Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Vineri, 01 Ianuarie 2016 00:11

Prof. dr. Gh.Constantin Nistoroiu, art-emis„Ce grai adânc au pentru noi/ însemnele l?sate/ de-ai no?tri sfin?i, martiri, eroi/ în urma lor,/ prin toate!" (Traian Dorz).

Lacrimile Suferin?elor unui Neam cre?tin sunt ca Magii ce urc? în lumin? de gând, în mireasm? de cuvânt, în lucrare de har, la ieslea Cuvântului s-aduc? cântare, s?-L îmbrace-n lumin? ca într-o hain?, cu chipul Lui Dumnezeiesc de Tain?: „To?i trei se-ntâlnir? sub „Steaua din Vega"/ pe „calea b?tut? de turma l?ptoas?".../ Aud recitarea din vocea lor joas?/ în inimi, în gânduri, doar Alfa- Omega.../ ?i Craii suir? spre „Steaua din Vega"...// Br??ara luminii le joac? pe glezne/ cu sprintene-ntreceri de mult întrecut-au.../ Pofti-i-a? s-adaste c?ci lung drum b?tut-au.../ La ??rmul doririi s?-i poarte mai lesne,.../ Cometa se face când Cruce când iesle!..." (Virgil Maxim, Nunta?ul Cerului.Ed. S?lajul S.R.L. Zal?u, 1992). Lacrimile Suferin?elor sunt izvorul haric ce brodeaz? pe ve?mântul sufletului cre?tin taina suferin?ei ?i a bucuriei Neamului în urcu?ul credin?ei sale spre cer, spre demnitate, spre moarte, spre înviere: „Iisuse, plâng ogoarele s?race/ ?i toate visurile ??rii plâng,/ De când în lan?uri Neamul nostru zace./ ?i-a ridicat urgia bra?ul stâng/ ?i-?i strânge pumnul lâng? sc?fârlie/ Rânjind când închisorile ne frâng..."[Aiud, 6 Martie 1949](Pr. Ilie Imbrescu, C?in?? pentru neamul meu- Poezii din Închisoare.Ed. Bonifaciu, Bucure?ti, 2000). Lacrimile Suferin?elor au înflorit în poeme, în colinde, sub biciul cumplit al groazei, pe pânza sufletului, smuls? de cnutul urii viscerale, înmuiat? în urzeala îndur?rii, resemn?rii, doririi, d?ruirii, m?rturisirii: „Prin colind le spunem tuturor/ Stelelor oprite în sobor/ c? un ler ?i înc-un an apus,/ c?-i cernit ?i straiul gerului/ Lerui, Doamne, lerui ler, lerui.// Anilor ce ni s-au frânt aici./ Lerui, ler, sub a?tri licurici,/ ast?zi pentru to?i ce nu mai sunt/ Lerui, Doamne, lor, în leg?mânt!// Iar celor ce înc? n-au plecat./ Lerui, ler... colind desc?tu?at!" [Aiud 1962](Vasile Bl?naru-Flamur?, Colind înc?tu?at-Crini printre Z?brele. Din Poemele unui fost condamnat la moarte. Ed. Sepco, 2000)

Lacrimile Suferin?elor sunt veacuri ?i milenii de suferin?e sfinte, Luminile luminilor adunate în rug?ciuni aprinse ca o pl?mad? divin? în Sânul neamului ?i d?ruite prin jertfe curate Bunului Dumnezeu, sub chipul Eroilor, Martirilor, Cuvio?ilor, M?rturisitorilor ?i Sfin?ilor: „ ...Lumin? lin? lin lumini/ înstr?inându-i pe str?ini/ Lumin? lin?, nunt?, leac/ T?m?duind veac dup? veac,/ Cel întristat ?i s?r?cit, Cel plâns ?i cel nedrept??it/ ?i pelerinul însetat/ În vatra ta au înnoptat.// Lumin? lin? leac divin/ Încununându-l pe str?in/ Deasupra stinsului p?mânt/ Lumin? lin? Logos sfânt." (Ioan Alexandru, Lumin? lin?