Revista Art-emis
Povestea agentului Lucky, „Helmut”, „Florin”, „Adolf” (2) PDF Imprimare Email
Liviu Tofan   
Miercuri, 04 Mai 2016 21:37

Radio Europa liberă 2Lucky sfidează Securitatea, amenințând, în scris, că va informa Radio „Europa Liberă" despre cazul său de „drepturile omului" dacă nu i se aprobă emigrarea. Securitatea reacționează la 18 ianuarie 1978 prin deschiderea Dosarului de Urmărire Informativă nr. 1103 privind „Bubu" (numele de cod dat lui Lucky în acest dosar). Lucky este „avertizat", asta însemnând că trebuie să suporte discuții cu diverși securiști, între care și colonelul Ioan Poiană. Cu toate acestea, securiștii sunt luați prin surprindere aflând, tardiv, că Lucky - cu o „voință inexorabilă", nu-i așa - chiar a trimis o scrisoare la „Europa Liberă". Scrisoarea, în care Lucky își revendică imperativ dreptul de emigrare în R.F.G., i-a fost citită într-o emisiune difuzată pe 4 martie 1978. Prompt, el este amendat cu 500 de lei în baza legii 23/1971. Este vorba despre faimoasa „Lege privind apărarea secretului de stat în R.S.R.", al cărei articol 14 spunea așa: „Se interzice cetățenilor români de a avea orice fel de legătură cu posturile de radio și televiziune ori cu organele de presă din străinătate, care, prin acțiunile lor, desfășoară o activitate de defăimare sau contrară intereselor statului român".

Deși declară la Securitate că în perspectivă „nu mă voi antrena în nici un fel de discuții sau aprecieri de natură politică", Lucky face exact invers, și asta cât se poate de ostentativ și de public. Adică, face caz permanent de actul său de mare curaj de a scrie la „Europa Liberă", „aduce injurii regimului", cum precizează notele informative, ba se declară chiar „disident" în gura mare - în barul plin de lume de la „Împăratul Romanilor", desigur. Așa se face că, la un moment dat, Securitatea pare să cedeze. Un raport din iulie 1978 propune închiderea Dosarului de Urmărire Informativă nr. 1103, respectiv abandonarea cazului lui Lucky, pentru că s-au făcut intervenții și s-a dat aviz pozitiv de către comisie pentru a primi aprobare de plecare. Culmea, chiar șeful Securității județului Sibiu cere la București, în octombrie 1978, să se urgenteze aprobarea emigrării lui Lucky în vederea prevenirii săvârșirii de către acesta a unor eventuale acțiuni fățișe [...]. Lucky a învins. S-a luat de piept cu Securitatea și a îngenuncheat-o. Bravo lui, am putea zice. În februarie 1979, Lucky și familia sa pleacă în Germania și se stabilesc în orașul Nürnberg din Bavaria, la nord de München. Datorită originii etnice germane a soției, beneficiază imediat de ajutoare speciale pentru integrarea în societate, inclusiv cetățenia germană.

Ce am putea spune, în acest punct al poveștii, despre Lucky? Ce fel de om este el? Un temerar? Un șmecher? Un luptător, un semi-interlop, un zănatec sau un cabotin băftos? Poate ne ajută această autocaracterizare dintr-o declarație dată la Securitate: „Favorizat de fizic și dotat cu o inteligență speculativă, marcat de neșansa debutului meu în viață (condamnarea din 1967 - n.a.), lipsit de capacitate volitivă, am ajuns să mă ancorez într-un mediu abject, vizând confortul material, urmărind doar plăceri primare care nu reclamau nici un efort. Dar, această existență cu tentă parazitară venea în contradicție cu idealul meu existențialist, cu educația primită". Chestia cu idealul lui existențialist e nostimă, dar... nu, nu cred că ne ajută să ne lămurim asupra lui Lucky. Ne-ar ajuta însă deslușirea episodului mai de la început, cînd Lucky scapă de procuratura militară și de închisoare pe motiv de „psihopatie impulsivă cu mitomanie". Deși anchetatorii știu că simulează. Deși fapta este deosebit de gravă. Deși are antecedente penale. De neînțeles, spuneam. S-ar înțelege însă foarte ușor dacă am accepta ideea că pe Lucky îl scapă nu „psihopatia", ci Securitatea. Nu Securitatea aia banală, ca să-i zic așa. Nu cea cu care se războiește el mai tîrziu pentru un pașaport. Ci o parte mai specială a Securității, să-i spunem D.I.E. (de la Direcția de Informații Externe, ulterior C.I.E.), și care vede „potențialul" lui Lucky de aventurier, cinic, inteligent, prefăcut și lipsit de scrupule - taman bun pentru un anumit gen de misiuni dubioase și „deplin conspirate".

