Revista Art-emis
Cum m-a str?b?tut istoria (2) PDF Imprimare Email
Dr. arh. Alexandru Budi?teanu   
Duminică, 05 Iulie 2015 15:58

Arh. dr. Alexandru Budisteanu, art-emisNe-am întors acas?, am g?sit casa jefuit?, dar asta nu conta. Redevenisem cet??ean român locuind tot în aceea?i cas?. Anul de st?pânire sovietic? p?rea c? fusese un vis urât ?i foarte repede via?a româneasc? ?i-a reintrat în drepturi. Mi-am reluat cursurile le liceul meu drag "Ion Creang?". Pr?bu?irea Uniunii Sovietice p?rea o certitudine, dar din nefericire n-a fost a?a. Soarta r?zboiului s-a schimbat, dar crezând în propaganda german?, am tot sperat c? sovieticii vor fi opri?i. Ne preg?tisem cu lucrurile ambalate pentru un eventual refugiu, dar nu ac?ionasem. ?i iat? c? suntem în luna martie a anului 1944 ?i ru?ii sparg frontul. Ora?ul B?l?i este în pericol. Am 15 ani. ?i deodat? suntem anun?a?i la cursuri, c? to?i b?ie?ii sunt chema?i la recrutare chiar acum, urmeaz? s? fim încorpora?i ?i vom lupt?m cu arma în mân? s? oprim du?manul! Un fel de imita?ie de „Hitlerjugend". Îngerul mor?ii apare din nou ?i îmi d? târcoale. Momentul este dramatic ?i unic în amintirile mele. Eu ?i colegii mei suntem rezultatul educa?iei, care ni s-a dat în perioada interbelic?: suntem patrio?i ?i punctum. Nu avem nicio ezitare, când se pune problema sa-?i aperi patria cu arma în mân?. Cânt?m cu to?ii cântece patriotice ?i a?tept?m s? mergem eventual încolona?i s? fim recruta?i. Totul ni se pare firesc ?i normal. Dup? vreo or? de a?teptare vine un anun?: ac?iunea se revoc?. Am aflat c? mare?alul Antonescu a aflat de aceast? ac?iune ?i a ordonat anularea ei. Se pare c? hot?rârea apar?inuse unui comandant local. P?rerea lui a fost, c? ar fi însemnat sacrificarea ineficient? ?i inutil? a unor tineri. Deci n-a fost s? mor atunci. Ceea ce m? mir? este c? nu am auzit sau citit nici un fel de informare sau comentariu privind acest? situa?ie absolut autentic?. În consecin?? abandon?m casa cu lucrurile preg?tite pentru expediere ?i plec?m în refugiu cu ni?te valize ?i boccele. P?rin?ii urmau s? fie încadra?i în acela?i gen de posturi la Alba-Iulia. Eu ?i cu mama plec?m direct acolo cu un tren sanitar în condi?ii patetice. De deasupra nostr? picura apa din rozetele instala?iei. Tata se duce mai întâi cu arhiva de la serviciu la Deva, iar apoi vine ?i el la Alba Iulia, dup? o a?teptare cumplit? ?i dup? ce citisem în ziar c? ora?ul B?l?i fusese ocupat de sovietici. N-am s? uit bucuria reîntâlnirii, dup? ce mama plânsese ?i îmi spunea c? am r?mas f?r? tat?.