-Imne 1964-1973, Ed. Eminescu, Bucure?ti, 1975). Lacrimile Prigoanelor sunt Cununi de veacuri h?r?zite fiec?rei genera?ii de sacrificiu, Chemate ?i Alese, împletite ca o soart? a dramei permanente în destinul istoric al Adev?rului divin, al drept??ii, al suferin?ei ?i al jertfei Neamului dacoromân: „Iar??i dup? gratii/ Sufletu-mi se zbate/ Noaptea ve?niciei/ Peste mine cade./ Nu mai privesc seara/ Cerul înstelat,/ Razele luminii/ Aici nu r?zbat.// Z?vor?sc în mine/ Vâlv?t?i din mun?i,/ Umbra grea a mor?ii/ Î?i întinde pun?i."[arestul M.A.I.] (Petru C. Baciu, Inimi Z?vorâte.Ed. Buna Vestire, Bucure?ti, 1999). Lacrimile suferin?elor-Colinde ale bucuriei s-au adunat în albia marilor fluvii ca d?inuire sacr?, milenar?; s-au primenit în susurul râurilor repezi ?i cristaline, ca cere?tile imne liturgice; s-au adâncit în iure?ul afluen?ilor, ca mistice Colinde ale dorului de izb?vire: „Icoana mea, a?a se tâlcuie?te:/ Cocon sc?ldat în ape de lumin?,/ Culcat în ieslea boilor zâmbe?te/ ?i Maica lui cu lacrimi I se-nchin?.// În noaptea rece-a pe?terii boltite,/ Coconul mic e ./ Sub v?l de raze tainic împletite/ Î?i mi?c?-ncet mânu?ele de floare." (Monahia Teodosia (Zorica) La?cu, Coconul-?ie, Doamne, î?i voi cânta. Doxologia, Ia?i, 2013). Toate Lacrimile au ?esut Giulgiul r?stignirilor de veacuri, dar tot ele au înflorit ?i în cununa Învierii Neamului biruitor: „Sp?l?m cu lacrimi r?ni ?i spade,/ sfin?im cu lacrimi un s?rut,/ din lacrimi ridic?m arcade/ pe unde via?a ne-a durut.// ... Din lacrimi punem pod genunii,/ din lacrimi înviem mereu,/ ?i împletind din lacrimi funii,/ ne priponim de Dumnezeu." (Radu Demetrescu Gyr, Lacrimi-Poezia în C?tu?e. Ed. Omniscop, Craiova, 1995)

Peste zestrea multimilenar? ?i spiritual? a permanen?ei noastre istorice s-au dezl?n?uit tot felul de n?v?liri du?mane, care mai de care mai fl?mânde ?i mai însetate de sânge, tot felul de prigoane barbare ?i cre?tine, tot felul de persecu?ii politice ?i religioase, tot felul de silnicii, abuzuri ?i violen?e, dar gama inimaginabil? de monstruozit??i ?i atrocit??i perverse a ateo-comunismului, care se mai n?puste?te azi ?i liberal înc?, n-a fost de nimeni egalat?. Asupririle ?i chinurile ab?tute asupra Neamului nostru au fost deopotriv? ?i din partea semin?iilor vr??ma?e cât ?i din partea conduc?torilor nedemni ?i nelegiui?i, de ieri, de azi, de mâine, dar pl?gile l?sate de bol?evismul sovieto-român au atins cea mai covâr?itoare cot? de distrugere: o prigoan? total? contra lui Dumnezeu, a Sfin?ilor S?i, dar în egal? ur? ?i asupra poporului dacoromân drept m?ritor cre?tin. Lan?urile sunt verigile tr?d?rii, zalele la?it??ii ?i ale mi?eliei, prinse într-un belciug al urii de iudele vânz?rii, pentru umilin?a celor mai bravi Fii ai Na?iuni noastre cre?tine: „Privi?i la cer cum spânzur?-n z?brele,/ abia se-ndur? s? se fac? zi,/ abia cuteaz? umedele stele/ cu sfânta lor betal? pân-aci.// Lumina îns?-i din adânc a noastr?/ ?i-i românesc acest v?zduh pu?in./ Mai blânde par z?brelele-n fereastr?/ ca zarea f?r?-ntoarceri la str?in.