Revista Art-emis
Dialoguri privilegiate - Prof. univ. dr. Nicolae Rotaru PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Sâmbătă, 05 Martie 2011 16:08
Rotaru Nicolae„Am premeditat coincidenţa”

Maria Diana Popescu:
Stimate domnule Nicolae Rotaru, cîteva date biografice relevante din formarea şi evoluţia dumneavoastră profesională şi scriitoricească. Ce ar trebui să reţină cititorii revistei AG PE RIME despre domnia voastră?


Nicolae Rotaru: Argeşenii să reţină că-s unul de-al lor, chiar Fiu al Argeşului cu patalama, de la prima ediţie a manifestării, dar toţi pot lua act că m-am născut în comuna cu gară şi cântec, Leordeni, care, şi ea, m-a declarat cetăţean de onoare. Glumind până la capăt, ar cam trebui să se vadă că dacă Eminescu s-a născut în 1850, cum geniile se nasc din veac în veac, la 28 martie 1950 am venit pe lume eu. Vorbind serios, va trebui să precizez că sunt ofiţer transmisionist de carieră (încheiată), jandarm cu Academie Militară la activ, ziarist profesionist (deblocat) din funcţia de director al vestitului mensual „Pentru Patrie" şi profesor universitar cu expertiză psihosocială, comunicaţională şi managerială (în plină activitate).

MDP: De-a lungul anilor meritele dumneavoastră au fost recunoscute printr-o lungă serie de premii şi distincţii. Care vă sînt cele mai dragi?

Nicolae Rotaru: Nu pot să trec peste alt unicat. Am câştigat, cu numele ascuns în moto, trei concursuri de... debut editorial: roman (la Eminescu, în 1982), poezie (la Cartea Românească, în 1984) şi proză scurtă (la Facla, în 1985). Acestea sunt cele mai dragi victorii. Ce a urmat le consider reconfirmări.

MDP: De la comicăria „să trăiţi bine", trecem, precum grecii, la drama „să trăiţi din ce puteţi".

Nicolae Rotaru: Da, dialogăm când, şi la noi, în ţara circului pe pâine, şi la greci, ce experimentează unicatul falimentului de ţară, traiul a devenit o ciudată supravieţuire. Bine că ne-au ciumpăvit şi suspendat pensiile ori salariile, căci puteau să ne suspende pe noi! Pentru ţepe şi ştreanguri se mai găseau resurse.

MDP: Aţi intrat în contact cu Bill Clinton, fostul Preşedinte al S.U.A., cu foştii Preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, dar şi cu personalităţi din mediul cultural: Radu Beligan, Anda Călugăreanu, Marin Sorescu, Mircea Deaconu şi mulţi alţii. În ce fel v-au marcat?

Nicolae Rotaru: Da, am dat mâna cu şefi de stat străini ca De Gaulle, Jivkov, Jiang Zemin şi Clinton, din întâmplare. Am strâns mâna şi celor patru Escu din fruntea statului român, din 1965 încoace. Am cunoscut mari personalităţi cu care am dialogat. Am un album fotografic „Eu şi... restul lumii", la care ţin foarte mult. Cel mai mult m-au marcat scriitorii de la Tomozei la Nichita, de la Sântimbreanu la Dodu Bălan, de la Cârneci la Sorescu, de la Everac la Leu, de la Bălăceanu-Stolnici la D.R.Popescu, de la Fănuş la Ion Rotaru, de la Mircea Micu la Nicolae Dragoş, de la Piru la Şovu, de la Ţărnea la Eugen Simion, de la Tupan la Gârbea, ca să mă opresc doar la cei care mi-au şi prefaţat volume.

MDP: Despre jurnalistul Nicolae Rotaru ce părere aveţi, cum îi caracterizaţi prestaţia şi cum rezistă în jungla dezinformării caracteristică „perioadei de tranziţie"?

Nicolae Rotaru: Eu sunt un justiţiar al cuvântului. Iubesc şi practic zeflemeaua, satirizez, persiflez, dezvălui, critic. O rubrică longevivă din bisăptămânalul timişorean Timpolis se cheamă „Cronica furiosului". Nu pot să sufăr găşcănismul, complicitatea, clientelismul, trădarea. S-a dus vremea lui scrii ce vezi, dar vezi ce scrii! Cea mai evidentă dintre libertăţile post-ceuşiste o reprezintă libertatea cuvântului, practicată, din păcate, laolaltă cu libertatea celor despre care scrii că fac abuzuri, sunt corupţi, trădători, neoameni de a nu le păsa de scriitura ta.

MDP: Aţi apărut în volumul XXIV din seria de dicţionare „Personalităţi române şi faptele lor". Cum apreciaţi demersul autorului Constantin Toni Dârţu?

Nicolae Rotaru: Avem de-a face cu un romantic demn de laudă. Măcar el, dacă cei chemaţi prin ranguri şi blazoane se abţin ori fac atât de puţin pentru a scoate în lume personalităţile acestui neam, altele decât şparlitorii, violatorii, cerşetorii, mâncătorii de lebede...

MDP: Cum aţi defini legătura între umor şi prof. univ. dr. Nicolae Rotaru?

