Revista Art-emis
„Salus Patriae, suprema lex esto” PDF Imprimare Email
Dan Cristian Ionescu   
Miercuri, 06 Ianuarie 2016 22:44

inshr-ew-maresal-ion-antonescu-miscarea legionara-baraseumTextul pe care vi-l prezentăm acum, la început de an, a fost scris şi adresat Preşedintelui României încă din luna august a anului care a trecut - după promulgarea de către acesta a Legii-fără-de-lege 217/2015 în regim de „urgenţă". Pentru că şeful statului a fost extrem de ocupat cu: defilarea de la Paris, concediile prelungite între Neptun şi Florida, diversele-prea desele-ineficientele deplasări în străinătate fără vreun folos Ţării, însoţit - musai - de „prima doamnă", naveta săptămânală Cotroceni-Hermannstadt (când circulaţia pe Valea Oltului este blocată cam vreo două ore în fiecare săptămână, pentru a face cale liberă coloanei soţilor navetişti), „abilele" activităţi „diplomatice" de pe urma cărora România a beneficiat din plin de praful de pe tobă, este posibil ca preşedintele să nu fi avut vreme pentru o lectură „irelevantă". Poate acum, când respiră uşurat că a trecut anul şi are - după cum şi-a dorit - „Guvernul meu", la întoarcerea de peste Marea Gârlă, poate va găsi timp şi pentru o astfel de lectură. Deşi târziu, poporul român dă semne de trezire la realitate. (Redacţia ART-EMIS).

- Dan Cristian Ionescu -
Scrisoare deschisă către Președintele României, Klaus Iohannis

Domnule Klaus Iohannis, câte locuri aţi pregătit în închisori pentru patrioţii români?
V-am votat. [...] Aţi fost ales preşedinte. Ne-am bucurat. Aţi declarat că „ne-am luat ţară înapoi" - dar nu aţi precizat cine. Sionul, oricum, nu pierduse România - dimpotrivă, de la un preşedinte la altul, de la un prim-ministru la altul, dictatură sionistă se accentua. Duminică 11 ianuarie 2015 aţi plecat la Paris la cel mai penibil şi mai fariseistic miting pentru apărarea libertăţii de exprimare - în centrul manifestanţilor se aflau Francois Hollande şi Angela Merkel, exact liderii ţărilor care şi-au trimis în închisoare cei mai mulţi cetăţeni pentru faptul că aceştia, crezînd în libertatea de exprimare, fără să nege suferinţele suferite de evrei în perioada nazistă, au criticat exagerările impuse de sionişti că litera de lege şi acceptate de slugile lor. Apoi, dvs., militant la Paris pentru libertatea de exprimare, aţi promulgat legea 217. Am fost convins că este imposibil să o promulgaţi, dar aţi făcut-o fără ezitări, fără remuşcări.

Domnule Iohannis, poate că dumneavoastră, ca etnic german va simţiţi vinovat de ororile săvârşite de nazişti împotriva evreilor. Dar vă rog să nu va liniştiţi conştiinţa împărţind această grea povara cu românii. În România NU a existat nici un holocaust împotriva evreilor. Nu o spun eu, ci au spus-o evrei de marcă, trăitori ai acelor timpuri: Wilhelm Filderman, preşedintele evreilor români în timpul războiului, Alexandru Şafran, şef rabinul României, scriitorul Oliver Lustig, Moshe Carmilly-Weinberger, rabinul şef al Clujului, scriitorul Alfred Harlaoanu, istoricul Nicolae Minei-Grünberg... şi pot să vă mai dau şi alte nume. De ce îi credeţi pe Elie Wiesel, pe Radu Ioanid şi pe Alexandru Florian, cei care câştigă bani mulţi din denigrarea şi demonizarea poporului român, şi nu îi credeţi pe evreii de bună credinţă care au trăit în România în timpul războiului? Puneţi-va consilierii (bine plătiţi de la buget) să caute adevărul, spălaţi noroiul aruncat nemeritat asupra poporului român. Este adevărat că Ion Antonescu, constrâns de aliaţii din acel moment, a fost nevoit să adopte o legislaţie antievreiască - dar în România nu a existat holocaust. De altfel, bănuiesc că ştiţi că termenul originar de „holocaust" reprezenta o practică pagână a evreilor (înainte de monoteism) şi a altor popoare idolatre de a aduce că jertfă animale şi oameni arşi de vii. Evreii nu folosesc termenul de „holocaust", ci pe cel de „shoah". Da, în timpul lui Ion Antonescu au avut de suferit şi mulţi evrei (nu toţi) şi mulţi ţigani (nu toţi). Însă dacă vreţi să recunosc că în România a existat un holocaust împotriva acestor naţii, daţi-mi un exemplu de evreu ars şi un exemplu de ţigan ars ca urmare a politicii oficiale. Dacă nu, nu! Este indiscutabil, nimeni nu poate nega acest fapt, în timpul nazismului evreii au suferit mult, greu şi nemeritat (ceea ce în mod greşit, socotesc eu, este numit holocaust). Legea 217 trimite la închisoare pe cei care minimalizează efectele holocaustului. Dar cine a stabilit limita sub care efectele sunt minimalizate? Iahve cumva? De ce nu sunt trimişi la închisoare şi cei care cu rea credinţă, în mod mincinos, exacerbează aceste urmări?

