Revista Art-emis
Securitatea naţională între locuri comune, ambiţii şi incultură politică (1) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Duminică, 15 Februarie 2015 20:46
General Br. (r) Aurel I. Rogojan, art-emiVlad Dumitraş: Am fost martorii câtorva momente de suspans în care Serviciul Român de Informaţii a fost scos la rampă de evenimente care l-au plasat în centrul atenţiei:
- reacţiile negative faţă de interviul directorului S.R.I. George Cristian Maior, demisia ori demiterea intempestivă a acestuia;
- acuzele publice grave aduse de deputata Elena Udrea generalului Florian Coldea, prim adjunct al directorului S.R.I.;
- un exerciţiu, în opinia noastră, nereuşit al Comisiei parlamentare de control de a salva aparenţele.
Să înţelegem că S.R.I. are probleme?

General Br. (r) Aurel I. Rogojan: România este statul postcomunist cu cea mai săracă, lacunară şi vulnerabilă legislaţie a domeniului securităţii naţionale şi a activităţii serviciilor de informaţii. Pe cale de consecinţă, întreaga comunitate naţionala de informaţii are probleme foarte serioase, care s-au cronicizat şi au anchilozat conduita serviciilor în tiparele unei doctrine de securitate cu izvoarele în perioada depăşită a Războiului Rece. De aceea, în faţa societăţii, a oamenilor care au astăzi o cu totul altă percepţie asupra nevoii de Securitate, serviciile nu ar trebui să vină cu mesaje de forţă. Desigur, la nevoie, informaţia direcţionează forţa, dar activitatea serviciilor este secretă şi din raţiunea de a nu fi percepute ca instrumente ale forţei represive. Dar, din nefericire, adoptarea unui model de conduită impropriu lumii informaţiilor secrete duce serviciile în zona exercitării de atribuţii poliţieneşti.

V.D. : După 25 de ani de reforme democratice ale serviciilor, ni se pare o concluzie îngrijorătoare.

A.R. : Ştiu ce afirm şi cunosc intim toate încercările de depăşire a acestui handicap, pe care îl consider un act de subminare a ordinii constituţionale, un sabotaj la care au subscris toate partidele parlamentare, dar şi entităţi departamentale de informaţii, care-şi doreau şi ele un statut juridic de acelaşi calibru cu Serviciul Român de Informaţii.

V.D. : Ce responsabilitate revine partidelor?

A.R. : Au proclamat demagogic depolitizarea serviciilor, dar nu au acceptat operaţionalizarea acestui principiu într-o lege a supravegherii şi controlului parlamentar, într-o lege a statutului ofiţerilor de informaţii, în însăşi organizarea şi mecanismul de funcţionare a serviciilor de informaţii şi, de ce nu, în crearea instituţiei independente a inspectorului general al comunităţii de informaţii. Sunt modele în S.U.A., Canada, Marea Britanie ş.a.

V.D. : Dar au existat iniţiative legislative în acest sens?

A.R. : Desigur, au existat. Unele chiar ca soluţii rezultate din studii şi cercetări doctorale. Fiindcă, este bine de ştiut, suntem ţara cu cei mai mulţi doctori în materie de informaţii pentru securitate naţională. Cum au apărut, ce mesaje transmit în spaţiul public şi pe unde sunt unii dintre ei reprezintă o problemă care-mi depăşeşte disponibilitatea exprimării publice decente. Spun asta ca să nu creadă cineva că mi-a dispărut curajul. Dar este bine să reţinem că s-a făcut cercetare temeinică în materie. Serviciul Român de Informaţii a avut, începând din 2002, poate mai are, nu cunosc, şi un Centru pentru Studii şi Cercetări de Securitate Naţională.

V.D. : Cine şi de ce a blocat legiferarea domeniului securităţii şi al activităţii serviciilor?

