Revista Art-emis
„Trădătorul Pacepa este mort!” PDF Imprimare Email
Col. (r) Filip Teodorescu, Preşedinte A.C.M.R.R.-S.R.I.   
Miercuri, 02 Aprilie 2014 22:26
Col. (r) Filip Teodorescu la Naşul Tv, art-emisÎntr-o recentă emisiune a postulului de televiziune „Naşul-Tv”, fostul şef al Direcţiei a III-a de contraspionaj din D.S.S., Filip Teodorescu, a dezvăluit că Nicolae Ceauşescu s-a implicat în campania electorală a preşedintelui François Mitterand şi că Mihai Pacepa ar fi mort. În continuare, puteţi lectura un fragment al unui interviu acordat de domnul Filip Teodorescu, revistei ART-EMIS, în anul 2011. (Redacţia ART-EMIS)
 
„Sunt unele chestiuni pe care nu le voi discuta niciodată. Mă voi duce cu ele în mormânt. Dar sunt altele pe care le pot atinge tangenţial”. Fostul şef al contraspionajului românesc până în decembrie 1989, colonelul Filip Teodorescu, face dezvăluiri senzaţionale legate de epoca în care a activat la vârful unuia dintre cele mai temute servicii de informaţii ale lumii: Securitatea Română. În decembrie 1989, colonelul Teodorescu a fost trimis la Timişoara şi arestat imediat după „fuga” Ceauşeştilor. A fost achitat după o detenţie umilitoare, s-a întors în conducerea instituţiei în funcţia de adjunct al S.R.I., apoi a demisionat.
 
Se spune că serviciul secret francez s-a implicat în manifestările din decembrie 1989, cu ofiţeri activi, specializaţi în diversiune.
 
Filip Teodorescu: Ce pot eu să spun, chiar dacă nu are să vă mulţumească, este că implicarea serviciului de spionaj francez în treburile din România a fost efectivă. Ei nu s-au implicat doar în decembrie. Ei au fost prezenţi întotdeauna, ca şi azi. Francezii au acţionat şi în decembrie 1989, în special în Bucureşti. Au fost prezenţi şi fizic. Doi ofiţeri din cadrul ambasadei de la Bucureşti s-au implicat în incitarea celor din Piaţa Universităţii şi, din întâmplare, au fost reţinuţi. Aveau statut diplomatic. Până s-au lămurit, i-au dus la Miliţia Capitalei, unde au început să vocifereze că sunt diplomaţi şi au imunitate. A fost anunţată direcţia de contraspionaj. Au mers doi colegi de-ai noştri, care ştiau şi franceză, şi i-au întrebat ce fac acolo. Au fost văzuţi şi filmaţi cum îi îndemnau pe ceilalţi. Nu ne-am supărat pe ei. Unul a şi recunoscut: „Da, ne-au trimis, am primit ordin şi asta am făcut”. Celălalt a încercat să mai tragă de timp, să-şi menţină, chipurile, neamestecul, dar până la urma a recunoscut. I-au retras ai lor.
 
Preşedintele de atunci al Franţei, Mitterand, a fost ostil la adresa României. Care a fost explicaţia?

F.T.: François Mitterand a fost vehement la adresa României.
A făcut o declaraţie dură şi multă lume nu şi-a explicat de ce. El a avut o relaţie bună cu Nicolae Ceauşescu. Când au avut loc alegerile, Ceauşescu i-a trimis o sumă importantă de bani, ca să o folosească în campania electorală a lui. Suma aia de bani a fost „caterisită” de alţii şi nu a mai ajuns la el. Mitterand a fost supărat că Ceauşescu i-a promis şi că nu i-a mai trimis. Relaţia lui a fost exact împotriva României. Mitterand a fost supus unei diversiuni de propriul lui serviciu de informaţii, care l-a dezinformat. Nu l-au informat şi reacţia a fost cea cunoscută. A fost o chestiune strict personală. Prezenţa ministrului francez la Bucureşti, imediat după 22 decembrie 1989, este legată tot de această chestiune.
 
Este adevărat că americanii au vrut să îl salveze pe Ceauşescu?
 
