Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Miercuri, 17 Decembrie 2014 13:15
Petre Tu?eaCând noi nici nu ne gândeam, ?u?e ?tia care este poten?ialul de periculozitate al Ucrainei pentru vecinii ei!
 
Era în prim?vara lui 1989 când m-a sunat Petre ?u?ea ?i mi-a cerut s?-i fac o vizit? a doua zi, diminea??. Pe la ora 10 eram la garsoniera domnului profesor, la etajul 8, pe ?ipotul Fântânilor, lâng? intrarea în Ci?migiu. Liftul - ca de obicei, nu mergea, a?a c? n-am apucat s?-mi trag bine sufletul ?i nea Petrache - cum îi zicea mult? lume, eu nu i-am spus decât „domnule profesor”, m-a luat în primire, întrebându-m? dac? este adev?rat c? la „Europa Liber?” s-a anun?at c? România are capacitatea de a fabrica bomba atomic?, ceea ce însemna, de fapt, c? România are bomba atomic?! E adev?rat?
- Da, zic, e adev?rat, a?a au anun?at!
- A?i auzit chiar dumneavoastr??
- Da, alalt?ieri parc?!
La care uria?a statur? a b?trânului s-a seme?it de pe canapeaua-pat, s-a întors spre R?s?rit, adic? spre icoana de pe perete, ?i Petre ?u?ea a f?cut trei cruci mari, pope?ti, rostindu-se exact a?a:
- Doamne, îl bag în... m?-sii cine l-o mai înjura pe Nicolae Ceau?escu!
Nu-mi venea s? cred c? am auzit bine. Iar Petre ?u?ea s-a pornit cu un elan ne?tiut pân? atunci, s? m?soare camera cu pa?i mari, de parc? urma s? plece la un atac decisiv ?i a?tepta s? se fac? ora pl?nuit?. Mi-am mai revenit ?i mi-am permis s? m? mir:
- Dar ce mare importan?? are dac? avem bomba atomic??
A fost rândul lui ?u?ea s? se mire, privindu-m? aproape cu dispre?:
- Dr?gu?? (era cuvântul cu care se adresa neaveni?ilor care se nimereau în preajma sa ?i-l deranjau cu vreo întrebare prost?nac?, ca a mea). Dr?gu??, p?i dac? avem bomba atomic? în buzunar, altfel st?m de vorb? cu Budapesta ?i Kievul!
Budapesta, am în?eles de ce o pomenea. ?i m? a?teptasem s? zic? Moscova, nu Kievul. Mi s-a p?rut cam aiurit? vorba asta, a?a c? n-am cerut detalii, ca s? nu-l pun pe bietul b?trân în situa?ia de a nu avea o explica?ie valabil?. Doar Kievul nu avea nicio putere de decizie. Servieta cu butonul fatal se afla la Moscova, la Kremlin. Am t?cut cu superioar? îng?duin??. Au mai trecut câteva luni ?i s-a f?cut decembrie 1989, apoi au mai trecut câteva luni ?i am avut primul incident pe Dun?re cu Ucraina... ?i mi-am adus aminte de domnul profesor. Cum de s-a gândit cu atâta promptitudine atât de bine? Când noi nici nu ne gândeam la ea, domnul profesor ?tia bine care este poten?ialul Ucrainei de periculozitate pentru vecinii ei!
Altminteri, în vestita Poiana lui Iocan din holul mare al Athenee Pallace-ului, unde se adunau diminea?a toat? floarea reac?ionarilor anticomuni?ti, majoritatea cu stagiu îndelungat pe la Canal, Jilava sau Aiud, am mai auzit de câteva ori vorbindu-se de Ucraina: atunci când subiectul discu?iilor erau gre?elile lui Hitler, f?cute în pl?nuirea ?i desf??urarea r?zboiului. De câteva ori am auzit învinuirea c? Hitler nu s-a gândit s? declare independen?a Ucrainei ?i s? instaleze la Kiev un guvern na?ional ucrainean, antisovietic ?i anticomunist. Jum?tate din Armata Ro?ie ar fi dezertat, adic? to?i ucrainienii. Când discu?ia ajungea la acest punct, domnul profesor intervenea decisiv:
- S-a gândit Hitler, cum s? nu se gândeasc?, dar când a fost s? alc?tuiasc? un guvern ucrainean nu s-au putut g?si zece ucrainieni cu scaun la cap. Întregi la cap. Numai bezmetici! Nu a avut Hitler pe cine s? pun? ?ef peste ucrainieni! ??tia-s ucrainienii!
La cele de mai sus, fiecare cu comentariul s?u. Eu adaug câteva mici paranteze la cele de mai sus:
 