În copilărie, ni s-a spus că naziştii „au făcut din evrei săpun". La procesul de la Nürnberg, Sigmund Mazur „recunoştea" că a participat la fabricarea a 25 kg. săpun din 40 de cadavre. Minciuna a ajuns în 1955 subiect de film documentar, pe baza declaraţiilor unor evrei foşti deţinuţi în lagăr, a ajuns subiect de cărţi. Apoi, analizele făcute la Tel Aviv în 1990 au demontat minciuna: bucăţile de săpun pretins a fi fost făcute din evrei, nu conţineau urme umane. Şi cu toate acestea, în anul 2011, în România, ziarul „Adevărul" publica un articol despre evreii transformaţi în săpun în lagărele naziste! Acum ştim că din evrei nu s-a făcut săpun, iar declaraţia lui Mazur, în urmă căreia probabil că cineva a primit ştreangul, a fost o minciună. Câtă încredere mai putem avea în declaraţiile date la Nürnberg? Răspunde cineva pentru minciuna cu evreii făcuţi săpun? Pe placă comemorativă aflată la Auschwitz între 1948 şi 1989, era menţionat un număr de 4 milioane de victime. Astăzi, pe nouă placă, se menţionează 1,5 milioane de victime, majoritatea evrei. De ce a fost nevoie de această minciună? Pentru că sioniştii să smulgă mai multe despăgubiri băneşti Germaniei? Dacă Lech Walesa ar veni în România, îl arestaţi pentru minimalizarea efectelor holocaustului? În anul 1986, Robert Faurisson a publicat lucrarea „Elie Wiesel - un mare martor fals". În această lucrare, Faurisson arată că multe dintre miturile legate de lagărele de concentrare au fost demontate. Nu pot să mă pronunţ, întrucât la noi, niciodată nu se vorbeşte despre aşa ceva (dimpotrivă, se scrie în continuare despre evreii făcuţi săpun). Dar de ce să îl credem întotdeauna pe Elie Wiesel, acuzat în ultimul timp chiar de evrei internaţi în lagăr, că nu a fost cu ei? Poate vă puneţi consilierii să cerceteze. Deci domnule Iohannis, legea nr. 217 ne obligă, sub sancţiunea închisorii, să-l credem pe Elie Wiesel? În România, aşa cum am scris mai înainte, evreii au suportat consecinţele unor legi antievreieşti. Dar evreii nu au fost victimele unui genocid, care, în sensul originar, presupune intenţia de a ucide - în România, nimeni nu a avut intenţia de a extermina evreii. Acum, se trage de acest termen ca de elastic - sioniştii nu-şi dau seama că tot extinzînd definiţia, într-o zi vor putea ajunge acuzaţi de genocidul împotriva palestinienilor. Shimon Peres a mulţumit Romaniei pentru faptul în perioada nazistă a salvat viaţa a 400.000 de evrei. Nu Romania i-a salvat pe acesti evrei, ci Ion Antonescu şi demnitarii statului roman; chiar şi initiativele personale ale unor cetăţeni români de a salva cât mai mulţi evrei, au beneficiat de ajutorul statului. Ion Antonescu a refuzat deportarea evreilor în lagarele naziste, el a organizat plecarea evreilor în Palestina. Sunt declaraţiile celor mai importanţi evrei din ţară în acea perioadă. Si atunci, de ce atâta ură din partea sioniştilor impotriva lui Ion Antonescu, încât să nu poată avea o statuie? In Israel, teroriştii David Ben Gurion şi Menachem Begin sănt eroi naţionali. Mă deranjează asta (tot aşa cum ma deranjează faptul ca masacrarea a zeci de mii de perşi nevinovaţi, de acum două milenii şi jumatate, Purimul, este o mare sărbătoare, o sărbătoare a bucuriei), dar nu am ce face - acolo, nu este ţara mea. Şi atunci, sioniştii de ce se amestecă în Ţara mea să-mi spuna pe cine să apreciez şi pe cine nu? Domnule Iohannis, sfidând legea pe care aţi promulgat-o, eu vă declar că Mareşalul Ion Antonescu, cu toate umbrele lui, a fost un mare patriot, un luptător împotriva corupţiei şi un bun creştin (sau poate că tocmai aceste calităţi nu sunt pe placul sioniştilor?). Mareşalul ar merita statui şi strazi care să îi poarte numele în întreaga ţară.

