Revista Art-emis
Ucraina şi România, pioni de sacrificiu (2) PDF Imprimare Email
Col. (r) Marin Neacşu   
Miercuri, 07 Mai 2014 21:24

Col. (r) Marin Neacşu, art-emisUite N.A.T.O., nu e N.A.T.O.!

Până acum câteva zile, guvernanţii noştri ne tot spuneau că prezenţa trupelor, tehnicii şi delfinilor N.A.T.O. şi subliniez, N.A.T.O. prin aerul, mările şi pe pământul României nu are nici o legătură cu evenimentele din Ucraina, că este vorba de exerciţii planificate cu mult timp în urmă, inclusiv chemările la C.M.Z.-uri, ale unor rezervişti prin Bucureşti şi Moldova, sau discutarea bugetului de război prin consiliile judeţene şi locale. Trei aspecte trebuie clarificate şi subliniate aici: statutul de „planificate” al acestor activităţi, totală independenţă faţă de evenimentele din Ucraina şi legarea acestora de articolul 5 al Alianţei Nord Atlantice de obligaţiile care revin României ca membră N.A.T.O. dar şi partenerilor N.A.T.O. faţă de România. Înainte de toate să vedem ce spune acest articol: „Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat ca un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul sau individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, va da asistenţă Părţii sau Părţilor atacate, prin luarea în consecinţă, individual şi concertat cu celelalte părţi, a acelor măsuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forţei armate, pentru a restaura şi a menţine securitatea zonei Nord-Atlantice.” Până aici totul clar. Să notăm că în tratat se menţionează că ţările membre vor acţiona „dacă se va produce un asemenea atac armat”. Că ne convine sau nu, aşa spune textul, nu spune că „dacă cuiva i se va părea, va visa, va considera, va crede, va aprecia sau va insinua „că a fost sau va fi atacat în 4 minute, 5 ore, sau 5 ani de un eventual, presupus, potenţial, viitor sau planificat, întărâtat, provocat agresor. Deci, deocamdată discutarea articolului 5 din tratat este neavenită. Vrem sau nu, dacă vorbim de respectarea acordului, nicio ţară membră a N.A.T.O. nu a fost atacată. Şi acuma să vedem ce se întâmplă:

- După cum am spus, nici nu plecase bine Ianukovici, că cei doi oameni din conducerea statului român - preşedinte şi premier - se grăbeau să atace verbal Rusia şi să o ameninţe, să ceară socoteală, să dea sfaturi, să propună şi să sprijine orice măsuri împotriva Rusiei.

- Pe 2 martie Băsescu transmite mesaje lui Putin, vizavi de Moldova care nu era a lui, nici a lui Ştefan cel Mare ci a urmaşilor urmaşilor lui Ştefan, dar încă nu se ştie cine sunt ăia, nici măcar ce seminţie sunt, marele Ştefan a uitat să menţioneze. Nu ar fi exclus să ne trezim că sunt cetăţeni români plecaţi mai de mult din ţară, sau chiar „decedaţi” şi reîmproprietăriţi după metode patentate şi prin alte ţinuturi mai secuieşti.  Brusc l-a apucat pe domnul preşedinte, ca şi pe Ponta, dragostea de basarabeni, de tătarii din Crimeea şi de originile nu ştiu cui.

- Pe 12 martie 2014, domnul Băsescu se autoinvită ca negociator într-un conflict în care nu avea ce căuta. Nu e doar părerea mea este şi a capilor sau capetelor luminate care nu l-au invitat la Geneva când au mai pus-o de un bruderschaft pe spinarea Ucrainei. În aceeaşi dată, acelaşi preşedinte vorbea despre exerciţiile „planificate ale armatei române”. Îmi permit să citez o frază pentru că este de o importanţă deosebită, după cum se va vedea: „Nu facem nici un secret din a spune că am pus la dispoziţie spaţiul aerian al României pentru avioanele AWACS, avioanele de supraveghere ale N.A.T.O.”.

