Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Vineri, 15 August 2014 13:47

Prof. univ. dr. Ion CojaCuvânt l?muritor

Domnule profesor Ion Coja, la 15 august 2009 s-a întâmplat un lucru extraordinar în ziua de 15 august, la Mân?stirea Petru Vod?: în fa?a a sute de credincio?i, predica despre Maica Domnului a?i ?inut-o dumneavoastr?, un laic, un mirean. Povesti?i-ne, v? rog, ce este de povestit.

 V? povestesc cu mare pl?cere. Vineri, 14 august, am ajuns spre sear? la Petru Vod?, ca pelerin, înso?it de preotul Teofil Bradea. Aveam promisiunea unei întâlniri cu p?rintele stare?, cerusem favoarea unei discu?ii am?nun?ite ?i o a?teptam pentru a m? l?muri într-o chestiune deosebit de important? pentru mine, dar ?i pentru al?ii. Spre sear? c?lug?rii, mai exact fra?ii monahi Ieremia ?i Teodot, m-au poftit la slujba de prohodire a Maicii Domnului. Eram rupt de oboseal?, dar am mers, în stran? al?turi de monahi. M-am v?zut cu p?rintele stare? pre? de o clip? numai, cât am s?rutat Crucea din mâna sa. La sfâr?itul slujbei, un c?lug?r a venit la mine ?i mi-a transmis din partea P?rintelui Justin c? eu voi ?ine predica de a doua zi!… Nu mi-a venit s? cred urechilor, abia când am în?eles c? nu este o confuzie am întrebat: „Despre ce s? vorbesc?” Mi s-a r?spuns: „Ce vre?i dumneavoastr? s? spune?i despre Maica Domnului!”

 De când v? cuno?tea?i cu p?rintele Justin Pârvu?

 Eu îl ?tiu de mul?i ani, din citite ?i auzite, dar am stat de vorb? o singur? dat? în prim?vara lui 2009, vreo zece minute, nu mai mult, când i-am cerut binecuvîntarea pentru candidatura mea la pre?iden?ia României. Nu vreau s? spun vorbe mari, dar gestul p?rintelui a fost pentru mine gest împ?r?tesc, ca împ?ra?ii din basme a procedat, punându-m? la încercare, s? vad? dac? sunt vrednic s? cer mâna domni?ei!

 Despre ce domni?? este vorba?

 Eh, vorbesc metaforic, în parabole. Cert este c? s-a mirat ?i p?rintele Teofil Bradea, a?a ceva nu mai v?zuse nici sfin?ia sa. Tot p?rintele Bradea mi-a explicat c? totu?i este canonic corect ce se întâmpl?. Eu am primit astfel un soi de delegare de func?ie, am fost în?l?at Hipodiacon, singurul grad bisericesc accesibil unui laic, ceea ce presupune c? pot s? predic, dar, ca o onoare ?i obliga?ie, numai în ve?tminte preo?e?ti. Le-am îmbr?cat a doua zi cu mare emo?ie ?i sper c? nu le-am f?cut de ru?ine.

 Cum au primit predica credincio?ii aduna?i la mân?stire?

 Nu ?tiu, la predica ortodox? nu se aplaud?. Trag n?dejde c? din ce mi-au spus dup? slujb? unii ?i al?ii, necunoscu?i, am dreptul s? consider c? am trecut încercarea la care m-a supus p?rintele stare? Justin Pârvu.

 În?eleg c? inten?iona?i s? publica?i predica.

 E promisiunea pe care le-am f?cut-o câtorva credincio?i care regretau c? nu au putut s? înregistreze predica. Las deoparte modestia, ar fi fals? în situa?ia de fa??. Acolo, la Petru Vod?, am tr?it un moment de gra?ie, iar ce am vorbit a fost ?i din aceast? stare, prin care un om normal, ca mine, nu trece vreodat?. Mul?umesc Maicii Domnului ?i p?rintelui stare? pentru clipele tr?ite deun?zi. Nu am fost emo?ionat decât la început, la miez de noapte, când am primit îns?rcinarea. Dup? aceea, dup? ce m-am decis asupra subiectului, cum anume s?-l dezvolt, ce anume s? spun, am dormit lini?tit, un somn de pomin?, ?i mi s-a umplut inima de o lini?te ?i o mul?umire din care mai gust ?i azi. ?i, probabil, toat? via?a mea! 

Bucure?ti, decembrie 2009

 Predica de la Petru Vod? - „România, gr?dina Maicii Domnului”

