Revista Art-emis
Polul Sud-Est european - Jurnal de front PDF Imprimare Email
Marian Ioan   
Duminică, 23 Noiembrie 2014 18:14
GlobalizareMarian Ioan, art-emis
 
Globalizarea s-a globalizat. Nu a rămas numai în politică, ci a pătruns și-n geografie-astronomie-astrologie, că nu știu să definesc exact domeniul la care mă refer. Ziceam într-un articol anterior că, la Polul Nord și la Polul Sud, când Soarele apune, de fapt el rămâne pe cer. Mai spre asfințit, dar acolo, pe cer, nu dispare. De acolo, împiedică mersul firesc al vieții, aruncând niște raze leșinate care nu lasă întunericul izbăvitor să se instaleze. Acest fenomen se petrecea până ieri numai la cei doi poli. De ce ziceam că s-a globalizat globalizarea? Pentru că, acuma, iată, fenomenul se petrece și la Polul Sud-Est european, aici, în România. Căci, deși Întuneric împărat apune, el va continua să împiedice mersul firesc al vieții pe aceste meleaguri, aruncând peste noi niște leșinături de raze… nemțești, provenite din raze țigănești colectivizate cu forța.
 
Apusul Întunericului
 
Nu știu cum o fi pe la Polul Nord, sau pe la Polul Sud, atunci când vine noaptea, sau când se sfârșește. Acolo, am auzit că atunci când se face noapte, Soarele încă se află pe cer. Spre asfințit, dar pe cer. Știu, însă, cum este la Polul Sud-Est… european, atunci când apune Întunericul. Deși, câtă vreme fusese Întunericul „de trei sulițe pe cer”, fusese beznă, când i-a venit apusul s-au aprins flăcările pârjolului. Tot ce fusese transformat, cu migală, în cioturi mici, din ramuri sau chiar trunchiuri mari, a fost aprins. Flăcări, dar mai ales fum înecăcios, se ridicau până la cer. Iar din mijlocul lor, nevăzut, se auzea Întuneric hăhăind. Așa s-a încheiat cel mai întunecat deceniu din istoria politică a acestei țări. Deceniu în care, peste aceste meleaguri, a domnit Întuneric împărat. Rămâne de văzut cât va dura până va dispare fumul și cenușa rezultate în urma pârjolului, căci, la lumina Întunericului multe lighioane au crescut, iar alea vor face tot ce știu ele. Parcă le aud răgând: „Tanti Europa, nenea Licurici, ia uite la ăștia ce-mi face! Îmi face ce le-am făcut și eu, da’ ei nu ți-a cerut voie, ca mine. Scapă-mă de ei și-ți promit că te las să-ți faci privata și groapa de gunoi la mine-n țară. Și te las să-ți pui și corturile pentru soldați, că le dărâm p-ale țiganilor și le pun p-alu’ matale în locul lor. Și o să-ți dau și peșcheș mai mare”.
 
Dreptatea Întunecatului
 
L-am auzit pe Întuneric împărat acuzând guvernul actual că a dat înapoi câte ceva la pensii și la salarii, dar a diminuat fondurile pentru investiții. Când l-am auzit, i-am și dat dreptate. I-am dat, fiindcă mi-am amintit că, atunci când, cu mâna papagalului său, el a tăiat din pensii și salarii, a mărit fondul de investiții și a făcut investitiții.
- a investit în construcția de autostrăzi, pe care nu le-a mai construit întrucât, îl citez, „România nu are nevoie de autostrăzi”;
- a mai investit în niște spitale pe care le-a desființat;
- a investit în voturile de la ambasada din Paris;
- a investit în desființarea unor fabrici și transformarea lor în „bijniț-parcuri”.
Și, dacă mi-aș pune mintea, aș mai descoperi și alte investiții făcute de Întuneric împărat, care confirmă justețea acuzaţiilor lui la adresa actualului guvern, fir-ar el al dracului de guvern că nu dă doi bani pe prețioasele lui indicații, cum făcea papagalul ăla mic!
 
Plec din România
 
M-am hotărât, plec din România. Mă duc în diaspora. Mă fac și eu diaspor. De ce? Păi, diaspor fiind, liderii politici din România vor fi preocupați exclusiv de drepturile mele. Când eram acasă nici nu-i interesa de mine. Diaspor fiind, pot emite pretenții care, dacă nu mi se îndeplinesc, se lasă cu „maidan”. Acolo, în diaspora, vin să voteze umăr la umăr cu mine mari somități ale vieții politice, precum Lenuța prostuța sau comisara Monicuța încercănata. În plus, acolo unde mă voi duce, voi putea face pe nebunu ca minoritar și ca cetățean european, pe când aici, acasă, nu se uită nici dracu la mine. Acolo, în „diaspora”, niciun lider politic din România nu-și permite să mă facă nesimțit, pe când aici, acasă, orice papagal poate, iar președintele îl aplaudă. Și nu în ultimul rând, numai atunci când voi fi diaspor voi putea să-mi iau și eu țara înapoi. Ceea ce ar fi trebuit să se întâmple mai demult, căci, neluată înapoi, ia uite la ce lighioane a dat naștere.
 
