Revista Art-emis
Veniţi, români, la Fântâna Albă! PDF Imprimare Email
Maria Toacă, Cernăuţi, Ucraina   
Duminică, 06 Aprilie 2014 16:23

Fantana Albă, 2014 - art-emisCând ne întoarcem pe la casele noastre de la acest loc, înălţat la cerul nemuririi, să nu uităm cine suntem şi ce datorii morale avem faţă de cei ce zac aici sub lespezile nepăsării. Am fost şi la acest 1 aprilie împreună - mulţi, puţini… nu mai contează numărul, nici cuvintele, nici cântările de proslăvire a eroilor-martiri. Mult mai însorită decât în alţi ani a fost ziua acestui 1 aprilie, cu natura veselă şi semne de pace aduse de cucoarele revenite la cuiburile lor. Însă, păşind pe pajiştea verde, am simţit o săgetare, o apăsare sufletească necunoscută mai înainte. Lipsea ceva foarte important, de parcă intrasem într-o biserică fără altar şi fără iconostas. Nici priveliştea încântător de înduioşătoare a copiilor, îmbrăcaţi în haine naţionale, care fluturau Tricolorul la Monumentul Martirilor nu mi-a atenuat această stranie senzaţie de pustiu şi gol sufletesc. Izbitor m-a uimit lipsa falnicilor brazi ce străjuiau aleea martirilor, redând locului măreţia unui templu antic. Numai resturi de cioate şi trunchiuri amintesc de sacralitatea atmosferei de odinioară, dezgolind în jur o tristeţe dezolantă. Pentru prima dată, în ultimii două decenii de când vin la 1 aprilie la cest loc, n-am simţit fiorii sacri ce te copleşesc la intrarea într-un locaş de închinare. Am rămas cu regretabilul sentiment că, prin tăierea aleii de falnici brazi, s-a săvârşit un sacrilegiu, un mare păcat faţă de martorii martirajului românilor şi străjerii somnului lor veşnic. Mi se pare că mult mai adânc este somnul celor vii, care au permis să fie tulburată liniştea morţilor. Am auzit motivaţia că arborii erau deja „bătrâni”, că începeau să putrezească pe dinăuntru şi de aceea au fost tăiaţi. Poate fi şi aceasta o scuză, dar deocamdată nu se observă vreun semn că vor apărea alţii în locul lor. Şi încă o mare nedreptate: nu o dată am semnalat că s-a comis o mare nedreptate scriindu-se pe monument „…bucovinenilor - victime ale evenimentelor tragice de la 1 aprilie 1941”, fără a concretiza că e vorba de masacrul românilor. Tot ce se vorbeşte de fiecare dată la mitingurile de doliu şi slujbele de pomenire oficiate cu răscolitoare evlavie de preoţi se uită chiar a doua zi. Peste zece, douăzeci de ani, e posibil ca nimeni să nu-şi amintească ce a spus cutare sau cutare lider, ce au cuvântat cuvioasele feţe bisericeşti, însă cuvintele de pe monument vor rămâne. Şi tinerii care vor trece pe acolo vor citi că aici au avut loc „evenimente tragice”, că victimele au fost bucovineni… E chiar imposibil să se recunoască, să se scrie adevărul prin adăugarea unui singur cuvânt „români”? Ne mai temem şi astăzi să luptăm măcar pentru memoria martirilor noştri?! Ar trebui să facem acest lucru cât mai avem de la cine împrumuta tărie şi curaj, mai vedem durerea vie a oamenilor care şi-au pierdut aici părinţi, fraţi, surori, fiind şi ei la un pas de moarte...

În lumea adunată l-am observat de departe pe Petru Huţanu. Nu s-a schimbat, arată exact ca acum doi ani, când pentru prima dată, după şapte decenii, a venit la locul unde aveau să-şi găsească moartea consătenii săi. Cunoaşte nu doar din auzite tragedia românilor de la Fântâna Albă, căci a fost alături de ei în ziua de 1 aprilie 1941. Mai bine zis, a fost cu câţiva paşi mai în urma morţii, în acea zi viaţa datorând-o unei întâmplătoare întârzieri în casa rudelor din Suceveni, iar mai departe, în anii ce au urmat - despărţirii definitive de satul său natal Cupca. Decizia nevoită de a porni pe drumuri fără întoarcere spre locurile natale i-a fost impusă de virajele istoriei, atât de neaşteptate, de nefavorabile, românilor din nordul Bucovinei. A făcut carieră militară în România, îşi trăieşte senin senectutea la Bistriţa-Năsăud, aşternându-şi memoriile într-un simplu caiet şcolăresc. „Am două lucruri bune - capul şi picioarele, care mă ajută la vârsta mea de 91 de ani să nu stau în casă”, mi-a mărturisit venerabilul domn. Depăşind sindromul groazei trăite în frageda-i tinereţe, când a reuşit să se întoarcă teafăr din pădurea Varniţei până în satul natal Cupca, el simte chemarea acestui loc, aude din străfundul pământului gemetele consătenilor săi, căzuţi aici: „Undeva nu departe, prin desişul de brădet, a căzut Simion Bicer, el mergea înainte cu crucea în mână. Credea că soldaţii nu vor trage în el, că nu vor îndrăzni să lovească în cruce. Neamurile s-au temut să vină să-l caute printre morţi”. O istorie asemănătoare poartă în inimă şi Avram Belici, născut în Vicovul de Jos, şi stabilit la Cupca prin căsătoria cu Domnica Şorodoc. Cadavrul schilodit, pe jumătate mâncat de lupi al cumnatei sale, Marta Şorodoc, a fost aruncat într-o groapă comună, din care se vedea părul ei lung. De frică să nu fie deportate, rudele n-au venit s-o recunoască printre cei morţi, dar părul ei revărsat de sub ţărână le-a rămas pentru totdeauna ca un reproş pe conştiinţă.

Şi-ar mai fi răcorit sufletul, dar şi-a dat seama că nu-i momentul potrivit pentru tânguieli pământeşti, când soborul de preoţi din localităţile româneşti ale Hlibocii, condus de protopopul Ioan Gorda, rostea rugăciuni pentru odihna martirilor şi coriştii Bisericii Sf. Nicolae din Voloca, susţinuţi de corul „Dragoş Vodă”, intonau imnuri de înălţare întru slăvirea lor. Şi vocile laice au vibrat evocator. Proaspătul preşedinte al Consiliului raional Hliboca, Grigori Vanzureak, făcând o paralelă între tragedia de la 1 aprilie 1941 şi evenimentele tragice de pe Maidanul de la Kiev.

Din partea celor două societăţi româneşti „Golgota”, şi-au adus piosul omagiu preşedinţii lor - Octavian Bivolaru şi Ilie Popescu. La locul unde vine în fiecare an să-şi deplângă suferinţele copilăriei, Ilie Popescu, fiul „duşmanului poporului”, l-a evocat pe tatăl său, condamnat la moarte pentru „păcatul” de a se fi aflat printre „rebelii” porniţi cu icoane şi steaguri albe spre o lume mai bună. Pomenind martirii de la Fântâna Albă, să nu uităm că ei ne-au răscumpărat prin sânge tot ce avem sfânt sub soare, şi jertfa lor ne obligă să ţinem sus fruntea, români![1]

-----------------------------------------------
Pentru mai multe fotografii click aici
footer