Revista Art-emis
Ce sărbătorim la 25 Octombrie? PDF Imprimare Email
Col. (r) Marin Neacşu   
Duminică, 26 Octombrie 2014 19:10
Ziua ArmateiÎntrebarea ar putea părea retorică, mulţi ar fi tentaţi să spună că am pus-o aşa ca să mă aflu în treabă, dar după ce am văzut că sunt oameni care nu ştiu ce limbă vorbesc, în ce ţară locuiesc,  cred că ar trebui să (ne) punem astfel de întrebări din ce în ce mai des: Ce sărbătorim pe 25 Octombrie?
 
Sunt români, din cei şcoliţi, nu din cei intervievaţi aşa de dorul ratingului, care ar răspunde că pe 25 Octombrie, sărbătorim:
- urcarea pe tronul Angliei  a lui Henry al doilea, în 1154; înfrângerea francezilor de către englezi în bătălia de la Adincourt, 1514; Marea Revoluţie Socialistă  din Octombrie, 1917;
- preluarea Taiwanului de la Japonezi de către China în 1945;
- criza rachetelor din Cuba, 1962;
- uciderea a 155 şi rănirea altor 721 de Irakieni nevinovaţi în bombardarea Bagdadaului de către armatele eliberatoare ale S.U.A., în 2009;
- naşterea lui Johan Strauss 1825;
- naşterea lui Pablo Picasso, 1881;
- naşterea lui Lee Mc Phail,baschetbalist american, 1917;
- naşterea lui Ivan Marconi fotbalist italian, 1989...
Lista ar putea continua cu zeci de evenimente multe dintre ele trecute pe Wikipedia. Nu am trecut decesele, alea nu se sărbătoresc, deşi am văzut şi perle de genul „sărbătorim « n »  ani de la moartea lui Eminescu”. Ideea este că fiecare, în funcţie de naţie, preocupări, interese, coloratură politică, educaţie, zonă, reţine sau vrea să sărbătorească ceea ce i se pare lui mai interesant, sau i-a marcat viaţa. Cei care s-au născut, s-au căsătorit, au câştigat la Loto, pe 25 Octombrie, nu mai au nevoie să îşi amintească şi faptul că în aceeaşi zi s-a mai întâmplat şi altceva, cine ştie pe unde, pe el îl interesează doar că a mai pus un an şi o mai pune de un chef,  dar în ultima vemee din ce în ce mai greu.
 
Nu pot spune că marea majoritate a românilor sărbătoresc pe 25 Octombrie, Ziua Armatei, dar fără îndoială că sunt câteva milioane care ştiu acest lucru şi printre ei se numără militarii activi sau în rezervă, cei care au făcut armata pe vremea răpostului. Aceştia îşi amintesc că atunci se dădeau învoiri, un pahar de bere la masă şi ceva carne prin mâncare. Mai există o categorie de cetăţeni care îşi mai amintesc de această zi, şi anume, politicienii, cei care ne conduc şi care acum, se folosesc de această dată ca să-şi mai lustruiască imaginea, să arate lumii cât de patrioţi sunt ei şi cum varsă o lacrimă de partid pe coroana de spini a armatei. Ce cruce a purtat Armata Română sub conducerea politicienilor din ultimii 25 de ani nu a purtat nici Fiul lui Dumnezeu. Să le dea acelaşi Dumnezeu tuturor acestor politicieni acelaşi parcurs pe care l-a avut Armata Română şi Ţara sub mândra lor  cârmuire. Amin!
 
