Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Duminică, 01 Iunie 2014 20:43

Prof. univ. dr. Ion Coja, art-emisÎn 1984 i-am c?utat la Paris pe doi români cu care a? fi vrut s? stau de vorb?: Emil Cioran ?i Dumitru Bacu. Întâlnirea cu Emil Cioran m-a descump?nit, p?rea c? tr?ie?te în b?taia vîntului. Sim?eam nevoia s?-l ajut în vreun fel... P?rea atât de vulnerabil! În schimb, Dumitru Bacu, despre care nu ?tiam mare lucru, mi-a prilejuit întâlnirea cea mai impresionant?. Nici vorb?, dintre to?i românii pe care i-am cunoscut în Occident, a fost persoana cea mai interesant?, insul cel mai puternic! Seam?n?, mi-am zis, cu o sabie scoas? din teac?, nu amenin??toare, ci prevenitoare: Nu glumesc, domnilor! Am mers la Biseric?, la p?rintele Vasile Boldeanu, ca s?-i iau urma, trimis de Simion Ghinea. În 1941 Simion Ghinea, comandant legionar, r?m?sese r?spunz?tor de legionarii din ?ar?, afla?i în afara închisorilor. În libertate, s? zicem. B?dia Simion a organizat evadarea câtorva legionari - acolo unde s-a putut, printre care ?i a p?rintelui Vasile. Iar când a pornit r?zboiul spre Soare R?sare, s-a oferit voluntar s? lupte, la arma cea mai periculoas?: sp?rg?tori de cazemate. Mi-a explicat: era un r?zboi pe care ?i noi l-am fi purtat. Noi, adic? legionarii. ?i legionarii au participat la campania din Est, sco?i din pu?c?rii ?i trimi?i pe front s? lupte în condi?ii umilitoare, aproape dezonorante. Le evoc? Nicolae Ro?ca în „Permanen?e”, într-un text care lipsea din „Biblioteca Na?ional?”. Al?i legionari au participat precum Simion Ghinea, adic? nu au conceput s? stea la gura sobei când al?i români d?deau piept cu Fiara, Fiara Ro?ie, Fiara f?r? Nume, cum vre?i s?-i spune?i! A fost r?nit grav la Stalingrad ?i a stat o vreme prin spitale. Când s-a înzdr?venit, direc?ia de atac se schimbase, a?a c? nu ?i-a mai oferit via?a pe altarul Patriei. A oferit numai 17 ani din via??, f?r? voia sa, petrecu?i prin temni?ele comuniste.

Simion Ghinea a fost primul legionar cu care am stat de vorb? ore nesfâr?ite despre legionari. L-am mai cunoscut - înainte de 1990, pe Nae Cojocaru, ceva rud? cu noi, pe dr. Dulea din Constan?a, ?i bine în?eles pe Petre ?u?ea, care devenise mai legionar dup? ce legionarii au pierdut puterea. S? nu-l uit pe Marcel Petri?or. Dup? 1990 am cunoscut mai mul?i legionari, dar am r?mas prizonierul primelor „instructaje”, semnate de Simion Ghinea ?i Petre ?u?ea. La Paris, aveam s? bag de seam?, în cercurile legionare, Simion Ghinea era respectat într-un fel aparte. Când le-am spus c? a? vrea s?-l cunosc pe Dumitru Bacu cu un mesaj de la B?dia Simion, întâlnirea s-a aranjat imediat. De ce Dumitru Bacu, de care mai nimeni nu auzise în ?ar?? Îl pomeniser? la Europa Liber? oarecum în treac?t, f?r? s? insiste cum s-ar fi cuvenit. ?i de ce s-ar fi cuvenit s-o fac?? Pentru c? Dumitru Bacu a fost primul care a dus în Occident informa?ii „complete” despre ce s-a întâmplat la Pite?ti. A plecat din România pe la mijlocul anilor ?50. Iat? povestea sa, a?a cum o ?in eu minte:

