Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Redactia ART-EMIS   
Duminică, 26 Aprilie 2015 21:19

Acad. Mircea Mali?a, art-emisMircea Mali?a s-a n?scut la 20 februarie 1927, la Oradea Este licen?iat în matematic? ?i filosofie. A fost pre?edinte al Uniunii Na?ionale a Studen?ilor din România. 1950-1956 - Directorul Bibliotecii Academiei; 1956-1961 - Consilier al Misiunii Permanente a României la O.N.U.; 1962-1970 - director ?i ministru adjunct la Afaceri Externe; 1970-1972 - Ministru al Înv???mântului; 1971-1989 - Profesor universitar al Facult??ii de Matematic?, Universitatea din Bucure?ti; 1980-1982 - Ambasador al României în Elve?ia ?i la O.N.U.; 1982-1984 - Ambasador al României în S.U.A. Este primul român membru al Clubului de la Roma, cofondator al Centrului Cultural European (din 1991) ?i membru al Academiei Române (din 1994) ?i al World Academy of Art and Science (Academia Mondial? de Art? ?i ?tiin??). A publicat, printre altele, „Diploma?ia român?”, „Aurul cenu?iu” ?i „Homo fraudens”.

Mircea Mali?a, diplomatul român care i-a sfidat pe ru?i la O.N.U., în 1963

„Petru Groza ne-a dat înapoi Ardealul“

Mircea Mali?a vorbe?te despre diploma?ia româneasc?, de la rigorile lui Stalin pân? la capriciile Elenei Ceau?escu. Academicianul d? pe fa?? c?r?ile diploma?iei comuniste: Cum a ajuns România s? se r?sfe?e în bra?ele Occidentului? Cum i-a sfidat, prietene?te, pe ru?i? Academicianul Mircea Mali?a (86 de ani) a fost martorul activ al lichid?rii ?i apoi al resuscit?rii diploma?iei române?ti. Le-a vorbit americanilor când „România” se scria în chirilice ?i le-a vorbit ru?ilor când România mima simpatii occidentale. Dup? mai bine de jum?tate de secol de carier?, nume precum Picasso, Roosevelt, Gandhi, Castro sau Thatcher îi stârnesc amintiri personale. Totu?i, Mircea Mali?a a p?strat limbajul curat, rezervat al diplomatului-gentleman, a p?strat acea securitate a limbajului dificil de str?puns. Prezentat într-un limbaj familiar lui Mircea Mali?a, acesta este, a?adar, un interviu oportun, acordat, cu o cald? deferen??, de fostul diplomat „sportiv”, o prezen?? sus?inut? în buna vecin?tate a unora dintre personalit??ile notabile, poate influente, ale politicii globale. E o serie de note verbale însemnate, aflate în valiza diplomatic? a condescendentului partener de dialog, care a f?cut un modus vivendi din conduita subtil? a profesiunii sale.

Domnule profesor, cum a?i intrat în lumea politic??

Mircea Mali?a: Dup? r?zboi, am c?utat s? v?d ce înseamn? politica ?i ce e cu partidele. Eram obi?nuit s? tr?iesc f?r? partide, pentru c? în dictaturi disp?ruse via?a politic?. Eram în clasa a VIII-a de liceu ?i m? duceam la adun?ri. Am fost la toate partidele care ?ineau u?a deschis?, mergeam s? trag cu urechea. Simpatia mea a mers crescând spre stânga, pornind de la antihitlerismul care exista în familie prin respingerea antisemitismului, a legionarismului. Pe baza acestui antifascism, pe baza faptului c? Petru Groza ne-a dat Transilvania înapoi ?i ne-a permis s? mergem acas?, am ales.

Groza spune?i c? ne-a dat Transilvania?

Absolut. El era în Frontul Democrat ?i trebuia s? fie prim-ministru al noului regim. A în?eles c? regimul e f?cut de Moscova ?i de Partidul Comunist ?i c? el e cerut numai s? fie acolo, în postul de prim-ministru, dar a în?eles ?i c? are o valoare aceast? chestiune, s? figureze în postul respectiv, chiar dac? va fi dominat de al?ii. ?i a spus c? accept? doar dac? Stalin îi spune personal c? Transilvania e a noastr?. Mul?i au crezut c? e un act ie?it din comun. „Stalin s?-mi spun?. La telefon”. Tot jocul era f?cut cu el s? fie ales, dar nu venea telefonul. Vreo dou? zile a stat în cas? ?i nu discuta cu nimeni, spunând c? a?teapt? telefonul de la Stalin.