// Cu ve?nicia n-am f?cut tocmeal?,/ t?iate nu ni-s frun?ile-n granit./ Curând vom da cu trupul socoteal?/ de fiecare dor neîmplinit.// Deschide-?i dar, ??râna mea str?bun?,/ maternul sân spre care toate vin./ Va fi mai cald? groapa ta comun?/ decât cer?itul stânjen la str?in..." [Gherla 1963] (Andrei Ciurunga, Noi n-am uitat-Poeme cu Umbre de Gratii. Ed. Sagittarius, Bucure?ti, 1996). Purtate de cre?tinii prigoni?i, lan?urile devin m?sur? a credin?ei lor de neclintit ?i trepte ale în?l??rii jertfei lor hristice: „Ne-am ridicat s? punem rânduial?/ În ?ar?, în gândire ?i-n cuvânt./ Cum n-am avut hârtie ?i cerneal?,/ Am scris cu sânge-n Cer ?i pe p?mânt.// La c?p?tâiul vecului ce moare,/ Ne scutur?m de temni?i ?i noroi,/ Cu lan?uri la mâini ?i la picioare/ purt?m ?i azi istoria dup? noi." [Ocnele Mari, celula 12 izolare, Aprilie 1951] (Virgil Mateia?, Drume?ule, opre?te-te ?i vezi... Ed. Eminescu, Bucure?ti, 1999)]. Z?ng?nitul lan?urilor r?sun? în celule ca ni?te psalmi pio?i, prelin?i în m?t?niile chiliei, ce se înal?? ca o mul?umire adus? lui Dumnezeu: „Salvarea, deci, e lan?ul; ?i nu-ncerca s? ie?i,/ Abisul nefiin?ei se casc?-n fa?a ta,/ Ci dus de geniul liber pe drumul f?r? gre?, Pe poarta fericirii în lan?uri vei intra.// Miraculos e lan?ul, principiul meu suprem,/ Îl aflu în gândirea ?i inima oricui;/ E lege, ra?iune, metod? ?i sistem,/ E îns??i cheia lumii, iar eu sunt geniul lui." (Constantin Opri?an, Mla?tin? liric?-C?r?ile Spiritului ?i alte poezii.Ed. Christiana, Bucure?ti, 2009)

„Întrebat-am luminata ciocârlie,/ candela ce leag?n?-n t?rie/ undelemnul cântecului sfânt:/ -Unde sunt cei care nu mai sunt?/ Zis-a ciocârlia: S-au ascuns/ în lumina Celui Nep?truns!" (Nichifor Crainic)

Colindele sunt fâlfâiri de doruri serafice, cernute-n hore de vise ?i împliniri peste neaua copil?riei zglobii, înf??ate în lacrimile de bucurie ale M?icu?ii Domnului, ale Mamelor ?i Bunicilor noastre: „...Se bucur' copiii/ Copiii ?i fetele,/ De dragul Mariei/ î?i piapt?n? pletele,/ De dragul Mariei/ ?i-a Mântuitorului/ Luce?te pe ceruri/ O stea c?l?torului."[1881] (Mihai Eminescu, Colinde, colinde!/ Irina ?i Sergiu Nicolaescu-Rug?ciunile Poe?ilor. Antologie de poezie religioas? româneasc?. Ed. Paralela 45, Bucure?ti, 2002). Colindele vin din ceruri de dor, pe aripi de îngeri, cu surâsuri divine h?ulind bucurii peste Vetre str?bune, cu alaiuri de tineri, de b?trâni ?i copii, cu alaiuri de cete dragi ?i frumoase la Nunta-S?rb?toare: „...Un înger rupse-o creang? din brazii cu f?clii/ A?a cum a g?sit-o cu flori ?i juc?rii./ Departe, într-un staul e-n fa?e-acum Iisus,/ ?i îngerii, o, câte ?i câte i-au adus:/ Dar El e bun ?i-mparte la to?i câ?i îl iubesc,/ Tu vino ?i te-nchin?, zi: „Doamne,-?i mul?umesc!". (George Co?buc, Pomul Cr?ciunului, în „Poezii".Ed. Carte Româneasc?, 1982). Colindele sunt ninsorile de veacuri, care-mbrac? dalb o ?ar?, cu mun?i înal?i p?duri ?i lacuri din împ?r??ii stelare, când se scutur? din ceruri, daruri pentru fiecare: „Fiecare pom îmbrac?