Revista Art-emis
Donauland, ?ara lucrului bine f?cut PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Duminică, 12 Octombrie 2014 19:30

Prof. univ. dr. Ion Coja, art-emisCandidatura lui Johannis, un ins atât de fad ?i de mediocru, mizeaz?, nu f?r? oarece succes, pe românii care au sentimente bune, unii chiar de admira?ie nelimitat?, pentru nem?i, pentru Germania. Simpatia pentru nem?i are numeroase cauze ?i explica?ii, ca ?i aversiunea fa?? de aceia?i germani, pe care o m?rturisesc de asemenea mul?i români. Pozi?ia de azi a Germaniei, atât de bine instalat? în fruntea Europei, le d? multora speran?e c? prin Johannis la Cotroceni ne vom atrage protec?ia teutonilor de azi. Nu ne stric? a?a ceva, la fel cum ne sunt necesare ?i bunele sentimente ale oric?rei alte mari puteri, parteneriatul ?i asocierea cu ele în proiecte cât mai vaste, economice ?i politice deopotriv?, fiind o ?int? fireasc? a diploma?iei noastre, a politicii na?ionale. Sloganul pe care liberalii i l-au imaginat lui Johannis - România lucrului bine f?cut -, induce în mintea noastr? sloganul România lucrului f?cut nem?e?te! Cam acolo ni se promite c? ne vor duce anii urm?tori, dac? vom vota cu cine trebuie. Dac? vom vota cu cine putem m?car spera c? ne va schimba cursul vie?ii spre modelul german, atât de râvnit pe mai toate meridianele! Adic? dac? vom vota cu Johannis. Simpatia pentru Germania merge la unii pân? la regretul c? Germania lui Hitler nu a câ?tigat confruntarea cu „democra?iile” occidentale ?i cu U.R.S.S.. I-am auzit sau sim?it pe mul?i români c? sunt încerca?i de acest sentiment. Chiar c? de o încercare este vorba. Mi-aduc astfel aminte de Poiana lui Iocan în care se transformase holul mare al hotelului Athenee Pallace în anii de dup? 1965, pân? imediat dup? decembrie 1989... Se adunau la o cafea de care tr?geau ore în ?ir o mul?ime de „fo?ti”, reprezentan?ii cei mai pitore?ti ?i mai reac?ionari ai burghezo-mo?ierimii interbelice, majoritatea de curând elibera?i de la Canal sau Aiud... Fiind ?i eu de curând admis la masa lui nea Petrache ?u?ea, t?ceam ?i ascultam. Regret c? n-am luat noti?e! Deh, nu luasem eu noti?e la cursurile lui George C?linescu ?i Alexandru Graur!, mi-am zis! ?i ce mult am gre?it! Am pierdut. Nu numai eu! A?a c? relatez din ce-mi aduc aminte. Fac o parantez? ca s?-l pomenesc pe nea Nae sau domnul Nae, cum îi ziceau tinereii ca mine, chelnerul, un ins cu o prestan?? ?i o sobrietate care te complexa, impunea. Abia dup? ani de zile mi-am dat seama c? nu accepta plat? de la domnul ?u?ea. O f?cea cu atâta discre?ie, cu distinc?ie. Se purta cu „domn profesor” de parc? îl îndatora peste m?sur? cafeaua pe care i-o accepta „mitropolitul de Aiud”...

Revin la nem?ii no?tri: regretul c? nem?ii nu au câ?tigat r?zboiul se auzea deseori în acea cafenea, inclusiv la masa lui nea Petrache unde se adunau ciotc? fel ?i fel de convivi, care mai de care mai „doxat”, dup? cum era o vorb? pe vremea aceea! Pe acest subiect p?rerile erau împ?r?ite, p?tima? sus?inute. Nu ?tiam în ce tab?r? s? m? situez, din familie a? fi fost filo-german, dar cu re?inere. Satul maic?-mii, Valea Neagr?, azi Lumina, lâng? Constan?a, fusese un sat de turci, de mocani ardeleni ?i de coloni?ti germani adu?i de pe vremea lui Carol I. To?i se avuseser? bine, iar nem?ii, retra?i de Hitler în timpul r?zboiului, l?saser? o amintire frumoas?. Ca ?i turcii, unii pleca?i în Turcia dup? venirea la putere a comuni?tilor 1945. La un moment dat, dup? o asemenea disput?, conducându-l acas? pe b?trân, l-am întrebat ce p?rere are despre discu?ia care înc? mai continua la Athenee, în urma noastr?. O discu?ie în care nea Petrache nu intervenise decât cu câteva monosilabe, cum nu prea îi era obiceiul. Mai era de fa?? ?i Simion Ghinea, care avea de traversat Ci?migiul ca s? ia tramvaiul. Atunci, de la Petre ?u?ea, am auzit prima oar? cuvîntul Donauland, adic? ?ara Dun?rii. Pe scurt, peripatetizând to?i trei, cum deseori se mai întâmplase, aflu c? dac? ie?eau nem?ii lui Hitler înving?tori, era foarte probabil s? intre în func?iune „proiectul Donauland”, prin care ar fi urmat un program de str?mut?ri cu de-a sila a popoarelor ?i popula?iilor ne-germanice care s?l??luiesc pe malurile Dun?rii, ?i colonizarea în locul acestora a unor germani aduna?i de pe unde erau risipi?i prin Europa. Astfel ca de la izvoare ?i pân? la v?rsarea în mare, Dun?rea s? fie în intregime un fluviu german, locuit pe ambele maluri numai de nem??l?i. Valea Dun?rii c?p?tând ?i statut de entitate politic?: Donauland. În locul fostei Deutschland.