A sunat Stalin?

N-a sunat Stalin, a sunat secretarul lui – nu-l vezi pe Stalin vorbind la telefon -, care i-a spus c? e îns?rcinat s?-i comunice: „V? asigur? c? pozi?ia oficial? a U.R.S.S. este ca Ardealul s? revin? în întregime României ?i c? va spune acest lucru la momentul potrivit”. A fost de acord. Momentul e ?i mai interesant când se duce la Maniu ?i-i spune: „Nene Maniu, facem guvern nou! Îl conduc eu. Vreau s? fii cu mine, s? reprezin?i ??r?ni?tii în Guvern”. Maniu a spus: „Nu pot s? te urmez. Nu vreau ca genera?iile viitoare s? m? blesteme c? am sus?inut comuni?tii”. Atunci Groza s-a sup?rat ?i a spus: „Drag?, dac? Transilvania ne revine nou? ?i pot s? ob?in asta, eu nu mai sunt preocupat dac? cei ce vor veni vor blestema”. E dramatic, nu? Parc? e teatru.

De unde ?ti?i aceste lucruri?

De la domnul Pamfil Ripo?anu, secretarul lui Groza, care a fost acolo. Mi-a spus la New York, în anii ’70.

Picasso, un b?trânel bine dispus

?tim c? l-a?i cunoscut pe pictorul Pablo Picasso...

L-am v?zut foarte pu?in. Privesc înapoi cu durere un anumit fapt. El semna unui lung ?ir de admiratori, în Salle Pleyel, la Paris, unde se ?inea Conferin?a Mondial? a P?cii, în 1949. Desena rapid un porumbel pe un carton. Am fost atât de uluit când am fost aproape de el, atât de fascinat, încât am uitat s? trec s?-mi iau porumbelul. Era un b?trânel bine dispus, fericit pentru c? i se n?scuse un copil.

Era?i cu Mihail Sadoveanu acolo?

Da. El s-a v?zut cu Picasso, dar n-au avut o mare conversa?ie. Picasso, oriunde ap?rea, era invadat de lume. Cu Tristan Tzara a fost mai pe larg. Eu am organizat întâlnirea dintre ei, care a fost neobi?nuit?. Amândoi st?teau ?i nu-?i vorbeau. Se uitau zâmbind unul la altul. M? gândeam cum se poate ca doi oameni care sunt mai taciturni s?-?i pun? în mi?care filmele trecutului. Unul fiind boier moldovean, iar altul tr?ind în marginile ora?elor ?i refugiindu-se în alte ??ri. Am tu?it, am început s? spun ni?te lucruri, dar tot t?cu?i au r?mas. Dup? aceea, cu foarte mult? c?ldur? ?i-au strâns mâns ?i ?i-au spus „La revedere! ”.

N-au vorbit?

Eram în clasa a IV-a de liceu la cedarea Ardealului. Îmi amintesc perfect noaptea pe care am petrecut-o într-un camion care m? ducea în F?r?gara?, la un unchi. În casa noastr? din Oradea se auzea cel mai des: „Vin ungurii!”.

Între 1950 ?i 1956 a?i fost director la Biblioteca Academiei. L-a?i cunoscut pe Lucian Blaga?

Destul de bine. L-am cunoscut la Cluj. Sigur c? era o situa?ie jenant? pentru mine ca eu, un tân?r director, s? inspectez un mare geniu al ??rii, pentru c? a?a-l consideram. Era foarte t?cut ?i, în general, era l?sat în pace de toat? lumea. Eu trebuia s? fac aceast? vizit?, pentru c? era filiala noastr?. Dup? ce am schimbat câteva cuvinte acolo, ne-am întâlnit la mas?, întâmpl?tor. Ne-am dus la acela?i restaurant foarte modest cu mâncare pentru oamenii care sufer? de stomac. Acolo mi-a povestit câteva lucruri mai personale.

„Nu-l v?d pe Dej nici t?ind o g?in?”

Cum a fost convins Hru?ciov s? retrag? trupele din România în ’58? Lucra?i deja în diploma?ie atunci.

Bodn?ra?, Maurer ?i Dej erau oameni care aveau o experien?? de via?? extraordinar?, ie?it? din comun. Când a venit Hru?ciov aici, la vân?toare, cu o prietenie maximal?, nu cu presiune sau cu amenin??ri, l-au convins c? România e prieten devotat, c? nu mai e nevoie s? men?in? trupele. Dej avea în spate ani buni de deten?ie, unde se ?ineau cursuri ?i se înv??au o mul?ime de lucruri.