A.R. : Să o luăm metodic, pe puncte:
1. Obişnuinţa serviciilor, ab initio sau a mundo conditio, de a-şi scrie legile şi incapacitatea de a se face înţelese de legiuitor de ce le-au scris aşa.
2. Capacităţile, inclusiv secrete, ale serviciilor de a temporiza, sine die, finalizarea procesului de adoptare a proiectelor neconvenabile.
3. Lupte interne ale partidelor, pentru asumarea paternităţii iniţiativelor legislative. În cazul Partidului Social Democrat, de exemplu, în perioada 2001-2004 au existat cel puţin patru grupuri de interese, fiecare cu viziunea proprie, susţinută evident de primatul controlului asupra domeniului. Guvernul, respectiv echipa premierului Adrian Năstase, a promovat propriile proiecte şi le-a sabotat pe toate celelalte, iar de la Cotroceni s-au sabotat proiectele Guvernului.
Preşedintele Comisiei parlamentare de control al S.R.I., deputatul Ion Stan, a avut iniţiativa unui pachet legislativ complet, de cinci proiecte de legi, care să acopere întreg spectrul necesităţilor de legiferare.
Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, prin preşedintele acesteia, Răzvan Ionescu, a iniţiat separat un alt proiect.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Cameliu-Oliviu Petrescu, a avut o cu totul altă iniţiativă, cu care l-a enervat pe Ion Iliescu, deoarece venise cu propunerea consacrarii de jure a Comunităţii Naţionale de Informaţii, existentă de facto. Ion Iliescu se pare că a văzut în “comunitatea informativă” o ameninţare la adresa CSAT-ului.
În toate echipele de redactare a proiectelor erau cooptaţi şi reprezentanţi ai serviciilor, care, evident, nu exprimau unitate conceptuală.
4. Dorinţa nemărturisită, dar evidentă, a guvernelor de adjudecare a unei felii cât mai consistente din tortul puterii informaţiilor secrete. De altfel, interminabilele războaie dintre palatele Cotroceni şi Victoria îşi aveau cauzele, dincolo de partajarea „parandărătului”, în ponderea deţinută în controlul serviciilor. De aici atâta agitaţie în legătură cu structurile departamentale de informaţii, în special cele pendinte de ministerele de Interne şi de Justiţie.
5. Realizarea de către clasa politică a faptului că, pe măsura exerciţiului alternanţei la putere, lipsa de reglementare, ori o reglementare imprecisă şi nepredictibilă este mai avantajoasă intereselor de partid decât rigoarea legislativă.
6. Interesul serviciilor de a nu intra sub rigorile unei legislaţii care să le oblige la o revizuire radicală a „procedurilor tradiţionale”, să le impună supravegherea şi controlul Parlamentului, după standardele Centrului de la Geneva pentru Controlul Sectorului de Securitate.
7. Lobby-ul negativ al unor entităţi private refractare la orice competenţe ale serviciilor de informaţii în sfera economicului.
8. Jocurile politice ale opoziţiei parlamentare şi neparlamentare care aveau la bază doar raţionamentul că tot ce face puterea trebuie demonizat şi demolat.
9. Campanii de presă cu puternic impact potrivnic iniţiativelor legislative. Dacă le vom analiza, vom constata că nu tot ceea ce s-a spus era adevărat, sau nu era deloc adevărat.
10. Inducerea, abil acoperită, prin intermediul agenţilor de influenţă şi al media, a unor ingerinţelor străine care vizau şi vizeză dereglemetarea şi vulnerabilizarea domeniul securităţii naţionale.

V.D. : Foarte interesant acest expozeu, argumentaţia are o logică, ceea ce ar însemna că trebuia să se fi încercat depăşirea situaţiei?

A.R. : Da, au fost făcuţi paşi importanţi. Primul a fost un proiect naţional pentru promovarera culturii de securitate în sfera legislativului, executivului şi în societate, la nivelul comunităţilor de afaceri, academice, al organizaţiilor neguvernamentale. Al doilea, adoptarea Doctrinei Naţionale a Informaţiilor de Securitate, un document de concepte şi breviar de termeni specifici, pentru cunoaşterea şi înţelegerea domeniului şi a problemelor securităţii naţionale.

V.D. : Unde s-a ajuns cu aceşti paşi?

A.R. : Tot pe fundăturile întunecoase ale beznei politice. Ale acelei bezne care a ţinut România în situaţia de a nu se putea adopta în Parlament documentul strategic de apărare a ţării, după ce la revizuirea din 2003 a Constituţiei au fost induse confuzii conceptuale de natură a da înapoi, în secolul anterior, configurarea sistemului de Securitate naţională. Practic, fără clarificări conceptuale de nivel constituţional, nu este posibilă reforma instituţional-juridică a Armatei, Serviciilor şi Poliţiei. Cine afirmă că a reformat domeniile menţionate, cu baza constituţională existentă, nu ştie ce spune. Un cuvânt din Constituţie poate semnifica revoluţionarea unui domeniu şi arhitectura unui sistem cu zeci sau sute de mii de oameni[1].

- Va urma - Partea a II-a: referiri la „discreţia” supravegherii şi controlului parlamentar asupra activităţii serviciilor de informaţii.

-------------------------------

[1]  http://www.cotidianul.ro/cotidianul-256653

footer