- Pe 24 martie, ministrul apărării din Cehia anunţă că se poartă negocieri privind modul în care va fi apărată graniţa României cu Ucraina, în cazul unui conflict militar în ţara vecină. Cehia este dispusă chiar să trimită avioane de vânătoare pentru astfel de misiuni în toate statele care au frontieră cu Ucraina. Cu alte cuvinte, armata română nu mai era in stare nici să acopere nesesităţile de survol aerian naţional, dar să mai şi achite de obligaţiile sale ca stat N.A.T.O.. Nici nu avea cum, cu 40% stare de operabilitate. Numai că puşi la colţul ruşinii, mai marii armatei susţin că nu ar avea nevoie de ele, că doar au în dotare 36 MIG21 Lancer. Da, poate în dotare, dar câte în stare de operativitate, nu spunea nimeni. De fapt, în 2010, preşedintele Băsescu afirma că „România nu-şi va mai putea asigura securitatea spaţiului aerian începând din 2013.” Fapt confirmat de oferta preşedintelui Cehiei, dar negat de Duşa când este întrebat ce caută prin armată.

- Pe 7 aprilie însă, acelaşi ministru Duşa, care în 24 martie spunea că nu are nevoie de avioanele cehilor, anunţă că „Bucureştiul are şi alte solicitări privind N.A.T.O., care vizează dislocarea unor escadrile în România până când, în 2017, va deveni operaţională escadrila noastră de F-16 care sunt achiziţionate din Portugalia.” Păi cum e domnule Duşa avem cu ce sau nu avem? Hotărâţi-vă odată?

- Într-o comedie spumoasă a declaraţiilor, pe 1 aprilie 2014 „Ambasada S.U.A. la Bucureşti a solicitat sprijinul autorităţilor române pentru extinderea operaţiunilor actuale la Centrul Administrativ MIhail Kogălniceanu”, preciza într-o o scrisoare trimisă lui Valeriu Zgonea, domnul Traian Băsescu. Aşa prevedea scenariul, sau planificarea. Asta aşa ca să nu mai existe nici un dubiu cui i-a aparţinut de fapt iniţiativa privind baze militare permanente ale S.U.A. în România.

- Pe 7 aprilie, domnul Mircea Geoană, cel care dorea să devină şeful N.A.T.O., face o ofertă de nerefuzat americanilor, spunând că „România ar trebui să aibă sau să devină baza N.A.T.O. sau S.U.A. permanent”. Afirmaţia sau oferta a trecut neobservată de media, dar nu şi de cei interesaţi, cu atât mai mult cu cât practic acesta era scopul reducerii armatei la stare de balastrulă, al ţipetelor celor doi piţigali care se dau de ceasul morţii că ne papă ursul Siberian, al dragostei bruşte faţă de Basarabia şi Transnistria şi al exerciţiilor planificate care „nu au nici o legătură cu situaţia din Ucraina”. Ca şi în alte dăţi, sau localităţi care se termină în „alta”, zona de responsabilitate a fost reâmpărţită: Rusia preia Crimeea şi ceva zone Kosovare prin Ucraina, Americanii baze permanente în/din România. În, rest, după cum o mai pica, se va mai negocia, sau cum vor evolua lucrurile. Fuck the UE!.

- Ideea unor baze militare permanente în România a prins contur şi nu este nicidecum dorinţa românilor sau a României, ci a americanilor, care însă i-au lăsat pe „piţigalii” români să ceară ei înfiinţarea acestor baze, ca să nu spună lumea bună că americanii se extind, la fel cum preşedintele Cehiei a făcut el primul anunţul cu oferta sprijinului aerian, ca să nu ceară România şi să  se facă Duşa şi Ponta de râs că nu au cu ce să asigure securitatea aero a României. Ştiţi cum este, când vrei să mergi la pescuit şi nu e de acord nevasta, îl rogi pe un amic să vină la tine acasă să „te roage” să mergi cu el, ca să nu meargă singur,  iar tu „te sacrifici” şi te laşi greu, la insistenţele amicului şi cu acordul nevestei. Aşa se întâmplă şi în diplomaţie. Dar aceast aspect ar necesita în mod normal un referendum şi discuţii mai ample, pentru că nu e vorba de un mers la pescuit ci de baze militare permanente pe teritoriu ţării, ceea ce ar face din România un obiectiv la fel de permanent  al atacurilor de toate felurile. Vor românii asta? Nu i-a întrebat încă nimeni şi nu îi va întreba! Acum, românii se uită la certurile „strategice” dintre Ponta şi Băsescu, la problemele lui Gigi Becali, care văzând că nu i s-a dat voie să plece prin America, a uitat de durerile care îl omorau şi de corset şi a ieşit cu colegii de facultate la păscut pe stadionul lui Hagi, la paraşutele din P.M.P., etc.

