Revista Art-emis
Interesul naţional impune unirea celor capabili să contribuie la apărarea României de azi PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 12 Iulie 2015 20:54

Ion MăldărescuRomânia merge pe pilot automat. Primul preşedinte postdecembrist asistă la implozia partidului la mărirea căruia a contribuit decisiv. Al doilea preşedinte postdecembrist cutreieră lumea încercând să ţină imaginea ţării la nivelul pe care l-ar merita. Al treilea preşedinte postdecembrist îşi apără cei zece ani de conducere a ţării, de la o democraţie incipientă la una semiconsolidată. Actualul preşedinte?...

Remember? 1940, anul în care România era monarhie, şeful statului era rege, vara era o invitaţie la iubiri frumoase şi, brusc, în septembrie, Carol al II-lea a chemat nu un şef al serviciilor secrete, ci un general, pentru a salva ce mai rămăsese, atunci, din România... 1989, anul în care România era republică socialistă, şeful statului era preşedinte, vara părea frumoasă pentru ofiţeri, dar soţia liderului suprem, Madama Elena Ceauşescu a decis neavansarea ofiţerilor cărora le venise termenul. Brusc, în decembrie, Ceauşescu a chemat nu un şef al serviciilor secrete, ci un general, pentru a avea grijă de copiii săi, dar pierduse, din august, sprijinul forţelor armate. 2015, anul în care România pare o republică oarecum capitalistă, şeful statului tocmai a citit, pe 22 iunie - culmea ironiei istorice, dacă vă mai amintiţi de Ordinul Mareşalului, din 1941 -, strategia de consolidare mai degrabă a puterii unor servicii secrete, doar vag şi numai teoretic pe cea a Forţelor Armate Române şi astfel prezidentul a pierdut, de facto, respectul militarilor profesionişti şi din păcate, probabil, nu este departe ziua când va chema, de nevoie, ca şi Carol al II-lea, ca şi Ceauşescu, un general, pentru a salva ce el însuşi pare a fi sacrificat cu naivitate - libertatea şi democraţia nemimate în România. Este linişte la Palatul Cotroceni, dar deja se simte lipsa unor consilieri de calibru măcar naţional, deşi provocările pe plan internaţional impun bărbaţi de stat, nu simpli cetăţeni încadraţi, cum a vrut Cel de Sus, pe un stat de organizare evident simbolic. Este linişte şi la Palatul Victoria, unde premierul interimar a început prima zi de activitate convocând pe şeful S.R.I. şi pe cel al poliţiei naţionale, armata fiind probabil un simplu instrument de comunicare cu aliaţii, pe timpul exerciţiilor N.A.T.O., în curs de derulare. De atâta linişte şi pace, români de bună credinţă au găsit un loc, un timp şi o tribună de liberă exprimare a unor opinii, deloc convertibile, privind istoria nemăsluită a României, prezentul ascuns de oficialii momentului şi viitorul cu semnele sale de întrebare privind arena geopolitică europeană. Cum cele petrecute în acest context sunt de interes general am formulat câteva întrebări la care distinsul conaţional Ion Măldărescu, un jurnalist cu un bisturiu ce taie în carne vie realitatea în care trăim, un român căruia îi pasă de/ îl doare România, a răspuns cu o francheţe memorabilă.

Col. (r) Dr. Ion Petrescu: La mijlocul lunii iunie aţi fost unul din iniţiatorii unei reuniuni aparte, care a avut loc în judeţul Vâlcea. Ne puteţi oferi detalii privind structurile implicate, scopul întâlnirii şi participanţii la acţiunea respectivă? - În primul rând, mulţumiri pentru participare.

