Revista Art-emis
Istoria este rotundă PDF Imprimare Email
Marian Ioan   
Duminică, 08 Mai 2016 21:15

Marian Ioan, art-emisPe când eram cu mult mai tânăr decât sunt acuma și dădeam din mâini și din picioare prin Marină, un om mai hârșit decât mine și prin Marină, și prin viață, l-am numit pe cel căruia i se zicea „Nea Ilie Drăguşin", m-a oprit când am ieșit de la o ședință a Consiliului de Conducere al Institutului de Marină și mi-a spus: „Bă, nu mai fi așa al dracului că Marina e mică, rotundă și alunecoasă". Atunci am râs. Eu, de fapt, îmi imaginam că nu sunt al dracului, ci doar corect și repede săritoriu când vedeam ceva în neregulă, indiferent cine o comitea, unu mai mic, sau unu mai mare ca mine. Cum eram cu mine însumi, la fel eram și cu ceilalți. Atâta pompase în mine cel căruia toată lumea îi zicea „Nea Costel" și numai eu îi ziceam Tata. Târziu mi-am dat seama că, la fel ca și tata, și eu eram naiv. Îmi imaginam că o asemenea atitudine ar fi apreciată chiar și atunci când vreunu dintre cei cărora nu le treceam eu cu vederea mătrășelile mi-ar ajunge șef. Nea Ilie, Dumnezeu să-l odihnească, știa că oamenii nu sunt așa. De aia îmi dăduse acel sfat, pe care eu nu l-am înțeles. Acuma, cu mâna pe inimă zic, și dacă l-aș fi înțeles, nu cred că m-aș fi schimbat. Dovadă este că, nici mai târziu când l-am înțeles, nu m-am schimbat. De aia m-au și ocolit destui oameni, iar unii mă mai ocolesc și acuma. Treaba lor, poate au mai multe ocolișuri și n-au ce face cu ele. La fel ca ăia cu târcoalele. Nu știu ce anume mi-a amintit povestea cu Nea Ilie, dar asta m-a ajutat să înțeleg că nu numai Marina este rotundă, ci și Istoria. Omenirea se învârte în cerc, calcă pe unde a mai călcat, inclusiv în aceleași gropi. Totalmente afon când vine vorba de istorie, nu știu cum o fi la alte popoare, dar la români chestia asta este absolut adevărată. Nici n-am nevoie să citesc istoria ca să-mi dau seama că românii calcă în aceleași gropi în care au mai călcat și o fac la fel de voios. Presupunând că Dumnezeu ar pune pe „Off" tot restul omenirii și ne-ar lăsa singuri aici, peste două mii de ani noi am face exact ce facem și acuma, adică exact ce am făcut și acum 60 de ani, și acum 150 de ani. Ce nu știu eu este câți români ar mai fi aici, atunci, dar și dacă ar fi numai doi, sunt sigur că la fel s-ar comporta. La fel ca acum, ca acum 60 de ani, ca acum 150 de ani. Deși, nu m-aș mira foarte tare dacă n-ar mai fi niciunu!

Cum ziceam, istoria este rotundă și întreaga omenire se învârte în cerc, de mii de ani. Singurul element de noutate ar fi genocidul pe care-l comit americanii la scară planetară, de vreo 60 de ani. Omenirea nu mai trecuse prin așa ceva, deși se mai comiseseră crime, chiar masacre, dar la scară mult mai mică și pe durată mai scurtă. Bag seama, însă, că nouă, românilor, deja ne-a intrat repede în reflex și chestia asta. Așa că, acuma pășim și noi voioși alături de americani. Tare mi-e teamă că, pentru noi, asta va însemna chiar schimbarea istoriei. Nu va mai fi rotundă, ci pătrată, precum un ring de box. Și s-ar putea să fim înghesuiți în colțul ringului. Că, rotundă, sau pătrată, nici istoria asta nu prea iartă.

Știu, urmează întrebarea neaoș românească: „Da' tu cu cine-ai vrea bă, să ne dăm, cu rușii? Nu-ți ajunge cât ne-au jupuit și ne-au bolșevit? Și ne-au furat și tezaurul". De ce zic că întrebarea asta este neaoș românească? Pentru că ascunde în ea durerosul adevăr că românii nici nu-și imaginează că ar putea să nu se dea cu niciunii, ci să fie ei înșiși propriile lor puncte de sprijin. Să se sprijine pe demnitatea lor, pe verticalitatea lor, pe cinstea lor, pe vrednicia lor, pe sinceritatea lor, pe cerbicia lor.
Science Fiction, nu-i așa?!?

footer