- Vineri, 25 martie 2014, Duşa preciza la Târgu Mureş: „Odată cu izbucnirea crizei din Ucraina s-au luat măsuri de către N.A.T.O. de supraveghere a spaţiului aerian al ţărilor de graniţă ale N.A.T.O. şi zilnic, avioanele acestea AWACS pentru supraveghere electronică, împreună cu aviaţia M.Ap.N. execută misiuni de supraveghere a spaţiului aerian şi misiuni de poliţie aeriană. […) De la izbucnirea crizei, acel avion AWACS al N.A.T.O. se află în spaţiul aerian al României şi avioanele de vânătoare MiG 21 Lancer execută zilnic misiuni. „Nu au zburat de foarte mult timp piloţii militari atâta cât au zburat în această perioadă”. Mai spune domnia sa: „Toate capabilităţile trebuie să fie operative 24 de ore din 24 şi îşi vor realiza misiunile atât în ceea ce priveşte apărarea teritoriului naţional, cât şi misiunile în afara teritoriului naţional”. Da, trebuie să fie, asta ştim toţi, întrebarea este: sunt? Asta nu ne spune domnul Duşa. 

- Pe data de 24 aprilie 2014, de sub pana aceluiaşi Duşa, sau mă rog a făcătorilor de ordine, iese unul nou, nr. „50/2014 pentru stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului Ministerului Apărării Naţionale, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2014” prin care pentru a ne arăta grija deosebită a a ministrului şi a ţării, a domnilor Duşa şi Ponta cei care se lăuda că au fericit armata, suntem anunţaţă că ordinul dat de Boc, întărit de Ponta este asimilat de Duşa chiar în plină criză la graniţe. Este vorba de amânarea plăţii şi eşalonarea datoriilor pe care statul, Ministerul, Direcţia Financiar Contabilă a M.Ap.N. le are faţă de personalul militar activ sau în rezervă. Ordinul nr. 50/2014 creează, la prima vedere, impresia că Ministerul Apărării ar pune in executare de îndată hotărârile judecătoresti definitive. În fapt, ordinul face trimitere la art. 21 din O.U.G. nr. 103/2013 care este copy-paste dupa un act similar emis de Emil Boc, adaptat anului 2014, prin care puterea executivă îşi bate joc de cetăţenii care au câstigat în acţiunile din instanţă contra statului roman, dar în egală masură şi de puterea judecatorească. Acest ordin se vrea probabil un nou impuls şi o dovadă vie a grijii pe care armata, statul, guvernul o au faţă de militari cei pe care se cam găbesc unii să îi împingă peste Prut.

- În bătaie de joc, convins că nu prea multă lume citeşte Monitorul Oficial (M.O.) şi are habar de odinele care apar - cum e cazul celui menţionat -, pe 28 aprilie 2014, Ponta anunţă: „Vom suplimenta bugetul Ministerului Apărării Naționale”. Au reușit ministrul de Finanțe și ministrul Bugetului. Au discutat atât la nivelul F.M.I., cât și al Comisiei Europene și vom suplimenta cu 0,2% din P.I.B., în jur de 700 de milioane lei, bugetul de anul acesta la Ministerul Apărării Naționale, în așa fel încât investiții în modernizarea capacităților militare să fie făcute imediat. Pe de o parte, Armata Română va avea echipament tehnologic îmbunătățit, iar pe de altă parte, aceste lucrări vor fi făcute în special în fabricile din România, ceea ce înseamnă activitate pentru economia și pentru industria românească” Nu e aşa că acest anunţ va linişti spiritele şi îi va convinge pe militari  că ceea ce văd şi simt în buzunare nu e adevărat? Ce i-o fi venit aşa brusc să prindă drag de Armata României, după ce, timp de 25 de ani, toţi cârmuitorii au făcut tot posibilul să o aducă la situaţia de a respira prin aparate? Şi-au schimbat licuricii planurile şi vor o Românie cu o armată gata de luptă sută la sută, 24 din 24? Aiurea! Pur şi simplu partenerii noştri strategici nu credeau că cei care au guvernat România în ultimii 25 de ani, au pus atâta suflet în distrugerea sistemului naţional de apărare şi acuma au realizat că nu au pe cine trimite să lupte în Ucraina pentru că tot ce mai poate lupta, mişca, zbura în Armata Română e prin teatrele de operaţii ale N.A.T.O. Interesant de sesizat aici ceea ce spune domnul Ponta: „Au discutat atât la nivelul FMI, cât și al Comisiei Europene și vom suplimenta cu 0,2% din PIB, în jur de 700 de milioane lei, bugetul de anul acesta la Ministerul Apărării Naționale”. Direct şi fără echivoc, aflăm astfel că nu numai justiţia, finanţele, economia ne sunt dictate şi dirijate din afară, ci şi apărarea. Bravos naţiune, halal să ne fie !

