Revista Art-emis
Credinţă şi patriotism la Biserica Sf. Dumitru din New York PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Duminică, 06 Aprilie 2014 18:19

Biserica Sf. Dumitru, New YorkE greu sa trăieşti dacă nu-ţi iubeşti ţara, iar a fi patriot înseamnă a fi credincios. Credinţa străbună şi patria sunt una şi aceeaşi în sufletul unui adevărat român. Aceasta idee am discutat-o duminica trecută cu preotul Traian Petrescu, parohul bisericii ortodoxe Sf. Dumitru din New York, cea mai veche biserică românească din acest mare oraş. Părintele îmi spunea: „am întâlnit şi români care nu vor să audă de România. Eu nu înţeleg ce fel de români pot fi aceştia?” Aşa cum am discutat şi cu alţi enoriaşi, nici ei nu înţeleg ce fel de politică face România dacă oamenii numiţi oficial să reprezinte ţara, la consulat şi mai ales la I.C.R. dau dovadă de fapte antiromânesti, îl urasc pe Eminescu, spun lucruri de neacceptat despre poporul român sau le fac în numele lui. Mi-au dat ca exemplu expoziţia cu „zvastica” de la I.C.R.. Aşa ceva nu a mai făcut nimeni, într-o ţara ca America, în care nu poţi fi antisemit, antirasist de nici un fel. Nici unul dintre aceşti oameni nu vor să meargă la I.C.R. sau la alte manifestări organizate oficial. Simt că sunt manevraţi. Preferă un reazem sigur, ca biserica. Nu o dată s-a spus că biserica poate face pentru români mai mult decât toate instituţiile diplomatice ale României. Veniţi să vedeţi marea familie româneasca de la Biserica Sf. Dumitru! Din aceste prime gânduri vreau să înţelegeţi că la biseirca Sf. Dumitru din New York se află o oază de românism, iar preotul Petrescu este un cap de familie religioasă, în care zeci de credincioşi români vin la toate slujbele pentru a fi miruiţi şi să ia anafura sfântă. Nu se poate face istoria ortodoxiei pe pământ american fără a nu marca acest reper care este Biserica Sf. Dumitru, a cărei istorie este ţesută cu asocieri între oameni, cu puternice legături sufleteşti între ei.

Când am făcut pentru Televiziunea Română serialul „Cu tezaurul credintei in Lumea Nouă” (1999), un loc important i-am acordat bisericii Sf. Dumitru. Ea este o cărămidă de temelie la tăria credinţei străbune, prin importanţa covarsitoare pe care o are în istoria ortodoxiei pe pământ american. Biserica a fost fondată în anul 1939, la patru ani dupa ce episcopul Policarp Moruscă a purces la organizarea credinţei străbune pe aceste îndepărtate meleaguri, între anii 1935-1939. Parohia newyorkeză are marele ei merit prin faptul că aici a fost un pod de flori (credinţă) între toate vârfurile puterii bisericeşti. Ea mai simbolizează şi legătura dintre americani şi români, prin faptul ca s-a construit cu donaţia unor societati româneşti, precum Reuniunea doamnelor „Constantin si Elena” (fondata în 1937, auxiliară bisericii), apoi „Avram Iancu”, „Dorul”, dar şi cu aportul substanţial al unui american, Nelson Cromwell, bun prieten al românilor. Biserica se afla intr-un bloc de pe 79 St., la numărul 50 W. O recunoşti imediat după un pridvor cu două coloane brâncoveneşti în faţă, având numele ei pe frontispiciu. Urci câteva trepte să păşeşti în ea. Interiorul geme de tradiţie sfântă datorita împodobirii pereţilor numai cu icoane. Vechiul iconostas a fost pictat de Irimie, venit din România, iar medalioanele au fost executate de Alexandru Seceni, un ctitor al bisericii. Aceste icoane au fost sfinţite de primul episcop misionar român, Policarp Moruşcă, cu puţin timp înainte de a reveni in România, de unde nu i s-a mai dat voie să plece. El fusese stareţul manastirii Hodoş-Bodrog, căreia i-am dedicat un film. A fost un lanţ de împrejurari, care au dus la numirea abuzivă a unui alt episcop, în 1951, cu o nouă eparhie a B.O.R., creându-se astfel o schismă, care ţine şi până în ziua de azi, în ciuda faptului că tot mai mulţi preoţi de aici doresc unirea celor două eparhii româneşti. Ar fi bine să se uite sâmburele discordiei, fiindcă schisma a fost intreţinuta de conflictul vechi dintre legionari şi securişti, infiltraţi printre preoţi. Una din cauze e de ordin pecuniar. Acest proces, cu toate meandrele lui, îl descriu pe larg în volumul „Mort după America”, singurul român care prezintă istoria neoficială a ortodoxiei româneşti pe pământ american. Pentru noii emigranţi români e necesar ca biserica să fie unită, să fie un reazim pentru ei, nu un teren de luptă, pe vechi dispute, care azi nu-şi mai au nici un rost. Tinerii vin într-o lumea nouă, nu vor să ştie, nici să intre într-o realitate plină de vechi sechele. Biserica românească din America trebuie să fie fidelă destinului ei originar. Iar istoria comunităţii romaneşti din America nu poate fi desprinsă de istoria bisericii ortodoxe, aşa cum a fost ea sădita aici. Am călătorit mult în America, pe urmele românilor, pentru a consemna, pas cu pas, aceasta istorie. Mulţi preoţi au recunoscut efortul nostru, precum pr. Casian Fetea, care a spus: „Poate că noi nu ne dăm acum seama, dar va veni o vreme când mulți cercetători, care vor studia istoria românilor din America, vor avea drept referință cartea domnului Modorcea și filmele sale” (pr. Casian Fetea, fost paroh al bisericii Sf. Maria, New York, unde am lansat aceasta carte si mi-am prezentat unele filme).

