Revista Art-emis
Ţara fără Patrie PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Duminică, 01 Noiembrie 2015 23:38

Halloween dâmboviţean 2015, art-emisÎn ultimul timp am renunţat să mai trimit la presă vreun articol, fiindcă m-am lămurit că victimele şi călăii cooperează, nu au nevoie de morală. Prefer să mă ocup de cercetare sau să scriu romane, parabole. Sunt mai folositoare. Dacă scriu acum este pentru a arăta că tragedia de la Clubul Colectiv era previzibilă, încă de la accidentul aviatic din Apuseni, încă de când s-a instaurat la Cotroceni Satana zâmbăreaţă, liber-cugetătoare, iar nimeni nu bănuieşte că această tragedie este doar vârful aisbergului, vor mai veni şi altele, deja multe se petrec nevăzut, sunt mii, fiindcă ţara în care trăim nu mai are Patrie. Iar fără patria din cer, adevărata patrie, nu e decât o ţară pe mâna Satanei. Are dreptate Gheorghe Zamfir când spune că Satana este creaţia Omului, nu a lui Dumnezeu. Ce nobil ideal exista în Grecia antică atunci când se duceau tinerii să lupte, să-şi dea viaţa pentru patrie. Ce însemna patria pentru un vitreaz ca Alcibiade? Şi mereu ne gândim la eroi când ne gândim la patrie. Patria este asociată cu eroismul. Dar unde s-au dus cei 500 de tineri în noaptea de 30 noiembrie? La Halloween, să se distreze, iar obiceiul vampiric născut în Transilvania (?) nu i-a iertat. Pentru cine şi-au dat viaţa cei 27 de tineri în ajun de Halloween?

La noi Patria s-a demonetizat total. Prea am avut o patrie virtuoasă, prea măreaţă era, neasemuită, precum patroana ei, Fecioara Maria. De aceea fariseii nu vedeau cu ochi buni această patrie, trebuia sfâşiată, compromisă. Şi ne-au introdus îndoiala. Şi-a dat Iisus viaţa pentru patria lui, care l-a alungat cu pietre? Nimeni nu ţinea seama că patria lui e în cer. Trebuia făcut om. Trebuia răstignit. La fel România. Am auzit la New York un tânăr care spunea de ce a plecat din România: „O ţară care nu merită să-ţi dai viaţa pentru ea, nu mai e ţară. Să-ţi dai viaţa pentru patria de lut care nu mai există, pe care toţi au terfelit-o, au sfâşiat-o, au rupt din ea? Sacrificiul a devenit o caricatură, aşa cum orice mesaj a devenit apă chioară, ca şi cum ai vorbi la pereţi. Jertfa, jertfirea bietului ciobănel". Şi-apoi, în acest context, ce rost mai are ambâţu'? Să fii primul într-o patrie de golani? Ce fel poate suna cuvântul patrie în gura unuia care vine aici de la Paris şi varia-ză pe cultura română, dă jos Coloana lui Brâncuşi, împreună cu un Cacaministru şi un preşedinte zâmbăreţ, şi vrea să încarce romboiedrele în vagoane, să le ducă afară, să le pună în faţa casei lui, de pe Champs Elysées? Sau ce fel de patrie promova şefu' I.C.R. când a pus zvastica la New York pe un ponei sau edita albume de artă cu ardei iuţi în vagin? Ce fel de patrie e aceea în care pataruşinea spunea despre marele Poet că e „cadavru nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm", iar preşedintele ţării îl decorează? Ce fel de patrie mai e aceasta? Cum îşi permit aşa ceva în ţara lui Eminescu? Îşi permit, fiindcă nu mai există Patria! Şi poţi să fii primul într-o patrie al cărei popor, cum a scris negru pe alb tot iceristu', are „structura fecalei"? Şi este aplaudat! Nu-l judecă nimeni. Îi arestează pe ăia care fură dintr-un chioşc, să se audă la U.E. că aici există lege, justiţie, democraţie, dar crimele de les majestate, care ucid Patria, cine le sancţionează? Ba criminalii sunt promovaţi, fiindcă fac politica anti-românească, bineînţeles, comandată de la centru'... Alt centru', care şi-a schimbat numai bătaia vântului.

