Revista Art-emis
Cum şi când scăpăm de prostie? PDF Imprimare Email
Petru Romoşan   
Miercuri, 21 Ianuarie 2015 21:58

Petru RomoşanVom răspunde imediat la întrebarea din titlu: după cum se arata lucrurile aici şi acum, niciodată. De comunism am scăpat cel mai uşor, pentru că, de fapt, n-am fost cu adevărat comunişti niciodată. Printr-un act de mare simplitate şi deplină prostie, am scos în afara legii partidul comunist, şi gata, am rezolvat problema. Aşa au preluat puterea cei care o deţineau în fapt deja : Securitatea şi liniile a doua şi a treia ale activiştilor de partid. De experţi şi de tehnocraţi nu a fost vorba nicicând. Pentru că ăştia mai mult te încurcă. Vor legi, vor reguli, trebuie să te pricepi realmente la ceva şi, vorba aceea celebră, „dacă munceşti atâta, când să mai câştigi?”. Mai ales milioane şi miliarde. Şi, mai ales, repede, imediat, uuurrrgent! Deşi destui s-au obosit să explice de ce a fost şi încă mai este atât de urâtă Securitatea, explicaţia esenţială a fost, în general, ocolită. În ţări ca Marea Britanie sau Israel, fiecare cetăţean trebuie să participe, să contribuie la securitatea naţională în virtutea simplei sale apartenenţe la naţiune. Britanicii au chiar o tradiţie de mare onoare în familiile aristocratice de-a face parte din serviciile secrete ale Coroanei. În România, românii au fugit ca de dracul în persoană de colaborarea cu Securitatea. De ce ? Toţi cei care aveau tradiţii familiale lungi, cu atât mai mult cei cu strămoşi implicaţi în edificarea istoriei naţionale au resimţit din primul moment falsul pe care se bazau serviciile de Securitate comuniste: aceste servicii fuseseră create şi controlate, militar, până foarte târziu, dacă nu până în 1989, de sovietici. De puterea de ocupaţie deci. A colabora cu Securitatea (este vorba de anii ei de început, 50-60 - n.r.)) însemna a colabora cu străinul ocupant şi foarte detestat. Cei din servicii pretind că lucrurile s-au schimbat fundamental după 1964, dar populaţia nu a văzut aceasta schimbare aproape deloc. Poate doar în 1968, cu discursul lui Ceauşescu împotriva invadării Cehoslovaciei, să fi perceput o breşă mai importantă în legătura cu sovieticii. Şi, pentru corectitudine, mai trebuie făcută o precizare: nu toţi securiştii sunt o apă şi-un pământ - au existat securişti competenţi şi patrioţi, dar au existat şi mai există încă şi securişti incompetenţi, şmecheri, hoţi, corupţi...

Ce s-a întâmplat după 1989? Au fost fixate două mari idealuri, poate mai mult impuse prin propagandă imperială, foarte sofisticată, inteligentă, din exterior, decât pornite din clare nevoi interne, acelea de integrare în U.E. şi în N.A.T.O. După ce am fost integraţi aproape cu forţa în N.A.T.O. şi în U.E., fără să îndeplinim nici pe departe criteriile, fără ca ierarhiile de putere interne, controlate de vechile structuri de partid şi servicii, să fie schimbate în profunzime şi real, s-au prăvălit peste români capitalul extern - aproape nu mai avem bănci româneşti -, multinaţionalele, controlorii financiari, militari şi politici, adică noii comisari ai presupusei democraţii. S-au prăvălit toate bolile capitalismului peste aceeaşi populaţie care nu a reuşit să scape de vechii ei stăpâni lăsaţi în urmă de sovietici, de Pactul de la Varşovia şi de C.A.E.R.. O populaţie complet nepregătită, deloc antrenată pentru competiţia capitalistă.

În 2007-2008 a început criza mondială, care a ajuns la noi, ca de obicei, cu întârziere, prin 2010. Românii nici nu s-au trezit bine din pumnii capitalişti primiţi odată cu marile idealuri de integrare în lumea civilizată, că, iată, o nouă criză, poate una şi mai feroce, se vede la orizont. 75.000 de persoane (împreună cu familiile lor) s-au împrumutat în franci elveţieni şi se regăsesc de pe o zi pe alta ruinate, în faliment. Cine e vinovat pentru asta? Partidul Comunist Român? Securitatea? Prostia generală? Este evident că principalul responsabil e „monumentul” nostru de la Banca Naţională, Mugur Isărescu, împreună cu celălalt „Matusalem”, purtătorul său nemuritor de cuvânt, Adrian Vasilescu. Cine avea obligaţia să interzică creditele în România altele decât cele acordate în moneda naţională? Guvernul şi Banca Naţională, bineînţeles. Sau moneda naţională e doar o prostie trecătoare în aşteptarea integrării în euro, ca şi suveranitatea naţională, o noţiune depăşită pentru marii lideri globali Mugur Isărescu, Traian Băsescu, George Maior şi preşedinţii succesivi ai celor două Camere ale Parlamentului?

Când se întâmplă ceva grav - ca accidentul tragic de pe Lacul Siutghiol -, celălalt „monument” Raed Arafat, poate să debiteze prostii după prostii, că nu se pune şi, ca la comunişti, nici nu demisionează. La fel şi Mugur Isărescu, împreună cu fostul propagandist de la „Scânteia tineretului” şi „Scânteia”, Adrian Vasilescu, laolaltă cu prim-miniştrii mai multor guverne, se scutură de orice răspundere. Până azi, vechile structuri interlope n-au cedat încă puterea. Iar noua criză (cea pornită din Ucraina şi de la anunţatele alegeri parlamentare din Grecia) ne găseşte cu aceiaşi conducători veniţi din trecut şi perfect incapabili. Cum şi când vom scăpa de ei? Dacă n-am fost noi în stare să înlocuim până acum vechiturile fanarioto-comuniste, criza care va veni poate le va mătura pe toate!

footer