Istoria credinţei trece şi prin Biserica Sf. Dumitru şi e suficient să ştiţi că însuşi arhiepiscopul Valerian Trifa, ce-i va urma lui Policarp Moruşcă şi va rupe cu biserica-mamă comunistă, fiind capul spiritual şi administrativ al românilor ortodocşi din S.U.A. şi Canada, timp de 33 de ani, a stat o vreme ascuns în acest locaş sfânt, care l-a ocrotit. Acest lucru mi-a fost povestit de sculptorul Constantin Antonovici, care nu-l mai scotea din legionar. Sigur, cazul Trifa e cunoscut, el a fost racolat de serviciile secrete americane ca fascist anti-comunist. Trifa a obtinut fraudulos cetăţenia americană, apoi, când s-au descoperit toate culisele, el a fost expulzat din America. S-a retras în Portugalia, la Estoril, unde a murit, în 1987, loc unde murise şi un alt exilat român, regele Carol al II-lea. Preoţii români din America îl consideră pe Trifa un model de urmat, precum robul lui Dumnezeu Remus Grama din Cleveland, poate cel mai vrednic dintre preoţi, adevărat patriot român, care a făcut multe pentru ţară şi care îşi asumă greşelile lui Trifa, scoţând la lumină numai ceea ce a făcut pozitiv, aşa cum se vede în muzeul bisericii.


În fine, un alt moment de referinţă al Bisericii Sf. Dumitru este faptul că în 1941 a fost hirotonit primul preot oficial al parohiei, tânărul Vasile Haţegan, care a slujit aici până în 1955, apoi şi-a dus misiunea mai departe, la parohia Sf. Maria din Cleveland, până în 1982, când s-a pensionat. El e ctitorul principal al actualei biserici monumentale, în stil maramureşean, cu anexe şi muzeu.
Aici l-am cunoscut eu în anul 1998, cand am realizat serialul amintit. Lui şi bisericii Sf. Maria (cea mai veche biserică românească din America, fondată în anul 1904), le-am dedicat un episod, în care părintele Haţegan adresează un mesaj de neuitat României de mâine. El îi îndeamnă pe tinerii români, într-un moment de exod alarmant, să nu-şi părăsească ţara, fiindcă aici, în America, „mai devreme sau mai tarziu, vă veţi pierde”.

E un mesaj curat patriotic, greu de acceptat de catre spirite înguste, care înteleg democraţia ca o trădare de ţara. Nici Iliescu, nimeni în Romania, nu a avut curajul să-i oprească pe tineri, să le ofere soluţii de patriotism adevărat. Sunt şi mai puţini prelaţi care au convingerea că trebuie să adreseze asemenea cuvinte celor care îi ascultă (episodul s-a difuzat la emisiunea „Viaţa spirituală” a TVR într-o zi de duminică, la orele 11). Mulţi patrioţi români am găsit în America, iar preoţii despre care vă vorbesc sunt un model de românism.

După pr. Haţegan, la Biserica Sf. Dumitru au urmat preoţii Gâldău şi Sasu, iar din 1992 slujeşte actualul paroh, Traian Petrescu (proteasa poartă un nume divin: Doina Avia). Sigur, aşa cum a spus părintele în predica sa, ca şi în vorbele de după slujbă, când enoriaşii s-au strâns, ca de obicei, în sala socială, aflată la subsol, toată vieţuirea Sfântului lacas nu ar fi a fost posibilă fără enoriaşi, fără credincioşii români şi aportul lor substanţial şi continuu. Într-un fel, biserica este întreţinută de donaţiile şi sufletul lor, despre care părintele Petrescu le-a amintit la predică, o predică minunată dedicată postului, cu o serie de recomandări sănătoase, în tradiţia postului la români. Biserica Sf. Dumitru din New York merită cunoscută şi pomenită de toţi românii fiindcă este un patrimoniu scump al ţării, lăsat moştenire de înaintaşi, care trebuie apărat şi susţinut cu participare directă si credinţă. E mai mult ca sigur căa, aici, sufletul românesc al oamenilor nu se pierde, e la el acasă.

Corespondenţă de la New York

footer