Și ce altceva ne-ar mai putea ajuta? Păi, ne-ar ajuta să aflăm, de pildă, deși nici un document (disponibil) nu consemnează asta, că în 1972-1973, Lucky era din nou la armată. Ciudat, doar fusese clasat inapt cu doar un an înainte. Și totuși, era la armată. Mai rău chiar, la un batalion disciplinar. Batalion de pedeapsă, cum i se mai spunea, deoarece acolo ajungeau soldații pedepsiți pentru diverse delicte sau cei cu cazier. Și pentru ce fusese pedepsit, chipurile, Lucky? Dacă-l întrebai, îți povestea că, pe când făcea armata la Oradea, fusese implicat în deturnarea unui avion. Aici ar trebui precizat că, atunci când îi construiești unui agent o „legendă", e bine să incluzi în biografia măsluită cât mai multe elemente reale, verificabile. Deturnarea unui avion românesc de la Oradea, în mai 1971, era un element real. Deși presa comunistă nu a scris, evident, nimic, despre asta, mai toată lumea, cel puțin din zona Oradea, știa despre cei șase români (de naționalitate maghiară) care deturnaseră cursa Oradea-București și fugiseră în Austria. Iar Lucky chiar s-a aflat la Oradea în acel moment - element real. Doar că furierul Lucky, militar în termen la UM 01731, nu avea nici o legătură cu cei șase. El zicea însă că da, avea, și că detesta regimul comunist fiind un legionar înflăcărat din tată în fiu. Și iată încă un element real și verificabil - cel cu tatăl legionar. Și uite așa - o invenție ici, un element real colo - se construiește biografia falsă a agentului care, mai tîrziu, în misiune undeva într-o țară din vest, va cîștiga încrederea oamenilor afirmînd, credibil și pe alocuri chiar verificabil, că familia sa a avut de suferit din cauza comuniștilor, că el a fost urmărit și persecutat de Securitate, că a fost năpăstuit de autorități din fragedă tinerețe, că - ce mai - chiar și „Europa Liberă" s-a ridicat în apărarea sa. Să nu-l crezi că-i băiat bun?

Dar ce căuta totuși Lucky în acel batalion disciplinar? În afară de o legendă, un agent „deplin conspirat" mai are nevoie și de o pregătire specială. El trebuie să știe să mânuiască diverse tipuri de arme, să folosească explozibili, să conducă diferite tipuri de vehicole, să deprindă diverse trucuri. Batalionul disciplinar era acoperirea perfectă pentru antrenamentul pe care îl primea Lucky în timp ce soldații cu pedepse reale mergeau zilnic la munci grele pe șantierele din zonă. După toate datele, Lucky se afla în plin program de instruire/pregătire ca „ilegal", urmând să devină ofițer și să fie trimis în misiune ca spion într-o țară occidentală. La un moment dat intervine însă ceva ce-l va duce, cum ne arată evoluția sa ulterioară, pe o altă traiectorie, chit că înrudită cu cea de „agent deplin conspirat". Un indiciu despre ce anume ar fi putut produce cezura în cariera lui de „ilegal" al spionajului românesc găsim într-un document intitulat „Raport al generalului Gheorghe Manea cu privire la activitatea Brigăzii „U" - unitatea ofiţerilor „ilegali" - în perioada 1974-1978". Într-adevăr, în mai 1974, la conducerea UM 0190/U din spionajul românesc este numit colonelul - pe atunci - Gheorghe Manea în locul generalului Romeo Popescu. Conducerea superioară nu părea prea mulțumită de eficiența acestui sector de elită. Relatând care era starea de lucruri și ce fel de măsuri de îmbunătățire a luat el ca nou șef al Brigăzii „U", Manea face următoarea afirmație: Am reanalizat de asemenea şi situaţia fiecărui ofiţer „S" ce se afla în regătire. Am găsit câţiva care ridicau probleme din punct de vedere al încrederii politice ce li se putea acorda (de exemplu, unul era fiul unui legionar) sau nu aveau calităţi pentru munca informativă externă. Pe aceştia, fără a face o campanie, în mod treptat, i-am trecut în rezervă [...].

Probabilitatea ca „fiul unui legionar" să fie chiar Lucky al nostru este foarte mare: anul 1974 se potrivește perfect, iar numărul celor „aflați în pregătire" la acel moment era foarte mic. Faptul că printre ei se găsea tocmai un fiu de legionar i-a sărit în ochi generalului Manea și i-a oferit un bun prilej de a-și evidenția vigilența ideologică. Oricum, Lucky nu este abandonat de Securitate, ci reciclat. Ar fi fost păcat, nu-i așa, să se irosească acel „potențial uman" și tot instructajul investit deja în viitorul agent cu o mică pată la dosar. Ca „profil", cum se spune, Lucky este bucățică ruptă din „Venus 2". Așa s-a numit o operațiune de infiltrare în occident a unor agenți ai Securității, scoși din țară mai ales prin intermediul unor căsătorii care le facilitau „dincolo" integrarea, cum a fost și în cazul lui Lucky. Cei din „Venus 2" nu erau ofițeri ca „ilegalii" adevărați (vezi Matei Pavel Haiducu și Afacerea Tănase ), ci doar un fel de colaboratori permanenți buni la toate, eventual chiar dispensabili. Zeci și zeci de asemenea agenți au împînzit occidentul în anii '70 și '80, subminând diaspora românească, spionându-i pe emigranți, dezbinându-i pe românii din exil prin intrigi, diversiuni și escrocherii, provocând tensiuni și suspiciuni prin zvonuri și calomnii. Dar astea erau doar mărunțișuri. Un ultim detaliu despre Lucky înainte de emigrarea sa în Germania: din toamna lui 1978, el furnizează Securității din Sibiu note informative olografe sub numele conspirativ „Florin"[1].
- Va urma -
----------------------------------------------
[1] „Expres Magazin", editia tipărită nr. 4/ iulie 2014 şi în ediţia on-line din 2 august 2014 http://www.expresmagazin.ro/potretul-unui-agent-al-securitatii-trimis-in-germania-sa-l-asasineze-pe-emil-georgescu-de-la-radio-europa-libera-spionul-de-ieri-milionarul-de-azi/

footer