Revista Art-emis
Poveste din Estonia: doamna Liik PDF Imprimare Email
Radu Toma   
Duminică, 30 August 2015 11:27

Estonia, art-emisDoamna Kadri Liik este estoniană şi expertă în studii asupra Rusiei, relaţiilor ruso-occidentale, zona Mării Baltice şi Europa de Est. Cu o diplomă în ziaristică la Universitatea din Tartu şi un masterat în relaţii internaţionale la Lancaster University, din Marea Britanie, în anii '90 trecuţi a fost corespondentă la Moscova pentru câteva ziare estoniene, moderatoare la postul de radio Tallinn, între 2006 şi 2011 director al Centrului internaţional pentru studii de apărare din Estonia, iar din 2012 expert principal la Consiliul de Relaţii Externe al Europei (E.C.F.R.). O profesionistă de top, se bucură de o reputaţie deosebită la Bruxelles, la Uniunea Europeană şi la N.A.T.O. Recent, doamna Liik a publicat la E.C.F.R. ultimul său punct de vedere asupra relaţiilor curente ruso-europene, de la declanşarea crizei din Ucraina încoace, şi instalarea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei. Am decis să scriu acest comentariu pentru că analiza sa, obiectivă, deconspiră nu numai dilemele şi drama „geo-existenţiale", să zicem astfel, ale autoarei. În realitate, este vorba de dilemele şi drama comune ei şi tuturor celorlalţi est-europeni, după prăbuşirea comunismului şi dispariţia fostei Uniuni Sovietice, şi după reîntoarcerea în Europa liberă şi democratică, dar ca „prizonieri" ai geografiei, ai Estului, ai frontierelor directe cu Rusia şi mega-spaţiul eurasiatic. În mod vădit, doamna Liik este şi ea o astfel de „prizonieră", dilemele sale existenţiale răzbat continuu în scrierea sa. Este o „vest"-europeană şi, în acelaşi timp, o estoniană - adică, într-o iarnă geroasă, când aerul este de cristal pur, de pe malul eston al râului Narva, se pot vedea împrejurimile orşului St. Petersburg (la135 km), la fel cum, după o ploaie torenţială, de vară, de la etajul 10, într-un bloc din nordul Bucureştiului, se văd Bucegii, aflaţi tot la135 km...

Astfel, în ce priveşte divergenţa de viziuni dintre Europa şi Rusia, scrie ea că prima nici măcar nu ştie ce vrea să obţină de pe urma sancţiunilor impuse celei de a doua - ce anume, vreo schimbare de regim la Moscova, sau vreo Rusie capabilă să se comporte, peste noapte, ca „o ţară europeană normală"? În schimb prin acele sancţiuni, aceeaşi Europă dovedeşte că este infatuată şi crede orbeşte în puterea ei de seducţie, seducţie care la ruşi nu funcţionează. Mai spune că, de partea cealaltă, Moscova ştie ce vrea, de sute de ani: să discute ca o mare putere, în termenii „sferelor de influenţă", punct. Şi, în acest fel, doamna Liik ne atenţionează că cele două părţi văd realitatea prin două perechi de ochelari diferiţi, că între Europa şi Rusia există o împotmolire evidentă, veche tot de sute de ani. Mai spune că Europa post-sovietică, oricât ar crede că este de resetată, de „altceva", din pricina noului set de „virtuţi" ale construcţiei U.E., ea rămâne, de fapt, aceeaşi de dinainte de 25 martie 1957, de Tratatul de la Roma şi de primii „cei6", adică rămâne cu ţări, frontiere şi interese economice şi politice bine delimitate. Doamna Liik este încredinţată că, dacă birocraţii de la Bruxelles se aşteaptă ca sancţiunile lor să producă o schimbare de regim la Moscova, aşteaptă degeaba; că mult mai realist ar fi să încerce să schimbe comportamentul internaţional al Rusiei decât să-i stârnească agresivitatea, ceea ce este şi costisitor, şi ineficient, şi periculos.