Prea cuvioase p?rinte stare?,
Cuvio?i p?rin?i,
Iubi?i credincio?i,
Am venit de departe la acest praznic al Adormirii Maicii Domnului cu bucuria în suflet c? voi asista la sfînta liturghie de la Mân?stirea Petru Vod? încununat? cu predica, atât de a?teptat? ?i de dorit? de dumneavoastr? to?i, a p?rintelui stare? Justin. Iat? îns? c? Sfin?ia Sa a g?sit de cuviin?? s? pun? pe umerii mei nevrednici sarcina de a v? vorbi eu despre frumuse?ea ?i însemn?tatea marii s?rb?tori care ne-a adunat pe to?i aici, în acest sfînt l?ca? de traire ?i sim?ire româneasc?, ortodox?. Pentru mine, aceast? postur? cu totul nea?teptat? este momentul cel mai în?l??tor, mai presus de orice închipuire a mea, cu care bunul Dumnezeu m? r?spl?te?te mult peste ceea ce a? fi putut gândi c? mi se cuvine. Trag n?dejde s? nu dezam?gesc pe nimeni cu cele ce are a v? spune despre Maica Domnului nu un teolog, ci un profesor de limba român?. Multe se mai pot spune despre Sfânta Fecioar? Maria, despre rolul ?i însemn?tatea Maicii Domnului pentru edificarea noastr? sufleteasc?, a tuturor cre?tinilor. Eu am s? m? opresc asupra unui subiect oarecum bine cunoscut dumneavoastr?, dar asupra c?ruia, ca ?i mine, nu v-a?i oprit niciodat? s? insista?i ?i s?-l analiza?i sub toate aspectele sale. O vom face acum, împreun?, întrebându-m? ce poate s? însemne vestita proorocire potrivit c?reia România va deveni cândva „gr?dina Maicii Domnului”. La aceast? proorocire f?cea trimitere Papa Ioan Paul al II-lea atunci când, coborînd din avion la Bucure?ti, s-a aplecat ?i a s?rutat p?mântul românesc, explicând c?  pe acest p?mânt ?tie Sanctitatea Sa c? se va ridica „gr?dina lui Dumnezeu”. Aceast? proorocire a fost f?cut? cu mul?i ani în urm? de un mistic indian. Avem toate motivele s? ne aplec?m asupra ei ?i s? o cercet?m cu toat? seriozitatea.

 Procedând metodic, va fi s? ne punem câteva întreb?ri ?i s? c?ut?m cu bun? credin?? r?spunsul cel mai potrivit, mai adecvat. Prima întrebare care se na?te în mintea noastr? este urm?toarea: Ce motive avea Maica Domnului s? ne aleag? pe noi, românii, pentru aceast? onoare? Ce anume o putea face pe Sfînta Fecioar? s? ne r?spl?teasc? cu atâta generozitate? Merit?m noi, românii, atâta gra?ie divin?? Care sunt faptele p?rin?ilor ?i str?mo?ilor no?tri pentru care Maica Domnului ne h?r?ze?te un destin aparte? Atât de deosebit? V? împ?rt??esc din capul locului p?rerea, convingerea mea, ca bun cunosc?tor al istoriei Neamului Românesc, c? nu sunt pu?ine faptele românilor care cu siguran?? au pl?cut mult dinaintea Maicii Domnului. Voi enumera numai câteva, cu precizarea, iubi?i credincio?i, c? acestea sunt fapte pentru care fiecare dintre noi trebuie s? se simt? mândru ?i fericit c? este român, ?i s? mul?umeasc? lui Dumnezeu c? s-a n?scut român, pe aceste meleaguri binecuvîntate. Fac aceast? precizare deoarece azi, noi, românii, prea suntem din toate p?r?ile ataca?i, agresa?i în demnitatea noastr? de români, asalta?i de neprieteni preocupa?i a sl?bi ?i distruge temeiurile încrederii noastre în viitorul românesc, doar-doar ne vom lep?da de românismul nostru, funciar ?i f?r? de leac! V? va fi mai u?or s? rezista?i acestor presiuni perfide ?i ve?i avea ce s? le r?spunde?i obraznicilor, ?tiind cele ce urmeaz?:

 A?adar, voi încerca s? fac un scurt inventar, un pomelnic al câtorva dintre faptele ?i împrejur?rile prin care noi, românii, ne-am singularizat în istorie, deosebindu-ne de alte neamuri prin gesturi care vor fi atras asupra noastr? aten?ia ?i milostivenia Fecioarei Maria. Încep cu Sfântul Andrei, pentru care, dintre apostoli, e de crezut c? Maica Domnului a avut un plus de iubire ?i pre?uire, doar a fost primul dintre oameni care a recunoscut în Iisus esen?a divin? a f?pturii ?i a f?ptuirii Sale. Iar în faptul c? apostolului Andrei i-a revenit misiunea de a duce cuvîntului Domnului în ?inuturile dun?rene am putea vedea un semn, c?ci cuvîntul s?u a rodit ?i a dat na?tere unuia dintre pu?inele popoare cre?tinate înc? din acele timpuri apostolice. Nu avem nici un document scris despre cum a fost primit Apostolul Andrei de str?mo?ii no?tri daco-ge?i, dar avem documentul lingvistic, m?rturia limbii române, care a p?strat amintirea sfîntului apostol prin denumirea Indrea sau Ândrea, dat? în popor lunii decembrie, luna în care este pr?znuit? na?terea Mântuitorului, adic? Începutul! Avem dreptul s? deducem din acest cuvînt, Ândrea, veritabil? nestemat? a limbii române, c? str?mo?ii no?tri l-au iubit ?i cinstit pe Apostolul Andreas a?a cum se cuvenea. Suntemsingurul popor cre?tin care p?str?m amintirea cre?tin?rii noastre prin tradi?ia vie a graiului str?bun, tradi?ie de dou? ori milenar?! Mai veche decât amintirea b?di?ei Troian, a împ?ratului Traian întemeietor de ?ar?, este amintirea sfântului Ândrea, întemeietor de via?? sufleteasc? nou?! Amintire p?strat? nu prin texte scrise, aflate în biblioteci sau sipete, ci prin cuvîntul viu ?i roditor în sufletul fiec?rui purt?tor al graiului românesc.