La Doftana?

La Doftana. Era ca o mic? universitate. Athanasie Joja, ?eful meu de la ONU, ?inea acolo cursuri de logic?.

Cum era Ana Pauker? A?i cunoscut-o?

Ana Pauker era total devotat? unui clan totalitar. Doamna aceasta a reprezentat o fa?? a civiliza?iei contemporane care a fost ceva mai autoritar? decât normalul. Ea a fost specialist? în comploturi obscure ?i opace. Cifrând, speculând. A avut o via?? care nu este normal?, natural?, la v?zul publicului.

Ioan Gheorghe Maurer?

Era un avocat c?ruia îi pl?cea vân?toarea. Se sim?ea foarte liber, neîngr?dit. Era o minte foarte subtil?. Când i-a propus Dej s? fie el conduc?torului partidului, a zis: „Drag?, eu sunt pe jum?tate neam?, pe jum?tate francez. România nu merit? a?a ceva. Trebuie s? fie un român, nu unul ca mine”. I-a propus chiar pe patul de moarte. Dar n-a vrut.

Era a?a apropiat de Dej?

Da. Foarte interesant? este leg?tura care s-a f?cut între un om cu forma?ie politic? ?i unul cu forma?ie juridic?. Dac? vre?i, Maurer a fost un mic-burghez de provincie (râde) foarte dotat ?i foarte inteligent, în timp ce Dej era un muncitor cinstit, care-?i iubea meseria. Amândoi au ?inut la România ca la ochii din cap. ?i n-au avut alt? preocupare decât s?-i fac? bine. Avere la ei? C?p?tuire? Nimic! Nu visau altceva decât binele ??rii.

Epoca lui Dej coincide ?i cu perioada represiv? a comunismului. Au murit oameni în închisori politice.

In stat erau ni?te str?ini care îl gestionau în întregime cu putere armat?. Cu for??, nu cu tribun? ?i discursuri. Era o armat? de ocupa?ie care d?dea solu?ii ?i comenzi. Eu nici nu m? uit la asta, n-o pun în istorie, pentru c? nu e istoria mea. Nu e istoria ??rii române?ti.

P?i, închisorile au fost aici, pe teritoriu românesc.

Aici, dar cine le f?cea, cine le supraveghea ?i cine le ordona? Erau oamenii pu?i de ru?i, bine dota?i ?i încredin?a?i de puterea suprem? s? fac? aceste lucruri. Nu-l v?d pe Dej nici m?car t?ind o g?in?. Nu v?d ceva sangvin la el sau ceva r?ut?cios. La lucrurile politice, unde ?tia c? ori e?ti împu?cat, ori te împu?c?, acolo probabil c? era altfel. În categoria aceea de probleme nu m? amestec. Dar închisorile n-au fost r?spunderea lui. Po?i s?-i acuzi alte chestiuni: c? n-a în?eles problema agrar?. El a fost foarte impresionat de o vizit? pe care a f?cut-o în Bulgaria, când era el st?pân, nu Ana Pauker. A venit acas? ?i a zis: „Nu se poate ca ??ranul bulgar s? tr?iasc? mai bine!”. ?i a început s? se preocupe, dar a fost doar un început, pentru c? n-a fost un specialist.

Cum au îmblânzit românii „câinele ciob?nesc“

A?i fost consilier al primei misiuni a României la ONU, din ’56 pân? în ’60.

Americanii sunt mult mai primitori ?i mai deschi?i fa?? de nou-veni?i, în compara?ie cu occidentul Europei. Sunt amabili, vor s? te cunoasc?, dar atâta timp cât ?tiu c? nu ai f?cut sau ai spus ceva împotriva lor. Dac? te consider? du?m?nos, inamical, atunci devin mai r?u decât un câine. Un ciob?nesc. A?a fac ?i în politic?: au deschideri mari, dar verific? permanent. Dac? ceva se dezminte, atunci e criz?.

A?i stârnit ?i antipatii la New York...

Da, cu Silviu Brucan. El a luptat întotdeauna pentru suprema?ie, pentru a avea o pozi?ie mare. Credea despre sine c? avea o inteligen?? ie?it? din comun. CaMontaj foto acad. Mircea Mali?a ziarist, într-adev?r a fost bun. În scriere. În ciuda faptului c? nu avea studii, avea un talent destul de bun. Dar ?sta era singurul lui lucru bun. Îl sup?ra c? eu citeam mult ?i, sigur, c? aveam un alt gen de a m? exprima. El nota mereu c?r?ile pe care auzea c? le citesc eu. Încerca s? le caute ?i el, s? vad? exact. F?cea asta cu un sârg de elev.