Dumitru Bacu s-a n?scut pe la 1930, în Grecia. Fusese prea mic ca s? participe la „Cruciada” anti-bol?evic?. Dar când a ajuns fl?c?u bun de recrutat, deci pe la sfâr?itul anilor ’40, ce s-a gândit Mitu Bacu ?i înc? vreo zece palicari aromâni (din Avdela?)? C? este vremea s? plece la oaste. ?ara avea nevoie de ei, c?ci era de câ?iva ani sub ocupa?ie str?in?. Auziser? ei c? în ?ar? se organizeaz? o armat? de rezisten?? în mun?i, chitit? s? lupte împotriva ocupantului ?i mai ales împotriva bol?eviz?rii neamului. Acolo au sim?it ei c? le este locul ?i menirea. Au mers mai întâi la Atena, la Ambasada Român?, s? ob?in? viza. Acolo au g?sit un portar, tot aromân, care le-a ascultat p?sul ?i le-a spus ceva ce nu au prea în?eles: la Ambasada Român? de la Atena niciun func?ionar venit de la Bucure?ti, în frunte cu ambasadorul, nu ?tiau române?te. Ci numai ungure?te

Semn r?u pentru ce va fi fiind în ?ar?

Au ajuns în ?ar? pe un caic turcesc rablagit, gata-gata s? se scufunde de mai multe ori, la Constan?a au luat leg?tura cu neamurile pe care le avea fiecare prin Dobrogea sau mai înl?untrul ??rii, r?zle?indu-se unul de altul ?i dându-?i întâlnire în mun?i, unde se înfiripaser? câteva deta?amemte de partizani. Nu mai ?tiu, nu mai ?in minte cât a durat ?i în ce a constat partizanatul din mun?i al lui Dumitru Bacu. Nu prea mult. A fost arestat, judecat ?i condamnat la ani grei de temni??. Ca atâ?ia al?ii. Plimbat prin mai multe „loca?ii”, a avut ocazia s? afle ?i mai multe despre cum merg lucrurile sub obl?duirea bol?evic?, kominternist?. A cunoscut mai mul?i studen?i, cam de vârsta sa, care trecuser? prin infernul de la Pite?ti! Dumitru Bacu nu a avut „?ansa” de a cunoa?te nemijlocit „fenomenul” Pite?ti deoarece, în scriptele justi?iei române, el figura ca pa?aportar, adic? era cet??ean str?in, grec, care comisese pe teritoriul României anumite fapte penale. Nu i s-a permis s? treac? ?i prin Pite?ti. Dup? o vreme îns? s-a produs primirea României la Organiza?ia Na?iunilor Unite. I s-au pus României câteva condi?ii, printre care ?i obliga?ia de a elibera to?i de?inu?ii politici care nu erau cet??eni români, ci aveau pa?aport de str?ini. Mi-aduc bine aminte, eram copil ?i am auzit la cei mari cuvîntul pa?aportar, pentru prima oar?. Nu l-am prea în?eles atunci, apoi a disp?rut din limba român?!

Pa?aportar era ?i Dumitru Bacu. Fusese arestat înainte de a fi apucat s?-?i ia cet??enia român?. A?a c? se pomene?te chemat la cancelaria închisorii, la însu?i domnul director, vestitul ?i temutul Coler, care îi ?ine o întreag? lec?ie de cum va trebui s? se poarte când va ajunge în ?ara sa, Grecia, ?ar? care de acum apar?inea Occidentului, adic? inamicului. Nu cumva s? spun? ce a v?zut sau ce a p??it în România. Mâna cea lung? a Securit??ii îl va g?si oriunde dac? nu-?i vede de treab?.

- S-a în?eles?!

- Am în?eles, domnule director, numai c? eu nu am motive s? plec! Eu nu sunt grec, eu sunt român. Nu vreau s? plec din România. Eu sunt român, domnule director. A mai zis ?i ceva de mam?-sa, pentru care este de neconceput ca Mitu? al ei, care a plecat din Grecia român, s? se întoarc? din România grec... Eu nu sunt grec, domnule director!

