri nr. 70.806 în completarea Planului de Măsuri nr. 0027331 din 3.07.1975 referitor la compromiterea lui Georgescu Emil, colaborator al postului de radio « Europa Liberă », aprobat de secretarul de stat adjunct al M.I., general-locotenent Ion Mihai Pacepa". Da, aprobat de Pacepa personal, adjunctul comandantului Direcției de Informații Externe a Securității. Iar termenul de 15 septembrie 1976 a fost respectat cu o întîrziere de doar o lună: în octombrie 1976, mașina cu care se deplasa Emil Georgescu (împreună cu soția sa) a fost tamponată intenționat de un alt automobil. Mașina lui Emil Georgescu a fost lovită exact în dreptul șoferului, și urmările ar fi fost grave dacă Emil Georgescu n-ar fi tras de volan în ultima clipă. Automobilul care l-a lovit a fost abandonat, iar șoferul a fugit cu un alt automobil care l-a preluat. Potrivit poliției müncheneze, automobilul abandonat fusese închiriat de un cetățean francez cu numele René Scheibling. La verificări, acest cetățean francez s-a dovedit inexistent. Unele surse îl identifică drept un mafiot francez folosit ocazional de Securitate, având numele de cod „Sandu".

În perioada 1975-76, Securitatea încă se mulțumea cu măsuri de compromitere și „argumente" contondente de intimidare în ceea ce-l privește pe Emil Georgescu. Câțiva ani mai tîrziu însă, în 1981 va avea loc chiar o tentativă de asasinare. Acesta este contextul în care îl reîntîlnim pe „Helmut". Iată ce relatează el:

„U.M. 0225 . /133/f4/00 27919 STRICT SECRET
Primit: Lt. Col. Macău Exemplar Nr. 1
Sursa: „Helmut"
Data: 30 ian. 1981
NOTĂ
Începând cu ziua de 21 ianuarie 1981, pînă în seara zilei de 26 ianuarie 1981 (luni), sursa a urmărit pe Emil Georgescu în jurul locuinței acestuia. Împreună cu sursa s-au deplasat timp de 3-4 ore și italienii Giovani (Gioni) şi Vincenzo. Emil Georgescu a ieşit de două ori la plimbare cu câinele, dar odată a fost însoţit de soție, iar altă dată de Mircea Pompy (corect: Pompey) Cojocaru. În seara zilei de 26 ianuarie 1981 (luni), în jurul orei 21,00 (20,30?) Emil Georgescu a ieşit din bloc singur să-şi plimbe câinele. Atunci sursa a tras maşina la un loc dinainte stabilit, iar Vincenzo şi Gioni au ieșit după Emil Georgescu. Vincenzo urma să-l bată, iar Gioni să împiedice eventuale intervenţii exterioare. Emil Georgescu a fost abordat în fața boschetului de la blocul vecin. După o serie de pumni primiți în plină figură, acesta a căzut, strigând „Hilfe!" (Ajutor !). Jos fiind a mai primit câteva picioare. La strigătele lui s-au adunat niște persoane din bloc, care au ieșit pe balcon. Italienii au luat-o la fugă în sensuri diferite, întâlnindu-se toți trei la mașină. După relatările lui Vincenzo, Emil Georgescu este bine atins, cu leziuni faciale evidente și cu mâna stângă ruptă. Dacă la radio nu se face nici o apreciere în sensul acestui eveniment înseamnă că se așteaptă ca aspectul să transpire din alte surse, astfel încît să se ofere piste de eventuală depistare a autorului. În sensul lui Emil Georgescu , problema atacului personal ridică (a ridicat) probleme grele sursei, avînd în vedere liniaritatea existenței lui. Sursa poate oricînd, contra recompensă de 10.000 D.M., să elimine pe oricine prin intermediul acestor italieni. Rog a se lua afirmațiile ca fiind veridice și să se țină cont de cadrul, conjunctura în care sursa își desfășoară acticitatea. Sursa nu cunoaște casa (interiorul) locuinței lui Emil Georgescu, decât din cele realizate de afară în atâtea zile de pândă. [...] Helmut"

