Revista Art-emis
Germania, mare putere pentru că o obligă jocul? PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 04 Noiembrie 2015 21:56

Corneliu Vlad, art-emisOpiniile privind oportunitatea, ba chiar imperativul unei hegemonii germane asupra Europei nu mai şochează în Germania de astăzi, ba chiar a devenit subiect curent de dezbatere academică în marea putere europeană reunificata în urmă cu un sfert de secol. Istoricul Herfried Munkler excelează prin fervoarea deloc inhibata cu care pledează în cartea sa „Macht în der Mitte" (Putere centrală), apărută în 2015, pentru „un leadership politic şi economic hotărât" al Berlinului pe continent. Ni se şi explică de ce: „Germania a devenit puterea centrală a Europei" şi de aceea ea trebuie să-şi exercite „un rol corespunzător". Iar de când axa Paris-Berlin „a devenit un centru german" (?! – n.n.), Germania e nevoită să-şi asume misiunea de „a menţine cooperarea Europei" şi de „a aduce europenii pe aceeaşi linie". Cam cazonă optică, exact tipul de discurs pe care Berlinul oficial se străduieşte din răsputeri să-l evite ori să i se pună în sarcina din 1945 încoace. Dar ca voce a „societăţii civile", autorul Munkler nu are complexe. „Germania trebuie să conducă lumea", proclamă el senin şi - hai să glumim - „nuanţează": Berlinul va trebui să procedeze cu precauţie, dar în aşa fel încât acest lucru „să nu fie confundat cu ezitarea sau indecizia". Prevăzător, autorul cărţii este conştient că pretenţia germană la hegemonia revendicată are de întâlnit împotrivire şi în rândul populaţiei germane, şi în alte state europene. Şi recunoaşte că o retrospectivă rapidă în istoria ultimului secol şi jumătate „constituie un avertisment unic şi enorm asupra constelaţiei geopolitice reprezentată de un centru puternic". Şi, mai insistă pe subiect Munkler, probabil că vulnerabilitatea cea mai gravă a politicii pentru care el pledează este „aceea a istoriei germane: posibilitatea ca, în orice moment, să se poată facă referinţă la ascensiunea naţional-socialismului şi la ideologia să rasistă, la politica de extorsiune şi anexare adoptată de Hitler începând din 1938, la războiul de agresiune început în 1939, la crimele Wehrmachtului, îndeosebi în războiul împotriva Uniunii Sovietice şi, în sfârşit, la uciderea evreilor europeni". Tot acest trecut împovărător, pe care are curajul să-l amintească fără ezitare, nu-l împiedică totuşi pe politolog de la opinii dintre cele mai dezinvolte. Bunăoară, spune el, procesul democratic în opera de edificare europeană poate fi suprimat, în mare parte. „Integrarea europeană - explică el - este un proces prea complex pentru a rămâne supus controlului şi obiecţiilor populaţiei". De altfel, susţine el, „obiceiul de a vota al cetăţenilor este călcâiul lui Achille al politicii europene". Spusele autorului german deconcertează: mai de-a dreptul spus, votul ar fi un obicei (de fapt un prost obicei) de care Europa proiectată ar trebui să se lepede. Şi, pe aceeaşi linie, de o dezarmantă sinceritate, compatrioţilor săi li se mai recomanda „să renunţăm la a vrea să fim populari cu toată lumea, căci acest lucru nu-i este posibil unei puteri centrale, dacă ea vrea să se arate la înălţimea misiunii sale". Oricum, „manifestările antigermane de la marginea zonei U.E. şi invectivele antigermane nu ar trebui să ne surprindă ori să ne irite".

Sunt, asemenea afirmaţii şi poveţe, doar opinii arogante ale unui politolog berlinez, fie el şi şeful Departamentului de teorie politică al Universităţii Humboldt? - s-au întrebat recenzenţi, germani şi străini, ai cărţii. Unul dintre ei, germanul Peter Schwartz, amintea că Munkler „este strâns legat de elita politică germană şi are un rol de consilier politic pentru partide, guvern şi armata". Şi el mai observă că la conferinţa de la Munchen din 2015, ministrul german al apărării a vorbit pe tema „Direcţia începând de la centru", care trimite, prin formulare, direct la ideile lui Munkler. Este interesant, în acelaşi timp, că, oricât de viguros adept al hegemoniei germane ar fi, Munkler recurge totuşi şi el la formula consacrată a Germaniei ca mare-putere-impotriva-propriei-dorinte. Germania, spune el, „nu a exercitat presiuni şi nici măcar nu s-a promovat pe sine" ca putere centrală şi chiar „a dat înapoi" în fata posibilităţii de a juca un asemenea rol. Dar, „intenţionat sau nu", Germania şi-a asumat poziţia unei puteri centrale şi trebuie „să-i facă faţă". Sau, cum s-ar spune mai popular, o obligă jocul... Ca şi preşedintele federal Gauck sau miniştrii der Leyen şi Steinmeier, Munkler invocă „responsabilitatea" şi „indatoriririle" Germaniei, scrie publicistul elveţian Karl Muller. Dar, „în ciuda retoricii sale înfrumuseţate, Munkler este mai deschis ca politicienii germani şi se pronunţa pentru recurgerea, în cadrul acestei responsabilităţi, la toate instrumentele puterii de care dispune Germania. Numai că puterea, după cum se ştie, este capacitatea de a impune voinţa ta altcuiva", încheie eufemistic, dar cât se poate de străveziu, comentatorul elveţian.

footer