Nicolae Rotaru: Eu încep orice curs nou cu remarca: toate problemele foarte serioase ale lumii s-au tratat în glumă. Sunt un homo ludens şi aşa mă comport şi la catedră. Zâmbetul, obţinut prin gâdilici la subsuoara minţii, face orice ofertă ştiinţifică, spirituală, culturală mai accesibilă.

MDP: Pentru că dialogul nostru va fi vizibil în prestigiosul spaţiu umoristic din AG PE RIME, vă întreb cu umor: Vi s-a urcat vreodată succesul la cap? Sînteţi un scriitor vanitos?

Nicolae Rotaru: Din fericire sau din păcate nu prea a avut ce să mi se urce la cap. Am câştigat mici bătălii, mai ales în războiul cu mine. De aici până la succesele de răsunet mai e drum de parcurs. Am vanitatea de a scrie, convins că Dumnezeu vede şi are grijă să-mi asigure postumitatea meritată. E drept că, mai ales la genul scurt, recomandarea medicală fără sare şi piper îmi cam joacă feste! Dar mai fac câte-o derogare. De aceea mai câştig câte o menţiune, câte o citare cu epigramă, pamflet, madrigal, satiră, chit că sunt ignorat de unii aşa zişi antologatori, precum chiar argeşeanul Zarafu.

MDP: Care ar fi problemele scriitorilor de umor în România de azi?
Nicolae Rotaru: Umorul este un profund act de cultură. Nu-l receptează şi nu-l gustă decât cei ce rezonează culturaliceşte. Restul e vulgaritate. Din păcate tarabele şi rafturile librăriilor s-au umplut de umorul... sexos. Dacă onor clientela o cere, scriitorul înghite în sec şi se adaptează. Şi eu fac asemenea compromisuri.

MDP: Citîndu-l pe distinsul umorist George Petrone, vă întreb pe domnia voastră, ce se îmtîmplă cu „biata noastră ţară, cea plină de umor"?

Nicolae Rotaru: „O, ţară tristă, plină de umor!" e un vers bacovian celebru şi el duce cu gândul la românescul nostru haz de necaz. Suntem sortiţi, poate blestemaţi, să renaştem din propria cenuşă. Suntem urmaşi de daci care-şi sfârşeau zilele râzând. Important e să rămânem de toată nostimada, nu să ajungem de râsul lumii. Adică de plâns!

MDP: Credeţi în umorul de pe hîrtie sau în cel compatibil cu mediul virtual, acum la mare vogă?

Nicolae Rotaru: Cred în puterea tămăduitoare a hohotului, indiferent de ofertă. E drept că dezavuez majoritatea ofertelor televizistice, care promovează ad-hoc-ul vulgar. Prefer cartea sau revista umoristică, dar şi memoria peliculei sau a benzii audio cu evoluţii ale marilor voci ale spiritului.

MDP: „Managementul comunicării în structurile militare", aşa se intitulează teza de doctorat pe care aţi susţinut-o în cadrul Universităţii Bucureşti. Activitatea profesional-ştiinţifică îşi poate da mîna cu trilogiile scrise, fie ele „de lut", „de foc" sau „de aer"?

Nicolae Rotaru: Paradoxal, cercetarea ştiinţifică îmi potenţează travaliul liric, aşa cum gazetăria mi-a alimentat demersul epic. E un fel de odihnă de muncă prin altă muncă, care presupune lucru cu aceeaşi materie primă: cuvântul! Am isprăvit edificiul de trilogii ale elementelor primordiale (lutul, apa, aerul, focul şi...duhul), cum am dat gata şi seria de Cartuşiere (publicistică) roz, gri, bej, mov, uni, fov, siv, red. E o hachiţă de a-mi boteza cărţile cu 13 litere câte totalizează şi numele, acest număr dovedindu-se unul fast pentru mine.

MDP: Din cele peste 75 de cărţi publicate, ce gen literar credeţi că vă reprezintă cu fidelitate?

Nicolae Rotaru: Nu mă pot delimita. Sunt un prozator cu înzestrare poetică sau un bard cu vocaţie narativă. Recent, la împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru a schimba registrul, am publicat un fel de lucrare memorialist-ludică şi investigaţional-diaristică, un amplu autointerviu intitulat Cine, ce, când, cum, cu care am sărit ştacheta celor 80 de volume care au văzut lumina zilei.

MDP: În anul 2005 numărul cărţilor apărute sub semnătura dumneavoastră era egal cu cel al anilor de viaţă. A fost coincidenţă sau premeditare?

Nicolae Rotaru: Am premeditat... coincidenţa, după care am zis că vreau să ajung la 70, vârsta la care a plecat tatăl meu, iar acum, dacă tot supravieţuieşte şi a ajuns la 85 de ani mama, încerc alt... target.

MDP: Ce mai aveţi în vedere pentru cititori, pentru studenţi şi cînd veţi mai edita o lucrare din „Topul de hârtie" ?

Nicolae Rotaru: Ca orice plaivaznic, lucrez la cartea vieţii. Sunt aproape de final cu un roman experimentalist, un neo-nou roman de tip puzzle, după care, vorba lui Mon Cher zisă la terminarea Celui mai iubit dintre pământeni, pot zbura şi cu avionul! footer