Revista Art-emis
România mistic-martirică PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Miercuri, 24 Februarie 2016 22:10

Grid ModorceaDespre România, deşi partener strategic al Statelor Unite, se scrie foarte rar în presa americană. Nu ştiu dacă am citit despre ea de două sau trei ori în „The New York Times". Mult mai mult fac pentru România bisericile româneşti din America şi mai ales munca intelectualilor români, care trăiesc efectiv printre americani şi au prilejuri neîncetate să le vorbească despre ţara noastră. Am întâlnit mai ales articole împortiva României, chiar în „The New York Times", articole plătite de unguri, precum Laszlo Tokes, care bat aceeaşi placă a federalizării României. Nu am citit să li se dea vreo replică de către autorităţile române din America sau România. Politica struţului. Qui prodest? Fiindcă ungurii îşi văd mai departe de parşiveniile lor. Bine ar fi ca imensul lot de refugiaţi care ne-au fost trmişi din Italia şi Grecia, să fie „cazat" în Covasna, Harghita şi alte focare de terorism. Acum ungurii ne taie pădurile, iar ca mânie ne trezim că Transilvania a fost o provincie arabă a marii Asii! Dar iată că citesc acum un articol cu titlul „The Haphazard Invention of Romania", apărut în „The National Interest", azi, 22 feb. 2016. Nu mi-a venit să cred că era una din ştirile principale ale zilei. Dar de ce acest titlu? De ce România este o „invenţie întâmplătoare"!? Am deschis imediat articolul. Nu se justifică acest titlu şi nici fotografia care îl ilustrează, de la un congres al P.C.R.! Am trecut peste acest teribilism ieftin, al cine ştie cărui nechemat (aşa vede el România, ca un congres cu Ceauşescu la tribună!), şi am văzut că este vorba despre o prezentare a cărţii lui Robert D. Kaplan „In Europe's Shadow: Two Cold Wars and a Thirty Year Journey Through Romania and Beyond" (În umbra Europei: Două războaie reci şi 30 de ani de călătorie în România şi dincolo), carte apărută chiar în acest an, 2016, la prestigioasă editură newyorkeză „Random House". Conţine 336 de pagini şi costă 28 de dolari un exemplar.

Textul expune două idei principale: în primul rând, vorbeşte pe larg despre originea noastră latină, despre felul cum s-a format Dacia Felix, ajungând până la statutul monarhic al ţării şi la momentul Gărzii de Fier, considerată, după un citat din Mircea Eliade: „în principal o mişcare spirituală menită să ducă la omul nou şi care urmărera răscumpărarea noastră naţională". Apoi, tot pe baza unui citat din Mircea Eliade, se vorbeşte despre mesianismul românesc, despre eforturile românilor de a supravieţui, de a-şi păstra limba într-o mare slavă. Eliade arată că „istoria românilor este transfigurată, se poate spune, de o prezență divină permanentă [...]. Neîncetat atacaţi, ei pot gândi doar în timp ce ei înșiși apără istoria lor [...]. Este un război permanent, timp de secole, pentru propria lor supraviețuire. În fiecare luptă, ei riscă totul: dreptul lor la viață, la religie, la limba și cultura lor". În acest spirit, Kaplan scrie această frază: „In other words, not only have Romanians suffered more than other European peoples, but their suffering has created a mystical martyrdom in their souls". Cu alte cuvinte, nu numai că românii au suferit mai mult decât alte popoare europene, dar suferința lor a creat un martiriu mistic în sufletele lor).

Autorul articolului, să-i spunem totuşi numele, Aram Bakshian Jr., care a pus şi un titlu tendenţios, plus o poză dezonorantă pentru el (asta e România, istoria ei; domnul Bakshian, probabil face un bakshiş la acel ziar?!), consideră că aici este vorba despre un „self-composed mith" (mit auto-compus), despre un exceptionalism naţional bazat pe „nemulţumirile reale sau percepute ale unui grup religios, etnic sau rasial", ceea ce s-ar putea numi „a nation while behaving more like a trib" (o naţiune care se comportă ca un trib). O, ar fi bine să fie aşa, dar naţiunea noastră se comportă ca o fiinţă desţărată, alterată, care nu-şi mai cunoaşte rădăcinile! Evident, este atacată şi problema evreiască (Kaplan e evreu), felul cum s-a desfăşurat ea în România, dar fără o înţelegere clară a fenomenului. Din nou se expun lucrurile din topor, se acuză ascensiunea „fascismului" românesc, se vorbeşte de influenţa Axei şi de „scenele grave" ale Holocaustului românesc! Întotdeauna raţiunile politice, adesea conjucturale, au intervenit şi au denaturat înţelegerea profundă a poporului român şi a istoriei sale. Oricum, e pentru prima oară când citesc în America un astfel de articol, despre o Românie mai apropiată de realitatea sa adevărată, când se evidenţiază latura mistică a poporului român. Dacă cineva i-ar fi deschis lui Kaplan poarta spre vechimea din „illo tempore" a poporului român, spre tracism, spre minunea numită Homo Olteniensis, primul hominid descoperit pe teritioriul României, la Bugiuleşti, Vâlcea, care datează vechimea omului în urmă cu 1,9 milioane ani, cred că Kaplan ar fi făcut o adevărată pledoarie pentru vechimea poporului român şi influenţele culturale pe care civilizaţia traco-dacică a revărasat-o asupra Europei, asupre lumii întregi.

Cartea sa este însă un pas mare. E timpul ca oficialii României, istoricii, ca şi autorităţile politice, să ajute cu toate forţele la luminarea acestui sens. Am sub tipar o carte despre Gheorghe Zamfir, numită Sunetul Primordial, în care marele artist pledează pentru această linie protocronistă a poporului român, pe latura mistică a mesajului său divin. Cartea face o mare deschidere planetară, fiindcă aşa cum românii, cu Festivalul „Enescu" în frunte, nu cunosc opera simfonică a lui Gheorghe Zamfir, tot aşa nu cunosc nici contribuţia sa mistică, profund românească, la cunoaşterea istoriei adevărate a României. Dar cu o floare, fie ea şi neasemuită, nu se face primăvară. E nevoie de o susţinere naţională, de o preocupare majoră a guvernului României, a Ministerului de Externe. Altfel, rămânem să lămurim dacă Johannis ştie să vorbească mai bine româneşte decât Cioloş! Ne trebuie curaj, să facem punţi de anvergură. E timpul să muncim în această direcţie universală. Nu putem lăsa lucrurile doar pe mâna străinilor, aşa cum, de altfel, au dovedit ei mereu în istoria noastră, că au fost cei care au obsevat mai bine lucrurile decât cei de acasă, din interior. Iată, Robert D. Kaplan (n. 1952, New York), unul dintre redutabilii ziarişti ai Americii, autor al multor cărţi politice, este un nou nume care trebuie adăugat pe această listă.

Corespondenţă de la New York

footer