Revista Art-emis
„Cugetări” stradale pentru parale PDF Imprimare Email
Marian Ioan   
Miercuri, 11 Noiembrie 2015 18:56

Marian Ioan, art-emisAm văzut printre revendicările pe care le strigă... strada. Deschid o paranteză... Dintre cele vreo zece revendicări, până mai ieri, cel mai mare feisbuc dintre feisbuci nu se referise decât la una singură, anume demisia guvernului, dar mitingiștii n-au observat asta, întrucât nu li s-a transmis prin telefonul mobil și nici pe feisbuc. Închid paranteza. Deci, printre revendicări am văzut că mitingiștii cer reducerea numărului de parlamentari. Concomitent, pe net, și sunt sigur că și pe feisbuc, circulă un material în care se face o comparație între numărul de parlamentari raportat la populația țării, la noi și în U.S.A. Având în vedere revendicarea lor și ceea ce se fâlfâie pe net, i-aș întreba pe mitingiști, desigur și pe întâiul feisbuc dintre feisbuci, dacă ar fi dispuși să accepte să urmăm modelul american până la capăt. Și acum să le explic de ce le pun această întrebare. Pentru că, prin reducerea numărului de parlamentari, firesc se reduc și prerogativele acestui for, astfel că, o parte din atribuțiunile parlamentului merg spre autorități locale. Că, așa e în U.S.A. Acele autorități locale pot legifera anumite chestiuni. Adică, adoptă Legi, nu reglementări, nu normative, ci Legi. De exemplu, legea cu privire la pedeapsa cu moartea. Da, acolo, în U.S.A., de unde vrem noi să luăm modelul, pedeapsa cu moartea este legiferată la nivelul autorităților locale, nu de Congres. Să fiu al naibii dacă nu aș susține din toți rărunchii o asemenea soluție. Pentru că, dacă s-ar adopta pedeapsa cu moartea într-un singur județ, acolo m-aș muta. Dar, dacă aș fi mai norocos, poate ar adopta-o toate județele, cu o singură excepție. Vai ce aș mai râde! Pentru că, în acel județ s-ar muta toți mitingiștii. Să vezi îngesuială pe ei, să vezi miting perpetuu. Și desigur, lefurile și păpica de care vor beneficia vor fi direct proproționale cu... ceea ce vor face ei, acolo.

Chemarea străzii

Am observat că strada a devenit personajul politic principal al acestor zile. Mai are puțin și depășește în importanță forța politică numărul unu, cum am definit eu D.N.A.-ul. Mă rog, eu m-am referit la stradă și la D.N.A. ca să fiu discret, să nu pomenesc și ambasada celor care au făcut din România, fost stat independent, o simplă colonie, desigur, la cererea românilor și în aplauzele lor. Revenind la stradă, că este personaj politic, iară nu un simplu caldarâm, se vede și din faptul că lansează chemări. Sigur, în funcție de bordura pe care calci, de cartierul/orașul în care te afli, de cei șapte ani de acasă, sau de unde ai fost condamnat să-i petreci, chemările sună diferit. Dar nu numai chemările, ci și răspunsul celor chemați sună diferit. De când m-am lămurit ce e cu strada, locul ăla în care se duc zilnic câțiva cetățeni care n-au cu cine să se încălzească acasă, n-au cărți, nu le place muzica, și acolo mai găsesc și ei parteneri de discuții, sau de certuri, sau de bătăi, sau acolo li se promite și lor marea cu sarea, sau li se pare că acolo vor fi reșapați, sau li se dau parale de o bere și un mic, deci de când m-am lămurit ce e cu strada aia nu mă mai uit, nu mai citesc nimic despre stradă. N-am ce să aflu interesant! Totuși, un amic m-a păcălit cu un material pe care mi l-a trimis pe mail, căruia i-a pus un titlu derutant. Și așa mi-au căzut ochii pe câteva doleanțe exprimate la Cotroceni de cei aleși din stradă, acolo unde fuseseră trimiși tocmai ca să poată fi chemați de acolo, doleanțe foarte interesante. M-a frapat modul în care ei pretindeau ca „X" să nu mai aibă ce căuta în politică, de exemplu. Păi nu este minunată această pretenție absolut democratică? Căci, așa e în democrațiile adevărate, organizatoare de maidane, se dă pricaz cine are voie și cine n-are voie în politică. Numai bolșevicii credeau prostia aia cu vox populi. Eu cred, și sper, că strada a formulat deja și această pretenție, ar trebui să se stabilească foarte clar cine are voie să fie doctor (să mor io dacă nu le împrumut eu formularul pe care i l-am cerut lui Dumnezeu, cu ajutorul căruia se poate face selecția medicilor, dar dacă sunt nerăbdători, îl pot găsi pe blogul meu, sub forma unei scrisori către... „andrisantul" numit), cine are voie să fie șofer de taxi (pe bune, chiar ar trebui făcut așa ceva!), cine ar trebui să nu mai aibă voie să fie polițist..., iar lista poate continua, cuprinzând toate preocupările întâlnite în societatea românească, inclusiv sculer-matrițer. Probabil, singurele excepții de la aceste interdicții ar fi Băsescu, Macovei și Cernea. De Băsescu și Macovei știm de ce, iar Cernea fiindcă se dă cu toți care-l pot face și pe el fericit în maniera specifică lui. Nu de alta, da' săracu' a stat pe străzi, în frig, și când cu Roșia Montana, care, acuma, dacă nu mai dă nimeni bani demonstranților, s-a fâsâit. De ce am zis că sunt foarte interesante doleanțele străzii, cel puțin cele care au ajuns sub ochii mei? Păi, după ce s-au tăvălit pe jos și și-au dat ochii peste cap strigând „Jos dictatura !", cei din stradă, practic, cer „Sus dictatura!". Că nu-și dau ei seama ce fac, este altceva și cred că nici nu-i interesează, pentru că unii chiar asta vor, alții nu vor decât să fie numiți și ei ceva, pe undeva, indiferent ce zic ăilalți, iar pe alții nu-i interesează decât să-și ia bănuțu' pentru care stau în stradă pe frigul ăsta, ca să poată să-și deschidă și ei o afacere „democratică".

