Revista Art-emis
Dura lex PDF Imprimare Email
Prof. dr. Sylvia Jinga, S.U.A.   
Miercuri, 25 Februarie 2015 21:54

Prof. dr. Sylvia Jinga, art-emisUnii dintre oamenii de afaceri din România acționând pe ascuns, chinuiți de teama de oamenii legii, dar fascinați de puterea banilor, pe care și-i doresc adunați în grămezi, devin superstițioși. Ca niște veritabili îndrăgostiți, obsedați de obiectul pasiunii lor încep a umbla pe la ghicitoare pentru a aproxima necunoscutul.  Mai că te apucă duioșia, văzându-i așa de chinuiți de temeri și îngrijorări. Va pica oare la vreme de seară ploconul promițător sau se va întâmpla cine știe ce încurcătură din care el, îndrăgostitul, se va alege  doar cu buze fripte, și cine nu cunoaște durerea ascuțită a așteptărilor frustrate, a îngrozitoarelor deziluzii.  Ce poate fi mai teribil decât biciuirea nervilor celui care așteaptă. Cristinel Bîgiu, președintele Consiliului Județean Buzău avu parte pe la începutul lui decembrie de o asemenea dramă. Ca să aibă certitudinea că D.N.A. n-o să-l ia în vizor, o cheamă pe ghicitoare care îi dă vești amestecate, totuși încurajatoare. Conversația la telefon cu ghicitoarea poate fi o pagină a antologiei umorului românesc.  Dar este norocos, primește banii ascunși într-o sticlă de whisky de la ilustrissimul Robert Pițigoi cu care se conversează codificat pe internet.  Și apoi, după un timp, sosi și scadența „facturii” tăinuite.La fel de bizar a acționat judecătorul Mircea Moldovan condamnat la 22 de ani de închisoare pentru luare de mită. Ca să fugă de procurori s-a angajat într-un veritabil maraton, încercând să sară gardul vilei sale. Ce să mai zicem de Varujan Vosganian, fost ministru al economiei, care s-a umilit fără rușine în fața colegilor de la senat, implorându-i cu ochii săi melancolici, umbroși”, după cum singur s-a descris, să fie clemenți, să nu-i ridice imunitatea parlamenară ca să evite urmărirea penală.  Dacă este atât de credincios, după cum au dovedit-o gesturile sale din plenul senatului, consider că ar fi trebuit să-și înceapă fiecare zi la biroul de ministru cu o rugăciune, cerându-i Celui de Sus și nu mă duce pe mine în ispită”. 

În chip similar, Monica Iacob Ridzi, fost ministru al tineretului aflată în pragul arestării, se plânge că este foarte bolnavă, că îi sunt bolnavi copiii, că bunica ei a fost deportată etc., dar aceste suferințe n-au nici o legătură cu sustragerea banilor, cu înșelăciunea comisă pentru care ar vrea să nu plătească odată prinsă.  Tentativele de furt bântuie apocaliptic România.  N-ar fi stricat ca înalții demnitari în fiecare zi la office să-și fi amintit de una din poruncile de pe Tabla Legii lui Moise, care ne cere să nu râvnim la bunul aproapelui.  Dar ei nu numai că au râvnit la bunul aproapelui, ci și l-au și apropriat fără milă creștinească sau îndurare de milioanele de români, care tremură de frig la bloc sau în case, înnebunesc de disperare când le mor copiii în spitale, dau buzna peste granițe la muncă, sunt loviți de dobânzi oneroase, de majorarea continuă a prețurilor și mereu de refuzul guvernului de a face șosele pe motiv că bugetul țării este prea costeliv să suporte asemenea investiții. Ceea ce trebuie să li se strige în urechi politicienilor români este că bani ar fi, dacă nu i-ar subtiliza ei prin cele mai sofisticate metode, care suprasolicită  fantezia și inteligența oricărui investigator și că, pe banii pe care ei i-au sustras, trebuie să se pună țara pe picioare.

