Revista Art-emis
Negustorii de vorbe PDF Imprimare Email
Conf. univ. dr. Dona Tudor   
Duminică, 01 Februarie 2015 17:28

Conf. univ. dr. Dona Tudor, art-emisCe mai putem să facem pentru statul român?

Există influențe politice rele care ar trebui să nu existe. Politică rea a intrat că praful furtunii de nisip. Peste tot. În tot. Sub tot. A intrat și rămâne. Dospește. Manual de fereală față de politică rea nu există.   Există ghidul de comportament al omului bun care are inclus în el și „cei șapte ani de acasă”. Mintea limpede. Rațională. Modelele din jurul nostru. Cele bune. Motivante. Onorante. Rostul și rânduială satului românesc. Nimic părtinitor. Binele personal regăsit în binele general. Înțelepciunea existenței milenare. Moștenirea ancestrală. În timpurile de astăzi, un cor de flașnete ruginește în pălăvrăgeala. O amețeală cu ignituri. Subiecte de vorbe trecute. Nimic înălțator. Nimic pentru viitor. Doar griji pentru punguță și buzunar. Avere. Înavuțire. Statul pe post de conductă de aprovizionare. Cine mai are astăzi grijă statului? Avem un stat. Mai avem un stat ? Ce facem cu el? Ce mai putem să facem pentru statul român?

„Oricând trebuie să existe putință pentru om de a se urcă prin muncă și merit ierarhia socială. [...] Nu prin exploatarea muncii altora, nu prin specula, nu prin sarlatanerie politică, nu prin tripotaj și joc de bursă”.

„Secretul vieții lungi a unui stat” este subietul editorialului semnat de Mihai Eminescu în 17 august 1882: ”O lopată de grâu aruncată în vânt, când recade la pământ, ia această formă, cea mai sigură pentru durată ei. Dacă ar lua formă unui cub sau a unui cilindru, ar cădea la cea dintâi suflare de vânt. Astfel și cu un popor și cu un stat. Pe cât timp Roma era înconjurată de sate cuprinse de țărani, pe cât timp bază ce purta această cetate era largă, Roma a cucerit pământul; când însă Latiul și Italia s-au pustiit, când întreg poporul s-a prefăcut în politicieni care cereau „panem și circenses” de la guvern, subzistență din banul public, piramidă era întoarsă cu vârful în jos, toți domneau și nimeni nu muncea, și Imperiul e căzut în față unor popoare barbare, dar mai drepte, mai sănătoase, mai firesc organizate decât poporul român în decadenţă. La atâta însă se mărginește afirmarea noastră, la principiul că numărul celor ce muncesc pentru a produce trebuie să fie, spre binele lor și al societății întregi, infinit mai mare decât numărul negustorilor de vorbe și negustorilor de marfă chiar; că producțiunea păstrează intactă sănătatea și puterea musculară a unui popor; că în puterea lui musculară consista secretul tinereții lui, siguranță de-a rămânea o rasă sănătoasă de oameni. Azi nu mai e îndoială că orice om care părăsește munca musculară pentru cea intelectuală e condamnat cu toată siguranță în coboratorii săi la degenerare și la pieire. E statistic constatat că muncă aspră, exercițiul continuu al puterilor fizice asigură pentru totdeauna existența unui popor, asigură viitorul și propășirea lui, pe când fugă de plug, ocolirea soiurilor grele ale muncii aduce cu șine degenerarea musculaturii, dezvoltarea anormală a sistemului nervos, o înclinare spre desfrâu și plăceri, nimicirea gradată a puterilor de reproducțiune, neuropatie și anemie, în fine stingerea rasei, adesea în condițiile cele mai rușinoase. Cu această n-am zis însă că clasele muncitoare să nu fie libere, să nu aibă putință de a se ridica. Oricând trebuie să existe putință pentru om de a se urcă prin muncă și merit ierarhia socială, care n-ar trebui să fie decât o ierarhie a muncii. Dar să ne-ntelegem: prin muncă și merit. Nu prin exploatarea muncii altora, nu prin specula, nu prin sarlatanerie politică, nu prin tripotaj și joc de bursă”.

Cine mai știe astăzi secretul vieții lungi a unui stat?

Mulți vorbesc, și cu rost și fără rost, despre Eminescu. Publicistică lui însă, cred că puțini au citit-o. E actual. E dureros de actual.  Negustorii de vorbe, în trăncăneală serilor ecranate, se urcă în vârful hasnalei cu interese și uită de statul român. Cine mai știe astăzi secretul vieții lungi a unui stat?

footer