 Un alt moment de istorie româneasc? pe care Maica Domnului negre?it îl cunoa?te este martiriul Brâncovenilor. Este mare p?cat c? acest episod glorios din istoria românilor ?i a cre?tin?t??ii nu este nici pe departe atât de binecunoscut cum ar merita s? fie în toate z?rile lumii! Mai întâi v-a? invita s? încerca?i a v? imagina ce a fost în mintea sultanului care l-a pus pe Vod? Constantin Brâncoveanu s? aleag? între credin?a sa în Iisus ?i via?a sa ?i a celor cinci feciori ai s?i. Acel nevolnic de sultan atotputernic era ferm convins c? Brâncoveanu va ceda, c? voievodul român se va lep?da de credin?a str?bun? ?i va trece la religia musulman?. Era atât de sigur încât a f?cut un veritabil spectacol din acest moment al renun??rii la Iisus Hristos ?i i-a invitat s? asiste la biruin?a Islamului asupra Crucii pe to?i ambasadorii de la Constantinopol, majoritatea reprezentan?i ai unor state europene, cre?tine. A convocat, cum am spune noi azi, toat? mass media, toate televiziunile, pentru un „show” cum nu se mai v?zuse. Mai mult, ca batjocura s? fie deplin? la adresa cre?tin?t??ii ?i a Domnului nostru Iisus, a fost aleas? ca zi a acestui moment de ru?inare a cre?tin?t??ii îns??i ziua de 15 august, adic? ziua Sfintei Marii, a Adormirii Maicii Domnului. Inten?ia sultanului de a lovi astfel în inima credin?ei cre?tine se f?cea ?i mai limpede. ?tim cu to?ii ce a urmat. Constantin Vod? Brâncoveanu ?i feciorii s?i domne?ti au stricat petrecerea p?gânului ?i a invita?ilor s?i, românii de ei nu au abjurat, nu s-au lep?dat de Iisus Hristos ?i nici de Maica Sa. Au murit pe rând decapita?i, ultimul pierind Brâncoveanu dup? ce a asistat la uciderea copiilor s?i. O asemenea tragedie, un asemnea martiriu nu se mai cunoa?te în toat? istoria întregii cre?tin?t??i, a întregii omeniri, indiferent de religie. Am mai spus-o: din p?cate nu ne ar?t?m vrednici s? cinstim cum se cuvine amintirea ?i pilda acestui moment de excelen?? româneasc? ?i cre?tin?.

 Vom în?elege mai bine valoarea martiriului brâncovenesc întrebându-ne ce s-ar fi întâmplat dac? Vod? accepta s? se turceasc?, dac? Vod? ar fi cedat, a?a cum mizase sultanul, sultan care credea c? îl cunoa?te bine pe Brâncoveanu, c?ci Brâncoveanu nu era un ascet, un mistic, un om cu aspira?ii la sfin?enia vie?ii sale, ci era un om de lume, era foarte bogat, îi pl?ceau petrecerile, hainele scumpe, mâncarea bun?, vinurile alese, b?ute mai ales în muzici l?ut?re?ti vestite în toat? Europa. La curtea sa era mult? elegan?? ?i rafinament de influen?? italian?, florentin?, pl?cerile vie?ii erau pre?uite ?i cultivate. Nici m?car o clip? sultanul nu se îndoise de scenariul s?u mizer! ?i r?spund la întrebarea pus?: dac? Brâncoveanu s-ar fi lep?dat de credin?a sa, asta ar fi însemnat o pat? de ru?ine pe obrazul întregii cre?tin?t??i, dar mai ales pe obrazul nostru, al neamului românesc, c?ci ar fi pus pe noi stigmatul ve?nic al la?it??ii, al inconsisten?ei ?i superficialit??ii suflete?ti la nivel etnic, ?i ar fi f?cut de ocar? numele de român pentru to?i vecii! Insist asupra faptului c? nu am fost vrednici s?-l cinstim cum se cuvine pe marele voievod, dar totodat? afirm convingerea mea c? acolo sus, în t?riile cerului, Maica Domnului s-a cutremurat de puterea credin?ei Brâncovenilor, a l?cr?mat pentru cumplit? durerea mamei care are de dus la îngrop?ciune cinci feciori în floarea vârstei, în pârgul anilor lor tinere?ti! Cuno?tea bine Maica Domnului aceast? durere. Care va fi fost atunci a întregului neam românesc. Acelea?i, ale mamei de la al c?rei sîn moartea smulge feciorul cel drag, sunt ?i lacrimile v?rsate de m?icu?a cea b?trîn?, cu brîul de lîn?, care îl caut? pe mândrul ciob?na? mioritic. Îi aud pe mul?i folosind azi anapoda cuvîntul mioritic, prin comportament mioritic în?elegând ei, proste?te, c? ar fi vorba de lipsa voin?ei de a te ap?ra, de a r?spunde cu bravur? ?i curaj provoc?rilor vie?ii. Comportamentul ciob?na?ului are un sens mult mai adânc, dinaintea mor?ii el vede ?i mai bine cât de frumoas? este lumea de care a avut parte, perspectiva mor?ii d? valoare ?i mai mare capacit??ii de a te bucura de via??! Compara?i comportamentul ciob?na?ului mioritic, al românului pot zice, cu textul evanghelic, textul despre reac?ia lui Iisus când afl? c? a sosit ceasul tr?d?rii, ceasul când va fi dat mor?ii nelegiuite. Ce face Iisus? Nu p?r?se?te locul, nu se dep?rteaz? de cei care îi vor moartea, nu se ascunde, nu fuge, nu încearc? „s? scape”, nu scoate sabia!, ci î?i adun? înv???ceii ?i le ?ine ultima ?i cea mai cutremur?toare prelegere, predica cea mai lung? ?i mai cuprinz?toare, încununat? prin teribila rug?ciune a lui Unu, pentru unitatea om-Dumnezeu. Este mare asem?narea dintre comportamentul cristic ?i cel mioritic! Sunt convins c? Maica Domnului va fi aflat cu mare mângâiere a sufletului povestea oi?ei n?zdr?vane ?i se va fi înduio?at de suferin?a m?icu?ei de ciob?na?, minunându-se ce neam de oameni sunt cei care au f?cut din aceast? poveste oglinda sufletului lor… C?ci s? nu uit?m c? în Maica Domnului oamenii, cre?tinii, ?i în mod special românii, o v?d nu numai pe mama Domnului, ci îns??i esen?a maternit??ii, mama etern?, a fiec?ruia dintre noi.