/ hain? alb? de hermin?/ Iat? nucii devenir?/ Catedrale de lumin?.// Peste tot ?i peste toate/ peste albe îndep?rt?ri/ Ochii Domnului Iisus/ trimit binecuvânt?ri." (Ilie Tudor, Iarna noastr?-Întru Slava Celui Ce Este.Ed. PrintXpert, Craiova, 2007). Colindul, ca un mugure de gând celest se cerne peste ap?s?rile îngândurate ale vie?ilor celor întemni?a?i, d?râmând zidurile izol?rii sau ca zborurile de lumin? a sufletelor celor ce au plecat în Imne, a?a cum alt?dat? copil?ria la bunici s?lta într-o lume de basm a cânt?rii: „Z?pada c?dea lini?tit peste case, peste copaci, peste stâlpii por?ii din fa?a mea, c?dea în îngeri diafani cu dans de fluture în jurul lor, c?dea pentru sufletele acelora în care dorul unei lumi frumoase ?i pure nu a murit înc?. O clip? fugar? m-a purtat un moment în lumea copil?riei, când Dumnezeu putea umbla înc? printre oameni." (Ernest Bernea, Colind-Lumini în Necunoscut. Ed. Timpul, Ia?i, 2000). C?l?ii temniceri, cu z?ng?nelele lor brute ?i-au sume?it teroarea pe crenelele zidurilor în gheretele încremenite de ur?, au pr?v?lit bezna sufletelor lor ?i ale St?pânilor-Irozi peste lag?re ?i închisori, au pus lac?te pe u?i ?i ger pe z?brele, au înf??at geamurile celulelor în scutece de lemn sau de tabl?, s? nu se vad? Îngerii de sus ?i hlamida de nea a?ezat? în Calea Venirii Domnului ?i s? nu se aud? colindele dumnezeie?ti cântate de Tat?l-Cer peste Fiul-p?mânt. Toate preg?tirile, toate biciuirile, toate precau?iile, toate sud?lmile, toate înfomet?rile, toate amenin??rile, toate izol?rile, toate frângerile, toate torturile diabolice au fost îns? în zadar, c?ci Lumina Na?terii a venit, peste zdren?ele trupurilor lor ?i peste mireasma sufletelor lor: „... La geam, grilajul des/ Rânje?te guri de fier/ În semn c? pot s? ies/ Cu sufletul spre cer.// C-am fost f?cut s? n-am/ Pe-acest p?mânt nimic,/ Ca pas?rea pe ram/ Cobor ?i m? ridic."[Aiud, 7 Mai, 19949] (Nichifor Crainic, Cântec de dup? Gratii-?oim Peste Pr?pastie Versuri Inedite Create în Temni?ele Aiudului. Ed. Roza Vînturilor, Bucure?ti, 1990)

Sufletele miilor, zecilor ?i sutelor de mii de cre?tini cu aripile lor de credin??, cu neaua cugetelor împodobite-n Imnele Na?terii Domnului, cu harul binecuvânt?rii preo?ilor, cu mireasma sublim? a poe?ilor, cu împ?rt??irea Duhului Sfânt, în Dor ?i Suferin??, au frânt gratii, au rupt z?voare, au despicat bezna, au topit gerul, au încremenit spaima temnicerilor, au aprins în lumân?ri z?brelele ?i au luminat v?zduhul cu flac?ra Colindelor ?i dragostea Iubirii lor de Hristos, de M?icu?a ?i de Neamul nostru prea ales ?i prea des prigonit: „Prime?te-?i, lume, ??rna înapoi,/ C? cerul nu ne-a vrut! Trufa? ?i rece,/ N-a vrut nici o centime s?-?i aplece/ Nici cre?tetul, nici poalele spre noi.// Pornisem dârji s? d?m n?val?-n el/ ?i toat? lumea s-o c?r?m în stele,/ Dar vitregii, c?deri ?i toate cele/ Pe suflet ni s-au pus ca un cârcel.