În ce priveşte legionarii, de ce nimeni nu vrea să vada tabloul complet? Intre 1924 şi 1939, legionarii au omorit patru persoane: prefectul Manciu, ucis în legitimă apărare (aşa a stabilit instanţa de judecată) de către Căpitan, I.G. Duca ucis fiindcă declanşase prigoana antilegionară (soldata cu legionari ucişi nevinovaţi), Mihai Stelescu ucis întrucât se lăsase convins de Siguranta să-l omoare pe Căpitan, precum şi criminalul de serviciu al lui Carol al II-lea, Armand Călinescu, din ordinul căruia au fost strangulaţi Căpitanul, Nicadorii şi Decemvirii. În aceeaşi perioadă de timp, autorităţile au ucis, fără vreo hotarâre judecătoreasca, cca. 400 de legionari. Despre asta de ce nu se vorbeşte? Se vorbeşte despre „antisemitismul" legionarilor. „Antisemitism"-ul înseamnă ură[1] faţă de evrei. Să nu uităm că în cele patru luni de guvernare legionară, sub Radu Gyr, a fost înfiinţat „Baraseum"-ul[2]. Am citit materiale foarte contradictorii, aşa că nu intru în amănunte. Ce este cert, este faptul că legionarii au fost deranjaţi de faptul că evreii îi jefuiau pe români, şi atunci au înfiinţat ateliere legionare, magazine legionare, restaurante legionare etc, unde totul era mult mai ieftin decât la evrei. Evreii au fost lovi îi unde îi durea mai tare: la afaceri. De aici, nu ura legionarilor faţă de evrei, ci ura evreilor faţă de legionari. Eu nu cred în „antisemitismul" legionarilor. Oare legionarii căsătoriţi cu evreice, îşi urau soţiile? Cel mai cunoscut caz este cel al comandantului legionar Vasile Marin (căzut la Majadahonda), a cărei soţie, Ana Maria, era- după mamă -, evreică (şi membră a Mişcării Legionare). Oare legionarii români pur sânge îi urau pe legionarii evrei? Fiindcă au fost şi evrei care s-au înscris în Mişcare, printre aceştia medicul Vasile Noveanu (fost ministru) şi fraţii săi. Oare din ura s-au împrietenit filosofii legionari cu Iosif Hechter (Mihail Sebastian), din ură l-au covertit în închisoare la creştinism pe Nicolae Steinhardt şi tot din ura legionarul Valeriu Gafencu i-a cedat în lagărul de la Tg. Ocna evreului Richard Wurmbrandt streptomicina pe care o primise, salvând viaţă acestuia cu preţul propriei vieţi? Oare evreii şi evreicele care au fost membrii sau simpatizanţi ai Mişcării Legionare, erau şi ei „antisemiţi"? Dar chiar şi aşa, dacă legionarii ar fi fost „antisemiţi", i-ar fi primit pe evrei în mijlocul lor?