Nu mai întreb de ce sărbătorim Ziua Armatei pe 25 Octombrie şi ce s-a întâmplat atunci, pentru că iar pomenesc de Dumnezu. Cât am fost tânăr şi vedeam un singur program tv, ascultam o singură voce şi învăţam după o singură carte de istorie ca şi fraţii mai mici sau mai mari chiar dacă era nouă şi o găseam măcar pe bancă în clasă la începerea fiecărui an şcolar,  am fost învăţat că  pe 25 Octombrie 1944 s-a eliberat „ultima brazdă de pământ” de sub ocupaţia germană. Trăiască Dragoş Vicol! Ceva mai târziu, mult mai târziu, am aflat şi eu - la început cu frică, apoi cu ruşine iar acum cu furie -, că de fapt nemţii trecuseră graniţa cu ceva zile mai înainte, dar tovarăşii ofiţeri din preajma regelui au considerat că este mai bine  să amâne atacul decisiv şi deci raportarea eliberării Oraşului Carei, până în noaptea zilei de 24 Octombrie, pentru ca la 25 Octombrie, ziua de naştere a tovarăşului rege. Cel care, la 23 august 1944 se înfrăţise cu tovarăşii de la răsărit şi trimisese în prizonierat  170.000 de militari  români. Regele dăduse dezlegare, dar nu şi zapis, că îl durea mâna ca tot soldatu să nu se mai opună Armatei Roşii. Aceeaşi persoană,  revenită în ţară,  gângăveşte ceva pe la tv despre cum a „salvat” el 1.000 de studenţi (găselniţă postdecembristă), cum ar fi fost când a abdicat şi a plecat din ţară cu  colecţia de maşini, ceva tablouri, ceva bijuterii de familie, o rentă viageră, şi cea mai mare distincţie a Uniunii Sovietice pe piept.
 
Înduioşător gestul mai marilor armatei de a face sluj în faţa regelui, obicei păstrat şi reactivat cu mare succes după 1989 când nici stelele nu se mai văd până nu coboară la picioarele regilor zilei. Armata zilelor noastre aproape că nu mai are comandanţi are mai mult boşi, sefi şi şefuleţi ciufuţi. Nu dezvolt ideea, nu vreau să fiu răutăcios, din respect pentru cei la al cărui mormânt mergem prea formal şi numai formal să depunem coroane de flori. Dar pentru că tot suntem în preajma unor evenimente, să nu uităm că zilele astea cetăţeanul Mihai a primit  drept cadou vestea că fiica sa, Irina, cetăţean al Statelor Unite ale SUA,  a fost iertată de pedeapsă, poate în virtutea faptului că ar fi „prinţesă”. Poate că oficialii noştri au făcut lobby - bănuiesc că nu degeaba -,  în cazul luptelor de cocoşi care constituie infracţiune pe acolo şi a primit numai o supraveghere judiciară timp de 3 ani. Să tot fii prinţesă! Numita prinţesă, care pentru mine este nimic altceva decât o infractoare de rând, pentru că şi-a recunoscut  vina, deci fapta comisă o plasează în această „castă” selectă, a dovedit că este româncă, pentru că în faţa curţii a susţinut, ca orice politician român prins cu mâna în Microsoft, că „nu intenţiona să încalce legea” . Instanţa a mai decis ca împricinata să plătească 200.000 de dolari statului American. Ei şi? Mai taie tata sau unchiu nişte păduri şi gata, mai rămâne şi de o scobitoare, o măslină, ceva acolo pentru aniversarea de la 25 octombrie.
 
Şi totuşi, de ce sărbătorim Ziua Armatei cu 128 de ani mai târziu de  data înfiinţării armatei moderne, nu mi-o voi putea explica vreodată. Tot ne-am făcut că schimbăm ceva: Imnul ţării,  Drapelul Naţional,  Constituţia, de ce să lăsăm armata împroşcată cu noroiul acelor fapte şi acelor ani? Cu ce a greşit armata în faţa politicienilor încât nu vor să îi schimbe hainele deşi am schimbat gradele, structura, ţinuta, şi tradiţiile? Cine vrea ca armata să rămână legată de această dată care nu îi face onoare? Întrebarea ar fi nu ce sărbătorim, ci de ce sărbătorim ce sărbătorim pe 25 Octombrie.
Grafica - Ion Măldărescu
 
footer