// Dezam?gi?i în primul nostru dor,/ Am vrut s? poposim atunci în stele,/ Dar stelele nu ne-au voit nici ele,/ Geloase s? nu fim asemeni lor.// C-un pas mai jos, am vrut s? fim azur,/ Dar nici azurul nu ne-a vrut tovar??i,/ ?i-a început rostogolirea iar??i,/ În hohotul stihiilor din jur.// ?i tot alunecând spre povârni?,/ Am vrut s? ne s?p?m mormântu-n zare,/ S? ne p?streze ea ?i s? ne care/ În cerul plin de taine, pe furi?.// Dar limpezirea z?rii de cristal,/ Sub greutatea-nfrângerilor noastre,/ ?i-a destr?mat minunile albastre/ ?i s-a surpat cu noi precum un mal.// Prime?te-?i, lume, ??rna înapoi/ ?i sap?-ne cât mai adânc mormântul!/ De cerul nu ne-a vrut, ne-o vrea p?mântul,/ C? to?i suntem ai lui-?i tu, ?i noi." (Demonstene Andronescu, Prime?te-?i, lume, ??rna înapoi! Peisaj l?untric Versuri din închisoare. Funda?ia Sfin?ii Închisorilor, Pite?ti, 2014).

Sângele temni?elor devine pentru c?l?i ro?ii, stâlpul infamiei, stigmatele fierului înro?it, pentru Martirii dalbi, Cununi de-azur, iar pentru M?rturisitori mistici, Nimburi de dor ale sufletelor pure. „Doar cântecul adus între z?voare/ scâ?ne?te-n piscul tragicei vie?i/ ?i-nsângerat îmi cade la picioare/ de când se tot izbe?te de pere?i." (Andrei Ciurunga-Rezisten??, op.cit.). Sângele temni?elor a ?â?nit din sufletele fierbin?i, dar nefrânte ?i din coastele neprih?nite ?i rupte ale închin?torilor lui Hristos, a îndulcit o?etul din buretele sâmbria?ilor iudeilor cu lacrimile celor de acas?, a rupt z?gazurile ?i piroanele urii ateilor, a frânt trestia-toiag a profanatorilor ?i suli?a vr??ma?ilor, a smuls spinii, por?ile ?i zidurile închisorilor, apoi s-a rev?rsat în cascade peste p?mântul str?bun, sfin?indu-l, ?i-a l?sat osemintele-temelie l?ca?urilor sacre, s-a urzit în cuvinte de dor ?i crea?ie, s-a odr?slit în cruci biruitoare, s-a înfl?c?rat în imne celeste, s-a cuminecat în potire serafice de jertf?, înviind hristic ?i în?l?ându-se s-a întrupat în aure de Eroi, de Cuvio?i, de Martiri, de Mucenici, de M?rturisitori ?i de Sfin?i. Suferin?a Jertfelnic? asumat? deplin de cre?tinul ori Neamul ortodox în vremuri de prigoniri ?i persecu?ii este coparticipare martiric?, cofiin?ialitate mistic? la Patimile Domnului, la R?stignire, la Moarte, la Învierea ?i la În?l?area Sa la Cerurile Tat?lui nostru. Suferin?a este o comuniune deplin? a îndur?rii ?i a biruin?ei în care îi ai al?turi pe Dumnezeu, Sfin?ii, Îngerii S?i ?i Neamul t?u: „Ie?im ca ni?te cârti?e din hruba/ În care picuri grei de ap? cad./ În fa?a por?ii ne a?teapt? duba/ S? ne transporte undeva-n alt iad.// Îngr?m?di?i pe coridor de-a valma,/ P??im în gând cu semnul sfintei cruci./ Ne-mpro?c? cu ocara ?i sudalma,/ Cordoanele de cerberi politruci.// ?i, în?f?cându-ne cu l?comie,/ Ne-nghite duba ca un c?pc?un./ ?i tot ora?u-i lini?te pustie,/ În noaptea asta trist? de Cr?ciun.../ Strivim t?cu?i o lacrim? pe gene./ Ni-i sufletul pustiu ?i r?v??it/ Asemeni unui cuib cu fulgi ?i pene/ Din care rândunelele-au fugit.