Am început o via?? nou? într-o provincie româneasc? diferit? de Basarabia, dar care mi-a pl?cut foarte mult. A urmat îns? 23 august, o mare dram? pentru noi, când du?manii no?tri de moarte ne devin "alia?i" ?i începe vânarea "cet??enilor sovietici originari din Basarabia ?i Bucovina de Nord, care trebuie s? se prezinte în fa?a Comisiei Aliate de Control (format? numai din sovietici) în vederea repatrierii". Repatrierea în cazul nostru însemna de fapt iar??i Siberia. Desigur c? nu ne-am prezentat la comisie. Atunci sovieticii s-au dus în ?coli ?i au sechestrat copiii basarabenilor refugia?i, obligându-i pe ace?tia s? se prezintela la comisie. În aceast? situa?ie eu nu m-am mai dus la liceu, iar tata s-a dus la Bucure?ti ?i a reu?it s? ob?in? un transfer cu serviciul la Ploie?ti. La Ploie?ti ni s-a pierdut urma de refugia?i ?i am început o via?? complet nou? pornind de la zero. Îmi aduc aminte c? dormeam pe o plas? de sârm? pus? pe dou? l?zi, iar ca mas? de scris aveam o lad? mare. ?in minte c? la 6 martie 1945 am auzit cu urechile mele cum Petru Groza a anun?at c? cet??enii din Basarabia ?i Bucovina de Nord sunt liberi s? hot?rasc? unde vor s? tr?iasc?. Având în vedere comunizarea României Stalin ?tia c? are tot timpul necesar s? se r?fuiasca pe îndelete cu fugarii „cet??eni sovietici". Mi-am reluat studiile liceale acum la liceul „Sfin?ii Petru ?i Pavel" ?i am început s? ne refacem încet gospod?ria. Am restabilit tradi?ia mea de a fi Premiant de Onoare la toate liceele, (adic? s? am media maxim? pe liceu la finalul anului ?colar) unde m-a purtat via?a. Ca detaliu pot s? povestesc cum, ajungând la Ploie?ti în ianuarie 1945, la prima tez? de latin?, se aduc tezele ?i începe enumerarea notelor. Tot mai mici ?i mai mici. În final dup? ce se trece ?i de cele cu trei, profesorul spune: „Am aici un caz special. Cine este Budi?teanu?". M? scol. El continu?: „Uite, î?i dau un sfat. Atunci când copiezi mai faci una sau dou? gre?eli. Nu a?a cum ai procedat. Eu î?i dau 1. „Dup? aceea am devenit elevul lui preferat. M-am pus la curent cu limbile str?ine. Dup? rusa, pe care o ?tiam din copil?rie ?i franceza de la mama, am înv??at singur engleza prin radio ?i în final spaniola (pe care o consider cea mai frumoas? limb? din lume) cu o metod? german?. A urmat ?i bacalaureatul. Mi-am descoperit talente literare, ba am scris ?i o pies? de teatru care se chema „Avem 18 ani" ?i care s-a jucat de un colectiv de amatori. Dar eforturile mele exagerate, inclusiv în sport, s-au r?zbunat ?i m-am îmboln?vit de tuberculoz? pulmonar?. A urmat un an de pauz? inclusiv la M?neciu la munte. Pe vremea aceea înc? nu existau antibiotice ?i în cazul meu eram în duel personal cu bacilii Koch. Am învins boala. Am hot?rât s? m? dedic studiului arhitecturii, de?i m? tentase ini?ial dreptul ?i filosofia, dar fa?? de înregimentarea ideologic? obligatorie, am hot?rât s? îmbin artisticul cu tehnicul ?i am intrat ca student la Institutul de Arhitectur? "Ion Mincu" din Bucure?ti. In anul II boala a revenit ?i a trebuit s? m? internez la Sanatoriul Moroeni, unde am petrecut nou? luni de via??, tratându-m? la început tot pe cale natural?. Apoi am beneficiat de apari?ia streptomicinii ?i am putut s?-mi reiau studiile dup? o întrerupere de un an. În acest? perioad? am avut îns? a doua întîlnire cu îngerul mor?ii, care mi-a demonstrat, c? nu m? uitase. Astfel în vara anului 1950, când aveam 22 de ani, am hot?rât într-o zi dup?-amiaz? s? m? duc s? explorez corpul secund al sanatoriului unde erau internate pacientele. Spa?iul era pustiu fiind program de odihn?. In jurul liftului era scara principal?, care se urca înconjurându-l. Am pornit pe trepte în sus ?i am constatat c? pe una din laturi cu?ca de sticl?, în care se g?sea liftul era spart? ?i se crease o gaur?. Nu am putut rezista tenta?iei ?i mi-am b?gat capul în acea sp?rtur?. Am privit în jos ?i am v?zul fundul pu?ului. Mi-am scos capul ?i în momentul acela, aproape atingându-m?, a trecut liftul coborând într-o lini?te deplin?. Momentul m-a cutremurat, deoarece mi-am dat seama c? putusem s? fiu decapitat, dac? mai întârziam o secund? cu privitul. Nu voi uita niciodat? aceast? întâmplare. Tuberculoza devenit? bilateral? m-a chinuit în continuare, având ?i un pneumotorax, dar beneficiind ?i de apari?ia a diferite antibiotice. În final, la 36 de ani, în 1965 am avut ultimul episod tbc ?i dup? 17 ani de lupt? am sc?pat de acest co?mar al vie?ii mele, îngerul mor?ii hot?rând c? a mizat gre?it pe aceast? boal?.