F.T.: În ziua de 22 decembrie 1989, era un avion militar american care venise să recupereze familia Ceauşescu, pe fosta soţie a lui Valentin şi pe fata lui Pacepa, Daniela. Pe soţii Ceauşescu nu au putut să îi recupereze. Când a plecat Ceauşescu cu elicopterul (de pe sediul C.C. - n.r.), primul zbor a fost spre Otopeni. Generalul sovietic, şeful artileriei antiaeriene, care era şi el în conspiraţie, i-a zis pilotului: „Nu ateriza, că trag!”. Apoi, după ani, Maluţan (pilotul personal al lui Ceauşescu - n.r.) a căzut cu totul „întâmplător” cu un zbor utilitar.
 
Ce interes aveau americanii?
 
F.T.: Ruşii au vrut să îl termine pe Ceauşescu. Exponentul ruşilor era Silviu Brucan. Americanii sau gândit că îl mai pot folosi la ceva şi să arate că nu sunt barbari. Acesta a fost mobilul lor.
 
„Încă din vară ştiam că va pica Ceauşescu”
 
Apropo de Pacepa, istoricul american Larry Watts, care a scris o carte, „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, spunea că generalul ar fi fost agent rus. Ce ştiau contrainformaţiile româneşti la momentul fugii acestuia?
 
F.T.: Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor. Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are o dragoste faţă de noi care dă pe dinafară. Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice. În prima parte ne distrage atenţia, îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune - neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa - că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor. Pacepa mi-a fost şef. Eu am avut inspiraţia să mă întorc în ţară, dintr-o misiune îndelungată în afară, cu o săptămână înainte de trădarea lui. Am stat trei luni pe tuşă. M-au verificat colegii dacă sunt sau nu de-al lui Pacepa. S-au convins că nu sunt şi mi-am reluat activitatea. Am fost şi promovat ca director, pe un spaţiu important pentru serviciul de spionaj.
 
Şi, totuşi, Pacepa a fost omul ruşilor sau al americanilor?
 
F.T.:Când mi-am reluat activitatea, am început să cercetez mai mult. L-am ştiut pe omul ăsta şi a adus prejudicii catastrofale României din punct de vedere economic. Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi. Adevărul este că a fost recrutat de C.I.A. din 1956, de când el era la post în Germania Federală. Nu aveam relaţii diplomatice, ci doar o agenţie economică, iar Pacepa era şeful agenţiei. Acolo a fost recrutat. A fost ajutat să promoveze. Îi dădeau informaţii, iar la Bucureşti s-a spus: uite ce băiat deştept este acesta! A fost promovat tot mai sus, până a ajuns director adjunct al Securităţii şi consilier personal al preşedintelui României. Care ofiţer de informaţii nu şi-a dorit să aibă o asemenea sursă? După ce a fost rebilitat de Justiţie, Pacepa nu a mai revenit în ţară. Ce informaţii preţioase a putut furniza încât americanii să îl protejeze şi acum?
A vândut tot ce a fost în România. Din cauza trădării lui, în relaţiile economice inter naţionale s-a produs o prăbuşire. Relaţii economice pe chestiunile de anvergură.
 
L-aţi numit pe Pacepa trădător. De ce aţi zis asta?
 
F.T.:Dacă şi-a trădat ţara, ce este? Trădarea este trădare! Când dai informaţii împotriva ţării tale, asta este trădare!
 
În 2009, TVR a difuzat un reportaj despre viaţa actuală a generalului Pacepa…..(Referire la aşa-zisul interviu luat lui Pacepa de Lucia Hossu Longin -n.r)
 
F.T.: Este un fals. Cea care a realizat documentarul a stat într-o altă cameră şi i s-a prezentat o altă persoană.
 
Vreţi să ziceţi că Pacepa e mort?
 
F.T.: După părerea mea, da!
 
Dacă Securitatea era atât de puternică, cum de nu a putut să îl avertizeze pe Ceauşescu despre ce avea să se întâmple?