Asta însemna s? r?mân? s?-?i isp??easc? întreaga pedeaps?, din care f?cuse câ?iva ani numai, nici m?car pe sfert nu mântuise din ce avea de tras. ?i ce tân?r era pe atunci domnul Dumitru Bacu! Între a fi liber pe motiv c? nu ar fi român ?i a executa pân? la cap?t condamnarea pentru acte de românism, adic? înc? vreo zece ani de temni?? grea, machedonul nostru alegea s? fie român! Chit c?... cu orice pre?. Poate ?i cu pre?ul vie?ii, dac? ar fi fost cazul. O fi fost în stare colonelul Coler, ?eful penitenciarelor cominterniste, s? în?eleag? ce se petrecea sub ochii s?i? L-a trimis înapoi în celul? pe întemni?at, s? se mai gândeasc?, pân? va raporta la centru situa?ia nea?teptat? care se ivise: un de?inut care nu vrea s? fie eliberat. Ceva ne-mai-întâlnit în istoria penitenciarelor dintotdeauna!

Ajuns în celul?, Dumitru Bacu le poveste?te camarazilor de suferin?? ce discu?ie a avut la cel mai înalt nivel al Aiudului. Asisten?a, alc?tuit? numai din camarazi, îl îmbr??i?eaz? emo?ionat? - b?nuiesc eu, ca povestitor. Ce ?tiu cu exactitate din relatarea eroului nostru este c? ?eful celulei, al camerei, adic? al cuibului de legionari, îl ia deoparte ?i-l sf?tuie?te ce trebuie s? fac? atunci când va fi din nou chemat. I-a explicat de ce trebuie s? accepte eliberarea, indiferent de motiva?ie. S? p?r?seasc? temni?a, s? p?r?seasc? ?ara ?i s? ajung? „dincolo”, preferabil în Fran?a sau Statele Unite, iar acolo s? fac? tot ce va putea ca Occidentul s? afle ce se întâmpl? în România, mai ales în închisorile din România. La Pite?ti, în primul rând.

A?a ajunge Dumitru Bacu la Paris ?i, în câteva luni, scrie cartea „Pite?ti”. De scris nu i-a fost greu, abia dup? ce a scris-o a început calvarul, bâlciul, circul sau cum mai vre?i s?-i spune?i, Adic? a început c?utarea unui editor. Cartea era prima care dezv?luia adev?rul de dincolo de cortin?. Cu ani buni înaintea lui Soljeni?ân ?i ceilal?i! Protocronism românesc, ca al lui Panait Istrati în anii interbelici. Editorii au început s? scorneasc? fel ?i fel de pretexte pentru a refuza cartea.O carte bine scris?, cu m?rturii la prima mân?, cu documente chiar, cu date exacte. Chiar foarte exacte. Mai exact spus, prea exacte! Care deranjau Occidentul liber ?i democrat! Erau prea exact consemnate numele tor?ionarilor, al anchetatorilor, al procurorilor etc. Inclusiv al colonelului Coler. Prea exact consemnate ?i prea multe nume neromâne?ti. A?a c? i s-a cerut s? fac? ceva, ori s? le schimbe, s? bage nume inventate - ceea ce era de neacceptat - sau m?car s? recurg? numai la ini?iale, m?car la numele ne-române?ti. Neavând încotro - sau faute de mieux pe fran?uze?te, Dumitru Bacu a acceptat varianta cu ini?ialele! N-a fost suficient?! C?ci prea multe ini?iale erau K sau W... Care nu prea trimeteau la persoane oarecare ca Popescu sau Ionescu... Iar discu?ii, iar amân?ri. Între timp a ap?rut Soljeni?ân ?i al?i „demascatori”, a?a c? se crease contextul în care apari?ia c?r?ii „Pite?ti” s? nu mai stârneasc? efectul pentru care fusese scris?. Gestul r?mâne îns? memorabil, bun de a fi înscris în Cartea Neamului Românesc! Nu m? refer la gestul de a scrie cartea, ci de a spune, r?spicat, Eu Sunt Român! În ce condi?ii, în ce împrejur?ri a spus Dimitrie Bacu aceste cuvinte banalizate?! Cum s? nu ne iubeasc? Cineva, acolo sus, pe noi, pr?p?di?ii de români ce suntem, în frunte cu Dumitru Bacu, fie-i ??râna u?oar? ?i amintirea de ne?ters!