Sioniştilor, dragostea creştină faţă de toţi oamenii le este străină, astfel încât ei nu pot înţelege vorbele lui Ioan Ianolide, care a făcut 23 de ani de închisoare pentru faptul că a fost membru în „Frăţiile de Cruce" şi care spunea că noi, în calitate de creştini, nu putem să-i urâm pe evrei. Dimpotrivă, trebuie să-i iubim şi să ne rugăm pentru ei la Dumnezeu să îi aducă pe calea dreaptă, la credinţa adevărată. Să ajungem la eveii ucişi între 21-23 ian. 1941. Aberaţiile merg prea departe: am citit un „studiu" în care erau menţionaţi 3.000 de evrei ucişi de legionari! Oficial, se susţine că în perioada rebeliunii au fost ucişi cca. 130 de evrei (în cartierul evreiesc, la abator şi în pădurea Jilava). Nu contest cifra, dar cine i-a ucis? Domnule Iohannis, eu nu am acces la documentele secrete, în timp ce agenţii israelieni au acces liber la toate arhivele secrete din România[3], aşa că vă propun să vă puneţi consilierii la muncă, să-şi merite salariile: în zilele rebeliunii, legionarii erau asediaţi în centrele lor de comandă de către armată, astfel încât este greu de crezut că în acest timp umblau prin oraş să ucidă evrei. Consilierii dumneavoastră să verifice dacă:
1. nu cumva evreii ucişi în cartierul evreiesc au fost victimele „Haiducilor lui Cotovschi", bandă anarhistă bolşevică, duşmani ai legionarilor;
2. nu cumva „evreii" ucişi la abator nu erau evrei ci sub hainele groase de iarnă, aveau cămaşă verde cu diagonală, adică erau legionari morţi în luptele cu armata;
3. nu cumva evreii de la pădurea Jilava au fost ucişi din ordinul lui Eugen Cristescu, şeful S.S.I. (duşman al legionarilor, ca şi Mihail Moruzov), pentru a acutiza conflictul între Mareşal şi Mişcarea Legionară (aşa cum ar fi declarat acesta în închisoare unor colegi de celulă legionari). Am citit şi aceste variante, chiar argumentate. Eu nu spun că aşa este, dar întreb: dacă este aşa?