F.T.: Am încercat să îl avertizăm pe Ceauşescu, dar el nu a luat în seamă informaţiile. Şi atunci m-am ocupat de o chestiune. La ultimul Congres, am băgat o informaţie la una dintre delegaţiile străine, să îi transmită lui Ceauşescu, să îi spună că e jale. I-au spus, dar Ceauşescu s-a făcut roşu şi s-a ridicat în picioare şi a ieşit. Cei din delegaţie au plecat din Bucureşti cu primul avion.
 
Când aţi fost siguri că pică Ceauşescu?
 
F.T.: Încă din vară ştiam că va pica Ceauşescu. Erau informaţii care se adunau şi care ne arătau că acesta va fi finalul. Nicolae Ceauşescu nu a ştiut să se retragă şi a greşit fundamental. [1]
 
Recurs la Istorie, cu Filip Teodorescu, fostul Şef al Direcţiei a III-a de contraspionaj din D.S.S. [2]
 
Ion Măldărescu: Stimate domnule Filip Teodorescu, [...] vă rog să acceptaţi un preambul, o introducere „romanţată”, aluzie la profesia dumneavoastră: în sensul larg, imaginea „spionului”, a agentului secret este asimilată astăzi cu imaginea celebrului James Bond - agentul 007. Cunoscutul personaj al lui Ian Fleming, interpretat în numeroase seriale de televiziune de actori cunoscuţi: Sean Connery, George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan și Daniel Craig, care i-au creat o aură specială. Agentul secret este prezentat drept super-om, este infailibil, se descurcă în orice situaţie, scapă din orice capcană, culege lauri şi, de ce nu, se simte în largul său în compania femeilor frumoase. Cât adevăr şi câtă „legendă” reprezintă descrierea?
 
Filip Teodorescu: Daţi-mi voie să vă mulţumesc pentru prilejul ce mi-l oferiţi să mă adresez cititorilor revistei dumneavoastră, în special celor din diaspora românească din Europa şi nu numai. Ceea ce vreau să transmit cititorilor nu este de domeniul fantasticului, ci al realului, activitatea ofiţerului de informaţii înscriindu-se pe traiectoria interesului naţional cu aspectele sale de perenitate (independenţă, integritate teritorială, suveranitate), dar şi al priorităţilor naţionale, politice, economice, de apărare, dintr-un moment sau altul al existenţei statului român. Ofiţerul de informaţii trebuie să aibă o foarte bună pregătire generală, dar şi specifică activităţii sale pentru a putea să se integreze cu uşurinţă în orice mediu, să fie un bun interlocutor, să suscite interesul persoanelor pe care le abordează, dar să fie permanent atent să nu trezească suspiciuni şi să-şi compromită misiunea. Dacă îţi iubeşti ţara şi demonstrezi acest lucru interlocutorilor, evident că vei câştiga simpatia chiar şi a celor mai reticenţi interlocutori. În câteva fraze am dorit să sintetizez esenţa calităţilor necesare unui ofiţer de informaţii care nu este un super-om, dar este un patriot, cu o pregătire deosebită, pentru a desfăşura cu succes o activitate de o deosebită.
[...]
 
I.M.: După o introducere oarecum metaforică, v-aş ruga să ne îndreptăm spre tema de dezbatere. Perioada „războiului rece” a secolulului XX, a abundat în momente cruciale. România a avut de luptat pe cel puţin două fronturi invizibile: Est şi Vest, atât împotriva K.G.B., cât şi împotriva serviciile secrete ale statelor occidentale, şi unele şi celelalte, la fel de ostile României. Creat de Mihail Moruzov, continuat de Eugen Cristescu, serviciul secret român, fie el numit S.S.I., Securitate, S.R.I., S.I.E., a avut rezultate notabile. Se spune că, până la trădarea lui Pacepa, Departamentul Securităţii Statului căpătase o faimă de invidiat printre serviciile similare europene şi americane. În calitate de persoană avizată, v-aş ruga să completaţi notificarea mea cu unele detalii.
 