Preg?tirea mea profesional? s-a desf??urat bine, am devenit arhitect urbanist, am lucrat la Bucure?ti în domeniul proiect?rii ?i cercet?rii de specialitate ?i în anul 1956 am fost propus s? plec la aspirantur? la Moscova. Având în vedere antecedentele mele basarabene, am vrut s? refuz, deoarece însemna s? m? duc de bun? voie în gura lupului. Pe de alt? parte un refuz ar fi declan?at o anchet?, a?a încât am preferat s? accept, asumându-mi riscurile. Deci în perioada 1956-1960 am fost aspirant la Moscova, specializându-m? în amenajarea teritoriului. Dup? vreo doi ani de zile am fost chemat la cadrele institutului unde studiam ?i doi tovara?i au avut cu mine o discu?ie confiden?ial?, atr?gându-mi aten?ia c? sunt cet??ean sovietic, repro?ându-mi-se, c? m-am retras în 1944 din fa?a trupelor sovietice, punându-m? s? scriu detaliat, cum a fost episodul respectiv ?i atr?gându-mi aten?ia c? nu trebuie s? discut nimic cu ambasada român?. Dup? vreo dou? luni au revenit ?i m-au pus s? scriu înc? odat? totul din nou. Dar dup? aceea nu au mai revenit niciodat?. Eu cred c? au verificat sita?ia mea ?i a familiei în Basarabia, nu au g?sit nimic incriminant ?i au hot?rât s? lase lucrurile s? evolueze în continuare f?r? s? mai intervin?. Oricum ar fi trebuit s? explice autorit??ilor române ce e cu mine. Din aceea?i perioad? dateaz? ?i prima mea c?s?torie cu o rusoaic?. M-am c?s?torit cu ea pentru c? era frumoas?, era patinatoare pe ghea??, a insistat foarte mult ?i îi promisesem. A venit în România - de?i am prevenit-o c? mariajul nostru nu are viitor - nu i-a pl?cut ?i s-a întors acas?. În aceea?i perioada mi-am rev?zut dragostea mea - Basarabia. Am cerut s? fac dup? obicei o c?l?torie de studii, cerând s? mi se aprobe de ministerul sovietic de interne o c?l?torie cu traseul: Minsk, Lvov, Cern?u?i, Chi?in?u, Odessa, Kiev, Harcov, Stalingrad, un voiaj pe Volga p?n? la Gorki ?i întoarcerea la Moscova. Mi s-a spus c? pentru ca s? pot studia bine ora?ele vizitate propuse, care erau multe, lista se reduce ?i de pe list? se scot Cern?u?i ?i Chi?in?u (!?). În consecin?? de la Lvov plec cu un tren de noapte la Cern?u?i. Vizitez ora?ul toat? ziua ?i plec cu un alt tren de noapte la B?l?i. Spre ziu? m? uit la peisajele mele atât de iubite ?i aud cum un ??ran strig?: „M?i Ioane, ad? vaca m?i!" Cobor în gara B?l?i-Slobozia, îmi las valiza la gar? ?i încep emo?ionat vizita de revedere a ora?ului meu drag. În fa?a g?rii un monument mic al lui Lenin. Traversez R?utul pe podul din ora? ?i iat?-m? în centrul popriu zis.

Schimb?rile în ora? sunt mari. Pe fosta strad? principal? Regele Ferdinand sunt blocuri de locuit sovietice cu magazine. Prefectura a r?mas îns? în vechea ei cl?dire frumoas?. Iat? ?i cl?direa liceului unde am înv??at ?i care s-a completat cu o lipitur? sovietic? nereu?it?. Acum este cl?direa Universit??ii de Stat, care con?ine ?i liceul. Din fericire sunt ambele de limba român?, pardon moldoveneasc?. Merg acum spre fosta noastr? cas? pe strada ?tefan cel Mare, acum Pu?kin. Iat? ?i gr?dina public?, în care ne ascunsesem de bombele germane. ?i iat? ?i casele din fosta noastr? curte. Dar ceea ce ?ocheaz? este dispari?ia tuturor gardurilor. Se circul? printre case în voie. Intru în fosta noastr? curte. Am emo?ii. Iat? ?i casa de care m? leag? amintiri profunde. Din cas? iese o rusoaic? gras? cu o g?leat? de ap? în mân?. Coboar? treptele de pe terasa ?i vars? g?leata în curte. Oare de ce? Nu mai func?ioneaz? chiuveta sau veceul? Dar apa curent?? Se uit? urât la mine ?i m? întreab? pe cine caut. Morm?i un nume ininteligibil ?i m? retrag repede. Continui periplul amintirilor. Doi copii se apropie de mine ?i m? întreab? în limba rus? cât e ora. De vin? este din nou aspectul meu str?in. Copiii sunt educa?i s?-i întrebe pe spionii respectivi, cât e ora ?i s? vad? dac? ace?tia r?spund ?i cum r?spund. Le r?spund copiilor cu un accent cât mai moscovit. Sper c? au fost mul?umi?i. Îmi scurtez vizita ?i m? duc s? m?nânc undeva. Pe strad? m? acosteaz? un ofi?er sovietic. E ?i el nou în ora? ?i m? întreab? unde poate mânca(?!) Atâta tot. V?d ?i frumoasa catedral? „Sfin?ii Constantin ?i Elena" construit? de români, dar e încuiat?. Peste tot se vorbe?te ruse?te sup?r?tor de mult. Iat? ?i vechea biseric? „Sfântul Nicolae". În curtea ei o rusoaic? gras? doarme pe iarb?. ?i se întâmpl? un lucru incredibil. Un b?trân care cose?te iarba din curte, se uit? la mine ?i apoi spune, ar?tând c?tre femeia care dormea: „Când veni?i înapoi ? Când ne sc?pa?i de ??tia?" Î?i d?duse seama c? nu eram localnic, deoarece eu c?utasem s? m? îmbrac cât mai sovietic, dar tot nu ar?tam ca atare. A ghicit ?i c? eram român! I-am zâmbit, nu i-am r?spuns nimic ?i am plecat gr?bit, dar fericit. M?nânc la un bufet, m? duc la sediul Aeroflot ?i cumpar un bilet de avion pentru Chi?in?u. Din fericire, fiind curs? intern?, nu trebuie s? te legitimezi. Îmi recuperez valiza de la gar? ?i plec cu avionul. M? uit din avion cu drag la frumoasele dealuri basarabene.
- Va urma -

footer