Liftul
 
De câte ori se strica, ?u?ea ne consola cu o vorb? a prietenului s?u, vestitul oftalmolog Petre Vancea de la Ia?i, care-i spusese la un moment dat cam a?a: „Petric?, s?-i mul?ume?ti lui Dumnezeu de câte ori ?i se stric? liftul. Urcatul pe jos opt etaje este cea mai bun? gimnastic? împotriva infarctului miocardic...”. Era foarte fudul ?u?ea c? el are lift, iar Cioran, la Paris, unde locuia la etajul 5, nu avea lift!
 
Despre „reac?ionarii” care se întâlneau la cafeaua de la Athenee Pallace
 
Chelnerul, înalt ?i foarte ceremonios, r?mas „de pe timpuri”, vestitul domnul Nae, a trecut ceva vreme pân? mi-am dat seama c? de la „nea Petrache” nu accepta nicio plat? pentru cafea, oricâte cafele ar fi b?ut pe zi... Un domn! Cuno?tea cu cine are de-a face!
 
Fiecare cu amintirile sale.
 
Într-o zi a intrat în marele salon un b?rbat cu hain? de piele, u?or neglijent în ?inut?, s-a uitat în jur ?i a recunoscut la o mas? un fost coleg de celul?, s-au îmbr??i?at, s-au auzit vorbele schimbate de cei doi cu bucuria revederii etc. Dup? ce s-a a?ezat la masa camaradului ?i a privit mai atent în jur, deodat? s-a ridicat în picioare, ?i a început s? strige, prad? unei emo?ii imposibil de st?pânit:
- Domnilor, individul acesta m-a torturat în arestul de la Piatra Neam?! M-a b?tut ?i m-a umilit ca pe ho?ii de cai!... Eu sunt doctorul... ?i a spus un nume, iar dumnealui, nenorocitul ?sta care a nenorocit zeci de familii, este un criminal, chema?i Mili?ia! Se apropiase de cel vizat la câ?iva pa?i, ar?tându-l cu degetul, ca s? fie clar despre cine era vorba. Individul ne era cunoscut din vedere, venea aproape zilnic s?-?i bea cafeaua acolo, voinic bine, m? temeam c? va trece la represalii. Dar nu, a t?cut, a r?bdat câteva minute invectivele necunoscutului, apoi s-a ridicat ?i a plecat, strecurându-se pe lâng? cel care p?rea c? va face un atac de apoplexie, atâta era de înver?unat ?i de nest?pânit. S-a mai lini?tit dup? plecarea tor?ionarului, ?i-a cerut scuze, toat? lumea înghe?ase ?i nu ?tiam cum s? coment?m. Se l?sase o t?cere grea, fiecare cu amintirile sale, mi-am zis. Apoi, cu bunul sim? al provincialului, domnul doctor s-a ridicat ?i a plecat, l?sându-?i cafeaua neb?ut?...
 
Victima ?i c?l?ul.
 
Despre o întâlnire similar?, între victim? ?i c?l?u, mi-a mai povestit ?i unchiul meu Sandu Dumitran. Întâlnirea s-a petrecut la o ?edin?? cu p?rin?ii. A fost ceva mai „civilizat?”, cei doi s-au recunoscut numai din priviri. La urm?toarea ?edin?? cu p?rin?ii n-a mai ap?rut „cel?lalt”. N-a mai ap?rut nici la celelalte ?edin?e cu p?rin?ii... Fosta victim?, dup? cum i-a povestit lui nenea Sandu Dumitran, nu s-ar fi „deconspirat” nicicum, ca s?-i menajeze copilul, care acum era coleg de banc? cu fecioru-su. Culmea, diriginta clasei avusese ideea s?-i a?eze pe p?rin?i fiecare în banca odraslei.
Telenovel? sadea, îmi vine s? spun! Dar nu spun nimic, ci numai zic ?i eu.
footer