O analiză avizată de text ne spune că „Helmut" este nu doar șmecher, ci chiar periculos și evident mincinos. Atacul din 26 ianuarie 1981 de la München împotriva lui Emil Georgescu s-a petrecut într-adevăr, dar... puțin altfel. „Helmut" exagerează foarte mult pentru a-și impresiona șefii de la București și pentru a scoate de la ei 10.000 de mărci - dacă s-o putea. Cei doi italieni sunt o invenție. Persoana pusă de „Helmut" să-l bată pe Emil Georgescu era un amărât de român, fost cascador la Buftea, care muncea cu ziua pe ici, pe colo, prin Germania. Acesta, înainte să-l lovească pe Emil Georgescu, i-a spus chiar, pe nemțește, „vă rog să mă scuzați". I-a dat o palmă și a fugit. Nici vorbă de „leziuni faciale evidente" sau de vreo mână ruptă. Spre norocul lui Emil Georgescu, „Helmut", care n-a vrut să se expună personal, și-a ales greșit executantul, ceea ce, în final, va zădărnici întreaga lui operațiune. Dar, pentru șefii de la București, a dres-o din condei. Grav rămîne faptul că Emil Georgescu era într-adevăr ținta unei „acțiuni de anihilare", cum notează de mână, chiar pe raportul lui „Helmut", colonelul I. Tiseanu (nume conspirativ) de la UM 0225: Situaţia creată ne obligă să folosim altă concepție, tactică, împrejurări și mijloace pentru realizarea acțiunii de anihilare a lui „Iago". „Iago" era numele de cod dat de Securitate lui Emil Georgescu, iar UM 0225 era acea subunitate a Securității/C.I.E. care se ocupa de Radio „Europa Liberă".

Iată deci că „Helmut" ajunsese în 1981 un element important și cât se poate de activ în planul Securității de anihilare a lui Emil Georgescu. Dar asta nu a fost tot. Puteți citi mai multe în cartea lui Richard Cummings, „Securitatea contra Radio Europa Liberă", apărută în 2011 la editura Adevărul. Acolo, la pagina 98, îl veți găsi pe „Helmut" cu numele lui real, nume sub care îl puteți întîlni și azi la Sibiu - dacă aveți această curiozitate. Eu prefer să-l numesc în continuare Lucky pe acest personaj care mai are a ne dezvălui multe lucruri remarcabile din penumbra sulfuroasă a existenței sale duplicitare. În cartea lui Richard Cummings, Lucky iese din scenă (la pagina 103) fugind în România, la Sibiu, unde este semnalat în august 1981. Poliția germană, care îl reținuse scurt timp în urma depozițiilor românului pus de Lucky mai întîi să-l agreseze pe Emil Georgescu, apoi chiar să-l asasineze, descoperise la locuința sa din Nürnberg fotografii cu Emil Georgescu și schițe ale locuinței acestuia, adică probe. Situație în care Lucky a apreciat ca fiind mai sănătos să se retragă, măcar un timp, din raza de acțiune a justiției vest-germane. Dar aceasta nu-l uită. Încă în anul 1984, pe 2 martie, judecătoria din Nürnberg dispune efectuarea unei percheziții la locuința din Wettersteinstrasse nr. 76, inclusiv asupra persoane lui Lucky, despre care se precizează că poartă o armă (în sfârșit, avea pistol). Dar la Nürnberg nu se afla decât soția sa Inge, Lucky fiind bine mersi la Sibiu.

În afară de poliție, Inge mai era asaltată și de alții, și avea necazuri tot mai mari. Problema era o escrocherie pusă la cale de Lucky încă din faza începuturilor sale în Germania. El cerea și primea sume mari de bani de la foști cetățeni români care voiau să-și aducă în Germania federală rudele rămase în România, pretinzând, evident, că le va rezolva problema prin legăturile sale „speciale". Când nu se afla în Germania - pentru că făcea vizite dese și prelungite în România - banii erau încasați de soția sa Inge. Și, de la un moment dat, clienții nemulțumiți și duși cu vorba au început s-o preseze și să-și ceară banii înapoi. În anul 1985, Inge este chiar dată în judecată pentru escrocherie de către o familie de sași. În același timp, poliția îl caută pe Lucky pentru niște combinații cu mașini furate. Sub atâta presiune, Inge clachează, din câte se pare: la începutul lui septembrie, ea este găsită moartă în locuința din Nürnberg. Suicid cu somnifere și alcool, zice Poliția[1].
- Va urma -
----------------------------------------------
[1] „Expres Magazin", editia tipărită nr. 4/ iulie 2014 şi în ediţia on-line din 2 august 2014 http://www.expresmagazin.ro/potretul-unui-agent-al-securitatii-trimis-in-germania-sa-l-asasineze-pe-emil-georgescu-de-la-radio-europa-libera-spionul-de-ieri-milionarul-de-azi/

footer