Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Vasile Balboja   
Duminică, 29 Martie 2015 14:00

Vasile Bolboja, art-emisNoiembrie, lun? de toamn? târzie dar ploioas? ?i pe alocuri c?lduroas?. Sunt vremuri noi în care, printre altele, a ren?scut comer?ul arhaic, dar cu „straie” noi, neocapitaliste. Cum ar fi unul nu prea ?tiut de tineri ?i uitat ?i de noi cei nu prea tineri: vânzatorii ambulan?i. Al?turi de rena?terea altor profesiuni tradi?ionale de alt?dat?: dulgher, constructor de case, dogar, fierar, gr?dinar, potcovar (meserie oarecum suprinz?toare, dar normal? în condi?iile cele noi de revigorare a transportului cabalin), dar ?i noile profesii (unele chiar vechi) : l?c?tu?-mecanic, sudor, electrician, dar mai ales ?ofer. Un b?trân î?i expune, î?i strig? (mai ales) produsele muncii Domniei sale din vara ce trecu : usturoi cu c?p??âni ceva mai mari decât o moneda de 50 bani. M-am apropiat ?i i-am „examinat” marfa: funii de câte 10 c?p??âni, la pre?ul unei beri ieftine, comercializate în mediul rural (2,5 lei). M? hot?r?sc s? cump?r dou? funii. B?trânul insist?: „Cump?ra?i mai multe, Domnule, c? usturoiul meu este s?n?tos”. B?trânii no?tri, cei care ne-au dat via??, ne-au crescut, ne-au educat, ne iubesc mult, poart? pantaloni petici?i (nu precum aceia care ast?zi înseamn? „utimul strig?t” din mod?!) se adreseaz? nou?, oh, Doamne!, cu …„Domnule”!. Precum B?trânul care poposise la poarta mea. V?zându-ne, în costume, în treninguri (unele cu embleme care, pur si simplu, i-au n?ucit) sau în „gean?i” (pantalonii bunicilor americani cresc?tori de animale !) ne considera „domni”. Hmmm!. B?trânii no?tri ne gratuleaz? cu apelativul „Domnule”! Superb? ?i emo?ionant? prob? de respect ?i de bun sim?.

Demnitatea ?i insisten?a respectuoas? a B?trânului sosit la poarta mea de la margine de sat, de la margine de B?r?gan m-au convins s? cump?r patru funii (valorând 10 lei). În luna decembrie a aceluia?i an, pe ?oseaua bucure?tean?, Pantelimon, un negustor de mod? nou?, mi-a oferit spre vânzare usturoi turcesc. Cu c?p??ini a c?ror m?rime nu poate fi comparat? cu actualele monede române?ti.

Au venit s?rb?torile de iarn? cu preg?tirile tradi?ionale. Cârna?ii au fost ob?inu?i din carne româneasc? (din porcul crescut cu mult? trud?) ?i usturoiul turcesc (cur??at cu mult? u?urin??). Iarna era spre sfâr?ite. Au venit s?rb?torile de sfâr?it de iarn?, început de prim?var?, L?satul secului de carne, apoi acela de brânz?, începutul postului de Pa?ti. Pentru a preg?ti tradi?ionalele bucate ocazionate de aceste atât de dragi s?rb?tori pentru noi, românii, am apelat la carnea de porc. Cea ob?inut? cu mult? trud? ?i conservat? prin binecunoscutele metode tradi?ional-??r?ne?ti: afumare, s?rare, conservare în untur? ?i am dorit s? preg?tim ceva românesc. Cu tradi?ionalul „mujdei de usturoi ” - o mâncare salvatoare în vremuri de restri?te ?i s?r?cie din atât de zbuciumata istorie a poporului român. Am c?utat ?i descoperit în c?mara mea rural? usturoiul turcec cel care se cur??? cu mult? usurin??. Numai c? peste splendidele „capsule” de usturoi … „made noiembrie”, timpul a trecut. Eram deja înspre sfâr?itul iernii anului urm?tor ?i frumosul, apetisantul usturoi turcesc se prezenta sub forma unei paste vâscoase urât mirositoare. Ne-am adus aminte de B?trânul cu usturoiul s?u (de m?rimea unei monede ceva mai mari de 50 bani) pe care l-am g?sit în c?mara mea, parc? uitat de Dumnezeu. ?i de noi, oamenii. Era a?a cum l-am cump?rat de la B?trânul cel poposit la poarta mea. Constituia munca unui B?trân. Care putea fi Tat?l meu, Bunicul meu, B?trânul meu. Sau al dumitale, stimate, Domnule cititor. Hiberna acolo, în c?mara mea, în a?teptarea recunoa?terii valorii muncii aceluia care s-a aplecat cu dragoste asupra p?mântului. Înainte de a se întoarce „la izvoare” (cum superb spune poetul Romulus Vulpescu: „Vine o vreme/ Vine o vârst?/ Scris?-n calendar…”. ?i, poate, B?trânul nostru, cel care a poposit la o poarta din jude?ul nostru (întâmpl?tor la cea a semnatarului acestor rânduri) ne-a mai d?ruit nou?, celor (mai) tineri (înainte de trecerea sa în lumea celor „de dincolo”) o proba a h?rniciei sale ?i a d?rniciei p?mântului nostru. Adic?, românesc!

footer