 La aceste cuvinte, gândul m? duce spre Mihai Eminescu. ?i nu mi se pare deloc întâmpl?tor c? poetul din care noi am f?cut eroul na?ional, este autorul unor poezii închinate Maicii Domnului deosebit de frumoase. Nu le cunoa?te?i, iubi?i credincio?i, deoarece în ?coala pe care am f?cut-o sub comuni?ti, ca ?i în ?coala de azi, aceste poezii nu sunt puse la dispozi?ia copiilor no?tri. Dar pentru cunosc?tori este bine ?tiut c? dintre miile de poezii închinate Maicii Domnului în toate limbile p?mântului, în toate marile literaturi ale lumii, poeziile lui Eminescu sunt cele mai frumoase, mai mi?c?toare, mai adânc însufle?ite de o înalt? tr?ire cre?tin?. Cunoa?te?i în schimb poezia O, mam?, dulce mam?. Tot cuvîntul dulce îi vine poetului când spune Ce-?i doresc eu ?ie, dulce Românie?,  ceea ce ne îng?duie s? conchidem c? Eminescu pentru mam?-sa ?i România nutrea un sentiment identic, concluzie care ne îndeamn? s? spunem c? în mentalitatea româneasc? a fi bun român presupune s? fii ?i bun cre?tin. Una f?r? alta nu se poate!

 Profit de ocazie pentru a corecta o informa?ie gre?it? primit? de noi to?i în ?coal? cu privire la Mihai Eminescu: Iubi?i credincio?i, Eminescu nu a murit nebun, atins de o boal? ru?inoas?, ci a murit cu zile, ca victim? a iubirii sale pentru ?ar?, propriu zis ca un martir al credin?ei într-o soart? mai bun? la care neamul s?u românesc avea dreptul. Îng?dui?i-i, dasc?lului de limba român? care v? vorbe?te, ca în „inventarul marilor performan?e suflete?ti ale Neamului românesc” s? introduc? un cuvânt, cuvântul omenie. Azi toat? lumea se str?duie s? înve?e o limb? str?in? sau mai multe. V? asigur, pe to?i cei de fa??, c? în nici una dintre limbile p?mântului nu o s? g?si?i un cuvînt echivalent pentruomenie al nostru! Sau pentru verbul a omeni! Cuvântul om are în limba român? o familie de derivate ?i compuse mai numeroase ?i mai interesante decât în orice alt? limb?! Ce înseamn? asta altceva decât o mai mare dragoste ?i un mai mare respect la români pentru fiin?a omului, cea z?mislit? dup? chipul Domnului?! Respectul fa?? de om fiind nedesp?r?it de respectul ?i dragostea pentru Dumnezeu, pentru Fiul Domnului ?i Maica Sa preacinstit?!

 S-ar putea scrie o Istorie a Omeniei Române?ti. Cu numeroase ?i variate capitole. Un astfel de capitol ar fi despre cum s-au purtat românii ca înving?tori pe câmpul de lupt?. Cum s-au purtat cu adversarul înfrânt! Ar fi un capitol vast care ar începe cu legendarul Dromichete ?i ar ajunge la al II-lea R?zboi Mondial, când românii au avut ocazia s? demonstreze fa?? de prizonierii ru?i sau anglo-americani, fa?? de popula?ia civil? din teritoriile ocupate în Est sau în Vest, cât de autentic? ?i de activ? este omenia româneasc?. Însu?i Stalin, cât era el de insensibil la suferin?a uman?, a sim?it nevoia s? se adreseze cu mul?umiri ?i laude armatei române care, ca armat? de ocupa?ie în Ucraina ?i alte teritorii din Estul Uniunii Sovietice, se purta exemplar de omenos, de cre?tine?te. În acest sens, aici, în acest sfînt l?ca? ?i în aceast? zi sfînt?, vreau s? pomenesc ?i s? omagiez numele unui mare campion al Omeniei române?ti, un nume care, din p?cate, nu v? spune mult, deoarece guvernan?ii no?tri de ieri ?i de azi au mari interese s? ascund? adev?rul despre profesorul George Alexianu. George Alexianu, a?a se numea cel pe care mare?alul Ion Antonescu l-a desemnat s? administreze Transnistria. Trebuie s? ?ti?i c? la acea dat? teritoriul sovietic ocupat de Germania ?i alia?ii ei a fost împ?r?it în 8(opt) guvern?minte. Acestea au fost administrate care de ucraineni, care de polonezi, de germani etc. Printre guvernatori a fost ?i un român, George Alexianu, guvernator al Transnistriei din 1942 pân? în 1944, Transnistria îns??i fiind administrat? de func?ionari români, de armata român?. Ei bine, la sfâr?itul r?zboiului, din dispozi?ia lui Stalin, to?i guvernatorii acestor teritorii ocupate au fost aresta?i ?i deferi?i tribunalului poporului, cu indica?ia ca ace?ti guvernatori s? primeasc? pedeapsa capital? dac? se va g?si m?car un singur abuz, o singur? nedreptate comis? de acel guvernator împotriva popula?iei civile. Din cei unsprezece acuza?i, zece au fost g?si?i vinova?i ?i ridica?i în ?treang la sfâr?itul procesului public. Unul singur a fost g?sit nevinovat, adic? nu s-a aflat localnicul rus sau ucrainean ori evreu care s? depun? m?rturie împotriva acelui guvernator, reclamând un abuz sau vreo nelegiuire. Acel guvernator f?r? pat? ?i f?r? de p?cat a fost George Alexianu, românul care a f?cut atâta onoare neamului românesc ?i de care azi nimeni nu pomene?te a?a cum se cuvine ca despre un mare erou al Istoriei Omeniei Române?ti!