Ceea ce este încă mai repugnant apare în lipsa de responsabilitate a majorității inculpaților în fața acuzațiilor procurorilor. Rămânem stupefiați să auzim că sunt victime ale sistemului”. Domnilor, sistemul dumneavoastră l-ați creat, vă reflectă samavolnicia și ticăloșia. L-ați creat, l-ați exploatat în folosul vostru exclusiv și împotriva poporului român.  Ați uitat că l-ați împușcat pe Nicolae Ceaușescu, care a umplut țara de fabrici, a patronat o agricultură care producea, a primit în vizită doi președinți americani satisfăcuți atunci de prestația lui externă, a creat joburi pentru toată lumea, a construit blocuri fără care săracii azi ar fi pe drumuri, nu i-a lăsat pe pensionari să moară de foame, a ținut piept rușilor. Dincolo de limitele lui grave, pe care le cunoaștem, istoria are totuși ce să rețină. A construit, nu a demolat demențial ca toate guvernările care s-au succedat după 1989. Și a făcut-o tot în douăzeci și cinci de ani, aceeași perioadă de timp care v-a trebuit vouă să aduceți țara la ruină completă! Și încă o mare diferență:  cuplul prezidențial, Nicolae și Elena nu s-a miorlăit în fața plutonului de execuție, ci s-a purtat demn, deși a fost condamnat în grabă, după un simulacru de proces. Deosebirea între Nicolae Ceaușescu și actualii politicieni este între un om care a avut un ideal (a cărui valabilitate n-o discutăm aici), pentru care a făcut pușcărie  și pe care l-a clamat până în ultima clipă și niște indivizi lipsiți complet de ideal, famelici, cu ”termometrul însuflețirii în stomac”.

O mare parte dintre demnitarii români, trimiși la pârnaie în ultimul timp, au în comun o pantagruelică lăcomie, o flagrantă lipsă de conștiință profesională și un uluitor dispreț pentru lege. Atmosfera din România în aceste zile când unul câte unul aleșii poporului sunt conduși la D.N.A. și apoi în arest preventiv este extrem de tensionată. Nu doar că se scot la lumină fapte de corupție de către organele judiciare, dar denunțurile curg în avalanșă mai ales din partea mafioților, care acum, când le este pielea în joc, au uitat că nu cu mult înainte mulți dintre ei petreceau împreună tocând banii furați din bugetul statului. Ion Țiriac afirma într-un interviu nu demult că recuperarea pagubelor este cea mai importantă, nu privarea de libertate a vinovaților, fostul tenisman fiind evident stânjenit de arestările televizate, de spectacolul străzii invadată de reporteri, care îl sufocă pe inculpat. Există desigur o doză de cruzime în această răfuială și mai ales în televizarea ei, dar doar recuperarea banilor este insuficientă. Cei care s-au dedat la asemenea tâlhării, ignorând și sfidând nevoile elementare ale populației, care i-a trimis în jilțurile lor confortabile de la parlament și ministere, trebuie să guste austeritatea celulei. În Turcia când Ataturk a vrut să curme hoția a instituit pedeapsa cu tăierea mâinii pentru cei vinovați de furt. Treabuie să înțelegem că arestările pe bandă rulantă se fac în al treisprezecelea ceas, atunci când țara a ajuns în pragul colapsului total, cauzat cu o regretabilă inconștiență de o lamentabilă clasă politică. Noi nu suntem musulmani, ci creștini, dar numai cu duhul blândeții nu vom putea pune rânduială în țară.  Și nu doar că bandele mafiote instalate la conducere au adus țara în sapă de lemn, dar au alungat datorită mizeriei și a lipsei totale de orizont trei milioane de tineri strămutați printre străini, cel mai mare exod al românilor vreodată. 

