Revista Art-emis
E putred mărul în Uniune PDF Imprimare Email
Silvia Jinga, S.U.A.   
Duminică, 17 Aprilie 2016 20:31

Jinga Silvia, art-emisCam de douăzeci și şase de ani, de când capitalismul sălbatic a ravajat România, continuăm să ne întrebăm cum de surorile mai mari din Uniunea Europeană nu se fac luntre punte, când se vede cu ochiul liber că pe plaiul mioritic se fură din greu, fără fereală. De asemenea am fost șocați când manipulatorii banilor murdari, circulând nestânjeniți sub regimuri, guverne și schimbări prezidențiale au fost mângâiați de judecători cu câte doi, trei ani de închisoare (vezi cazul Cocoș, condamnat doar la doi ani de închisoare, Gabriel Sandu - la doi ani, Pinalti la trei ani). Dinu Pescariu care a învârtit milioane fraudate se delectează la clubul său sportiv privat fără să fi fost măcar condamnat. Dosarul Elenei Udrea a fost și el surdinizat, iar eleganta doamnă se plimbă de la parlament acasă, fiind prezentă ori de câte ori consideră că este necesar să se solidarizeze cu hoții de teapa ei sau care au întrecut-o, precum Sebastian Ghiță, pentru care a votat împotriva ridicării imunității parlamentare. Aceeași doamnă declară presei că o va vizita pe primărița de la Craiova, Olguța Vasilescu, consolând o infractoare dusă la beciul domnesc pentru nici mai mult, nici mai puțin decât optsprezece capete de acuzare. Toți acești uzurpatori ai statului de drept, „torționari ai bugetului", cum sugestiv i-a numit jurnalistul Stelian Negrea, au în comun glorificarea spiritului mafiot, după cum se poate vedea. Ne-am tot întrebat cu îndreptățită nedumerire cum a fost posibilă amânarea de decenii a unor dosare de corupție, cum s-a permis transferarea ilegală a unor sume uriașe, stoarse din taxele unui popor secătuit, spre paradisurile fiscale, inaccesibile atâta vreme investigației la lumină.

Megadosarul „Panama", oglinda acuzatoare a rețelei mondiale de evaziune fiscală, spălare de bani și alte practici financiare reprobabile

Bomba a explodat de curând, când în toată lumea, nu doar la televiziunile românești s-a vorbit de începutul dezvăluirilor crimelor fiscale din dosarul „Panama", un megadosar de fapt. Megadosarul este oglinda acuzatoare a rețelei mondiale de evaziune fiscală, spălare de bani și alte practici financiare reprobabile, intermediate de firma de avocatură „Mossack-Fonseka". Actuali șefi de stat ca Mauricio Macri (preșdintele Argentinei), Salman, (regele Arabiei Saudite), Petro Poroșenko, (președintele Ucrainei), foști șefi de stat, premieri (al Islandei) foști premieri (Pavlo Lazarenko - Ucraina), Ion Sturza (Republica Moldova), oficiali guvernamentali din Franța, Grecia, Ungaria, Islanda, Malta, Polonia, Suedia, Marea Britanie, Germania, Elveția ca să menționăm țări doar din Europa, bancheri, sportivi, oameni de afaceri, investitori, șefi de instituții din țările Uniunii Europene, dar și din Rusia, China, India, Arabia Saudită, Siria, instituții bancare precum „Deutsche Bank", „Banca Bavariei", „Reifassen Bank", numeroase bănci elvețiene se regăsesc printre infractori, pe listele „dosarului Panama" din a cărui detonare s-au desprins primele schije. Ne întrebăm dacă acestea îi vor răni pe vinovați sau va fi „á la Cocoș", o dulce adiere a justiției. În stadiul actual al dezvăluirilor aflăm că numai o secțiune a dosarului „Panama" conține unsprezece milioane cinci sute de documente, că se ocupă de caz vreo 374 de jurnaliști și că din România au zburat la firmele off-shore vreo 1,5 miliarde euro. În Uniunea Europeană există o economie subterană în valoare de 3,3 trilioane euro. Informațiile triste se vor prăvăli în curând peste noi. Ne vor inunda, reflectând cum s-au produs și cum s-au ascuns banii spălați, cum s-a practicat evaziunea fiscală de-a lungul a patruzeci de ani.

