Revista Art-emis
Noi, pădurea şi sacoşa cu minciuni PDF Imprimare Email
Marian Ioan   
Joi, 14 Aprilie 2016 21:45

Marian Ioan, art-emisPădurea cozilor de topor

Nu mai ţin minte cum arătau pădurile de pe aici pe vremea când eram mai mult daci şi mai puţin... ce-om mai fi. Mă uit, însă, la cum arată acuma. Oare ce le-o fi făcut să ajungă aşa? Pe vremea aia, pădurile erau alcătuite din copaci care înţelegeau să se lase sacrificaţi pentru a deveni baraje în calea năvălitorilor, sau adăposturi pentru cei care îngrijeau pădurile, sau plute. Sigur, acceptau ei să devinã şi lemne de foc, dar atunci se revolta ceva în ei astfel că, dacă le picai în flăcări, te cam prăjeau. Dar acum? Acum, după ce au trecut pe aici ba romanii, ba hunii, ba leşii, ba ruşii, ba grecii, ba turcii, iar ruşii, apoi nemţii şi iar ruşii, iar acum au venit, în sfârşit, şi americanii, acum, zic, cu ce păduri ne-am ales? Că dacă te uiţi mai atent vezi că mai sunt câţiva copaci scorburoşi, din care nu prea mai poţi scoate nimic, iar restul copacilor sunt din ăia din care nu se pot face decât... cozi de topor. Iar ăştia nu fixează nici solul, nu ţin nici torenţii de ape, nu fac nici umbră şi nici măcar nu dau frunze care să îngraşe solul. Ăştia doar cad peste tine când ţi-e lumea mai dragă. Încerci sã te adãposteşti lângă unu' şi te trezeşti descoperit. Dacă vrei să-ţi faci acoperiş din el, te trezeşti că-ţi plouă-n casă. Plută? Fii prudent, că te duci la fund cu pluta făcută din ei când nici nu te aştepţi! Lemne de foc? Păi îţi scot ăştia un fum de nici nu mai poţi respira. Cozi de topor, atât se poate face din ei. Și, uneori, şi beţe d-alea pentru steaguri. Beţe care, după defilare, sunt folosite la cotonogirea „ălorlalţi".

Cam asta s-a ales din pădurile dacilor, acuma când noi am devenit... ce-om fi devenit. Și acum schimbarea de paradigmă... cu cozi. Schimbarea s-a înregistrat nu în cozile propriu-zise, ci în atitudinea celoralți. Căci, acuma, cozile de topor nu mai sunt puse la zid, nu le mai arată oamenii cu degetul, nu mai sunt condamnate, ostracizate, alungate cu pietre, sau băgate la zdup. Acuma, oamenii își pun cozi de topor la rever, unii își fac chiar pălării din ele, le aplaudă, le aclamă, le plimbă prin lume, iar pe unele le declară chiar campioane ale democrației și le promovează prin presă. Ei, cum dracu' să mai iasă altceva din pădurile noastre, acuma când, văzând mersul lucrurilor, orice creangă nu mai visează decât să ajungă coadă de topor!?

Sacoșa cu minciuni

În România, cea mai mică unitate de măsură pentru minciuni este sacoșa. Nu există ceva mai mic! Pe vremuri, se mai livrau minciuni și cu bucata, ba chiar și minciunele. Ma'mare, de exemplu, și chiar și mama, îmi făceau miciunele. Tare bune erau! Acuma am auzit că li se zice scovergi. Probabil, de aia nu se mai livrează minciuni la bucată. Ne-am adaptat și noi la democrație. Sacoșa pentru minciuni a fost inventată de marile magazine. Pardon, rectific, uitasem că limba oficială este, acuma, romgleza! Deci, sacoșa pentru minciuni a fost inventată de marile super-marketuri care, în urmă cu câțiva ani, au desființat sacoșele de plastic pe care ni le ofereau gratis ca să ne punem cumpărăturile în ele, invocând faptul că acele sacoșe dăunau grav naturii. Acuma, marile super-marketuri ne livrează sacoșe tot din plastic, dar pe bani, nu ni le mai oferă gratis. Așa a apărut sacoșa pentru minciuni.

Acuma, toată lumea livrează minciuni la sacoșă. Politicienii oferă permanent alegătorilor sacoșe pline cu minciuni, iar în preajma alegerilor le oferă chiar mașini pline cu astfel de sacoșe, desigur, tot pline și sacoșele. Președintele, miniștrii, partidele, primarii au rezerve nelimitate de sacoșe cu minciuni, din care ne oferă gratis în fiecare zi. DNA-ul însuși și-a deschis magazine specializate în livrarea de minciuni la sacoșă. Se numesc SURSE. Presa scrisă și cea imaginată, adică aceea cu imagini televizate, ne oferă numai minciuni la sacoșă. Deh, s-a modernizat, nu mai ne bagă pe gât câte o minciunică!

Având în vedere evoluțiile actuale din România, mă aștept ca sacoșa de minciuni să nu aibă viață prea lungă. În curând, cred că se va trece la livrarea minciunilor la sac. Mi-e teamă că, atunci când se vor hotărâ să verse sacii cu minciuni în capetele noastre, proprietarii minciunilor vor interzie comercializarea căștilor de protecție, ca să fie siguri că vor avea efectul pe care scontează ei, acela de a ne tâmpi complet, astfel încât să le înghițim minciunile și să mai și exclamăm cum exclamam eu când înghițeam minciunelele lu' ma'mare: „Ah, ce bune sunt! Mai vreau!". Deocamdată experimentează metoda asta pe câteva modele. Unora li se zice moderatori/reporteri și sunt trimiși pe la televiziuni să ne arate cum trebuie să ne bucurăm când ne vor cădea sacii cu minciuni în cap, iar altora li se zice jurnaliști și sunt puși să descrie ce bine s-au simțit ei, ce revelații de-a dreptul mistice au avut când li s-a vărsat sacul în cap, și ne îndeamnă și pe noi să încercăm.

footer