F.T.: Mâhnirea mea profundă vis-a-vis de ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă încă în România din 1990 nu trebuie înţeleasă drept pesimism. De felul meu sunt un optimist şi gândesc întotdeauna pozitiv. Această atitudine a fost şi este şi faţă de activitatea serviciului naţional de informaţii al României, indiferent de denumirea pe care a primit-o dealungul istoriei sale ca urmare a hotărârii forţei politice conducătoare dintr-un moment sau altul al istoriei. Legile în baza cărora există şi îşi desfăşoară activitatea, precum şi obiectivele sale principale sunt stabilite de conducerea politică a ţării. Dacă aceste legi şi obiective sunt bune sau rele, răspunzătoare este conducerea politică, serviciul naţional de informaţii este răspunzător dacă nu le aplică aşa cum au fost ele adoptate. Calitatea activităţii şi a rezultatelor obţinute de serviciul naţional de informaţii de-a lungul istoriei sale au fost pe măsura nevoilor României, dar şi a calităţii oamenilor care au lucrat şi lucrează în aceste structuri. Trebuie să precizez că rezultate notabile, recunoscute chiar şi de către adversari, au fost obţinute în special datorită calităţii şi devotamentului ofiţerilor de informaţii, acestea fiind motorul real al succesului în condiţiile în care serviciul nostru nu a dispus niciodată de fonduri care să permită cumpărarea de oameni şi de informaţii, aşa cum procedează numeroase servicii de informaţii care nu au grija banilor şi a dotărilor. Este evident, atât cât transpare public, că şi colegii noştri mai tineri, aflaţi în activitate, au rezultate demne de toată lauda. Când legea va permite abordări mai deschise, fără a prejudicia interesele ţării, fiţi siguri că veţi avea motive de mândrie naţională pentru activitatea ofiţerului român de informaţii.
 
I.M.: Ofiţerul de informaţii-contrainformaţii se află într-o postură permanent ingrată, statut demonstrat de istoria serviciilor secrete. Cei mai mulţi dintre confraţii domniei voastre s-au „pierdut” într-un anonimat nedrept, dar firesc profesiei. În cazul dumneavoastră, soarta a hotărât să se întâmple altfel. Incontestabil, faceţi parte din elita intelligence-ului românesc al ultimelor decenii. În calitatea pe care aţi deţinut-o - Şef al Direcţiei a III-a de contraspionaj din Departamentul Securităţii Statului - prin obligaţiile serviciului şi ale regulamentului militar, v-aţi „asumat riscul” de a iniţia, organiza şi/sau executa acţiuni periculoase. Evenimentele anului 1989 au bulversat întreaga planetă, Europa în general şi România în special. În acel decembrie aţi mers în misiune ordonată la Timişoara. Acum, la mai bine de două decenii de la derularea evenimentelor, relatarea, alta decât cea vehiculată în mass-media, a unui personaj avizat, ar fi relevantă, desigur, în limita în care detaliile pot fi făcute publice, fără a afecta jurământul militar depus şi/sau siguranţa statului român.
 