 Conteaz? atât de mult cum î?i tr?ie?ti via?a! Cu farmec ?i demnitate! ?i fiecare popor a dezvoltat un stil de via?? etnic propriu, inconfundabil. Dar conteaz? ?i cum mori! Noi, românii, avem ?i un fel propriu de a muri, de a tr?i cu demnitate ?i senin?tate clipa desp?r?irii de aceast? lume a aparen?elor în?el?toare. La Paris, dou? românce, au scris o carte intitulat?Cum se moare în Carpa?i. Una dintre autoare este fiica unui român de mare isprav?, Dumitru Bacu, camarad de suferin?? la Aiud al preacuviosului nostru stare? Justin Pârvu. La Aiud a fost un loc binecuvîntat de Dumnezeu, unde românii care au murit au f?cut din moartea lor un moment de triumf al adev?rului, al valorilor spirituale eterne, ru?inându-i ?i reducându-i la zero, la neantul nefiin?ei, pe prigonitorii lor. La fel au murit în decembrie 1989 sute de tineri români, ie?i?i în strad? f?r? par, f?r? pistoale, numai cu bra?ele goale s? înfrunte fiara apocaliptic?. Cu noi este Dumnezeu!, au strigat acei copii minuna?i în fa?a tancurilor ?i în fa?a unei Europe uimite ?i minunate de disponibilitatea pentru sacrificiu ar?tat? de feciorii no?tri! Nu se poate ca sacrificiul lor, al celor mai cura?i dintre copiii no?tri, s? nu fi mi?cat sufletul Maicii Preacurate, confirmându-i c? bun? alegere a f?cut pentru „loca?ia” gr?dinii Sale. Precum vede?i, acestea mai sus prezentate, dar ?i altele, sunt motive temeinice pentru a face veridic? prezicerea referitoare la Gr?dina Maicii Domnului. Dar v? rog s? re?ine?i c? acestea sunt ?i motive de îmb?rb?tare a noastr?, a fiec?rui român, încredin?ându-ne c? avem suficiente motive s? fim mândri c? suntem români, s? fim recunosc?tori lui Dumnezeu c? am avut norocul s? ne na?tem români! Un noroc mai mare nici c? se putea!

 Trec la a doua întrebare pe care o ridic? „ipoteza” misticului indian: Da, a?a o fi! Maica Domnului are de gând s?  fac? din România gr?dina sa, ar?tând astfel cât de mult ne iube?te! Dar de la inten?ie pân? la fapt? mai e de a?teptat. Iar deseori, în timp, se pot ivi ?i motive de r?zgândire, de renun?are la proiectul ini?ial. Cu alte cuvinte, m? întreb, nu cumva exist?, oferite tot de noi, de români, motive pentru ca Maica Domnului s? sufere din pricina noastr?, s? se întristeze de r?ut??ile ?i f?r?delegile noastre ?i s?-?i întoarc? de la noi privirile îndurerate de spectacolul oferit de nevrednicia noastr?? Nu cumva suntem noi, românii, nu numai f?ptuitorii unor ispr?vi nemaipomenit de frumoase, ci ?i f?pta?ii unor crime ?i uriciuni dezgust?toare, cutremur?toare? Din p?cate avem motive serioase s? ne punem ?i aceast? întrebare: prin care fapte ale noastre s-ar putea s? pierdem „simpatia” ?i milostivenia cereasc?? Iar r?spunsul ne pune în fa?? un lung inventar de p?cate bine ?tiute de noi to?i. Un asemenea p?cat este legat de tinerii pomeni?i mai sus, cei asasina?i în decembrie 1989. Peste o mie! Pentru nici unul dintre ei nu a fost pedepsit uciga?ul! Or, se ?tie din vechime c? sângele v?rsat, mai ales sângele nevinovat, cere, sub amenin?area blestemului, g?sirea ?i pedepsirea uciga?ilor. Cât? vreme asasinii nu vor fi pedepsi?i, sufletele celor mor?i nu-?i pot afla odihna pe lumea cealalt? ?i ne ?in sub cumplit blestem! Cum s? nu ne mearg? r?u în aceast? ?ar? în care criminalii, uciga?ii acelor copii, sunt bine cunoscu?i de toat? lumea, dar în loc s?-i pedepsim, noi îi r?bd?m s?-i vedem coco?a?i în fruntea bucatelor?! Ba, o dat? la patru ani, le mai d?m ?i votul nostru, liber exprimat! Cum s? ne mai iubeasc? cineva când a?a de pu?in ne pas? de acei copii minuna?i, de suferin?a p?rin?ilor lor?!