Dej ?i Maurer au anun?at imediat americanii

Când s-a rupt ritmul în rela?iile diplomatice cu U.R.S.S.?

Dej ?i Maurer, care erau prieteni, voiau u?urarea presiunilor împotriva independen?ei României f?cute de U.R.S.S. Acesta era secretul lor nescris. Pân? n-au plecat trupele nu se putea realiza nimic. S-au mai ivit ferestre când a plecat Ana Pauker, apoi Chi?inevschi. Dup? ’62 (în cazul crizei rachetelor cubaneze - n.r.), s-au sim?it complet dezlega?i când au v?zut aventura imens? în care se arunc? Hru?ciov, împreun? cu toat? lumea socialist?. Atunci au spus: „Asta nu se poate tolera!”. Imediat au reac?ionat ?i i-au anun?at pe americani c? ei nu au nimic cu S.U.A. ?i c? nu va fi nicio ac?iune împotriva lor, în caz de conflict.

„A se arde înainte de a fi citit“

Cum au anun?at?

Au trimis o scrisoare a?a de secret? încât nu s-a g?sit. Dar a?a se întâmpl?, sunt secrete care sunt în plic lipit pe care scrie: „A se arde înainte de a fi citit!” (râzând). Au început s? se vad? urm?rile acestei strategii impecabile, dar strategia în sine nu a ie?it la iveal?.

„România, v? rug?m s? repeta?i!“

Cum a început?

Maurer ?i Dej f?cuser? o vizit? în ??ri asiatice ?i se întorceau în România prin Rusia. Erau lua?i de un avion sovietic, care îi scotea din Asia ?i îi aducea la Moscova, via Siberia. De la Moscova, urmau s? ia avionul de Bucure?ti, dar Hru?ciov le-a spus: „V? rog, dac? trece?i pe la noi, r?mâne?i o noapte. Sunte?i musafirii no?tri”. Seara, i-a invitat Hru?ciov la oper?. În pauza de la oper? ?i dup? spectacol au avut ni?te discu?ii. Ei d?deau din cap, dar nu spuneau nimic. Maurer i-a spus unui ministru sovietic: „Noi ?tim c? ave?i dreptate ?i c? nu sunt rachete în Cuba. Numai un nebun, un om f?r? minte le-ar fi pus acolo. Suntem de acord c? nu sunt”. (U.R.S.S. construia, în Cuba, baze de lansare a rachetelor SS-4 Sandal. Criza rachetelor cubaneze a fost cel mai periculos punct al R?zboiului Rece, cel mai aproape de un r?zboi nuclear - n.r.) Apoi, au admirat „ingeniozitatea ?i dib?cia” politic? a lui Hru?ciov ?i au plecat ca dup? o întâlnire cu unul care nu are toate min?ile. ?i-au spus: „De ??tia suntem noi lipi?i? Trebuie s? lu?m m?suri! ”. A început a doua zi. Cu limite, bineîn?eles. Dar în ’63 am votat primul vot din istorie care nu coincidea cu cel al blocului sovietic.

Despre ce e vorba?

Era vorba de o rezolu?ie privind denuclearizarea Americii Latine. Toate statele prietene cu U.R.S.S. s-au ab?inut din cauza opozi?iei Cubei. ?i noi trebuia s? ne ab?inem, dar noi am votat pentru. Mi-a venit dezlegarea în timpul ?edin?ei, la telefon. ?i ei, în România, se fr?mântau mai r?u ca mine.

Cum au reac?ionat americanii?

A ap?rut un articol într-un ziar cu titlul: „Independen?a României”. ?i la lucr?ri a fost un ?oc. N-am s? uit cuvintele: „Romania, please repeat!”. „Yes!” („România, v? rug?m s? repeta?i!” „Da!” n.r. ). Erau nedumeri?i. A fost uluitor. Dar eu, înainte de vot, am petrecut mult timp s?-i conving pe ru?i c? nu au dreptate ?i c? e interesul lor s? voteze pentru denuclearizare. Le-am spus c? ei au votat denuclearizarea Balcanilor. Or, când alt? regiune vrea s? se denuclearizeze, trebuie s? spunem la fel! Noi ne-am fi spart capul dac? am fi votat „Nu!”.

?tim c? lui Corneliu M?nescu i s-a propus s? fie mediator între India ?i Pakistan, în problema Ka?mirului. Cum s-a întâmplat?