F.T.: În decembrie 1989 eram director adjunct al contraspionajului român. Am fost trimis la Timişoara de către generalul Iulian Vlad întrucât în toamna acelui an am condus controlul de fond pe ultimii doi ani ai activităţii Securităţii Timiş, deci cunoaşteam bine situaţia informativ-operativă din zonă. Puteam astfel să contribui la descifrarea acţiunilor antiromâneşti şi antiregim, organizate şi declanşate la Timişoara, având în vedere multitudinea de informaţii existente cu privire la iminenţa declanşării unor acţiuni destabilizatoare în acea zonă. Conştientă fiind de inevitabila înlocuire a conducerii politice a ţării, şefii serviciului naţional de informaţii aveau obligaţia să-şi îndeplinească, cu prudenţă şi fără ostentaţie misiunea de cunoaştere a factorilor şi forţelor implicate în răsturnarea ce urma să aibă loc. Întrucât această temă am abordat-o pe larg atât în volumul „Un risc asumat” publicat în decembrie 1991, precum şi în numeroasele mele apariţii publice, nu voi menţiona aici decât concluzii esenţiale. Serviciul naţional de informaţii român nu a fost surprins de răsturnarea de regim din decembrie 1989. Pe fond, înţelegea şi chiar era de acord cu această schimbare. [...]
- Producerea schimbării a fost stimulată de acţiuni concertate ale serviciilor de informaţii din Vest şi din Est, care au angrenat toate mijloacele de propagandă la îndemână pentru a stimula nemulţumirea justificată a populaţiei din România şi a o folosi ca masă de manevră. Concomitent, au fost infiltraţi, ilegal, instigatori, special pregătiţi şi dotaţi, inclusiv cu arme de foc, dar şi aparţinători ai serviciilor de informaţii interesate. Prezenţa celor aproximativ 20.000 de „turişti” sovietici şi a miilor de „refugiaţi” români returnaţi legal sau ilegal României, după ce fuseseră pregătiţi şi instruiţi în lagăre speciale din Ungaria, au constituit forţele de şoc autoare ale producerii dezordinii, pusă apoi în sarcina demonstranţilor români din uzinele timişorene.
- Din nefericire pentru români puterea, îndeosebi cea militară, a fost acaparată de personaje bine cunoscute ca fiind în slujba sovieticilor, nume cunoscute astăzi de toţi românii. Ei au impus comiterea unui adevărat masacru, după ce cuplul prezidenţial a fost determinat să fugă în mod ruşinos, iar conducerea politică din imediata apropiere s-a comportat pe măsura „valorii” ei.
- Prima grijă a trădătorilor intereselor naţionale româneşti a fost punerea în incapacitate de acţiune a serviciului naţional de informaţii, care ar fi putut să le zădărnicească planurile de repunere a României în subordinea comunismului sovietic. Este cazul să recunoaştem că această verigă importantă a oricărui stat s-a lăsat mult prea uşor şi nejustificat călcată în picioare de neiubitorii României.
- Ce a urmat în primele luni ale anului 1990 este dezonorant pentru România. Lupta dintre diferite grupuri, grupuleţe şi tendinţe, de a acapara o bucată cât mai semnificativă din ţară a fost acerbă, sângeroasă şi cu repercusiuni pe care şi astăzi românii le resimt din plin. [...]
 
I.M.: În decembrie 1989, odată cu „deschiderea” graniţelor, pe teritoriul României a intrat cine şi cum a vrut. Serviciile speciale străine nu s-au sfiit să-şi trimită „solii”, pe unii dintre aceştia, dumneavoastră, cunoscându-i în tranşeele războiului invizibil. Ne puteţi relata ceva despre cei identificaţi?
 
F.T.: Desigur că mulţi ne erau cunoscuţi. Ne-am luptat cu adversari profesionişti şi nu ca duşmani personali. Noi, serviciul de informaţii românesc, am fost învinşi în decembrie 1989, nu de adversari ci de conaţionali puşi în slujba străinilor. Şi eu, ca şi colegii mei, probabil că am fi acţionat ca şi adversarii noştri dacă eram în situaţia să ocupăm teritorii ce nu ne aprţineau. Recunosc, am fost învinşi. [...]
 
I.M.: „Democraţia” „perioadei de tranziţie” postdecembristă a făcut posibilă crearea unor situaţii tragi-comice: avansarea locotenent-colonelului Gabriel Anastasiu în timpul audierii - în stare de detenţie fiind - ca şi cazul adjunctul Serviciului Român de Informaţii, numit oficial în această funcţie - dumneavoastră - care vă găseaţi în „custodia statului”. Vreţi să dezvoltaţi acest paradox?
 