 ?ara asta româneasc? a dat nu numai martiri ?i eroi, ci a dat ?i mari criminali. Cel mai criminal dintre cei ce au f?cut umbr? p?mântului românesc a fost, negre?it, regele sperjur ?i infam Carol al II-lea. Din dispozi?ia sa au fost uci?i sute de tineri, frunta?ii unei genera?ii care a dat omenirii un Mircea Eliade, un Emil Cioran sau Mircea Vulc?nescu. Sute de tineri care au fost smul?i din familiile lor ?i f?r? nici un fel de judecat? au fost împu?ca?i ?i l?sa?i s? zac? în praf ?i noroi la r?scruce de drumuri, ca s? se ?tie cum se pedepse?te în România iubirea de neam ?i de ?ar?, iubirea de Hristos! Pentru aceste crime scelerate regele Carol al II-lea a fost r?spl?tit de guvernan?ii no?tri post-decembri?ti care s-au îngrijit s?-i repatrieze nevrednicele ciolane ?i s?-l înmormânteze ca pe un mare voievod la Curtea de Arge?, pâng?rind sfîntul l?ca? cu trupul mâncat de p?catele cele mai grele ale celui mai odios personaj din istoria neamului românesc! Victimele sale au fost sute de tineri legionari, în frunte cu mândrul lor C?pitan! Despre ei se spun în continuare minciunile ?i acuza?iile nedrepte cu care Carol a încercat s?-?i justifice crimele! Nu ne învrednicim s? accept?m adev?rul despre via?a de jertf? pe care au dus-o legionarii!

 Iubi?i credincio?i, asupra acestui subiect nu insist decât cu acest detaliu, care trebuie s?-l cunoa?te?i: nu numai Carol sceleratul i-a urît pe legionari! Legionarii au fost urî?i de moarte ?i de însu?i criminalul criminalilor: Hitler! Care chiar a încercat s?-i asasineze pe legionarii refugia?i în Germania în iarna anului 1941. De ce i-a urît Hitler pe legionari? Pentru c? ?tia c? legionarii, prin patriotismul lor categoric, necondi?ionat, ?i prin cre?tinismul autentic în care tr?iau, puteau s?-l împiedice în visul s?u dement de a face din România o anex? la marele imperiu nazist! Sunt convins c? acest detaliu - Hitler i-a urît ?i i-a prigonit pe legionari -, v? va face s? reconsidera?i capitolul acesta din istorie ?i s? nu mai vorbi?i cu u?ur?tate despre camarazii lui Mircea Eliade ?i Petre ?u?ea. Un alt capitol de istorie nepl?cut Maicii Domnului îl constituie crimele comuniste, pe care nu suntem în stare s? le identific?m corect ?i s? le pedepsim. Accept?m minciuna preziden?ial? care amestec? cele bune cu cele rele, minciuna c? regimul comunist criminal a durat din 1944 pân? în 1989! Ca fost membru al Partidului Comunist Român, din care au f?cut parte peste 3 milioane de români, v? asigur c? acest partid a avut o politic? criminal? numai în anii când structurile sale au fost dominate de comuni?tii alogeni veni?i de la Moscova. În timp ?i mai ales dup? 1964, P.C.R. a început s? se afirme ca un partid al românilor ?i caracterul s?u românesc s-a înt?rit de la an la an! Pentru aceast? politic?, de subordonare a partidului comunist fa?? de interesele na?ionale, pentru a?a zisul s?u na?ional-comunism, Nicolae Ceau?escu a fost pedepsit de asasinii s?i cominterni?ti cu o moarte cumplit?. O moarte ?i ea nedreapt?, criminal?, pe care nicicum nu o legitimau gre?elile ?i p?catele lui Ceau?escu, nu pu?ine. R?mas? ?i aceast? crim? nepedepsit?! Îns? p?catul cel mai greu cu care am îndurerat inima Maicii Domnului dup? decembrie 1989 sunt sutele de mii de avorturi la care s-au dedat femeile noastre. Ne va fi tare greu s? r?scump?r?m vreodat? aceast? f?r?delege la care femeile noastre au fost ?i sunt încurajate de o legisla?ie anticre?tineasc? ?i antiromâneasc?.