Ion Măldărescu: Înainte de a intra în fluviul răspunsului, doresc să punctez câteva aspecte relevante, care ţin de istoricul apropiat al seriei Sesiunilor de Comunicări Ştiinţifice: debutul s-a produs în luna mai, 2012, la Râmnicu-Vâlcea, prima ediţie fiind iniţiată şi organizată de Societatea Culturală ART-EMIS, sub un generic sugestiv: „Basarabia 200". Se împlineau atunci două veacuri de la primul rapt teritorial rusesc asupra pământului românesc. Câteva dintre personalităţile marcante pe care le-aţi întâlnit la sesiunea din acest an ne-au onorat cu prezenţa domniilor lor încă de la prima ediţie din 2012. A urmat o pauză de un an, motivele financiare nefiind străine cauzei. La ediţia din 2014, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (A.O.Ş.R.), prin Preşedintele ei, General (r.) Prof. univ. dr. cardiochirurg Vasile Cândea, primind argumente irefutabile că activitatea noastră merită să se desfăşoare sub egida acestei înalte instituţii ştiinţifice, a acordat girul desfăşurării lucrărilor ediţiei 2014, a celei din acest an şi, probabil a celor viitoare, sub egida A.O.Ş.R. Prundeni În zilele de 20-22 iunie Horascu Ion2014, Primăria comunei Prundeni - marcată cu roşu, pe harta de mai sus - a oferit tot sprijinul logistic de care dispunea, primarul Ion Horăscu fiind una dintre florile rare cu care, totuşi, se face primăvară în această ţară. ION H.= Pe de altă parte, în lumea ostilă în care trăim, percepţia este totul. Amintind cunoscuta zicere a lui Victor Eftimiu: „sunt modest, dar vreau să se ştie!", apreciez că în zilele noastre prea multă modestie şi bun-simţ te transformă în file de arhivă, te îngroapă într-un nedrept anonimat, permiţând veleitarilor să se lustruiască pe sine în lumina reflectoarelor. Întâmpinate cu scepticism, ba chiar cu invidie şi ostilitate, fără niciun sprijin al vreuneia dintre oficialităţile politice locale sau instituţiile de cultură ale judeţului Vâlcea (ştiţi şi dumneavoastră că acel Meşter Manole contemporan, ocupant al unui fotoliu de conducere, e dispus să-şi îngroape fondurile şi timpul în acţiuni ce ţin de imaginea lor, nu în varul şi piatra culturii şi a ştiinţei), mi-am asumat rolul unui Don Quijote în lupta cu morile de vânt. Dar, discret, cu perseverenţă şi cu trudă, am reuşit. La a doua ediţie, mi-a sărit în ajutor temerarul primar al comunei Prundeni, Ion Horăscu, şi dânsul, într-un anume chip, un fel de nebun frumos al unor vremuri alienate. Am găsit ecou la Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere S.R.I. - Sucursala Vâlcea, care, prin domnul colonel (r) Grigore Predişor, s-a raliat demersului. Pentru recenta ediţie a Sesiunii de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice am făcut apel la o paletă largă de specialişti: istorici, oameni de ştiinţă, militari activi şi rezervişti, oameni ai tranşeelor războiului invizibil, formatori de opinie etc. Recunoştinţă şi mulţumiri adresăm A.O.Ş.R. pentru încrederea acordată. Mulţumesc garnizoanei M.Ap.N. Râmnicu-Vâlcea, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Vâlcea, pentru că ne-au onorat cu prezenţa, precum şi Prefectului de Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu, nelipsit la ultimele două ediţii. Personalităţi destul de dificil de adunat au răspuns chemării şi am convingerea că niciunul dintre domniile lor nu regretă timpul sacrificat pe altarul respectului faţă de adevăr şi al interesului naţional. Toate ecourile de după eveniment confirmă că dezideratul nostru a fost împlinit, dar dacă este sau nu aşa, numai dumneavoastră, participanţii şi auditoriul, aveţi ultimul cuvânt. Reamintesc celor care au fost prezenţi, dar şi celor care află, poate, acum de manifestare, că, în cuvântul de deschidere am menţionat: „[...] Pentru excluderea oricăror incertitudini, doresc să precizez că în cadrul sesiunii ştiinţifice care debutează astăzi - ca şi în cele precedente - nu există restricţii de exprimare [...], singura limitare fiind impusă de neprietenul nostru, al tuturor, Timpul. Politicul a fost declarat «Persona non grata». Unica politică admisă şi promovată este cea a Neamului Românesc!". Şi aşa a fost!