Domnule Iohannis, legionarii au fost cei mai buni dintre români şi nu îi văd în stare de crime nejustificate (desigur, sunt două cazuri scandaloase şi oribile: Iorga şi Madgearu; acestea au fost excepţiile, dar s-a scris destul despre faptul că au fost săvîrşite fără acordul conducerii legionare de către Traian Boieru care imediat a fugit în Germania şi care este bănuit a fi fost agent străin infiltrat în Mişcare). Să-i numiţi fără verificări obiective, pe baza unor susţineri sioniste pe legionari că fiind criminali, este mult mai mult decât un păcat. Deviza legionarilor era „Dumnezeu şi Patria" - oare legea dumneavoastră îi trimite în închisoare pe cei care Îl iubesc pe Dumnezeu şi îşi iubesc Patria? Ridic această problema întrucât, să-l iubeşti pe Dumnezeu şi să-ţi iubeşti Patria, poate fi interpretat de unii judecători ca doctrina legionară. Legea interzice ideile, doctrinele sau concepţiile legionare. Dar vă rog să explicaţi poporului român, să ştie şi să se păzească, oare care este ideologia legionară? Despre această, eu nu ştiu decât două lucruri: în afară de „Dumnezeu şi Patria", mai ştiu doar „omul şi pogonul" - este ceva greşit aici? Din textul art. 6[4], nu prea înţeleg (legea este imbecilă nu numai ca idee ci şi ca tehnică legislativă, lăsând un câmp imens interpretărilor) dacă, de pildă, justificarea asasinării lui Armand Călinescu te trimite sau nu la închisoare. Teoretic, nu - practic, s-ar putea că Institutul pentru Studierea Holocaustului în românia - „Elie Wiesel" (I.N.S.H.R.-E.W.) să trimită tuturor instanţelor o circulară prin care să decreteze că asasinarea lui A. Călinescu este asimilată holocaustului (nu va daţi seama câte portiţe nemernice deschide această lege în favoarea duşmanilor României!). O să îmi asum riscul şi o să dau o justificare pentru asasinarea lui A. Călinescu :
- la începutul anului 1933, muncitorii de la uzinele Griviţa, loviţi de marea criză şi exploataţi la sânge, s-au trezit şi cu salariile reduse! Muncitorii au intrat în greva; fraţii Goldberg, patronii uzinelor, s-au plâns că stagnează profitul;
- subsecretarul de stat de la ministerul de interne A. Călinescu trimite jandarmii;
- 7 grevişti au fost ucişi - ucişi pentru că au cerut ca pentru muncă lor, să fie plătiţi cât să poată trăi ei şi familiile lor; tot pentru această, mulţi alţii sunt arestaţi şi condamnaţi la pedepse mari cu închisoarea;
- singurii care au luat apărarea greviştilor, au fost un deputat legionar (Corneliu Zelea Codreanu) în Parlament şi un avocat comunist (Scarlat Callimachi, zis „Prinţul Roşu") în instanţă;
- fraţii Goldberg sunt mulţumiţi, afacerile merg din nou bine, profitul creşte şi el din nou; şi regele e mulţumit, azi noapte, la pocher a câştigat câteva poturi senzaţionale;
- regele este mulţumit şi de Armand Călinescu - băiat bun, eficient!;
- greviştii ucişi, au început deja să putrezească în pământ;
- Armand Călinescu este avansat ministru de interne.
În noaptea de 29/30 nov. 1938, ascultând porunca mârşavă a regelui, A. Călinescu da ordin că cei 14 legionari de frunte aflaţi sub arest, să fie strangulaţi. După această nouă crimă, regele este din nou mulţumit: A. Călinescu, băiat bun, eficient, este din nou avansat - ajunge prim-ministru; legionarii ucişi putrezesc în pământ. Eram într-o Românie condusă de un rege corupt şi criminal, cu un prim-ministru criminal, cu un aparat de justiţie aservit - când justiţia nu funcţionează, poporul are nu numai dreptul ci şi obligaţia de a face dreptate. Cum nu putea să facă dreptate tot poporul, au făcut-o 9 legionari. Domnule Iohannis, dumneavoastră nu cunoaşteţi Dreptul (dacă aţi fi cunoscut, aţi fi returnat legea la Parlament pentru mai multe motive decât numărul articolelor care sunt în ea). O să îmi permit să vă aduc la cunoştinţă un principiu al dreptului roman: „Salus patriae, suprema lex esto" („Salvarea patriei să fie legea supremă"). Pedepsirea de către legionari a criminalului A. Călinescu, gata oricând să comită crime din ordinul regelui dar apărat de oamenii legii, este, din punctul meu de vedere justificată.

Domnule Iohannis, legionarii au fost foarte buni creştini (un alt motiv de ură din partea sioniştilor). Îi mai aud (sau citesc) pe unii care declamă patetic: cum să fie buni creştini, când au ucis? Cei care declară asta, sunt unii care poate au auzit de Sfânta Biblie, dar când au văzut că nu are poze, au închis-o la loc. Unul din puţinele momente din viaţă Mântuitorului prezentat în toate cele patru Evanghelii este ultima sa seară petrecută în grădina Ghetsimani, când şi-a trimis ucenicii care îl însoţeau (Petru şi fraţii Ioan şi Iacov Zevedeu) să caute arme. De ce a făcut această? Ne-a învăţat astfel nu să atacăm, dar să ne înarmăm pentru a ne apăra când suntem atacaţi. Pe vremea Mişcării, era o perioada în care un rege criminal şi corupt şi o clasa politică la fel de coruptă ca cea de azi deveniseră un pericol pentru România. Comandantul legionar Constantin Papanace a dat, într-una din cărţile sale, o explicaţie magistrală asupra asasinatelor comise, arătând că în istoria Mişcării Legionare au existat momente în care această a fost nevoită să aleagă între a asista la distrugerea Ţării sau a-i ucide pe duşmanii acesteia - a ales să-i ucidă pe duşmani. Duşmanii nu erau evreii, ci conducătorii ţării şi clasa politică. Nu uitaţi, domnule Iohannis, „salus patriae, suprema lex esto !".