Dup? ani de discu?ii cu colegii ?i prietenii aromâni, din ?ar? sau de prin Grecia ori Albania, din Occident, pe subiectul ce trebuie f?cut pentru salvarea aromânilor, pentru afirmarea ?i consolidarea identit??ii lor etnice, una intre idei a fost un film, poate chiar un serial TV, despre originalitatea inconfundabil? a acestei etnii, parte din marea familie a popoarelor romanice, neo-latine! Am propus ca unul dintre personaje, dac? nu cumva personajul principal, s? fie conceput în jurul biografiei lui Dumitru Bacu. Sau Bacou, cum apare pe coperta edi?iei fran?uze?ti a „Pite?ti”-ului. Cu adausuri, în film, din povestea tragic? a grupului de partizani machidoni din p?durea Babadagului.

Am prezentat aceast? idee câtorva armâni cu posibilit??i financiare de a se implica în acest proiect, de pe urma c?ruia se pot câ?tiga ?i bani frumo?i! Aveam în cap o sumedenie de secven?e filmice, auzite, povestite sau tr?ite de mine însumi, în tov?r??ia unor „?ân?ari” din Constan?a... S? exemplific cu una, de pomin?, la restaurantul Victoria din Pia?a Ovidiu, împreun? cu George Iancu, Stelic? Varsami ?i Stelic? Cuturicu: b?usem ceva to?i, a?a c? ne sim?eam cei mai voinici ?i mai grozavi din tot restaurantul. Al?turi, o mas? de marinari greci, brusc ne-au devenit antipatici ?i le-am c?utat pricin?. B?t?ile de la Victoria erau celebre prin anii no?tri de studen?ie. De ce n-am încinge ?i noi una?! Mama lor de grecotei. Lucrurile evoluau spre o înc?ierare, ne-am ridicat de la mas? to?i patru noi, patru ei, s? ie?im din restaurant ?i s? ne „pocim” bine unii pe al?ii! N-a mai fost nevoie, c?ci grecii, surescita?i de iminen?a înc?ier?rii, au încetat s? mai vorbeasc? între ei grece?te ?i au dat-o pe „?ân??re?te”, l?sându-i cu gura c?scat? pe cei trei machedon?i cu care eram eu la mas?. Ce a urmat a fost ?i mai teribil: s-au g?sit neamuri între ei, machedon?ii din Constan?a ?i cei patru „greci”! Cu proxima ocazie o s?-i cer detalii lui George Iancu, are o memorie mai bun? ca a mea.

Un film a?adar despre „urma?ii lui Alexandru Machedon”, cum ar putea fi chiar titlul filmului? Mi-e team? c? nu am eu zile destule s? v?d m?car urnindu-se din loc acest proiect. Alt proiect, înc? ?i mai important, mai ?tiin?ific, academic, ar fi s? se adune din istorie toate momentele ?i personajele istorice prin care aromânii s-au afirmat în istorie. Mircea Eliade spunea c? tracii, în frunte cu Alexandru cel Mare, s-au consumat în antichitate f?când istorie pentru al?ii. La fel se poate spune ?i despre aromâni: istoria Greciei mai ales, a Turciei, a Albaniei, a tuturor statelor din Balcani, dar ?i a Austriei, a Ungariei, este marcat?, uneori în mod decisiv, de prezen?a sau interven?ia armâneasc?. Aceast? observa?ie este valabil? ?i pentru România! Cu deosebirea c? noi, românii, nu am ascuns niciodat? aceast? contribu?ie benefic? a românilor sud-dun?reni la cultura ?i istoria noastr? (îi pun la socoteal? ?i pe vlahii megleni sau istrio?i), ci am recunoscut-o ?i cinstit-o cu bucurie. Ca-ntre fra?i buni! Cât suntem de fra?i unii cu al?ii, românii ?i aromânii, este un subiect care agit? spiritele unora în ultimii ani. O agita?ie care nu trebuie s? paralizeze ac?iunile ?i activit??ile menite s?-i salveze pe aromâni de la „asimilare”. O asimilare pe care al?ii o urm?resc cu o tenacitate criminal?. Cine sunt ace?ti al?ii? În primul rând aceia?i greci care l-au confiscat ?i pe Alexandru Machidon al nostru! Continu? ?i azi s? scorneasc? fel ?i fel de inep?ii prin care s?-i descurajeze pe aromâni s? se afirme ca aromâni. Fel ?i fel de ?mecherii grece?ti prin care îi momesc sau îi amenin??, îi constrâng pe fra?ii no?tri s? renun?e la ce ?tiau ei din b?trâni. ?i mai ales s? renun?e la graiul lor!