// În ?ar? azi dezm??ul ?i urgia/ Domnesc în numele lui Anti-Crist./ Nu se desghioac?-n nimeni bucuria/ ?i neamul tot e-nsângerat ?i trist!" (Ionel Zean?, Noapte de Cr?ciun-Golgota Româneasc?.Poeme. Societatea Cultural? Lamura, Bucure?ti, 1995). Suferin?a tr?it? ca tain?, devine izvor al tuturor virtu?iilor care urc? spre biruin??, spre reînnoire, spre mântuire, spre îndumnezeire. Suferin?a, purific?, rena?te, sfin?e?te ?i îndumnezeie?te cre?tinul. Prin Suferin?? roste?ti Adev?rul, d?ruie?ti Iubire, eliberându-te. Suferin?a împlinit? în jertf? atinge plenitudinea Crucii: Adev?r-Iubire-Libertate-Înviere-În?l?are + Îndumnezeire.

Taina închisorii, întrupat? în emo?ie, suferin??, sentiment, curaj, credin??, d?ruire ?i dragoste a odr?slit un torent mistic al Poeziei cre?tine. Din celulele încremenite a picurat sensul cel mai profund al tr?irii lirice, care s-a împletit cu destinul cre?tin sub forma lui cea mai ortodox?. În universul concentra?ionar, Suferin?a cre?tin? a strâns la sânul ei toate valen?ele comuniunii dumnezeie?ti, prin darurile divine, care s-au r?sfrânt în binecuvânt?ri: r?bdarea ca rug?ciune, foamea ca ascez?, dureri ca încerc?ri, îndurarea ca isp??ire pentru neam, împ?c?ri profunde, arderi spirituale, d?ruiri frumoase, chem?ri celeste, în?l??ri mistice, incanta?ii serafice, toate îmbr??i?ate în, Poemele sublime ale nimbului durerii tuturor prigoni?ilor. Toate sigiliile marilor tragedii istorice na?ionale prin întemni??ri, persecu?ii ?i prigoane, dincolo de toate pustiirile rele, au înmugurit prin harul lui Dumnezeu, conferit prigoni?ilor, în versul cre?tin cu o demnitate liturgic?, sacerdotal?, nemaiîntâlnit? pe p?mânt. Prin configura?ia ei sufleteasc?, Poezia Suferin?ei transcende un spirit de continuitate adorabil ?i memorabil privind Atitudinea jertfei în Epoca de Aur a Genera?iei mistic-m?rturisitoare. Poezia mistic? româneasc?, cre?tin-ortodox?, pl?m?dit? în anchete dinainte preg?tite, în procese înscenate, în sentin?e programate, în temni?e sinistre, în lag?re de exterminare, în deport?ri samavolnice, în supravegheri securisto-permanente de decenii, s-a înf??i?at ca o confesiune cosmic?, tr?it? ceremonial în orizonturile Tradi?iei ortodoxe, ?i-a configurat cugetul ei divin printr-un rafinament spiritual f?r? egal în lume, înfrumuse?ând estetica lirismului cu broderia Tainei soteriologice-imperativul unei viziuni inefabile, revelând mintea cu veghea ei eminescian?, fervoarea ?i extazul unei simfonii monaho-angelice, arsenico-bocaciene, fr?mânt?rile firii suprafire?ti, frumuse?ea sufletului, armonia rug?ciunii, splendoarea cuvântului, cântarea inimii, miracolul sensibilit??ii, mesajul m?rturisirii, lumina credin?ei, mugurele n?dejdii, ecoul iubirii, suferin?a filocalic?, jertfa sofianic?, daruri harice, pentru o lume cre?tin? a tr?irii evanghelico-hristice, toarse în caerul de basm al unui Neam ales, dacoromân, nemuritor ?i legendar. „Poezia e chemat?, scrie Artur Gabriel Silvestri, în virtutea experien?ei istorice, s? vehiculeze , prin urmare exemplul moral: ea este un factor soteriologic, opus uit?rii, o înt?ritur? etic?." [Critica Prozei vol. I, 1973-1989. Prozatori (A-G), Ed- Carpathia, 2015, p. 22)