Domnule Johannis, nu am citit Talmudul[5], însă am primit un slide-show cu citate care se pretind că ar fi din el. Dacă aceste citate ar fi adevărate, mi-e teamă că pe teritoriul României, conform legii pe care aţi promulgat-o, iudaismul ar trebui interzis, întrucât este o religie care, prin denaturările din Talmud, a ajuns să aibe la bază o ideologie de tip fascist, rasistă şi anticreştină, care instigă la crimă şi la jefuirea creştinilor. Eu nu spun că aşa este, dar poate ar fi bine să solicitaţi consilierilor dvs. să studieze Talmudul. Dacă tot v-aţi angajat consilieri, vă recomand să găsiţi unul dintre aceştia, cu mintea ageră, cu dorinţa de adevăr, cu sentimente patriotice şi cu curaj, care să citească „Codul lui Lucifer", cartea mea postată pe internet. O să aflaţi răul făcut românilor de cămătarii, arendaşii şi cârciumarii evrei până la Al Doilea Război Mondial, de evreii bolşevici după Al Doilea Război Mondial şi de evreii sionişti după 1989. O să aflaţi un număr imens de evrei din toată lumea care luptă împotriva „iudeo-nazismului", adică politica purtată de sioniştii de la Ierusalim. Şi să mai citească măcar articolele politice ale lui Mihail Eminescu (acelea la care Moses Rosen s-a opus să fie tipărite) şi cărţile doctorului Nicolae Paulescu (nu cele de medicină). În legea pe care aţi promulgat-o[6], la art. 1, se spune că previne şi combate incitarea la ură. Oare chiar nu vă daţi seama că această lege abjectă, antiromânească, va duce la creşterea „antisemitismului" într-o ţară în care acesta se află la cote minime? Sau această s-a voit? Poate că dacă găsiţi un consilier nesurmenat, acesta să urmărească interviul dat de rabinul Eli Kaufman. Şi o să înţelegeţi poate că de la bugetul de stat noi suportăm o instituţie a cărei singură menire este să ne calomnieze, fiindcă aşa, cei de acolo primesc mult mai mulţi alţi bani, din S.U.A.

Domnule Iohannis, pentru consolidarea cărei societăţi mondiale puneţi umărul? Eu resping această societate în care prietenii dumneavoastră (S.U.A., U.E. şi Israel) promovează minciuna, ura, crima, violenţa, încălcarea drepturilor naturale ale omului, cotropirea altor ţări independente. Ce societate este această în care există dublu standard, în care criminalilor de război evrei, refugiaţi în Israel, li se refuză extrădarea şi nimeni nu zice nimic? În care Israelul încalcă rezoluţiile O.N.U. şi nimeni nu zice nimic? În care Israelul refuză să dea socoteală pentru arsenalul său nuclear şi nimeni nu zice nimic? În care Israelul practică apartheid-ul şi nimeni nu spune nimic? Să nu spuneţi că nu ştiţi de criminalii de război evrei, va dau eu două exemple :
- în timpul războiului[7], partizanii evrei au săvârşit masacre în multe localităţi din Polonia cotropită de bolşevici, cele mai cunoscute fiind cele de la Naliboko şi Koniuchy; conducătorii bandelor de criminali evrei au murit între timp, astfel încât în 2007 dintre foştii membrii, mai era în viaţă doar Yitzak Arad - între timp, acesta, fugit în Israel, a ajuns general de brigada, istoric al holocaustului şi director la Yad Vashem - Israelul a refuzat extrădarea lui. Fostul lagăr nazist de la Zgoda, după eliberare, a fost transformat în lagăr de concentrare pentru polonezi, silezieni şi germani, la conducere fiind pus evreul Salomon Morel; aici, în mai puţin de un an, au murit o treime din cei internaţi, cadavrele fiind aruncate în gropi comune; în anul 1994, Morel a fugit în Israel, care a refuzat să-l extrădeze.

Domnule Iohannis, aţi deschis cutia Pandorei. Aţi uitat că românii v-au ales Preşedintele Republicii România, stat independent, fost stat suveran până în 2003 - şi v-au ales pentru binele şi interesele lor, nu ale altora. Vă comportaţi ca un guvernator numit de Ierusalim în nouă provincie iudaică România Victa (necunoscând termenul ebraic, îl folosesc pe cel latin). Dacă în România va creşte „antisemitismul", nu este numai vină lui Wiesel şi Florian, a lui Antonescu (Crin) şi a Parlamentului. Va fi şi vină dumneavoastră !