Conteaz? prea pu?in dac? graiul armânesc este „limb? sau dialect” atâta timp cât acest grai este vorbit tot mai pu?in în localit??ile de ba?tin? ale aromânilor, din Grecia ?i Albania în primul rând. Este amenin?at s? dispar? acest grai ?i mul?i dintre armâni se consum? pentru a impune una sau alta dintre cele dou? teze, în loc s? se dedice supravie?urii! S? ac?ioneze cu toate posibilit??ile pentru a determina autorit??ile din Grecia ?i celelalte ??ri balcanice s? aplice ?i aromânilor statutul legiuit de minoritate etnic?, cu tot ce decurge din asta. Nu trebuie uitat c? acolo unde tr?iesc aromânii în Sudul Dun?rii ei tr?iec ca autohtoni. Sunt mult mai autohtoni decât milioanele de greci alunga?i de turci din Asia Mic? în urm? cu câteva decenii! Acei greci, teleporta?i din Turcia în Grecia, au alungat din casele ?i ?arina lor sute de mii de armâni. Pentru ace?ti europeni când se va face dreptate?!

E timpul ca guvernan?ii români s?-?i în?eleag? rostul, datoriile pe care le au fa?? de aromânii din România ?i de pretutindeni. Nu ne intereseaz? ca aromânii s? se „românizeze”, s? se asimileze ?i s? dispar? în masa „mucanilor”! ?i asta pentru c? noi îi consider?m români, români de-ai no?tri! Iar dac? ne în?el?m cumva, gre?eala lui Dimitrie Bolintineanu, a lui Goerge Murnu, Tache Papahagi sau Matilda Caragiu, nu s-a s?vâr?it cu inten?ia de a falsifica istoria ?i eviden?a faptelor, a realit??ii lingvistice ?i istorice, a?a cum se întâmpl? în Grecia, unde pe mai multe c?i, ?i mai ales prin minciuni ?i falsuri, este atacat? identitatea armâneasc? spre a fi desfiin?at?!

Nota bene: ?inta final? s-ar putea s? fie îns??i identitatea româneasc?. Noi, românii, din sudul sau din nordul Dun?rii, suntem poporul cel mai numeros ?i mai important din acest sfert, sud-estic, al Europei. Pe mul?i îi deranjeaz? aceast? situa?ie. Numai pe noi nu ne intereseaz? s? lu?m cuno?tin?? de aceast? realitate ?i s? ac?ion?m ca atare, ca un popor mare. Mereu se g?sesc, printre noi chiar, cei care s? ne deturneze de la destinul nostru, invocând, printre altele, ?i teze tr?znite, absurde, precum c? moldovenii sunt alt popor, la fel aromânii. De vreo câ?iva ani începe s? apar? un neam nou: transilvan. Urmeaz?, probabil, b?n??enii sau oltenii. Ce po?i s? spui în aceast? situa?ie, altceva decât De?teapt?-te, frate român! Nu te l?sa prostit ?i îmbrobodit de chiar du?manii t?i!

Dumitru Bacu, românul absolut, cum îi numea Petre ?u?ea pe aromâni, trebuie salvat din uitare, pentru istoria noastr?, dar ?i pentru viitorul nostru... Ne va fi mai u?or s? ne asum?m acest viitor având modele precum Dumitru Bacu.

Patria recunosc?toare!

footer