F.T.: Nu le-aş numi situaţii tragii-comice. După momentele de euforie firească, dar iresponsabilă, suprapuse zbaterilor pentru ocuparea poziţiilor cheie în stat, de către cei care credeau că merită şi apreciau că este momentul prielnic să se aleagă cu ceva consistent (slujbe şi vile), când lucrurile au început să se mai aşeze, unii dintre cei ajunşi la conducerea unor importante instituţii, fără a avea pregătirea şi experienţa necesare, au înţeles că nu se pot descurca singuri. Au realizat că trebuie să apeleze la profesioniştii existenţi dar îndepărtaţi cu o uşurinţă condamnabilă. Aşa s-a întâmplat şi cu mine. Într-o pauză prelungită a procesului de la Timişoara, în luna mai 1990, am fost vizitat la închisoare de domnul Profesor Virgil Măgureanu, numit la conducerea nou înfiinţatului Serviciu de Informţii (26 martie 1990). Pe scurt, domnia sa m-a întrebat dacă accept să-mi reiau activitatea ca adjunct al său. În glumă, i-am arătat că sunt în zeghe şi tuns zero şi nu voi putea ieşi din penitenciar în această stare, dar că accept să-mi reiau activitatea dacă este nevoie de mine. M-a asigurat că într-o săptămână voi fi eliberat şi mă pot prezenta la lucru la sediul central din str. Povernei. Mi-am exprimat scepticismul având în vedere căile întortocheate ale justiţiei române şi opoziţia celor ce aveau de răspuns în legătură cu faptele lor din decembrie 1989, în situaţi în care un vinovat de serviciu era scos din cauză. A trecut mai mult de un an până când am fost pus în libertate, la solicitarea expresă şi publică a procuraturii militare. Am părăsit penitenciarul Jilava în data de 28 iunie 1991, iar în 29 iunie 1991 m-am prezentat la sediul S.R.I., luându-mi slujba în primire. [...]
 
I.M.: O societate modernă se defineşte prin grupul de valori în care crede şi care conduce către o anumită tipologie colectivă. În actuala conjunctură, ce este de făcut? Mai există speranţa restaurării intelligents-ului românesc? Cum priviţi statutul, menirea şi eforturile unui serviciu modern de informaţii în în contexul globalizării agresive?
 
F.T.: Nu există societate modernă sau mai puţin modernă, conducători de state puternice sau mai puţin cunoscute, care să nu-şi dorească un serviciu secret de informaţii, care să-i pună la îndemână datele necesare pentru orientarea corectă a paşilor ce trebuie să-i facă în plan intern sau în relaţiile cu alte state. Ca profesionist al domeniului urmăresc cu atenţie tot ce se întâmplă, mă bucur sincer când colegii mai tineri au succese şi mă întristez când observ că factorii politici încearcă să subordoneze activitatea acestora unor interese de grup sau chiar personale. Este necesar ca nimeni să nu se amestece, în interes personal, în activitatea serviciilor secrete, motiv pentru care cred că legislaţia în domeniu trebuie pusă în concordanţă cu cerinţele etapei în care se află România.
 
I.M. : Stimate domnule Filip Teodorescu, conştient că instruirea, experienţa şi practica atâtor ani v-a facilitat adaptarea rapidă la orice situaţie, acum, aproape de încheiere, o întrebare oarecum delicată care vă vizează personal: aţi fost propus pentru acordarea gradului de general. Aţi refuzat categoric. A fost o decizie emoţională, una „profesională”, calculată sau o reacţie adversă la nedreptatea comisă?
 
F.T.: Întrucât, de regulă, nu las întrebări fără răspuns, deşi problema aceasta nu m-a afectat niciodată, am să explic pe scurt. În noiembrie 1991 când, de facto, eram prim-adjunct al directorului S.R.I., domnul prof. Virgil Măgureanu - de bună credinţă - mi-a spus că m-a aşteptat un an să-mi reiau activitatea. Nu a făcut nici o propunere de acordare a gradului de general, deşi existau câţiva care meritau. Acum, că am revenit, este cazul să prezinte preşedintelui ţării propuneri, cap de listă urmând să fie Filip Teodorescu, urmat de câţiva dintre şefii de direcţii. I-am mulţumit pentru gândul bun şi corect, dar am adăugat că nu ar fi bine să apară decretul prezidenţial de acordare a gradului de general lui Filip Teodorescu, atâta timp cât secţia militară a Tribunalului Suprem nu a pronunţat hotărârea în procesul „Lotul Timişoara”.
 
I.M.: Domnule Filip Teodorescu, profesionistul nu se dezminte, a lăsat loc mesajului solicitat, într-o o viitoare întâlnire. Vă mulţumesc, încă o dată, în numele cititorilor noştri. 
 
A consemnat, Ion Măldărescu
Notă: Textul integral al interviului acordat revistei ART-EMIS în anul 2011poate fi citit accesând linkul[2]
Grafica - Ion Măldărescu
------------------------------------------------
footer