 Îng?dui?i-mi, fra?i cre?tini, s? v? relatez în acest context o întâmplare pe care o cunosc în chip nemijlocit: este vorba de o feti??, nepoata unei foste studente, o feti?? de trei ani?ori. În urm? cu câteva luni, întreaga familie privea la televizor un program muzical. La un moment dat s-a anun?at c? urmeaz? s? cânte o anume Daria, Daria ?i nu mai ?tiu cum. La auzul anun?ului, feti?a de trei ani s-a i?it dintre juc?riile sale spunând: „Pe mine m? cheam? Daria!” Mam?-sa a r?mas f?r? grai câteva clipe, apoi ?i-a revenit din uluial? ?i a povestit celor de fa??: când era îns?rcinat? în trei luni a avut o discu?ie cu b?rbatul ei, ce nume s?-i pun? feti?ei? S-au oprit la numele Daria,  g?sindu-l frumos ?i potrivit, iar câteva zile a?a au ?tiut c? o va chema pe fata lor, Daria. Apoi s-au r?zgândit ?i s-au decis asupra altui nume, Flavia, cum o cheam? ?i azi pe feti??. Ce deducem din aceast? întâmplare? Deducem c? în mod certamente sigur exist? o memorie intrauterin?, c? în pântecele mamei f?tul are o via?? sufleteasc?, c? este om înc? din clipa concep?iei, iar nu o simpl? excrescen?? anatomic?. Deducem c? atunci când o femeie avorteaz? de bun? voie ea ucide o fiin?? uman? înzestrat? cu toate atributele umanit??ii. S? nu ne am?gim c? ar fi vorba de altceva!

 Am ajuns ?i la a treia întrebare pe care o ridic? premoni?ia c? în România va fi cândva „Gr?dina Maicii Domnului”. Textul acestei proorociri este ni?el ambiguu. C?ci ce este România? Am putea spune c? România este o adres?. O adres? la care azi locuim noi, românii. Dar, m? întreb, vom mai locui aici ?i atunci când în România va fi s? fie gr?dina Sfintei Fecioare? Nimic din proorocire nu ne d? asigurarea c? în Gr?dina Maicii Domnului se vor desf?ta românii. Facem aceast? remarc? mai ales în m?sura în care nu sunt pu?ini voitorii de bine ai acestei Românii care de ani de zile atrag aten?ia asupra unui proces declan?at imediat dup? 1990: de-românizarea României! Diluarea caracterului românesc al României, al vie?ii pe care o ducem în România, al popula?iei! Sunt câteva milioane bune de români care au p?r?sit România, în c?utarea unei slujbe! Nu au nici un motiv s? se întoarc?, dimpotriv?, în România scade mereu oferta unui loc de munc?, ?ansa unui trai în demnitate. Scade cifra demografic? prin avorturi, prin practicarea metodelor anticoncep?ionale, prin descurajarea vie?ii de familie. Cu ochii mei am v?zut o emisiune la televizor despre caravanele medicale organizate de Guvern, trimise prin toate satele, cu dublul scop de a le înv??a pe mamele ?ig?nci cum s?-?i îngrijeasc? copiii pentru a reduce mortalitatea infantil? atât de mare printre ?igani, ?i cu scopul de a le înv??a pe femeile românce felurite tehnici contraceptive, adic? s? le înve?e pe românce cum s? nu fac? copii! Aceasta este înalta menire pe care ?i-a asumat-o Ministerul S?n?t??ii din România.

Tot în zilele noastre post-decembriste, pentru prima oar? în istorie, în România num?rul deceselor este mai mare decât al na?terilor. Se prevede ca, în aceste condi?ii, pe la mijloc de secol popula?ia României s? ajung? la 15 milioane. Dar ne întreb?m, dintre ace?tia câ?i vor mai fi românii? Ne punem aceast? întrebare c?ci cu prea mare u?urin?? s-a acordat cet??enie româneasc? la peste un milion de str?ini! Iar partea tragic? este c? ace?ti str?ini au profitat de a?a zisa privatizare ?i s-au f?cut st?pâni pe cele mai frumoase ?i m?noase propriet??i din România. Cele mai importante unit??i de produc?ie industrial? sunt azi proprietate str?in?. Str?inii au venit, dar nu ca s? construiasc? fabrici noi, ci ca s? ia pe mai nimic fabrici ?i uzine ridicate prin sudoarea ?i truda biet românului. Întinse terenuri agricole sunt azi proprietatea unor str?ini. Iar faptul c? aceste terenuri sunt l?sate de pârloag?, nelucrate, te duce cu gândul la inten?ii dintre cele mai tic?loase ce se ascund în mintea acestor noi proprietari! În termeni explici?i, ne pa?te primejdia ca România s? fie palestinizat?, s? cad? victim? unei politici criminale de diminuare ?i eliminare a elementului etnic românesc!

 Iubi?i credincio?i,

Am fost senator  între anii 1992 ?i 1996. Deseori am avut sentimentul c? pierd vremea în Senat ?i m?nânc degeaba salariul pl?tit de dumneavoastr?. Dar în final am reu?it s? justific prezen?a mea în Parlament prin str?dania pe care am depus-o pentru a împiedica legiferarea vânz?rii p?mântului c?tre str?ini. M? laud cu aceast? isprav?! Am fost singur la început, dar nu mi-a fost deloc greu s?-i dezmeticesc pe ceilal?i colegi de partid. Eram senator P.D.A.R., sau din alte partide, ca s? se întruneasc? o larg? majoritate care a respins propunerea de a se permite str?inilor s? cumpere terenuri, propriet??i imobiliare. Din p?cate, primul lucru pe care l-a f?cut pre?edintele ales în 1996 a fost s? repun? în discu?ie modificarea legii ?i la presiunile sale Parlamentul a votat înstr?inarea pâmântului românesc.