I.P.: Pe ce fel de impact la opinia publică aţi contat atunci când aţi organizat recenta sesiune de comunicări ştiinţifice?

I.M.: Fiind ultima piesă a efectului de Domino declanşat în Europa anului 1989, decembriada românească a avut multiple urmări nefaste asupra întregii populaţii, aruncând-o în haos, derută şi manipulare în formă continuată a sfertului de veac, efectele demolatoare răsfrângându-se în mod cu totul special asupra educaţiei tinerei generaţii. Nu întâmplător! Prin similitudine, adresându-se adversarilor săi, după ce a ajuns cancelar al Germaniei, Hitler afirma: „puteţi fi împotriva concepţiilor mele, voi puteţi proceda oricum credeţi, dar copiii voştri îmi aparţin încă de pe acum!". Tot astfel, cârmuitorii postdecembrişti, împreună cu cea mai mare parte din mass-media, au contribuit din plin la manipularea cetăţenilor Ţării şi la îndobitocirea lor, sedându-le IQ-ul, pe care l-au adus la nivelul celui al unei salamandre. Milioane de oameni au părăsit Ţara, şi nu de plăcere sau din simplă curiozitate faţă de lumea occidentală, ori din spirit aventurier, ci pentru că în România nu-şi mai pot asigura supravieţuirea. Oamenii sunt dezorientaţi, caută răspunsuri la cauzele generatoare ale situaţiei dezastruoase în care a fost adusă Ţara de aşa-zisa clasă politică. Ei caută repere. Multitudinea aceasta de aspecte, coroborate cu o atenţie mărită asupra siguranţei naţionale şi statale în aceste vremuri tulburi, în care războiul bate la poarta Europei şi a României, au constituit lait motivele acestei ediţii. Am scontat, nu atât pe impactul la public, cât pe efectul unor vederi, măsuri şi soluţii propuse de fiecare participant. Sătui până peste limite de minciunile şi hoţiile politicianiste ale baronilor, mogulilor şi ale găştilor de Putere păgubitoare Ţării, cei prezenţi la lucrări au avut prilejul să ia contact şi să-i asculte pe istorici, pe trăitorii şi chiar pe câţiva dintre făuritorii de Istorie contemporană.

I.P.: Meritaţi o bilă albă pentru că, la reuniunea din Prundeni au participat şi reprezentanţi activi şi în rezervă ai armatei şi serviciilor speciale. Nu credeţi că a venit timpul ca meciul, vorba vine, între cluburile, nu cele sportive, „Steaua" şi „Dinamo", nefericit declanşat în decembrie 1989, să fie încheiat şi ca urmare a faptului că interesul naţional impune o coagulare a celor capabili să contribuie la apărarea României de azi, în faţa imprevizibilului răsăritean?