Politicienii toţi, dar toţi, se fac că nu văd! Nu era de datoria Parlametului ţării să se sesizeze când cineva bălăcăreşte poporul şi pe sfinţii lui? Nimeni nu simte, nu e deranjat că Eminescu este transformat în cadavru de către şefu' I.C.R. - fostul- , care era pătit cu bani grei, să promoveze cultura română în lume!? Şi el se promova pe sine. Îi bagă pe Eminescu, Blaga, Sadoveanu, Arghezi, Caragiale şi restul valorilor la debara şi se promova pe el, îşi traducea cărţile anti-româneşti în 17 limbi pe banii statului român! Asta se mai numeşte oare generozitate, toleranţă, înţelepciune sau este vorba despre un popor fără patrie? Poporul la care mă gândesc eu, într-adevăr, nu mai are patrie. Iar cei care au ocupat-o, au răstignit-o, o ucid din interior. Tragedia care s-a întâmplat la un club din sectorul 4 al Capitalei este una din consecinţe. Sunt mii, dar ascunse, nevăzute, asta însă a fost prea vizibilă. M-a tulburat profund, m-am dus la biserică şi m-au rugat pentru cei morţi. Apoi l-am întrebat pe Dumnezeu: Ce fel de Patrie e aceea, Doamne, în care se poate întâmpla ca 27 de tineri să moară arşi de vii şi alţi 185 să aibă arsuri grave, cu care rămân însemnaţi pe viaţă? Nu a fost un atac terorist, nici o sinucidere în grup, cum s-a întâmplat prin Africa, cu nu ştiu ce sectă, ci pur şi simplu cinci sute de tineri s-au adunat într-un club să sărbătorească ajunul de Halloween, să asculte o formaţie de muzică rock alcătuită din cinci tineri ca ei, apoi să desfacă şampanie, să arunce confetti, să se distreze. Şi deodată un scurt-circuit a declanşat un incendiu devastator. Nu s-a aprins scena sau un colţ din clădire, să poată fi controlat focul, ci simultan, s-a declanşat un iad general. Sala nu avea decât o ieşire îngustă. Acoperişul, pereţii, stâlpii erau căptuşiţi cu burete neignifug. Oamenii erau prinşi ca într-o cuşcă. Au ars aceşti tineri ca şobolanii, au murit prin asfixiere, un adevărat infern.

Toată presa internaţională şi-a început jurnalele de ştiri cu tragedia de la Bucureşti, fiindcă aşa ceva nu s-a mai pomenit. Sunt fel de fel de tragedii, cade un avion, un elev nebun îşi ucide colegii cu mitraliera, un alt nebun aruncă o bombă în timpul unei curse de maraton, tot felul de nenorociri, dar toate au o explicaţie. Numai tragedia de la Bucureşti nu are nici una, fiindcă nimeni nu-şi închipuie ce se poate întâmpla când nu mai există patria. E un caz care dovedeşte că Dumnezeu ne dă armonia, iar răul satanic şi-l face omul cu mâna lui. Patria din cer e una, iar cea de pe pământ cu totul alta. Şi când ea e abandonată, e la discreţia amartaloilor, a satanizaţilor, devine o cazemată din burete. Fără Patrie, fiecare face ce-l taie capul. Viaţa devine o loterie. Oricine poate să moară din nimic. Numai într-o lume fără Patrie nu există vinovaţi. La noi sunt numai tragedii, nu şi vinovaţi. Numai efecte, fără cauze. La această tragedie s-a ajuns prin dezmembrarea (nu descentralizarea!) statului, şi la o lipsă de responsabilitate generală. Cum să mai lupţi pentru un ideal românesc într-o ţară condusă de o haită anti-românească, mereu la putere, indiferent câte alegeri „democratice" s-ar face, fiindcă e susţinută din afară să compromită tot ce-i sfânt în Patrie? Patria, păi ce rezonanţă avea acest cuvânt în gura lui Socrate? Suna ca Dacia, în gura lui Decebal! Sunt mereu cu gândul la trecutul ei glorios, să fac punţi cu viitorul, să nu renunţ la speranţă, fiindcă eu cred că români adevăraţi mai există, cum sunt acei fabuloşi donatori de sânge, care ştiu că Patria înseamnă viaţă, iar mulţi îşi mai păstrează mândria, fiindcă nu noi putem decide aici şi acum soarta unui popor, destinul unei patrii. Aceasta este Patria lui Dumnezeu, Dumnezeu nu se uită poate acum la ea, dar se va uita şi mânia lui va fi cumplită, ca un vârtej de foc va veni asupra distrugătorilor de neam şi limbă! Mereu am fost cu Deus Absconditus, dar va veni şi ziua lui Deus Răzbunătorul!

Grafica - Ion Măldărescu

footer