 Oameni buni, când Neagoe Basarab afla c? un român ?i-a vândut mo?ia p?rinteasc? unui str?in, scotea bani din vistieria ??rii sau din propria sa pung? ?i r?scump?ra acel p?mânt! Eu nu-l condamn pe str?inul care jinduie?te la p?mântul nostru, ci îl condamn ?i-l blestem pe româna?ul nostru, ajuns mare politician, care tr?deaz? tot ce are mai sfînt un om ?i se face unealta du?manilor no?tri! Printre cei care ne guverneaz? tare mul?i s-au f?cut în ultimii ani unelte ale str?inilor! Ale tr?d?rii de Neam ?i ?ar?! Tare mul?i. O alt? ?int? agresat? de inamicii no?tri este statul român. Zilnic statul este atacat ?i acuzat c? este un prost gospodar, un proprietar neglijent! Înc? un pas ?i guvernan?ii no?tri ar fi gata s? accepte desfiin?area statului român. Deja statul român ?i-a pierdut multe din atributele suveranit??ii ?i ale independen?ei, iar toat? suflarea gazet?reasc? se c?zne?te s? demonstreze c? acesta este un mare câ?tig al democra?iei! Oameni buni, în lume tr?iesc câteva sute de popoare, dar marea lor majoritate nu au fost capabile s?-?i edifice un stat. Statul, statul na?ional îndeosebi, este o mare isprav? a societ??ii omene?ti. Noi, românii, ne-am învrednicit s? ne organiz?m în state de sine st?t?toare înc? din zorii veacului al 14-lea. De atunci ?i pân? azi poporul român duce o existen?? statal? neîntrerupt?! State cu o vechime neîntrerupt? cum este statul român nu mai g?se?ti în Europa decât câteva, le numeri pe degetele unei singure mâini. Mai veche decât statul român este numai Biserica! Biserica a ajutat mult la constituirea statului român ?i amândou?, Biseric? ?i Stat, au f?cut istorie împreun?. Leg?tura dintre Stat ?i Biseric? a sl?bit mult în epoca modern?, ca efect, unul din nefericitele efecte ale Revolu?iei Franceze. Cu gândul la viitorul nostru românesc afirm necesitatea urgent? ca între statul român ?i Biseric? s? se întind? noi pun?i de conlucrare, pentru a anula efectele separ?rii statului de Biseric?! Aceast? separare este extrem de primejdioas? atât pentru stat, cât ?i pentru Biseric?! Pentru Neamul românesc!

Iubi?i credincio?i,

 V? spuneam c? Maica Domnului este mama cre?tin?t??ii, a fiec?ruia dintre noi. V? fac o m?rturisire: eu când, copil fiind, priveam acas? icoana Maicii Domnului, aveam impresia c? o v?d pe propria mea mam?, ?inând în bra?e pruncul pe care ?tiam c? mama îl pierduse înainte de a m? na?te eu! Poate de aceea, acum, aici, vorbindu-v? dumneavoastr? despre Maica Domnului nu pot s? nu m? gândesc la m?icu?a mea, mai ales c?, pentru a vorbi din fa?a altarului bisericesc, canonul mi-a impus onoarea nemeritat? de a m? ve?tmînta în od?jdii biserice?ti. Sunt convins c? din înaltul câmpiilor de verdea?? cere?ti, de unde deseori m-am sim?it vegheat ?i înt?rit de ochiul mamei, acesta m? cerceteaz? acum cu bucurie ?i cu sentimentul stenic al împlinirii. C?ci biata maic?-mea a?a m? dorea, preot, s? m? fac pop? la ea în sat ?i s? m? însor..., nu cu Ileana Cosânzeana, ci cu moa?a satului. Avea mama socotelile ei! Am ?i eu o mare bucurie în suflet c? am vorbit într-un asemenea loc sfin?it de vrednici monahi ?i preo?i, de pelerini ca dumneavostr?. Va fi clipa cea mai deosebit? din via?a mea, oricât de mult a? mai tr?i. Mai presus nu se poate. De aceea v? mul?umesc tuturor, preacuviosului p?rinte stare? Justin Pârvu, voievodul Ortodoxiei Române?ti cum atât de inspirat îi zic poporenii, mul?umesc monahilor care m-au acceptat în stran? ?i m-au ajutat s? preg?tesc aceast? predic?, ?i v? mul?umesc dumneavoastr?, pelerini ca ?i mine la acest sfînt l?ca?, c? a?i avut r?bdare s? m? asculta?i. Iertare dac? am gre?it, iar dac? am spus ?i ceva bun ?i frumos, adev?rat, lui Dumnezeu s?-i mul?umim ?i Maicii Domnului. Doamne, ajut?!

Mân?stirea Petru Vod?, 15 august 2009

 Nota autorului: Consider util? republicarea acestui text. Într-o Românie normal?, într-o Românie a românilor, româneasc?, în România viitoare, vom avea probabil dou? zile de s?rb?toare na?ional?: 1 Decembrie, ca zi na?ional? din calendarul faptelor istorice memorabile, aniversând isprava cea mai de pre? pe plan politic, ?i 15 august, ca zi na?ional? din calendarul cre?tin cu semnifica?ii specifice ?i atât de în?l??toare pentru sufletul românesc. Cu gândul la cele petrecute în urm? cu trei ani, m? plec înc? o dat? dinaintea Sfin?iei Sale P?rintele Justin Pârvu ?i a celor care îl slujesc pe Domnul cu atâta râvn? la Sfînt? Mân?stirea Petru Vod?, mul?umindu-le ?i rugându-i s? ierte neputin?ei mele de a merge pân? la cap?tul drumului început atunci, la 15 august 2009, sub cele mai faste auspicii. S? ierte nevredniciei mele.

footer