Revista Art-emis
Revelaţie revoluţionară PDF Imprimare Email
Marian Ioan   
Miercuri, 10 Decembrie 2014 17:44
Marian Ioan, art-emisCâteva zile bune la rând m-am tot gândit, să-nțeleg ce o fi în capul acelor tineri care răgeau, nu clamau, „Jos comunismul!”, cu ocazia alegerilor astea „mizerabil organizate”, ca să-l citez pe șeful de campanie al câștigătorului. Chiar nu înțelegeam! Iar neînțelegerea asta m-a ținut până azi când m-a ajutat comentariul unui „lunetist” să am o revelație. Conform datelor prezentate de toate institutele de sondare a opiniei, marea majoritate a „gălăgioșilor” sunt născuți în anii de după Marea Revoluție Nedefinită din Decembrie (M.R.N.D.). Eu cred că acești tineri provin din părinți care au fost susținători înverșunați ai fostului regim. Iar când zic așa, nu îi am în vedere pe cei care erau aleși secretari de partid de colegii lor, nici pe cei care se făcuseră membri de partid ca să-și salveze locul de muncă, nici pe cei care s-au făcut membri de partid pentru că ei înșiși aveau patriotismul în sânge și linia politică națională a P.C.R. îi convinsese. Nu mă refer nici la cei care, fiind foarte buni în domeniul lor de activitate, au fost cooptați în activitatea politică și le-a fost peste mână să se opună diverselor presiuni asupra lor. De regulă, toți aceștia, și-au văzut de treburile lor după 1989, fără să-și pună țărână în cap, că nu aveau de ce. Îi am în vedere pe ăia care pupaseră toate zonele mai marilor zilei, căraseră sacoșe și bidoane pline ca să fie și ei primiți și băgați mai în față. Ăia care nu mai aveau mamă, nu mai aveau tată, nu mai aveau colegi când era vorba să aplaude ei și să ragă lozinci, ca să fie văzuți. Ăia care și la W.C. îl aclamau pe to’arășu’, care și din concediu se duceau la ședințe de partid ca să-i transmită felicitări to’arășului de ziua lui, deși uitau de zilele mamelor lor. Ei, bine, ăia au devenit cei mai mari anti-comuniști. De bună seamă, tot așa cum fuseseră și cei mai credincioși comuniști, adică tot falși. Ăștia, de teamă că s-ar putea să-i jugănească oamenii care-i cunoșteau, urlau „Jos comunismul!”, ca să fie auziți de vecinii din bloc și chiar de întregul cartier. Strigau dimineața, strigau ziua, strigau seara și, uneori, și noaptea ieșeau pe balcon și mai trăgeau o strigare. Nu m-aș mira dacă aș auzi că vreunu striga și când mergea cu tramvaiul! În această atmosferă au crescut bieții lor copii. Ce dracu era să învețe ei de la părinți? Ceea ce au văzut, ca orice copii. Așa că, atunci când li s-a părut că s-au făcut și ei mari s-au apucat să ragă, precum părinții lor, „Jos comunismul!”. Și, întrucât nu-i întreabă nimeni ce înseamnă ceea ce strigă ei, nici nu-și dau seama că nu știu ce strigă. Cam cum strigam eu „Hai Rapidu’!” pe când aveam vreo cinci ani și m-a dus unchiu la meci, pe Giulești. Fiindcă el așa striga, așa strigam și eu, deși habar n-aveam ce înseamnă. În plus, în acel meci, eu țineam cu echipa cealaltă, pentru că era mai slabă și Rapidu’ le-a umplut poarta cu vreo 8 goluri. Mi-era milă de ei, de fapt. Până la urmă, eu am devenit rapidist, dar copiii ăștia ce vor deveni?! Jos comuniști?!
 
Neînțelegătorul
 
Neînțelegătorul sunt eu, dar nu pentru că nu înțeleg ce vor femeile, sau cei tineri, sau bătrânii, ci dintr-un motiv mult mai simplu, pe care, cu greu l-am înțeles, de-abia în urma dialogului de mai jos.
- Cum dracu’ de nu-nțelegi ce semnificație au „Jos comunismu’!” și „Ne-am luat ţara înapoi”, că ziceai că ai laut note mari la toate testele.
- Alea erau teste psihologice și de imaginație, nu erau teste de cunoștințe… Nici nu știu cum să le spun.
- Și ce-ai făcut cu imaginația aia pe care zici că o aveai?
- Mi-am imaginat ceea ce am scris în „Revelaţie revoluţionară”.
- Vai de imaginația ta! Bagă la cap ce-ți spun eu acuma! „Jos comunismu!” și „Ne-am luat ţara înapoi” sunt strigăte de bucurie că au luat țara înapoi de la comunistu’ ăla de Băsescu. Că, până acuma, el fusese bulibașă în țara asta și făcuse numai ce a vrut el. Acuma s-a terminat, că i-au luat țara. Pricepuși? Ăia care strigau așa erau pesediști sub acoperire. Mărturisesc că și acuma mă mai gândesc cum dracu’ de nu înțelesesem din prima un lucru atât de simplu. Da’ tot eu am zis că lucrurile simple sunt cel mai greu de înțeles.
footer