Delegatul Pakistanului, Zulfikar Ali Bhutto, care avea s? fie chiar pre?edintele Pakistanului, a venit la M?nescu ?i la mine ?i ne-a propus. Simplu. Dar de acas? a venit un r?spuns la care eu nu m? a?teptam: „Nu!”. A?a c? medierea au f?cut-o ru?ii. Maurer a spus „Nu!”.

De ce?

?i eu am fost foarte intrigat, pentru c? mi se p?rea o onoare. Dar acum îl în?eleg foarte bine, pentru c? Maurer era consecvent filosofiei lui. El avea alt? metod? drag? sufletului s?u, metod? pe care a teoretizat-o: concilierea. Mediere fac ??rile mari, care ?in seama de interesele lor. Pe de alt? parte, concilierea este complet confiden?ial?. Nu se ?tie de ea, nu este zgomotoas?.

Num?rul vacilor din România era secret de stat

Din 1971, a?i fost numit ministru al Înv???mântului.

Am abuzat oarecum de faptul c? eram proasp?t venit ?i c? puteam lucra f?r? sugrum?ri birocratice. F?r? hârtie. Am adus managementul în ?coli, chiar dac? a fost numit „organizare ?tiin?ific?”.

A?i cunoscut-o pe Margaret Thatcher din postura Ministru al Înv???mântului.

În 1971, când eram ministru al Educa?iei, am primit invita?ia de a o vizita pe „colega mea”, ministrul Educa?iei ?i ?tiin?ei, doamna Thatcher, în Anglia. Evident c? era un interes ?i în domeniul educa?iei, dar era un interes ?i pentru România. Era dorin?a ei de a ie?i din cadrul cam strâmt pentru ea al Ministerului.

Cum v-a primit?

Niciodat? n-am avut o vizit? oficial? care s? fie regizat? în forma aceasta impecabil?. A dat un mare dejun pentru mine cu intelectuali de frunte ai Londrei - vreo 24 de persoane - la un castel care, de obicei, era rezervat pentru vizite mai mari.

În 1991, v-a?i întâlnit din nou.

Dup? ce a c?zut Cortina, când ea n-a mai fost premier, când eu nu mai aveam nicio func?ie de stat, în 1991, m-a invitat din nou. Din curata amintire a unei cooper?ri trecute ?i pentru c? voia s? ?tie ce se întâmpl? în România. Pentru c? eu, din 1984, fusesem supus unor rigori... Nu putea afla nimic despre mine în acea perioad?. Atunci, în zadar încercau str?inii s? m? contacteze. Nu primeam scrisorile, eram un fel de necunoscut.

„Te trimite în Cambodgia!“

Ce s-a întâmplat în ’84?

Eram ambasadorul României la Washington ?i am fost chemat în ?ar?. Chemarea mea a fost v?zut? ca neobi?nuit?, era sub semnul unei probleme. În mod normal, mai aveam un an de stat. Mul?i dintre prietenii mei de acolo glumeau - îmi spunea un deputat american: „S? ?tii c? te trimite în Cambodgia!”.

Dar de ce a?i fost chemat?

Era o nemul?umire fa?? de comportamentul meu care ar fi fost prea lax fa?? de ?ara mea. De fapt, Elena Ceau?escu era foarte sup?rat? c? n-a primit nicio invita?ie s? mearg? acolo. Nemul?umirea real? era c? m? reprezint pe mine ?i nu pe ei – în tonul mai rudimentar al conduc?torilor. Mi s-a spus: „Te rog s? vii imediat”. Iar eu am r?spuns: „A? vrea s? plec de aici conform protocolului în care pleac? în mod normal un ambasador“. S-au gândit ei s? nu fie o capcan? din partea mea ?i mi-au permis s? mai stau câteva zile. Am dat recep?ie de plecare, am f?cut vizite. De exemplu, pre?edintele Consiliului de Securitate era un francez care m? cuno?tea. El a dat mas? pentru mine când am trecut prin New York ca s? vin acas?. Alvin Toffler, mare prospectolog ?i autorul cunoscut care a scris „Al treilea val”, m-a invitat, al?turi de so?ia sa, Heidi Toffler, la o mas? de desp?r?ire. Ziari?tii din Washington au dat, la fel, o mas? de desp?r?ire. Am fost la Bush, care era vicepre?edinte atunci.

?i cum era Bush seniorul?