- În frumoasa zi a oamenilor muncii, când tot românul se ruga la Dumnezeu să nu mai dea cu ploaie, ca să poată păpa şi el un mititel, în presă explodează ştirea că M.Ap.N. a publicat în M.O. un comunicat care prezintă un model de fişă medicală care e necesară tinerilor la recrutare/încorporare pentru război. Bineînţeles că aceasta nu are nici o legătură cu situaţia din Ucraina, este o activitate de rutină, ca şi stabilirea bugetului de război, ca şi chemările la C.M.Z.-uri, ca şi exerciţiile militare, ca şi de fapt întreaga activitate din Ucraina, ca şi umilirea răţoiului bucătar cu al său sistem Aegis, de către un Su-24 prin Marea Neagră, umilire despre care autorităţile române nu spun nimic, ca să nu vadă românul în mâna cui îşi pune securitatea şi apărarea naţională.

- Domnul Duşa simte nevoia să ne liniştească cu privire la „anunţul” din M.O. privind recrutările: „Se referă la profesioniști. A existat și până acum certificatul acela. Doar s-a reactualizat, a fost completat cu câteva elemente”, a explicat Mircea Dușa.

Există vreo legătură între ordinul din M.O. și situația tensionată din Ucraina? „Nu are nicio legătura cu situația din Ucraina. Este o simplă coincidență”.

Ne putem aștepta să ajungem până la situația în care tinerii ar putea fi chemați la recrutare? „Nu, nu. Stați liniștiți! Activitatea de verificare la centrele militare reprezintă misiunea acestori centre. Este o activitate cotidiană, de rutină”.

- Aceste declaraţii însă vin după ce preşedintele României se plânsese în media că nu mai are pe cine să trimită la război, pentru că românii sunt la căpşuni. Mister Băsescu uită însă că cei la care se referă domnia sa, oricum nu fac obiectul recrutării pentru că sunt cu stagiul militar nesatisfăcut, au o pregătire militară sub 0,000001% şi o dorinţă de a apăra scaunul prezidenţial şi tronul pe care a stat în faţa parlamentarilor, egală cu cea despre care spunea Friedman că au americanii să apere viaţa românilor.

- Domnul Duşa nu se lasă şi dă comunicat după comunicat, prin care ne anunţă că brava Armată Română se exercizează (era să spun exorcizează) planificat şi competent, alături de aliatul strategic. Astfel, comunicatele de presă 109, 110, 111 date în 24 de ore, ne anunţă tot atâtea exerciţii cu trupe, avioane şi nave în care noi punem la bătaie teritoriul şi sângele, iar ei aparatura şi tehnica, cum se făceau coproducţiile româno-franceze înainte de ʼ89, cu actorii lor şi caii noştri. Din toate aceste comunicate se evidenţiază o idee: „Exerciţiul a fost planificat cu un an înainte de execuţie şi este inclus în Planul cu principalele activităţi…” Asta aşa ca să nu creadă cineva că ar avea vre-o legătură cu Ucraina.