12-14 iunie 2015I.M.: „Bila albă" vi se cuvine dumneavoastră, tuturor celor care aţi răspuns invitaţiei, ridicând un colţ al vălului ce acoperă accesul cetăţenilor la adevăr, oferindu-le, în acelaşi timp, explicaţii pe care le căutau şi le aşteptau, fără speranţă, de multă vreme. Având ca rampă de lansare vechiul, bine-cunoscutul şi permanent actualul adagiu „Divide et impera!", trezind „cârtiţele" aflate în adormire şi folosindu-se de trădarea nemernicilor autohtoni, inamicii de ieri, de azi şi dintotdeauna ai României, la sfârşitul lui '89 au pus în practică un scenariu machiavelic. Dacă explozia vizibilă a fost declanşată în zilele lui decembrie 1989, mecanismele cu explozie întârziată, pregătite minuţios dinainte şi plantate cu ingeniozitate în întreg ansamblul societăţii româneşti, au fost şi mai sunt încă detonate periodic, adică, „la momentul potrivit". Iar sechelele sunt catastrofale. Apelând la titlul filmului lui Giussepe di Santis, lansat în 1951, se poate spune că în România încă „Nu-i pace sub măslini!" şi nu va fi încă multă vreme. După trecerea a mai bine de un sfert de veac, operaţiunea de distrugere naţională şi starea psihică a poporului român se manifestă precum „Mustul care fierbe". Şi va tot fierbe. Alimentate abundent şi periodic cu noi „bombe mediatice" de către regizorii reciclaţi ai spectacolului din 1989, orgoliile rănite, extrem de periculoase siguranţei naţionale, împiedică cicatrizarea rănilor şi, extrem de grav, aşa cum aţi menţionat, împiedică şi „coagularea celor capabili să contribuie la apărarea României de azi". Suntem, se pare, tributari ambiţiilor politice şi nu ne putem ridica la statutul celor care au înfăptuit România Mare. Tropăim cu bocancii, plini de mizerie, peste eroii-martiri ai Neamului: Decebal, Burebista, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, plăieşii apărători ai Cetăţii Neamţului din 1686 - de care nici nu se mai vorbeşte la şcoală -, Mareşalul Ion Antonescu şi primul Preşedinte al României (preşedinte-dictator, dar patriot, nu asemenea instrumentelor servile ale intereselor străine - mă refer la toţi cei patru care i-au urmat în postdecembrism). Conştient că pentru aceste ultime propoziţii voi avea multiple trimiteri la „origini", îmi asum riscul! Da, acum, când zgomotul armelor se aude din ce în ce mai pronunţat, a sosit vremea ca „Steaua" şi „Dinamo" - în rândul cărora există valori, există patrioţi, există specialişti de mare clasă -, să-şi dea mâna, să arunce trădătorii peste bord şi să marşeze din nou, împreună, sub Tricolor. Va fi extrem de greu, pentru că - parcă ne-am fi întors în anii '40-'50 -, aproape toţi oamenii cu puteri decizionale din ţara asta sunt alogeni. Recent-încheiata sesiune de comunicări s-a dorit a fi o chemare la raţiune şi, la reînvierea sentimentului patriotic al tuturor românilor, un semnal de adunare sub Drapel, un altfel de „Deşteaptă-te, române!", de la vârf în jos. Nu întâmplător tema generală a purtat genericul ŞTIINŢA, ISTORIA, ARMATA şi SERVICIILE SPECIALE ÎN APĂRAREA ROMÂNIEI. STIINTA

I.P.: Cu ocazia sesiunii de comunicări ştiinţifice aţi distribuit şi volumul cu intervenţiile invitaţilor de la ediţia anterioară a sesiunii, din anul 2014. Credeţi că asemenea culegeri de texte, extrem de bine documentate, au relevanţă pentru viitor?