Eu mai mersesem cu el prin ?ar? ?i ne împrietenisem. M? mai invita la el acas?, adic? o cas? a marinei. Acolo am cunoscut ?i familia. Viitorul pre?edinte, George W. Bush jr., tân?r pe atunci, le f?cea destul de multe probleme p?rin?ilor s?i la ora aceea.

De ce?

Se droga, nu se ?inea de studii, bea. Provoc?rile vârstei. Dar ceilal?i copii erau f?r? provoc?ri, a?a c? ei despre el vorbeau mai mult ?i se ar?tau îngrijora?i. Bush a fost foarte surprins c? plec a?a repede. „N-am avut timp s?-?i iau o amintire”, mi-a spus când m? aflam în ultima vizit?. S-a uitat prin camer?, prin birou, a deschis un pupitru, a g?sit dou? butoniere pe care scria „Vicepre?edintele S.U.A.” ?i mi le-a dat ca amintire. Bineîn?eles c? nu sunt purtabile, dar conteaz? gestul s?u care ascundea o anumit? afec?iune. O prietenie vag?.

A?i legat, pesemne, o mul?ime de prietenii.

Am fost un personaj dificil la Washingotn, c? sunt foarte „sportiv”. Dar americanilor le pl?cea c? m? b?team pentru treburile mele. Eram insistent, m? duceam în vizite numeroase pân? când îmi ie?ea ceva. De altfel, nu puteai decât printr-un asemenea efort s? contracarezi valul de respingere de care se „bucura“România la vremea aceea din cauza lui Ceau?escu.

„Tranchilizator pentru Cabinetul 2”

A?i primit vreo explica?ie când a?i ajuns acas??

Nu, în afar? de interdic?iile care curgeau, curgeau. Mi-am dat seama c? a fost o decizie foarte subiectiv?. Ce putea ie?i din capul unor oameni în deriv?, care nu mai sunt normali. Ei erau bolnavi amândoi. Toate func?iunile, toate comenzile se transferaser? la Cabinetul 2. El st?tea trist cu un câine în birou. Ca ?i copiii, s? se joace. Ea avea un alt tip de sociopatie. Izbucneau de-acolo ni?te apuc?turi, ni?te agresiuni, ranchiune, fantome... ?tiu c? odat?, la intrarea în birou la ea, am v?zut un profesor universitar care lua ceva pastile. „Ce faci?” „P?i, m? duc la ea ?i nu pot f?r? un tranchilizator foarte puternic”. Ar fi ridicol dac? n-ar fi prea tragic.

România este una din ??rile cele mai încercate de evenimentele drastice ale istoriei. Tot ce-a fost posibil am cunoscut. Aproape toat? istoria sub ocupa?ie str?in?, tot timpul o victim? a imperiilor vecinilor.

Exist? un moment anume al „transferului“ de putere la Cabinetul 2?

Da. El a început în anii ’70, cu modera?ie. Încet-încet. La sfâr?itul anilor ’70, dup? cutremur, s-au deranjat pu?in la ra?ionament ?i la comportament. Iar în anii ’80 a fost criza care i-a speriat îngrozitor. Dup? criz? n-au fost în stare s? trag? concluziile necesare.

„Supe de la elve?ieni”

În ’80 a?i fost ambasador ?i la Berna, în Elve?ia.

Atunci s-a întâmplat o anomalie ridicol?. Am vrut s? aduc afacerea Nestle în România, dar nu s-a putut realiza pentru c? num?rul vacilor era secret de stat. Nu e glum?. Apoi, au fost cuvintele memorabile ale Elenei Ceau?escu: „?tim noi atâta chimie încât s? nu trebuiasc? s? înv???m s? facem supe de la elve?ieni” (lapte praf - n.r.). Dezam?giri ca aceasta m-au ros tot timpul. Nu puteam s? m? bucur de un rezultat de acolo, c? venea o gaf? de acas?.

V-a?tepta?i s? cad? cuplul Ceau?escu?

În logica lucrurilor, ei mergeau în jos în chip vizibil. Ca pe tobogan coborau. ?i ca s?n?tate, ?i ca prezen??. Plus c? spuneau inep?ii îngrozitoare care distrugeau pozi?ia ??rii. De exemplu, enormitatea cea mai mare a fost s? pretind? c? U.R.S.S.-ul lui Gorbaciov tr?deaz? comunismul, care trebuie salvat de c?tre România, de pe Dâmbovi?a. Suntem în cazul patologiilor. Noi nu ne mai putem pronun?a prin explica?ii politice. Trebuie chemat un doctor care s? explice tipul de r?t?cire de care erau cuprin?i în mod cresc?tor ?i definitiv.