Impresia mea a fost c? ?u?ea îmi vorbea astfel de un plan secret al lui Hitler, despre care lumea nu avea habar. Poate c? din cauza aceasta nici nu a intervenit în discu?ie la cafenea. De unde cuno?tea ?u?ea un asemenea secret?! Ehe, zise nea Petrache, se punea cap?t astfel la orice disput? între noi ?i maghiari pentru Transilvania! Ne scotea Hitler ?i pe unii, ?i pe al?ii ?i ne-ar fi trimis „nach Osten”, în Transnistria ?i dincolo chiar de ea. Umplea Ucraina cu alde noi. Ne-am desp?r?it de domn profesor la intrarea în blocul din strada ?ipotul Fântânilor, singurul cu opt etaje, pe dreapta cum intri în Ci?migiu. Mai departe înso?indu-l pe b?dia Simion, l-am întrebat de ce nu spusese nimic domnul ?u?ea de fa?? cu ceilal?i despre aceast? Donauland. Atunci, pe aleile Ci?migiului, mi-a povestit Simion Ghinea o întâmplare de la Aiud. Cic? în mai multe rânduri ?u?ea perorase în „plenul” Aiudului pe tema americanilor care nu mai vin: „Este o prostie s?-i mai a?tept?m, ne-au min?it c? vor veni s? ne scape de ru?i ?i de comunism. Sunt în în?elegere unii cu al?ii, nu v? mai l?sa?i prosti?i de propaganda lor!...” Cam asta era pozi?ia pe care o afirma deseori Petre ?u?ea în fa?a camarazilor de suferin??.

Dup? o vreme Simion Ghinea l-a luat deoparte pe cel care-i fusese subordonat în Mi?care ?i i-a zis cam a?a:

- Nu e bine ce faci! Oamenii ??tia, mul?i dintre ei au intrat în pu?c?rie din cauza acestei speran?e n?uce, c? vin americanii. Dar speran?a asta le face bine m?car aici, în pu?c?rie. Ce vrei de la ei? S? r?mân? f?r? nicio speran???! Speran?a asta îi mai ?ine în via?? ca s? apuce ziua când vor fi elibera?i.

- Elibera?i de cine?! De americani?! Dumneata a?a crezi?!

- Nu cred c? vom apuca ziua când vor veni americanii, dar cred c? vom apuca ziua când vom ie?i de aici!” ...Pe scurt, ?u?ea i-a dat dreptate lui Ghinea ?i a încetat s? mai fac? propagand? ideii c? americanii ne-au vîndul ru?ilor, c?ci despre asta era vorba. Pu?c?riile erau pline de români naivi care îi a?teptau pe americani. Alte milioane de români afla?i în libertate, printre ei ?i subsemnatul, sperau la fel, s? vin? americanii, c? nu se mai poate altfel.

Am dedus atunci c? nici despre proiectul Donauland nu este bine s? se afle, din motive de tactic? anti-comunist?: s? nu dea ap? la moar? propagandei pro-sovietice, anti-hitleriste. Adic? din cauza asta se ab?inuse domnul profesor s? fac? lumin?! Dup? o vreme, când iar s-a deschis în „poian?” subiectul, nea Petrache nu a mai r?bdat ?i ?i-a dat drumul, cu am?nunte, despre planul Donauland. Ideea era c? nem?ii, dac? ar fi avut mân? liber?, dup? ce ar fi câ?tigat r?zboiul ?i ar fi devenit st?pânii Europei, ne beleau ?i mai r?u decât ru?ii! C?ci nici ru?ii nu ?tiu ce-i ?la un „lucru bine f?cut”! F?cut nem?e?te, adic?!... Ne-au belit ?i ei, dar f?r? metod?! Treab? ruseasc?, nu nem?easc?. Plin? de lipsuri, caren?e ?i improviza?ii.