Amintirea unui trecut eroic nu doare, ci t?m?duie?te r?ul veacului prezent, care a mutilat trupul Na?iei, peste care s-au pr?v?lit pr?p?stii prea adânci din care ?â?nesc gemetele în?bu?ite ?i plângerile continue, purificând astfel viitorul Na?iei dacoromâne. În România Temni?elor regalo-proletare, ateo-comuniste, „du?man al poporului" (no?iune împrumutat? de la Sora cea mare, ro?ie) devenise îns??i ?ara, a?a cum corect scria despre patria sa Robert Rojdestvenskii în poeziile sale: „...Pe câmpurile cu z?pada topit?/ respira voin?a liber?.../ Jum?tate de ?ar? e purtat? din închisoare în închisoare,/ Jum?tate de ?ar? e înso?it? de gardieni...// Locotenentul prive?te pe geam,/ Bea f?r? s? se opreasc?./ Jum?tate de ?ar? deja e în pu?c?rii./ Jum?tate de ?ar? se preg?te?te". (Sergiu Cr?ciun-De unde începe Patria. Casa de Editur? Dokia, Cluj-Napoca, 2014, p. 87). Spiritul divin al Suferin?ei ?i al Jertfei a biruit îns?, materia barbaro-proletar?: s-au alarmat psihologiile ro?ilor, s-au provocat biografii spre des?vâr?ire, s-au modelat caractere, s-au în?l?at con?tiin?e, s-au înt?rit credin?e, s-au cicatrizat înfrângeri, s-au ctitorit suflete aristocrate, s-a n?scut Neamul mistic de pedagogi, eroi, poe?i, scriitori, filosofi, teologi, m?rturisitori, monahi, arti?ti, oameni de cult ?i de cultur?, iar Operele tr?irilor lor orotdoxe, profund-spirituale sunt de mult capodopere universale, care aduc onoare ?i demnitate tuturor lucr?rilor geniale ale omenirii. Nu po?i r?sturna Sensul crea?iei în tot ansamblul diversit??ii ei cre?tine, în tot ce e frumos, bine, adev?r, armonie, splendoare, sublim, divin, prin ispit? demonic? ori prin toan? mefistofelic?. Nu po?i re-aresta aceast? Gândire ortodox? na?ional-universal? de excep?ie, printr-o maladie cronic?, politic?, a?a cum bântuia în Rusia anilor '30, zic?toarea popular?: „Oameni s? fie, c? un articol (penal)se g?se?te", zic?toare ce devine 8 ani mai târziu, sentin?? capital? în baza deciziei Troicii Deosebite, a Direc?iei N.K.V.D. din ?inutul Krasnodar din 26 Septembrie 1938, privind distrugerea fizic? a „du?manului clasei muncitoare": „Oamenii erau adesea împu?ca?i nu pentru o vin?, nu pentru ceea ce f?cuser?, ci pentru c? ei, a?a cum se presupunea, ci pentru ce ar putea s? fac?, a?a cum se presupunea, dac? nu i-ar fi împu?cat imediat." (Sergiu Cr?ciun, op. cit. p. 85, 92). Interdic?ia de a spune ceva despre cineva, nu are ?i obliga?ia de a spune adev?rul despre acel cineva?!? În tot ceea ce îl prive?te integral pe Om, ca de pild? unicitatea lui, i se confer? ?i condi?iile absolute ale unicit??ii sale: existen?a, libertatea, religiozitatea, adev?rul, dreptatea, d?ruirea, dorul, comuniunea, comunicarea, cântarea, jertfa, iubirea, des?vâr?irea, învierea, în?l?area.

