Revista Art-emis
Daţi milităria jos din pod! PDF Imprimare Email
Marian Ioan   
Duminică, 03 August 2014 18:11

IContraamiral Fl. (r) Marian Ioan, art-emisncep prin a mărturisi că am folosit intenţionat acest titlu, numai pentru a atrage cât mai mulţi cititori. Adică şi pe cei avizi de senzaţional, şi pe cei curioşi, dar şi pe cei care chiar cred cã militarizarea ar fi o soluţie. Eu, însă, nu acolo „bat”. Cei care au făcut armata ştiu că înainte de a intra un soldat în postul de santinelă era verificat de medic. Să se vadă dacă este sănătos şi, mai ales, dacă este în deplinătatea facultãţilor mintale. Căci, o santinelă are şi ceva gloanţe pe ţeavă! Mai ştiu cei care au făcut armata că nici mãcar Subofiţerul de Serviciu pe Punctul de Control nu intra în serviciu fără sã fie verificat de medic, chiar dacă nu avea „gloanţe pe ţeavă”. Iar despre Ofiţerul de Serviciu pe Unitate nici nu mai zic! Ăla nici nu se punea problema să intre în serviciu fără aviz medical, aviz care era şi consemnat în registru, ca să constituie document oficial care constata starea de sănătate a respectivului ofiţer, astfel încât să existe certitudinea că acel om va acţiona cu deplin discernământ în exercitarea atribuţiilor ce-i reveneau. Şi toate astea în condiţiile în care cei menţionaţi anterior exercitau acele atribuţiuni pe parcursul a numai 24 de ore, nu pe parcursul câtorva ani!

Oare, miniştrii, nu or avea şi ei nişte responsabilităţi măcar de nivelul unui Subofiţer de Serviciu pe Punctul de Control? Sau premierul? Ca să nu mai pomenesc de preşedinte, care este tot un fel de parte a executivului. Cred că dacă s-ar fi instituit controlul medical, unii n-ar mai fi ajuns miniştri, defecţiunile lor fiind vizibile cu ochiul liber, delirul verbal şi privirile adâncite în propriul interior fiind semne mai mult decât evidente ale unei suferinţe care se accentuează, se amplifică pe măsura exercitării actului ministerial. Iar aceste defecţiuni, din păcate, nu se vindecă nici mãcar prin „reevaluare” prezidenţială. Dacă premierul şi miniştrii ar fi fost controlaţi înaintea şedinţelor de guvern, cu siguranţă nu ar mai fi fost adoptate atâtea HG-uri şi proiecte de legi care au fost anulate a doua zi, fie pentru că erau neconstituţionale, fie pentru că erau în totală contradicţie cu alte HG-uri adoptate de aceeaşi miniştri. Dacă preşedintele ar fi fost controlat înainte de a promulga legi, nu ar mai fi promulgat legi pe care nu le respectă el însuşi declarând non-şalant că îşi asumă responsabilitatea. Păi cum ar veni ca o santinelã să îi împuşte pe ăia care-i ies în cale, iar după aia sã zicã „Imi asum responsabilitatea” şi să se ducă, bine merci, să bea o bere cu colegii!? Iar dacă ar fi fost controlaţi şi membrii guvernului şi preşedintele înaintea ieşirilor în spaţiul public, ar fi fost evitate multe declaraţii care incită la ură, care provoacă panică în rândul populaţiei, care denigrează categorii socio-profesionale sau care asmut oamenii unii împotriva altora, care pun România în dificultate în relaţiile cu alţi parteneri.

D-aia zic-daţi milităria jos din pod! Adică, bãgaţi controlul medical obligatoriu, ca la Armată, şi verificaţi starea de sănătate a celor care ar trebui să manifeste maximă responsabilitate dar care se dovedesc, adeseori, a fi total iresponsabili! Adică, tot cam cum eram eu când eram mic şi făceam numai nefăcute, deşi nu eram nici ministru, nici preşedinte. Numai că, pe atunci, după fiecare nefăcută îl auzeam pe tata zicând: „Ei, las’ cã dau eu milităria jos din pod dacă-i vorba p-aşa!”. Consecinţa era nu că luam eu papară, ci că nu mai făceam nefăcute. Măcar o perioadã de timp. E adevărat că nu mă ţinea patru ani, dar eu nici nu hotăram soarta naţiunii.

Din păcate, tata s-a dus şi văd că nu prea mai are cine să dea milităria jos din pod!

footer