Schimbare de paradigmă proverbială
 
M-am născut în monarhie dar, pe vremea aia, locuitorii acestor meleaguri nu înțelegeau limbajul meu. A durat destul de mult până l-am învățat eu pe al lor, ca să mă pot înțelege cu ei. Iar când am început să-i înțeleg mi-au spus că au alungat regimul burghezo-moșieresc și au instaurat dictatura proletariatului. Așa că, proverbul la care mă voi referi l-am auzit în dictatură. Pe atunci, acel proverb suna așa: „Nu mor caii, când vor câinii!”. Între timp, a fost alungată și dictatura proletariatului, fiind înlocuită cu… mă rog, încă ne aflăm în faza de înlocuire și tot nu nimerim cu ce să o înlocuim. Probabil, de aia s-a schimbat și proverbul. Acuma sună așa: „Nu mor caii când vor câinii, ci atuncea când vor porcii”.
Uite, d-aia-mi place mie înțelepciunea populară!
 
Copiii lui Ceaușescu
 
Mi-a scris un prieten. Zicea că este de-a dreptul bulversat de ceea ce se întâmplă în România și că nu înțelege atitudinea unor tineri. Am încercat să-l păcălesc spunându-i că, în mod natural, tinerii sunt bezmetici, iar dacă n-au părinți nici nu-și mai revin. În clipa aia mi-am amintit că, în decembrie 1989, printre relele care îi erau puse în cârcă lui Ceaușescu era și una cu privire la niște copii. Se zicea că, în secret, el ar fi crescut niște copii instituționalizați, din care urma să facă niște luptători feroce pentru el. Acuma, văzând și eu ce a văzut prietenul care se mira, mă întreb dacă nu cumva ăștia or fi acei tineri. Că, după cum se manifestă unii dintre ei, cam au caracteristicile celor de care era acuzat Ceaușescu. Doar că, vorba vorbei: „Nu-i pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește”!
 
Apatrid
 
M-am răzgândit, nu mă mai fac diaspor, mă fac apatrid. Adică, fără cetățenie. Pur și simplu, eu voi fi tot de naționalitate român, că asta nu depinde de alegerea mea, dar fără cetățenie, că asta depinde de mine, iar eu nu vreau să mai fiu cetățean al acestui stat. Nici nu văd de ce aș mai fi cetățean al unui stat în care locuiește o populație criminală. Eu n-am comis nicio crimă și niciunul din cele câteva sute de mii de cunoscuți de-ai mei, fie ei rude, colegi, vecini, prieteni, șefi, colaboratori de-ai mei nu a comis vreo crimă. Așa că, ce să caut eu ca cetățean al unui stat în care trăiește o populație pe care șeful acelui stat a făcut-o criminală, iar ea, acea populație, a lăsat nasu-n jos, ba a mai și aplaudat și l-a ținut zece ani pe umeri pe ăla care a făcut-o criminală? Căci, nu poate supraviețui un regim criminal, vreme de cincizeci de ani, într-o țară, dacă însăși populația care locuiește în acea țară nu este criminală. Cum ar supraviețui? Adică, acea populație s-a uitat cincizeci de ani la acel regim cum comite crime și a tăcut!? Nici măcar nu s-a-ntrebat cine anume a comis crime? Căci, ce e ăla regim? Ceea ce este definit prin dicționare ca „regim”, nu are cum să comită crime, numai oamenii pot comite. Adică, populația acestei țări, din moment ce regimul din această țară a fost criminal, nu? Cel puțin colaboratoare cu criminalul a fost această populație, din moment ce a admis că acel regim a fost criminal. Altminteri, cum? Căci, crime s-au comis de-a lungul istoriei în toate epocile, în toate regimurile, dar un singur șef de stat a numit un regim din țara lui ca fiind criminal. Ăsta pe care populația acestor meleaguri l-a ales de două ori președinte. Probabil, tocmai de aia l-a ales, că știa ce spune, iar populația a apreciat asta.

Dar eu nici n-am comis vreo crimă și nici n-am asistat la comiterea vreuneia. Nici cei câteva sute de mii de cunoscuți ai mei nu au asistat la vreo crimă. Așa că… Apatrid. N-am nicio legătură cu o populație criminală. Nu mă fac diaspor că mi-e să nu dau peste vreo ebola, peste vreun HIV, peste niște homo. Stau aici, pe strada mea, fără nicio legătură cu statul care călărește aceste meleaguri. Nu fac armata, nu votez, nu defilez, nu aplaud, nu citesc ziarele, nu mă duc la mitinguri, nu răspund la întrebările milițienilor, nici la sondaje de opinie, sau de oricare ar fi.
Mă duc la poliție să-mi treacă pe buletin, la cetățenie, „Apatrid”. Și așa, împrumut la bancă nu fac, la spital nu mă mai duc, că tot degeaba mă duc, deci n-am nevoie de nicio adeverință, de angajat nu mă mai angajez de când mi-a interzis papagalul neisprăvitului să mai lucrez, iar acuma-i prea târziu pentru mine. Iar când mor mă duc singur la crematoriu, n-am nevoie nici de loc de veci.
footer