Ne amintim că într-o vizită la Chicago, mai anii trecuți președintele Băsescu îi sfătuia pe români să rămână unde sunt pentru că în România el nu le putea oferi salariile din State. În diaspora americană lumea a fost revoltată de poziția unui președinte de țară, care e chiar foarte liniștit că a scăpat de o parte a turmei sale. Noi l-am crezut adevărat păstor, care vrea să-i aducă pe cei risipiți acasă, să le insufle încredere în statul de drept cu care s-a lăudat mereu. În schimb ne-a mers la suflet declarația președintelui Klaus Johannis care a semnalat chiar contrariul și anume că își propune să ridice țara, atrăgându-i pe toți românii care doresc să se întoarcă să contribuie la opera ei de renaștere.

Vorbind despre renaștere, să menționăm că igienizarea parlamentului, a instituțiilor atinse de corupție, redobândirea credibilității lor în fața populației sperăm să fie însoțite și de un proces de disipare a teribilei dușmănii care domină în prezent întreaga societate românească.  Datorită bandelor de mafioți care s-au succedat la guvernare timp de un sfert de secol după 1989, această societate s-a divizat în lumea celor vătămați, continuu înșelați și a hoților la adăpostul legilor mereu încălcate fără remușcare. Independența justiției, din care Traian Băsescu și-a făcut o piatră unghiulară a mandatului său, s-a dovedit acum, după plecarea sa de la Cotroceni, a nu fi fost tocmai așa cum ne-a făcut președintele să credem. Abia acum a început să cadă sub incidența legii și clientela sa politică.  Justiția sub domnia lui Băsescu i-a ocolit pe unii dintre apropiații lui, unii dintre ei, ca Elena Udrea fiind impuși opiniei publice cu recomandări însuflețite din partea președintelui. Resentimentele, nu doar ale adversarilor politici ai lui T. Băsescu, dar și ale populației față de această colaboratoare apropiată a președintelui, confirmă că susținătorul înfocat al statului de drept a avut o oarecare doză de demagogie, care a început deja să corodeze mesajul mandatului său. 

Marea majoritate a demnitarilor azi întemnițați au uitat de unde au plecat. Unii au încă părinți la țară, dar au făcut tot posibilul să se distanțeze de lumea modestă din care au provenit. Am fost uimită să văd la televiziunea română comuna Pleșcoi, de unde a plecat cu ani în urmă Elena Udrea, o avocată, se spune mediocră, care a parvenit în ierarhia socială și politică, între altele și datorită sprijinului lui Traian Băsescu. Plecarea protectorului a avut ca urmare căderea Elenei Udrea de pe postamentul înalt al poziției sale de la cabinetul doi.  M-au șocat pretențiile deținutei, arestată preventiv, de a-și amenaja confortabil celula cu tapet, covoare și alte accesorii, pretenții formulate după vreo două zile de claustrare.  Chiar așa, a uitat domnia sa de unde a plecat?  Țăranii din comuna ei, oameni de un monumental bun simț au exprimat unui reporter credința că Elena Udrea a primit exact ceea ce merită pentru că a furat, dedându-se la o viață de lux exorbitant și petreceri costisitoare din bani care nu-i aparțineau.  Au spus acei oameni că acum consăteanca lor gustă puțin din amărăciunea vieții lor, iar o femeie cât o mănușă a afirmat că din banii sustrași samavolnic de politicieni s-ar fi făcut încă o Românie”.  Un alt om întrebat ce-ar face dacă ar primi o jumătate de milion a reacționat instantaneu: Dar cum să primesc dacă nu i-am muncit” și, imediat după el, un alt martor al discuției a răspuns că el ar fi dat în primul rând bani celor din sat, care nu pot să-și cumpere o pâine și apoi ar înzerstra școala din comună, ar construi un spital.  Iată câte gânduri curate culese tocmai din comuna de unde a plecat Elena Udrea, urcând la înălțimi amețitoare. Pe chipul consătenilor ei s-a putut citi revolta și deziluzia că unul de-al lor i-a trădat. Și cred că aveau perfectă dreptate

footer