I.M.: Cu certitudine, acest volum-document va intra şi în circuitul Bibliotecii Naţionale a României, ca document de patrimoniu naţional şi îşi va dovedi, în timp, utilitatea. Generaţiile viitoare de istorici şi cercetători vor face apel la declaraţiile celebrilor istorici, academicieni şi universitari care susţin cu reprezentativitate paginile cărţii. Reuşita dezideratului pe care mi l-am propus, este dată tocmai de înalta prestaţie a personalităţilor care au avut bunăvoinţa prezentării temelor şi, sine die, care au justificat girul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, sub auspiciile căreia s-au desfăşurat lucrările ediţiilor din anii 2014 şi 2015. Prestigiul ştiinţific al întâlnirii de anul acesta s-a situat la un nivel ce ne onorează, deci se poate spune că „maurul şi-a făcut datoria!". În volumul respectiv, pot fi descoperite multe răspunsuri nedate public până acum unor repetate întrebări istorice şi rămân cu convingerea că, elementele de noutate şi de adevăr vor avea impactul scontat asupra cititorilor. - Am văzut în sală conaţionali preocupaţi de cunoaşterea istoriei naţionale, dar, în egală măsură, şi de înţelegerea unui viitor complex, cu provocări, în vecinătatea imediată, deloc liniştitoare. Cum comentaţi acest enunţ? - În imensul haos mental inoculat cu premeditare, creat după fatidicul decembrie şi în pofida instaurării pe plaiurile mioritice a acelui nefericit „Homo homini lupus" în deplină coabitare cu jaful comis asupra Ţării, acum, la distanţa celor douăzeci şi cinci de ani scurşi prin clepsidra unei false democraţii, mai există încă Oameni cărora le pasă! Spiritul dumneavoastră de observaţie a remarcat interesul pentru Istorie şi pentru soarta României, al celor prezenţi, ceea ce confirmă că mesajul recentei Sesiuni de Comunicări a ajuns la „ţintă", iar conştientizarea asupra complexităţii situaţiei delicate în care se află România va fi percepută în mod obiectiv şi realist. În sală au putut fi văzuţi şi suficienţi „observatori". Este firesc şi augural. Poate astfel, „cei de sus" vor putea înţelege că, efectul de turmă nu a cuprins întreaga masă a cetăţenilor României. Parafrazându-l pe fostul Preşedinte al Poloniei, redus la tăcere, nu tot ce-i bun pentru structurile europene sau planetare este bun şi pentru România. Specificul naţional trebuie respectat ca o lege sfântă. Suntem europeni, suntem pro-occidentali, dar, după opinia mea, înainte de toate suntem Români... şi punctum! Reamintesc sloganul care, cu ani în urmă, ni s-a tot fluturat pe micile ecrane, pe stradă, pe frontispiciile multor instituţii, aproape uitat astăzi - „Unitate în diversitate". Să-l reînviem, aşadar, uniţi, în felul nostru, românesc, nu ostil, dar ferm şi avertizând neprietenii că „nu mor caii când vor câinii!". Chiar dacă aceşti câini - mulţi, cu statut de şacali sau hiene - se adună în haite tot mai mari...

I.P.: Cui se adresează acum revista pe care o conduceţi şi ce priorităţi aveţi pe agenda editorială în acest an?

I.M.: Răspunsul este în aceeaşi măsură simplu, dar şi de o complexitate imensă: se adresează „celor care simt şi gândesc româneşte", îndrăznind să alătur şi adagiul roman „Amor Patriae, nostra Lex!" (Iubirea de Patrie este Legea noastră!), folosit şi ca subtitlu al celei de-a treia ediţii a Sesiunii de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice. Împreună cu distinsa doamnă Maria Diana Popescu, suntem recunoscători prestigioşilor noştri colaboratori, dintre care nu lipsesc personalităţi de prim rang ale României. Mulţumim domniilor lor că au acceptat să fie parte din revista ART-EMIS, conştienţi fiind că numai prin participarea unor „capete luminate" mesajul va putea penetra mai uşor zidurile ignoranţei şi va străbate mai repede calea până la cugetul şi simţirea compatrioţilor. În cadrul momentului „In memoriam", dinaintea începerii lucrărilor sesiunii, am menţionat unele date care ar trebui declarate ca zile de doliu naţional: 1, 2 şi 28 iunie, 23 şi 30 august, 7 septembrie, 19 noiembrie şi ultimele zile ale lunii decembrie. Nu insist asupra semnificaţiei datelor menţionate, dar în acest an comemorăm trecerea a 75 de ani, de la comiterea criminalelor rapturi teritoriale asupra României Mari, din anul 1940: ultimatumurile sovietice din 26-28 iunie... Dictatul de la Viena din 30 august, cu atrocităţile horthyiste şi Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie, când România a cedat Cadrilaterul. De ce toate acestea? Iertăm, dar nu avem voie să uităm! Niciunul din aceste momente cruciale ale Istoriei Românilor nu va fi neglijat, cum tot aşa, ne-am propus să fim strajă fără odihnă, santinele cu arma scrisului în mână pentru interesele Neamului Românesc. Criminalul Pact Hitler-Stalin nu a fost reclamat de statul român, iar consecinţele sale le resimţim şi astăzi. Un alt act de trădare naţională!