- Şi ca să nu creadă cineva că noi nu avem cu ce lupta sau nu ne putem apăra, în ultimul comunicat suntem anunţaţi că „Participarea Forţelor Terestre române la « ROT 14-4 Combined Resolve II » demonstrează capacitatea României de a participa la efortul militar al N.A.T.O. şi al naţiunilor partenere.” Care capacitate? Pentru a nu fi învinuit de reavoinţă sau mistificare a adevărului, redau câteva puncte scrise negru pe alb în Carta albă a Apărării, în anul 2013:

„În privinta capacităţii operaţionale a fortelor, aceasta este redusă, fiind afectata grav, atât de starea de operativitate a tehnicii, cât şi de nivelul de instruire, astfel:

- Echipamentele majore sunt nefuncţionale în proportie de 60%, cu tendinţe de agravare a situaţiei;

- Ca urmare a subfinanţării mantenanţei, starea de operativitate a tehnicii de aviaţie şi de aparare aeriană cu baza la sol a atins un prag critic. Acelaşi trend se manifestă şi la tehnica specifică Forţelor Terestre şi la unele tipuri şi clase de nave din înzestrarea Forţelor Navale;

- Asigurarea materială a instructiei si echipamentul individual sunt improprii, reglementate defectuos si cu un grad de asigurare sub necesar

- Nivelul de pregatire a forţelor destinate servicului de luptă este menţinut sub dificultate la standard N.A.T.O. şi prezintă vulnerabilităţi, în special în ceea ce priveşte reacţia împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spaţiul aerian naţional ţi comun NATO şi în creşterea numărului de catastrofe aviatice;

- Obiectivele asumate faţă de N.A.T.O. nu sunt îndeplinite la standardele cerute.

Domnul Duşa a citit oare aceste concluzii înainte de a se lăuda cu capacitatea României de a participa la efortul militar al N.A.T.O.? Sau a intrat în campanie electorală de când îl cazează pe Ponta la Minister?

- Domnul Duşa insistă. Speriat de tot mai desele opinii apărute prin presa scrisă sau on line în ţară sau peste graniţe, ne mai dă un comunicat, 113, în care ţine să ne asigure că armata lui, sau lui Oprea, sau a lui Ponta, sau a lui Băsescu, că a ţării nu mai este de mult, mai ales de când serviciul secret al M.Ap.N. va trece în subordinea primului ministru prin numirea sefului ei pe criterii de supunere politică, este O.K.. „Referitor la aprecierile privind capacitatea operaţională a Armatei sau implicarea României în vreun act militar pe teritoriul Ucrainei, Ministerul Apărării Naţionale precizează că acestea sunt speculaţii şi trebuie evitată căderea în capcana unui război psihologic. Armata României este în măsură să-şi îndeplinească îndatoririle stabilite prin Constituţie, pentru asigurarea securităţii naţionale şi îndeplinirea obligaţiilor internaţionale asumate de România în plan militar. Ca membră a NATO, România ia toate măsurile, conform deciziilor stabilite la nivelul Consiliului Nord-Atlantic, pentru a fi pregătită să contribuie la realizarea obiectivului fundamental al NATO, apărarea spaţiului comun aliat.”

Gata, m-am liniştit. Deci ceea ce s-a scris în Carta Albă-Neagră a Apărării în 2013, cum că suntem la 40% stare operativă, sunt simple speculaţii, a fost un simplu război psihologic, ca să îi facă pe ruşi să creadă că pot lua Crimeea fără să tragă un cartuş. Armata României este în măsură să-şi îndeplinească îndatoririle, chiar dacă numai 40%, iar  ca membri N.A.T.O. luăm toate măsurile pentru a fi pregătiţi. Dar pentru mine asta nu înseamnă că dacă luăm toate măsurile gata, am şi reuşit, iar asta nu spune domnul Duşa. Şi nici cât de pregătiţi suntem să ne atingem obiectivele. Dar nu e nevoie să mai spună, s-a spus în Carta Albă-Neagră. Dar mai intervine o nedumerire. Până la urmă ce fel de exerciţii se desfăşoară prin România, exerciţii N.A.T.O., exerciţii naţionale, exerciţii comune româno-americane sau că declaraţiile românilor - după cum s-a văzut - sunt confuze şi au o singură certitudine: au fost planificate cu mult înainte de evenimentele din Ucraina. Ca să aflăm care este adevărul să vedem ce spun reprezentanţii NATO.