„Nu putem fi continentali. E prea mare Europa”

Sunte?i primul român din Clubul de la Roma.

A fost o institu?ie care m-a marcat. Am început s? în?eleg c? este ceva fals ?i d?un?tor în formalismul birocratic, oricât de savant ar fi. ?i este o tragedie când el e practicat cu atâta savoare de Europa. E p?cat, pentru c? adev?rata mi?care ?i evolu?ie a societ??ii nu se fac nici prin hârtii, nici prin decrete, ci prin fapte. Vorbele sunt relative ?i neimportante în raport cu ceea ce se întâmpl?, se construie?te, se produce. „Limitele Cre?terii”, primul raport al Clubului, a fost un du? rece, de?i a fost mult criticat. Oamenii ace?tia care accept? o mod?, care adopt? aceste pozi?ii de total? predare a personalit??ii ?i gândurilor lor, nu cred c? sunt în buna tradi?ie a românilor. Nu sunt ei. S-a format o muta?ie de persoane. Cu instinctul de supravie?uire stins, cu creativitate zero, cu perspectiv? zero, cu „Tr?ie?te-?i clipa!” - super. ?sta-i tip de român? E disperat, s?racul, te rog s? m? ier?i.

Noul raport spune c? statele trebuie s? fie mai puternice, mai active. Nu e un paradox în contextul globaliz?rii?

E o mi?care gre?it? ?i sinuciga?? a omenirii s? discrediteze cea mai pre?ioas? institu?ie pe care oamenii au creat-o în interesul supravie?uirii lor. Nu exist? mai mare baz? ?i mai solid? pentru existen?a întregii omeniri decât acel binom: cet??ean ?i stat. Când statul e lovit, cet??eanului aproape c? i se ia cet??enia. I se spune c? e cet??ean al Europei, cet??ean al omenirii. Cuvinte f?r? sens!

N-are sens cet??enia european??

Nu exist?! Doar dac? Europa va fi un singur stat, dar atunci va fi doar pentru c? desfiin?eaz? statele existente ?i le înglobeaz?. Asta e altceva. Dar, m? întreb, cum s? tope?ti lumea într-o unitate? Care s? fie ce? Statul uman? P?i, cum s? nu mai existe distinc?iile care fac na?iunile s? fie în competi?ie, s? aib? specific, crea?ie artistic?, o contribu?ie la ?tiin???! Aici, m? ierta?i, dar De Gaulle a spus foarte clar: „Shakespeare a devenit un mare scriitor al Europei pentru c? a fost englez”. M-a?i în?eles? Dar omenirea trece prin tot felul de mode. Cet??enii, dac? n-ar avea stat, n-ar avea identitate, pentru c? n-ar avea cine s? le-o dea. E cultura comun? protejat? de zidurile unui stat care ne ?ine de cald, care ne d? identitate.

P?i, se pune la îndoial? viitorul statului-na?iune.

Vai de mine! Statele mari se joac? cu cuvintele, crezând c? e statul lor cel care va domina lumea. Aia e alt? mâncare de pe?te. Nu cred c? vrem un statut apatrid. S-a pierdut un adev?r: cultura nu este integrabil?, nu este universal?. E local?. De când lumea. Civiliza?ia este integrabil?: o poate copia cel mai înapoiat continent ?i o poate pierde cel mai avansat continent. Dar cultura nu.

Europa?

Nu exist? identitate european?, nu putem fi continentali. E prea mare Europa. De aia s-au format state, întrucât continentele sunt prea mari pentru noi. P?i, v? deschid acum un „Economist”. Uita?i-v? la faimoasa Europ? integrat?! Uita?i-v? la ea cu cât cre?te! Cu 0,3% sau 0,5%. Înseamn? regres, nici m?car stagnare! Apoi, uita?i-v? la statele emergente! Cre?terile sunt între 3% ?i 7%. Ce ne spune realitatea faptelor? Atunci, de ce stai ?i faci filosofia integr?rii când ai cre?tere zero? Europa toat? e în criz?. A fost Grecia, a urmat Cipru, vine Portugalia. A?tept?m cu sufletul la gur? care e la rând.