Domnule Iohannis, în România - slavă Domnului -, mai sunt mulţi cei care simt şi gândesc româneşte, asumându-şi această sintagmă. Puşcăriile de la noi nu au locuri suficiente pentru toţi. Şi atunci, aveţi două variante: ori graţiaţi demnitarii corupţi, devalizatorii de bănci, criminalii, violatorii şi ceilalţi prieteni ai parlamentarilor, ori ne duceţi în grupuri în pădurea de la Tâncăbeşti, unde din ordinul criminalului Armand Călinescu au fost strangulaţi legionarii de frunte, aspect asupra căruia se păstrează în continuare tăcerea (mai ales când se pune problema cine şi cum l-a convins pe Carol al II-lea să-i comande lui Armand Călinescu această crimă).

Domnule Iohannis, am luptat în revoluţie (acum, a ajuns să-mi fie jenă să recunosc de teamă că nu cumva un tânăr zeflemitor să mă întrebe câţi bani mi-a dat Mossadul să mă duc la revoluţie). Acum un timp, am auzit la TV un idiot (îmi cer scuze, dar nu găsesc un termen mai potrivit), fost ministru P.S.D., declarând cu emfază că o dată cu primirea României în N.A.T.O., a fost îndeplinit şi ultimul obiectiv al revoluţiei din 1989. Am rămas perplex! Idiotul ştia mai bine decât mine de ce m-am dus la revoluţie! Ei bine, domnule Iohannis, eu nu m-am dus la revoluţie pentru că România să adere, fără referendum, la această organizaţie teroristă de tip fascist, nici pentru că muream de foame (de abia acum îmi este greu, când, în doar cîţiva ani, rând pe rând, Emil Boc, Victor Ponta şi Mugur Isărescu, mi-au redus venitul la un sfert), nici pentru că Ţara să ajungă în halul acesta, jefuită de „prieteni" (U.E., S.U.A. şi Israel), nici se ne pierdem suveranitatea, nici să ne pierdem dreptul la asigurarea gratuită a sănătăţii şi alte drepturi. M-am dus pentru ca românii să câştige curajul de a spune adevărul. Nu dreptul, fiindcă dreptul îl aveau - curajul. Aţi venit dumneavoastră şi ne-aţi tăiat acest drept. Poate că mulţi care au murit la revoluţie, au venit din acelaşi motiv. Aţi batjocorit jertfa lor, v-aţi bătut joc de noi, cei care am acceptat să fim „carne de tun" pentru că nişte vânzători de ţară să ajungă să conducă România.
Am făcut o „revoluţie" în urmă căreia fantomele bolşevice ne bântuie în continuare. Ne bântuie prin fiii lor. Ne-am trezit ca prim-ministru cu fiul lui Walter Român (Neulander) care, când în stradă încă se mai trăgea (nu o să aflăm niciodată cine trăgea), iniţia deja distrugerea economiei româneşti. Apoi, rând pe rând, s-au ridicat deasupra, ca pleava, fiul lui Tismineţki, fiul lui Patapievici, fiul lui Florian, nepotul Ghizelei Vass - mai toţi, cu gânduri, purtări şi acte antiromâneşti (foarte bine plătite de la bugetul de stat, dar mai ales din afară). Şi totuşi, două gânduri nu-mi dau pace.
- Primul: de ce Sionul a forţat într-un mod atăt de grav, inadmisibil, să testeze limita de suportabilitate a poporului român? Să testeze gradul de imbecilizare a poporului român? Să bage spaima în oasele românilor, ca să nu protesteze împotriva legilor care vor urmă (de pildă legea bail-în-ului, impusă de U.E., prin care bancherii pot să-i lase pe cetăţenii europeni fără depozitele lor bancare)? Sau pur şi simplu să provoace în popor o rumoare pe care să o prezinte la Washington că fiind un nou val de „antisemitism" în România, motiv să primească de acolo mai mulţi bani?
- A două întrebare este: de ce aţi promulgat fără să clipiţi această lege? Oare, din remuşcare, ca etnic german, aţi încercat să mai spălaţi din păcatele naziste? Oare aţi făcut promisiuni mai mari decât cele făcute de Ponta (aşa cum, se pare, în 2004, Băsescu a făcut promisiuni mai mari decât Năstase)? Sau mai vreţi încă un mandat? În acest ultim caz, poate ar fi bine să învăţaţi ceva din experienţele altora. Au mai trădat şi alţii ţară mizând pe sprijinul Ierusalimului: Năstase, Geoană, Antonescu (Crin, nu Ion), Ponta. Cu toţii râvneau la tronul de la Cotroceni, dar nu l-au primit. Aşa că nu este sigur că dumneavoastră îl veţi primi pentru a două oară. Oricum, nu trebuie să mai faceţi nimic: aţi intrat deja în istoria noastră.