Pe 21 aprile 2014, Tom La Puzza, purtător de cuvânt al programului privind folosirea mamiferelor marine, spune că exerciţiile cu delfini din Marea Neagră sunt exerciţii ale N.A.T.O., dar în aceeaşi zi, un reprezentant al serviciului de presă al N.A.T.O. dezminte exerciţiile de la Marea Neagră: „În prezent, în Marea Neagră nu au loc exerciții N.A.T.O.. În apele Mării Negre nu se află nave sub comandament N.A.T.O.”.

Pe data de 1 mai 2014, aceaşi alianţă anunţă că „şase aeronave de luptă canadiene CF-18 vor fi desfăşurate în România în cadrul eforturilor N.A.T.O. de a întări încrederea Aliaţilor din Europa Centrală şi de Est.” Alles Klar, herr Commissar?”

Da, este foarte clar! Ceea ce vor să spună aceste presupuse bâlbe este însă cu totul altceva şi are legătură cu celebra replică a doamnei Nuland. Nu mai este deja un secret pentru nimeni că între S.U.A. şi U.E., mai precis Germania, au existat şi există diferenţe de abordare a problemei Ucrainei, dar mai ales a Rusiei. Pe americani puţin îi interesează dacă ruşii mai dau sau nu gaz Europei, la ce preţ şi în ce condiţii, sau dacă în Ucraina este război civil. Ei nu vor război mondial şi ştiu că dacă soldatul american stă acasă, nu începe nici un război mondial, ei vor doar scandal, indiferent cu ce riscuri pentru Europa, Ucraina, Rusia sau România. Germania are alte viziuni. De aici replica doamnei Nuland, de aici declaraţiile privind exerciţiile şi prezenţa unor elemente aparţinând „statelor membre ale N.A.T.O.” dar fără mandat sau misiune N.A.T.O.. În mod deosebit, Germania a cerut S.U.A. să nu mai declare prezenţa navelor sale de război în Marea Neagră (care ar intra în contradicţie cu prevedereile Tratatului de la Montreux), ca nave N.A.T.O., pentru că nu au acceptul aliaţilor. Din cauza asta, tot ce ţine de navele militare navale ale S.U.A. sunt declarate ca nefiind ale N.A.T.O.. Delfinii nefiind nave de război, se pot zbengui cât vor fără probleme cu orice etichetă pe spinare sau sub burtă.  Bineînţeles că Germania sau orice altă ţară NATO poate să se delimiteze de unele acţiuni ale militarilor S.U.A. prin zonă şi să spună că acestea nu sunt ale N.A.T.O., dar toată lumea ştie cine face jocurile în N.A.T.O.. De aici toată bulibăşeala cu navele şi exerciţiile care, ba sunt ale NATO, ba nu sunt. Chestie de … Nuland.[1]

P.S. În urmă cu patru săptămâni,  în Observatorul Militar apărea un articol al unui tânăr ofiţer, condeier tocmit de armată şi făcut ofiţer pe filiera indirectă pentru a scrie frumos despre conducătorii armatei şi a lovi în „duşmanii de clasă”, tinerel care  lovea în rezerva armatei numindu-i „trompete ruginite” pe cei care nu lăudau politica actualei conduceri a ţării şi armatei. Am întrebat ce a provocat supărarea oficiosului ziar şi mercenarului autor. Mi s-a spus că faptul că un colonel în rezervă a îndrăznit să spună că ruşii pot ajunge în Bucureşti în patru ore. Bineînţeles că nimeni nu poate şti adevărul până nu se face proba deci oricine poate avea o opinie. Rezervistul nu trebuia ghilotinat pentru asta, cu atâta mai puţin „unii rezervişti”. Acum două zile în presa rusă a apărut un material potrivit căruia în trei ore România ar pierde supremaţia aeriană deci ar putea fi invadată. Bineînţeles că şi asta este tot o opinie personală a autorului articolului şi sper să nu avem ocazia să vedem cine are dreptate. Dar acuma am înţeles de ce s-a supărat oficiosul: nu erau patru, ci trei ore. După ora Moscovei. După Cook, e mai mult, se pot face 12 raiduri, fără probleme.

- Va urma -
---------------------------
footer