Revista Art-emis
Ion Antonescu, văzut de la Tel Aviv de un contemporan: Marius Mircu PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Miercuri, 02 Septembrie 2015 16:42

Teatrul Baraseum din Bucureşti, art-emis„Nicicând, ca pe vremea lui Ion Antonescu, Teatrul Bareşeum n-a avut şi nu va avea asemenea săli arhipline"

Mărturia scriitorului Marius Mircu, despre regimul aplicat evreilor de Ion Antonescu

Pentru a afla cât a fost de anti-semit Ion Antonescu, îl convocăm ca martor pe unul dintre cei mai cunoscuţi publicişti evrei din acea vreme - Marius Mircu, fratele academicianului Solomon Marcus și al scriitorului Marcel Marcian. La o jumătate de secol după consumarea holocaustului din România, în cadrul unei dezbateri publice desfăşurate în Israel, Marius Mircu consemnează, pentru ştiinţa tuturor evreilor deci, că prin legile anti-semite ale guvernării antonesciene şi mai ales prin legea Centralei Evreilor din România, „a fost creat în România un stat (evreiesc) în stat, spre a-i menţine evrei, pe evrei". În felul acesta au fost posibile unele realizări cu totul extraordinare în contextul european de atunci şi nu numai de atunci. Şi anume, în perioada 1940-1944:
„- au fost redeschise toate şcolile evreieşti din România, închise de regimurile precedente şi au fost înfiinţate multe şcoli noi;
- a fost creată, pentru prima dată în România, o universitate evreiască;
- au fost redeschise, pentru evrei, spitalele evreieşti şi azilele de bătrâni care mai înainte fuseseră rechiziţionate de armată;
- au fost reînfiinţate cele două teatre evreieşti, de la Bucureşti şi Iaşi;
- au fost înfiinţate cantine gratuite pentru evreii săraci;
- evreii aflaţi în lagărele de muncă obligatorie sau în închisori au fost mereu aprovizionaţi cu îmbrăcă¬minte şi medicamente;
- evreii deportaţi în Transnistria au fost aprovizionaţi cu îmbrăcăminte, alimente, medicamente, unelte gospo¬dăreşti şi unelte specifice meseriaşilor;
- cu sprijinul «Centralei Evreilor» au fost readuşi în România - deci salvaţi, din Transnistria cca 2000 de copii orfani;
- autorii evrei şi-au putut publica o serie de lucrări (numai eu am scos trei) [...].
- nicicând, ca pe vremea lui Ion Antonescu, Teatrul Bareşeum n-a avut şi nu va avea asemenea săli arhipline, deşi funcţionau două săli;
- nicicând n-au făcut asemenea dever cafenelele, ceainăriile, restaurantele evreieşti, magazinele alimentare evre¬ieşti, tot atâtea prilejuri de adunări evreieşti".
Urmăriţi colecţia „Gazeta evreiască" din acei ani: pentru fiecare zi e anunţată cel puţin o manifestare evreiască, spectacol de teatru/revistă, concert, conferinţă.

La 28 noiembrie 1940 (deci pe vremea guvernării legionare - n.n.) evreii au obţinut de la Ministerul Educaţiei Naţionale aprobarea pentru înfiinţarea „Colegiului pentru Studenţii Evrei", denumire sub care se ascundea caracterul universitar al cursurilor. [...] Toate aceste cursuri universitare au fost frecventate în total de 2.000 de studenţi. [...] Un sprijin important l-a acordat Crucea Roşie din România (preşedintele - savantul medic Ioan Cantacuzino) care, cu acordul Ministerului Sănătăţii a ajutat „facultatea" evreiască de medicină să deschidă o policlinică pentru practica studenţilor. Această policlinică a servit şi populaţia săracă din cartier, în marea majoritate evrei. [...] Important a fost şi sprijinul acordat de unele cadre didactice români din învăţământul superior de stat care au ajutat la întocmirea programelor de învăţământ şi punerea la punct a cursurilor, pentru a fi cât mai corespunzător celor de stat, ceea ce a fost esenţial pentru viitorul studenţilor".

Marius Mircu ne oferă şi mărturia altui evreu, la fel de bine informat, dr. Theodor Lowenstein: „Aceste şcoli evreieşti din România au fost unice printre ţările bântuite de fascism, au fost o componentă a rezistenţei poporului evreu". Şi concluzia aceluiaşi onest martor Marius Mircu: „Dar dacă aceste şcoli n-ar fi fost susţinute de oficialităţile româneşti, dacă nu ar fi fost tolerate de mareşalul Ion Antonescu, ar fi putut exista acest „mic Israel" din Bucureşti, anticipaţie a Statului Israel?"[1]

Ce mai rămâne din „Holocaustul din România" după asemenea mărturii? Ce mai rămâne din onorabilitatea haimanalelor de la „Elie Wiesel" și din Elie Wiesel însuși?! Nimic! Nimic! Niște otrepe publice! I-e rușine omenirii să le zică ăstor nemernici oameni! Sictir, la toți!

Grafica - Ion Măldărescu
--------------------------------------------
[1] apud Teşu Solomovici, România iudaică, p. 389-392.

footer