Iat? imperativul absolut al iubirii Atotcreatorului! Nu pute?i ordona tovar??ilor, cu venera?ia terfelit? de terciul politic, re-reprimarea gândirii culte ortodoxe, a?a cum nu pute?i aresta, amintirile, memoria, spiritul, lumina, adev?rul, cerul, divinul, înlocuindu-le cu caricatura, plagierea, turpitudinea, nimicul, nihilismul, rapacitatea feroce, ambi?ia nulit??ii, suficien?a fanatic? ?i infantilismul turmei politruce corupte, însumat? ca o hoard? de Ho?i: De?inu?i de Drept Comun la „zi" (D.D.C.z.), cu stupefac?ia impertinen?ei lansat? în instantanee ridicole ?i cu maimu??reala unei cacofonii cu ifose de scriitori, poe?i, cercet?tori, peste noapte... Oportunitatea imediatit??ii, r?sfrângerea dramei lor în r?gazul inconsecven?ei, îi coboar? în subteranele clipei bezmetice, promovând un stil grandilocvent ?i sfor?itor, cu nuan?e de perplexitate grobian?, recomandându-i ?i rezervându-i f?r? echivoc la categoria celor de nic?ieri, care se între?in iluziilor consolatoare de debut, în: Groparii propiilor „crea?ii". „Lucr?rile" D.D.C.z-ului, cu adâncimi superficiale programatice de-o palm?, cu ocoli?uri ?i cotituri b?ne?ti ori fiziologice, scorniri banale, pentru Academie sau Uniunea Scriitorilor, nu pot avea decât girul de C?m?tari ai corup?iei politice sau Ordonatori de credite ordinare, care pot genera Culturii, imense pl?gi, religve istorice distrug?toare ale unor clipe confuze. Doar atât!... ?i compasiune.

Noi nu t?cem!

„Cu din?ii strân?i de aspr? suferin??/ urc?m pe brânci Golgotele, c?dem,/ ne ridic?m scrâ?nind de neputin??/ ?i iar ne pr?v?lim-dar nu t?cem.// Pe-a ??rii noastre darnic? mo?ie/ târâm de-un car de ani acela?i jug./ Cum oare s? t?cem, când de sub glie/ r?cne?te osul dezgropat de plug?// De-a lungul z?rii noastre de c?rbune/ paharul plin ne-am înv??at s?-l bem/ dar gura ?tie bine-o rug?ciune/ ?i-o geme printre din?i-c?ci nu t?cem.// Cum s? t?cem când fiecare ghind?/ c?zut? din stejarul secular/ se-ntoarce din adâncuri s? cuprind?/ tot plânsul ??rii într-un nou stejar?// Noi nu t?cem, c?ci url? de pe roat?/ în trupul nostru oase ce s-au frânt/ ?i strig? mor?ii ce-au t?cut odat?/ cu gura cald? plin? de p?mânt.// De s-ar surpa în ceasul nefiin?ei/ pe toate-aceste guri câte-un Negoi,/ l-am sf?râma necru??tori cu din?ii/ ?i-ar da n?val? r?cnetul din noi.// Urc?m Golgote aspre de credin??,/ venim spre piscuri tari, îngenunchem/ ?i iar ne scutur?m de neputin??/ cu pumnii strân?i în trup-dar nu t?cem." (Andrei Ciurunga-Poeme Cu Umbre De Gratii.Editura Sagittarius, Bucure?ti, 1996). Tuturor prietenilor mei, scriitori ?i cititori de pretutindeni: Cele mai alese gânduri care împletesc corola Colindelor în m?nunchiul S?rb?torilor cre?tine, s? v? picure neîncetat în candela sufletului mirul ?i mireasma bucuriilor sfinte!
Cu aleas? pre?uire,
Gheorghe Constantin Nistoroiu ?i familia.

footer