Când o mulțime de șefi de stat foști și actuali și-au asociat numele cu oficinele banilor spălați în Panama, nu are rost să ne mai întrebăm de ce toleranța față de furturile de anvergură în România s-a lăbărțat peste un sfert de secol. Pentru că era un mediu toxic în întreaga Europă care, din nefericire era mâncată de corupție încă de la aderarea țării noastre la marea familie. Am fost întotdeana uimită de dexteritatea și sofisticarea mafioților români, domni mari pe la Monaco, Bora Bora, San Tropez și alte locuri selecte de destindere, în a subtiliza banul public. Sfidarea lor de-a lungul acestui sfert de secol a fost întreținută de un climat extern. Deși bănuiam o oarecare complicitate pe ici pe colo a unor parteneri străini cu fărădelegile de la noi, am fost mult timp in denial, cum zic americanii, pentru că nu puteam accepta cu ușurință că marele Occident, de la care ne-am silit ca niște școlari conștiincioși să învățăm întotdeauna, a coborât atât de mult ștacheta valorilor. Ne-am simțit atâta vreme relegați la Porțile Europei „ou tout est pris á la légère", încât acum, după căderea comunismului, am crezut că în sfârșit se vor întrona și la noi onestitatea, punctualitatea, respectarea promisiunilor, munca stăruitoare. Când colo, constatăm că am ajuns la spartul târgului într-o mare hărmălaie cauzată de confuzia valorilor. În locul cinstei la loc de cinste a fost înălțat furtul și o lăcomie paranoică.

Statul de drept mult trâmbițat în România este un moft

În concluzie vrem să spunem că mafioții români, șmanglitori de naturelul lor, au avut și dascăli occidentali. Companiile românești, puține la număr au găsit „modele" de incorectitudine printre multinaționalele care se întreceau, care mai de care, să dosească profiturile create în România departe de văzul proștilor de români, blestemați parcă, vorba poetului, să tot dea înapoi ca racul. Zău așa, nu are perfectă dreptate geniul nostru național, că dăm mereu înapoi? Ba da. Aducem mărturie cei douăzeci și şase de ani de globalistă ruinare economică, ecologică, morală a țării, totul petrecându-se tocmai pe dos față de așteptările noastre. Noi am sperat la renaștere și când colo, iată-ne debarcați cu arme și bagaje pe celălat mal, laolaltă cu toți batjocoriții lumii. Își imaginează oare cineva cât de uriașă este frustrarea acestui popor al nostru, asediat din toate părțile de lepre naționale, acum, când aflăm că de fapt în loc de asanarea leprozeriei indigene, tot ce-am înfăptuit, prin moartea tinerilor în acel decembrie regizat de inițiați, este doar să ne dumirim că mafia indigenă lucra cot la cot cu cea alogenă? Să ne bucurăm că măcar am aflat de ce statul de drept mult trâmbițat în România este un moft, demagogia deșănțată a fost oferită naivilor, în timp ce experții în fraudă își derulau afacerile tenebroase în colaborare cu parteneri occidentali sau doar având modele printre ei. Schema diabolică este plictisitor de identică la toți. Este atât de extinsă în societatea românească, încât ajunge să se impună omului de rând ca un modus vivendi demn de acceptat. Cum altfel să ne explicăm cotele ridicate în sondajele privind alegerile de primari în sectoarele capitalei întrunite de inși penali ca Vanghelie, Chiliman, Piedone? Indivizi de caracter, dornici să candideze în alegerile de consilii locale, județene, de primari nu sunt sprijiniți de aproape nimeni, în orice caz nu de partidele mari că cele mici nu sunt luate în seamă. Așa încât, oricât de mult s-ar strădui D.N.A.-ul să curețe corupția nu o poate face singur.

Avem nevoie de partide și alianțe politice care să se autoregleze, să se autopurifice când vine vorba de „torționarii" legii. Mecanismul de autoreglare nu funcționează încă în societatea românească. Revoltele sporadice din piețele publice nu ajung pentru a se ieși din inerția actuală, iar în absența factorului uman de calitate nimic nu se poate înfăptui, știut fiind că omul sfințește locul.

Delray Beach, 11 aprilie 2016

footer