Departe de a se afirma că ultima analiză a doamnei Liik aduce ceva confort sau linişte patronilor ei de la E.C.F.R., Bruxelles şi Tallinn, se poate spune că textul vădeşte politici inconsistente ale factorilor de decizie europeni, faţă de chestiunea geo-politică nr.1 a UE: relaţiile cu vecinul eurasiatic de la Răsărit. Căci, la urma urmei, aceste relaţii privesc direct ceva fundamental: supravieţuirea ambelor părţi. Iar „mood"-ul puţin optimist în care doamna Liik şi-a aşternut pe hârtie analiza indică faptul că, înainte de a fi expertă E.C.F.R. etc., este estoniană. Că înţelege exact ce trebuie să faci ca să supravieţuieşti la ultima frontieră estică, a Vestului. Ca estoniană, pricepe că relaţia Estonia-Rusia este una de tipul „David şi Goliat" şi că, la fel ca David, Estonia a reuşit să-şi păstreze independenţa teritorială, politică, culturală şi lingvistică. Îşi aminteşte prea bine că, în urmă cu mai puţin de 2 ani, deci înainte de sancţiuni, podul de pe Narva, deci frontiera cu Rusia, era străbătut zilnic de zeci de camioane estoniene cu lapte, iaurturi şi brânzeturi, care aprovizionau peste 100 de magazine la St. Petersburg şi 50 la Moscova. Ştie că, după sancţiuni, camioanele cu lactate estoniene au dispărut şi că, pe lângă acel pod, trec acum tancuri americane „Abrams", soldaţi britanici, belgieni şi germani, iar pe sus zboară avioane N.A.T.O. Pricepe că, pentru a supravieţui economic în această hărmălaie asurzitoare euro-atlantică, Estonia menţine Rusia ca al treilea partener comercial al ei (15%), după Suedia şi Finlanda; că estonienii vând cantităţi mari de electricitate în Rusia şi că obţin profituri importante din tranzitul de mărfuri Marea Baltică-Rusia, pe ecartament C.F. rusesc; că Estonia este dependentă 100% de gazele naturale de la ruşi.

De bună seamă, doamna Liik îşi aminteşte că anul 2012, de dinainte de sancţiuni şi de manevrele N.A.T.O. la frontierele estice ale Estoniei, a fost „anul cel mai bun al relaţiilor dintre Estonia şi Rusia" (din Comunicatul comun al prim-miniştrilor estonian şi rus) şi că cele două ţări au decis să lase în urmă fosta „răceală" istorică şi să meargă pe calea unei cooperări pragmatice; că tot în acel an, la 21 iunie, într-o distanţare candidă şi radicală de mai vechea linie ostilă a relaţiilor dintre ţările baltice şi Rusia, fostul prim-ministru estonian TiiT Vahi afirma, printre altele: „Pierderea pieţei uriaşe şi bogate a Rusiei ar fi pentru Estonia un pericol mai mare decât o invazie a tancurilor ruseşti... iar globalizarea este, şi ea, pentru statul naţional eston, o primejdie şi mai mare decât aceleaşi tancuri". În sfârşit, înţelegând prea bine realitatea geo-politică în care trăia, experta Bruxelles-ului, N.A.T.O. etc. a scris chiar dânsa, la 4 februarie 2013, că „specialişti de la Tallinn pledează pentru armonizarea aspiraţiilor şi intereselor estoniene, cu cele ale clasei mijlocii din Rusia". Din păcate, de vreo doi ani încoace, doamna Liik, o persoană onestă, şi est-europenii ei, deopotrivă estonieni sau polonezi, sau maghiari, sau români şi bulgari, sunt tot mai adânc târâţi într-o gâlceavă absurdă, păgubitoare. Urâtă. O gâlceavă ce nu le aparţine. (Grafica - Ion Măldărescu)

footer