Mircea Mali?a - p?reri despre

Henry Kissinger

Vede?i, eu am unele rezerve fa?? de scrierile lui. Cred c? a strecurat un subiectivism prea mare în lucr?ri care trebuia s? fie mai sobre ?i mai obiective. Apoi, nu a recunoscut rolul pozitiv pe care l-a avut România în comunicarea dintre China ?i S.U.A. în ajunul vizitei lui Reagan! Atunci se deschisese un coridor, prin România, între cele dou? state. S-a mai deschis unul prin Pakistan, dar Kissinger a dat prioritate celui din Pakistan. Pe de alt? parte, nu po?i s?-i negi talentul excep?ional, cultura mare, capacitatea de munc? neistovit?, prezen?a nemi?cat? în treburile mondiale.

Mihail Gorbaciov

L-am întâlnit, spre exemplu, la o conferin?? a Clubului de la Roma. Eram în Germania, unde am observat cu ochii mei ce fantastic? primire îi face cet??eanul de rând. Nem?ii ?tiau c?, dac? s-au reunificat, a fost pentru c? el a spus „Da! ”. O femeie din mul?ime chiar a venit cu un plic ?i i-a dat 10 m?rci, ca omagiu pentru c? viziteaz? Germania. Apoi, am vorbit mai mult la Moscova, unde m-am dus tot la o întâlnire a Clubului. El nu mai era pre?edinte atunci. A doua oar?, era mult transformat. Se dedica scrisului ?i era c?utat la multe întruniri interna?ionale, la care-i pl?cea mult s? apar?.

Eleanor Roosevelt

Ea f?cea parte din personajele t?cute, mai ales la vârsta ei. Cu mine a fost amabil?, simpatic?, binevoitoare. Nu aveam de discutat teme politice, întrucât erau întâlniri sociale. Am fost la o mas? dat? de Nelson Rockefeller, când s-au pus steagurile noilor ??ri membre O.N.U. Era 1956. Ronald Reagan Am avut conversa?ii, m? ?tia pe nume. Era omul cel mai amabil, glume?, creând o atmosfer? de destindere tot timpul. A luat de câteva ori ton foarte puternic împotriva sovieticilor, dar contactul personal era cu totul altfel. Îl sim?eai pe marele actor care joac? un alt joc.

Nelson Rockefeller

Mereu cu zâmbetul pe buze, simpatic ?i politicos. Nimic crâncen, nimic mare, nimic magnat. De la el cred c? am observat c? toate personajele mari ale S.U.A. au un fel de grij? de a nu epata prin îmbr?c?minte, prin apari?ie, prin vorbe. Erau mai mult decât common (obi?nui?i n.r.), se pierdeau în masa mare de cet??eni. Nu se urcau pe un soclu. A?a devin importan?i, nu prin apari?ii regizate. El a fost unul din exemplele acestea. Am avut întâlniri cu el la acea mas? pe care a dat-o, iar când a fost vicepre?edinte i-am amintit cum ne-am v?zut. A fost zâmbitor, ?i-a adus aminte, m-a b?tut prieten?te pe um?r ?i mi-a zis: „Take care, take care!“ (Ai grij?! n.r.). Adic?, dac? ?tii s? te p?ze?ti, e mai bine.

Indira Gandhi

Am cunoscut-o la New Delhi. Am fost la ea în vizit? în 1968 cu ministrul nostru al Comer?ului. Se vedea c? e o persoan? citit?, istea??. Era foarte atent?. În vremea aia, un mare scriitor francez spunea c? va fi o revolu?ie mare a informaticii ?i c? trebuie s? ne preg?tim pentru ea. Ea a dat din cap ?i a spus cu triste?e: „Nu ?tiu cât? hran? în plus o s?-mi aduc? sistemul dumitale!“. Alt? dat?, am fost cu ea, într-un cortegiu, la mormântul lui Jawaharlal Nehru, tat?l ei, primul premier al Indiei.

Fidel Castro

Este un pasionat. Un revolu?ionar. E un caracter special de militant. El lupt? de la început pân? la sfâr?it, în orice împrejurare. La el, munca e lupt?, via?a e lupt?. A fost revolu?ionar de când a fost student. Am fost invitat în Cuba ca ministru al Înv???mântului. A vrut s? m? întâlneasc? în timp ce eu eram pe teren, c? a?a-i pl?cea, s? vad? ?coli care se construiesc. Cineva de la protocol îns? n-a f?cut bine corel?rile, iar el a fost când eu nu eram ?i invers. Venise s? discut?m educa?ie. Apoi, l-am cunoscut când a venit la Bucure?ti.

Nota redac?iei: Interviul a ap?rut în Adev?rul - Weekend, 20 aprilie 2013, dar opiniile de atunci sunt la fel de valabile ?i ast?zi

footer