Ceasornicarul nepriceput şi „naţia voievodală"

Pornind de la ceea se întâmplă zilele astea pe străzile Bucureștilor și de la propunerile care se fâlfâie prin curțile Cotrocenilor, un amic mi-a scris cam așa: „Dacă nu ești de meserie ceasornicar și încerci să repari un ceas, mai bine nu-l desface, că sigur îl vei strica și mai mult". Subscriu la spusele lui, dar adaug și eu ceva. Trebuie să dorești să nu strici acel ceas! Zilele astea mi-au căzut întâmplător ochii pe o secvență cu un actor cunoscut mai mult pentru conferințele și cărțile lui cu subiecte politice, chiar dacă le zice el istorice. Nu i-am urmărit tot expozeul, s-ar putea ca, per total, să fi spus ceva care este în contradicție cu ce am înțeles eu, dar eu mă rezum la ce am văzut cu ochii mei și am auzit cu urechile mele. Spunea conferențiarul actor că noi suntem o nație voievodală și d-aia nu merg lucrurile bine în țara asta, fiindcă nu am reinstaurat monarhia. Știu că nu citește ce scriu eu, știu că niciunul dintre cei care citesc și-i împărtășesc opiniile nu îi vor spune, așa că vorbesc singur. Și ce-mi spun eu când vorbesc singur? Păi, îmi spun că toate națiunile lumii au fost voievodale în istoria lor, pentru simplul motiv că feudalismul nu învinsese doar într-o țară, sau un grup de țări, precum comunismul care, de fapt, deși învinsese, nici nu apăruse. Neavând propagandiști pe vremea aia, feudalismul s-a întins fără să știe. Car'va'zică, românii nu sunt unica nație voievodală, în sensul conferențiarului actor. Ce nu se poate explica este cum dracu de numai la noi nu merg treburile cum trebuie, deși nici mulți alții n-au rămas voievodali? Sau, francezii, nemții, italienii, rușii, austriecii or fi, toți, la fel de înapoiați ca noi, dar nu observasem eu!? L-as mai fi întrebat pe conferențiar dacă românii sunt acea nație voievodală, care ar fi trebuit să aibă monarhie și acuma, sau nemții? Că, altminteri, chiar nu înțeleg ce vrea să zică, de fapt.

P.S. Mă prăpădesc de dragul societății civile! De ce? Păi, răspunde la comenzi mult mai prompt și mai bine decât societatea militară.

footer