Din câ?i erau de fa??, c?scând gura la domn profesor, unul singur mai auzise, vag, de acest proiect. Restul t?ceam ?i rumegam cele aflate! A?a s? fie?!... Am r?mas cu o mic? întrebare: nu cumva se în?ela domn profesor, colportând f?r? s?-?i dea seama o calomnie scornit? împotriva Germaniei, a nem?ilor?

O poveste veche, de acum vreo 40 de ani! O via?? de om de când am auzit prima oar? de mirifica Donauland. Toat? Valea Dun?rii o singur? ?ar?, cum ai zice ?ara Lotrului, Lotruland, sau ?ara Oltului. De?tep?i nem?ii ??tia ai lui Hitler!

Cu ceva timp în urm? am primit pe blog un comentariu, înso?it de urm?torul citat, dintr-o carte pe care expeditorul mesajului mi-o recomanda cu insisten??: În 28 August 1679 sfatul ora?ului Bra?ov ia urm?toarea hot?râre: „Dac? în comuna Râ?nov moare un valach ?i nu are copii, p?mânturile ?i averea lui vor fi mo?tenite
nu de neamuri, ci de cel mai apropiat sas din vecin?tate. Acela?i lucru are s? se întâmple ?i dac? mortul are copii, îns? copii sunt c?s?tori?i în alt sat, precum ?i atunci, când se poate dovedi ,c? p?mânturile p?rintelui mort au fost odinioar? s?se?ti.”
Fire?te, sasul din vecin?tate, totdeauna putea dovedi cu martori c? p?mânturile mortului n-au fost române?ti.

La sfâr?itul veacului XVII locuitorii din R??inari se plâng c?tre comisarii imperiali dezv?luindu-le toate mi?eliile pe care le-au s?vâr?it sa?ii din Sibiu, luându-le
cu for?a câmpurile, p?durile ?i supunându-i la tot felul de sarcini ?i batjocurii:
„Noi satul R??inari, aceast? plânsoare aducem înaintea M?riilor Voastre, precum a fost hotarul noastru pân? unde zic « Vadul Muchii »; apoi s-au sculat domnii din Sibiu ?i ni l-au luat pân? unde se chiam? de c?tre cetate « Livada Bulg?rilor», ?i din sus «Livada T?naciului » ?i au f?cut pace fa?? fiind domnii 100 de b?rba?i; ?i când au f?cut acea a?ezare ?i leg?tur? a fost leatul 1631 Martie 13 zile. ?i noi satul R??inari ne-am ?inut de leg?tur? ?i de pacea care s-a f?cut atuncea, iar? domnii Sibiului nu s-au ?inut de leg?tur? ?i de pace, ce ne-au stricat întâiu scaunul de lege care au fost, judecând 40 de b?trâni jura?i la judecat? de moarte ?i au mânat c?l?ra?i în p?dure ?i au t?iat furcile de le-au coborât jos. ?i dup? aceea s-au pus domnii a st?pâni p?durea în sil? ?i au zis domnii de la Sibiu c?tre dreg?torii no?tri: De acum înainte s? bage porcii în p?dure numai domnii ?i 40 de b?trâni ?i popii ?i morarii; iar noi ne având nici o putere am c?utat s?-i l?s?m.”[1]

Mi-am adus astfel aminte de Donauland-ul lui Nea Petrche! A urmat apoi, în urm? cu vreo dou? s?ptpmâni, o întâlnire pentru mine memorabil?, cu domnul Tiberiu Sei?anu, const?n?ean provenit dintre ardelenii care au visat din vârful muntelui la Marea cea Mare, martor al celor petrecute în Ardealul ocupat de unguri în 1940. Un episod din cele povestite cu mult har literar de domnul inginer m-a f?cut s?-mi aduc aminte din nou de proiectul Donauland. Iat? ce s-a întâmplat, aproape ca-ntr-o fabul?: era în timpul r?zboiului, în iarna anului 1943, în restaurantul g?rii R?zboieni, cu lume mult? care a?tepta s? schimbe trenul. La o mas?, patru ofi?eri germani. Dup? ce comand? mâncarea, li se atrage aten?ia c? în ziua aceea restaurantul nu oferea pâine clien?ilor s?i, ci m?m?lig?. Obligatoriu, m?m?lig?, nu pâine! O zi pe s?pt?mân? în timpul r?zboiului anti-bol?evic la toate restaurantele nu se „servea” pâine. Era una din m?surile luate de Ion Antonescu, în semn de solidaritate a ??rii cu priva?iunile de care aveau parte solda?ii de pe front. Nu se admiteau excep?ii!