Domnule Johannis, jurământul depus ca preşedinte nu este doar chestia aceea după care se bea şampanie. Este mult mai mult, iar şampania nici nu contează. Este un angajament faţă de Ţară. Iar dumneavoastră, mi-e teamă, aţi luat-o pe drumul ultimilor trei preşedinţi: al trădării Ţării şi Poporului, al Istoriei noastre şi al Adevărului, al Dreptului pentru care v-aţi dus să va plimbaţi la Paris. Şi totuşi, vreau să ştiţi că îi mulţumesc lui Alexandru Florian. Până acum câteva zile eram un bătrân obosit şi bolnav, care simţeam că trăiesc fără nici un rost. Iată cum un fiu de bolşevic m-a trezit din letargie, mi-a reamintit că sunt român şi, mai mult decât atât, că ssnt aromân. Mi-a adus aminte că bunicul meu, născut în Cruşova, a trăit în anul 1903 proclamarea Republicii Cruşova, moment după care, la câteva zile, la apropierea unei armate turceşti de 15.000 de oameni, Piţu Guli, conducătorul, le-a spus celor 300 de luptători ai săi: „Sunt prea mulţi, or să ne omoare pe toţi. Măcar să luăm cu noi cât mai mulţi dintre ei!". Acesta era spiritul aromânilor şi din această cauza evreii bolşevici s-au grăbit să-i închidă în temniţe sau să-i ducă la Canal. Mi-am regăsit rostul în viaţă: să lupt din nou pentru Ţara mea - acum, cu armele bătrâneţii: scrisul. Şi aş vrea să se reţină: în familia mea nu a fost nici un legionar, iar adevărul despre legionari eu l-am aflat după 1990, când am putut afla multe lucruri ascunse până atunci. În Evanghelia după Ioan (8.44), Mântuitorul le spunea fariseilor: „Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii". Fără îndoială, sioniştii de astăzi sunt urmaşii fariseilor de acum două milenii, ei sunt copiii diavolului şi nu se pricep decât la crimă şi la minciună. Şi ambele, aduc bani mulţi.

V-aţi ales greşit prietenii, domnule Iohannis. În orice caz, iată că v-am oferit minim cinci temeiuri pentru a cere arestarea mea. Desigur, un procuror zelos ar mai putea găsi şi altele. De 43 de ani tot spun în această ţară marile adevăruri, pe care alţii se temeau până şi să le audă. S-a încercat de multe ori să mi se închidă gura, dar până acum nu a reuşit nimeni. Dumneavoastră aveţi ocazia perfectă. În plus, pentru mine nu are cine să iasă în stradă şi să demonstreze.
Cu multă dezamăgire,
Dan Cristian Ionescu

Grafica - Ion Măldărescu
----------------------------------
[1] Termen incorect folosit. Semiţi sunt şi arabii şi sirienii, şi evreii etc. - n.r.
[2] Teatrul Barașeum a fost un teatru evreiesc de revistă, înfiinţat în timpul regimului Antonescu a fost singurul teatru evreiesc din Europa, care a funcționat la Bucureşti, pe toată durata războiului (1941-1945).
[3] inclusiv la arhivele M.Ap.N. - n.r.
[4] Legea 217/2015 - n.r.,
[5] Talmudul nu este tradus în limba română - n.r.
[6] Legea 217/2015 - n.r.
[7] Al Doilea Război Mondial - n.r.

footer