I.P.: Sunteţi optimist sau pesimist în legătură cu haosul instituţional în care se află România de azi?

I.M.: Nu sunt pesimist. Optimist, nici atât! Încerc să fiu realist. Haosul instituţional - cum l-aţi enunţat dumneavoastră - este unul dintre subscenariile aceleiaşi Col. (r) dr. Ion Petrescuoperaţii chirurgicale decembriste, excelent asistat şi instrumentat, apoi corelat programatic degringoladei politice, astfel ca România să fie pradă sigură a unui jaf fără scrupule din afară şi din interior, iar Trădărea Naţională să fie instituită ca politică de stat. În acest sens - am mai afirmat şi cu alte prilejuri - „Zidul de la Târgovişte" este neîncăpător. Conducerea Ţării, din 1990 până astăzi, a ajuns pe mâna unor „Terminatori" care, aflaţi la pupitrele decizionale, au contribuit nemijlocit la Distrugerea României pe flancurile: economic, social, militar, educaţional, psihologic... Aşa-zisa democraţie a dat puterea pe mâna monştrilor şi demolatorilor, care se plimbă liberi, la marginea legii şi dincolo de ea. Metaforic vorbind, pentru eliminarea jefuitorilor şi a trădătorilor de ţară este imperios necesară închirierea, pentru cel puţin un an de zile, a Marelui Zid Chinezesc, judecarea exigentă şi dreaptă a fiecărui caz şi, obligatoriu, confiscarea urgentă a averilor obţinute ilicit cu trecerea lor la bugetul de stat, adică acolo de unde au fost furate. Diplomaţia românească - mă întreb dacă mai există cu adevărat - este timidă, servilă chiar în politica sa externă, limitându-se la statutul de observator inofensiv şi inacceptabil, uneori doar la cel de Yes-Man! Mai grav, statul român nu reuşeşte să-şi folosească nici atuurile teritoriale, nici abilităţile. Reacţia conducătorilor României se rezumă doar la chiţăitul unor şoricei adresat ursului de la răsărit. Reamintesc cuvinte scrise parcă acum: „Istoria neamului românesc n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut între vifore. Popor de frontieră, luptam şi muream pentru toţi" (Mircea Eliade) şi „Istoria se răzbună, repetându-se" (Nicolae Iorga). N-am învăţat nimic! S-a dovedit de-a lungul secolelor că, marile reforme, marile curente s-au coagulat în jurul unei personalităţi puternice. România nu are încă, mai bine zis nu i s-a permis unei asemenea personalităţi să iasă la rampă şi, cu atât mai puţin, să se afirme. Pentru a putea dicta lejer, potentaţii planetei au nevoie de marionete, de „negrii" pe plantaţia lor, nu de oameni demni, competenţi, integri şi patrioţi. Recent, lichele ale neamului au strecurat pe sub preş interzicerea scrierilor lui Eliade, Cioran şi Radu Gyr. Mâine cine urmează? Poate Iorga... Stat-colonie, României de astăzi îi va fi extrem de greu să se scuture de jugul ce i-a fost pus pe grumaz. Dar, nu imposibil! Strigătul lui Radu Gyr - „Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane!" - este inevitabil, actual şi imperativ, altfel riscăm să pierim ca neam![1]

A consemnat Col. (r) Dr. Ion Petrescu

----------------------------------------------------------
[1]http://adevarul.ro/international/europa/video-interesul-national-impune-unirea-celor-capabili-contribuie-apararea-romaniei-azi-1_558c4528cfbe376e359ba028/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Coresponden%C5%A3%C4%83+de+la+Bruxelles%3A+C%C3%A2t+cost%C4%83+un+GREXIT+%3F&utm_content=Newsletter-224962-20150626

footer