Revista Art-emis
America. Despre război, pace şi viitorul preşedinte PDF Imprimare Email
Radu Toma   
Luni, 16 Noiembrie 2015 21:55

Irak 2015, art-emis„Sindromul Clinton", dar americanii nu se dau în vânt după doamna Clinton

Interesaţi, plictisiţi, amuzaţi sau cu sentimentul de deja vu, vechi de 4, 8, 12 sau 16 ani, americanii urmăresc de câteva luni confruntările televizate ale candidaţilor partidelor republican şi democrat în cursele pentru nominalizarea în marea finală a alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2016. Miza, Casa Albă, şi candidaţii fac pagina I a ziarelor, umplu prime time-ul la televiziunile naţionale şi sunt subiecte de comentarii nesfârşite în micuţele restaurante din marele New York, în Manhattan, jos, în Greenwich Village, sau şi mai la sud, lângă Wall Street, în cârciumile din South Street Sea Port. La New York, oraş tradiţional al democraţilor, numele lui Hillary Clinton s-a rostit în ultimul timp mai des decât pe vremea când era prima doamnă a Americii. Bineînţeles că republicanii o iau peste picior, dar se pare că „Sindromul Clinton", de care au crezut că au scăpat la sfârşitul mileniului trecut, a revenit şi a afectat milioane de conservatori (republicani) americani. Este atât de detestată de unii membri ai G.O.P.-ului încât mulţi au început să se întrebe dacă nu cumva subestimarea ei nu va avea un efect invers şi o va face al 45-lea preşedinte al Statelor Unite. În egală măsură, alţii spun că personalitatea ei deloc suportabilă o va ţine departe de Biroul Oval al preşedintelui. Dar, aşa cum am putut să constat, newyorkezii par să aibă alte gusturi şi idei decât republicanii, şi chiar decât alţi democraţi. Vorbesc despre ea, dar nu se dau în vânt după doamna Clinton, au alte teme şi un alt orizont de aşteptări de la viitoarea prezidenţială 2016.

Războiul din Irak este cel mai sângeros şi mai costisitor război al Americii de la Vietnam încoace

L-am reîntâlnit pe vechiul şi bunul meu prieten şi partener Mike şi m-a întrebat cum se văd de la Bucureşti războaiele Americii din Orientul Mijlociu şi Afganistan şi, mai ales, sfada cu Rusia din Ucraina şi i-am spus, sec, că se văd foarte prost. Că lumea mai vrea şi altceva de la americani decât războaie şi iar războaie, vrea afaceri, vrea cursuri de vară, comprimate, de business management, afară, în parcul Herăstrău, vrea linişte, pace şi filme americane bune. A gândit la fel, mi-a spus ceva interesant, că cele două războaie ale americanilor de care vorbisem, din Irak şi din Afganistan, sunt cele mai lungi din toată istoria de 240 de ani a Statelor Unite şi că, de fapt, ambele sunt pierdute, indiferent câte mii de soldaţi vor rămâne la Kabul, indiferent câtă vreme de acum încolo! Am plecat de la Mike înapoi la hotel şi mi-am amintit ultimele informaţii pe care le lăsasem în urmă, în Europa: după ce a retras din Irak 10.000 de soldaţi, preşedintele Obama a trimis înapoi 3.000; războiul din Irak este cel mai sângeros şi mai costisitor război al Americii de la Vietnam încoace; Bagdadul se bazează pe aviaţia americană împotriva ISIS, dar cooperează cu Teheranul şi a afirmat că ar vrea să primească sprijin militar de la Rusia, de asemenea este sprijinit de miliţiile şiite, dar acestea sunt pro-Teheran şi anti-americane. De 14 ani americanii luptă şi mor cu miile acolo, fără să fie iubiţi, sau apreciaţi...

Sentimentul public general împotriva „uliilor războiului" de la Washington este mai larg decât şi-au imaginat mulţi

Mi-am amintit, de asemenea, că fostul preşedinte George W. Bush jr. a fost împins în aceste războaie de către intervenţioniştii liberali şi de neoconservatorii americani. Dar nici unul dintre ei, pe vremea aceea, nu a avut nici o idee despre ce va urma, după cum nu ştiu nici astăzi cum să iasă din ele cu faţa curată. Sau, probabil, nu vor să iasă din ele, mai mult, se gândesc cum să îngroape înţelegerea nucleară cu Iranul şi să purceadă la un conflict deschis şi cu această ţară. Tot neoconservatorii insistă că Assad al Siriei trebuie să renunţe la putere şi să plece din ţară, nu au avut răspuns, când au fost întrebaţi, într-o emisiune la televiziunea C.B.S., cine ar prelua puterea la Damasc. Dar, în pofida aberaţiilor neoconservatoare, cursele nominalizărilor pentru 2016, ale ambelor partide, au arătat că speranţe există. Ele au relevat faptul că sentimentul public general împotriva „uliilor războiului" de la Washington este mai larg decât şi-au imaginat mulţi. La democraţi, în ultimele momente, Bernie Sanders a depăşit-o pe Hillary Clinton, iar la republicani, Donald Trump a pus tot partidul pe jar. Iar Sanders şi Trump sunt împotriva războiului din Irak. Republicanul Trump vrea să-l întâlnească şi să stea de vorbă cu Vladimir Putin şi a afirmat că nu va rupe înţelegerea cu Iranul, dacă va ajunge preşedinte. De asemenea, nu este supărat pe intervenţia lui Putin în Siria şi chiar a afirmat mai deunăzi: „Dacă Putin vrea să bombardeze ISIS, să fie primit". La New York, pentru cei care vor să pună capăt războaielor Americii, Sanders şi Trump sunt candidaţi ideali în 2016.
Corespondenţă de la New York

footer