Ofi?erii nem?i cuno?teau aceast? dispozi?ie ?i se pare c? erau preg?ti?i s-o înfrunte: ordonan?a unuia dintre ofi?eri s-a dus la ma?in? ?i s-a întors cu dou? franzele albe, rumene. Cu ele pe mas?, când li s-au adus ?i fripturile comandate, nem?ii s-au pus pe treab?, li s-a desf?cut ?i o sticl? de vin, iar unul dintre ei, în încheierea festinului improvizat, cu paharul în mân?, s-a ridicat ?i a cerut voie s? rosteasc? un toast, zicând cam a?a în limba lui nem?easc?, grai pe care junele Tiberiu Sei?anu, elev la liceul militar din Timi?oara, îl cuno?tea bine. N-a uitat toat? via?a cele auzite de la acel neam?: „Domnilor camarazi, ceea ce se poate vedea în acest restaurant este o imagine fidel? a lumii de mâine, pute?i vedea privind în jur cum va ar?ta lumea la sfâr?itul acestui r?zboi glorios pentru rasa noastr?. Iat?, pe de o parte mul?imea de oameni din jur, români, maghiari ?i ce-or mai fi, obliga?i s? m?nânce mizera m?m?lig?, în vreme ce noi, germanii din acest restaurant, avem pe mas? pâine alb?, proasp?t?, apetisant?, din care mânc?m, iar ceilal?i se uit? la noi pofticio?i ?i neputincio?i! A?a va ar?ta lumea toat? în curând!”

Cum spuneam, ascultând „fabula” domnului Sei?anu mi-am adus iar aminte de Donauland. Am procedat în continuare dup? un vechi obicei: m-am adresat unuia mai de?tept ca mine ?i mai informat. Unul mai de?tept nemaig?sind în ultimii ani, m-am mul?umit ?i cu unul mai informat, bun cunosc?tor al lumii germane în care tr?ie?te din fraged? pruncie, dar ?inându-se mai departe de neamul p?rin?ilor, români amândoi. L-am întrebat deci pe românul din Germania, pe domnul P. F., dac? a auzit de Donauland. Auzise, ba chiar ?tia mult mai multe decât îmi spusese mie domn profesor. Pe scurt, nu este vorba de un proiect al lui Hitler, ci al mai multor genera?ii de politicieni ?i ideologi germani. Mi-a dat câteva nume, dar le-am uitat, c?ci, din nou, nu mi-am luat noti?e. Dar cred c? am re?inut esen?ialul: ideea de a instaura în Europa un/o Donauland, de a face din Dun?re un fluviu eminamente germanic, le bântuie prin cap multor germani. S-au scris c?r?i pe acest subiect, înc? dinainte de primul r?zboi mondial pe care nem?ii l-au pierdut.

Ambele r?zboaie se pare c? nem?ii le-au purtat cu n?dejdea la Donauland. Azi, lumea zice c? deja a început sau va începe curând Al Treilea R?zboi Mondial! Va fi cumva a treia încercare pentru nem?i s? se pomeneasc? cu un/o Donauland la sfâr?it de r?zboi?! De ce nu?! Ar fi ca în basme, abia a treia încercare ?i-aduce izbânda!...

În acest context, cum s? prive?ti candidatura atât de nea?teptat? a bietului infractor Johannis la fotoliul de pre?edinte al României, ?ar? care de?ine partea cea mai însemnat? din mirifica Donauland?! Comersantul de prunci face parte cumva din strategia, cu totul nou?, de a relua vechiul vis german? Bat câmpii?... Ar fi grozav s? n-am dreptate!

Post scriptum: Strategia „cu totul nou?”, am zis? Nu-i chiar a?a de nou?, dac? m? gândesc la insisten?a cu care Carol I a ?inut s? fim alia?ii Germaniei în Primul R?zboi Mondial. Se botezase ortodox Majestatea Sa, dar nu încetase s? fie (?i) neam?! Cum n-au mai fost urma?ii s?i, care au mizat pe Anglia, eterna rival? a Germaniei. Adev?rata rival? a Germaniei! Anglia, nu Fran?a!

---------------------------------------------------

[1]Vasile Stoica, Suferin?ele din Ardeal, Ed Vicovia, pg 338  http://foaienationala.files.wordpress.com/2009/08/suferintele.pdf

footer