Revista Art-emis
Lacrimile ??rii PDF Imprimare Email
Redactia ART-EMIS   
Joi, 27 Martie 2014 20:07

Romania,1881-2014Europarlamentarele bat la u??. Circul numero?ilor „catinda?i” oportuni?ti este în plin? desf??urare. Interesul ??rii? Ce-i ?la? Interesul Neamului? Când? Majoritatea covâr?itoare a doritorilor de fotolii autohtone sau europene vor bani, vor putere, nu pentru ?ar?, nu pentru Popor, ci pentru ei ?i pentru rudele ?i/sau partenerii lor de ghe?efturi. V? prezent?m pentru lectur? ?i luare-aminte cuvântul unui cet??ean al ??rii „r?t?cit” printre hienele Parlamentului României: deputatul de Neam?, Ioan Muntean. În aceast? pustiitoare vreme când tupeul, minciuna, mitoc?nia, agresiunea sub toate formele ei - de la cea verbal?, la cea fizic?, garnisit? cu focuri de arm? în plin? zi - jaful ?i ho?ia generalizate se practic? pe scar? larg? ?i la scen? deschis? de c?tre micii sau marii „mafio?i”, fie ei autohtoni sau de import, câteva nominaliz?ri ar fi încununat demersul deputatului nem?ean, ridicându-l de la nivelul declarativ la rang de „stindard al reînvierii”. Cu ce se deosebe?te cuvântul domnului Ion Munteanu adresat colegilor s?i din Camera Deputa?ilor ?i, implicit, poporului român? Aprecia?i singuri. Sunt îns? sceptic c? se va g?si cineva care, în agami??-dandanachiadele din acest an îi va repeta gestul, amplificându-l. De?i extrem de târziu, demersul citat poate fi un început! Cine-l va urma? (Redac?ia ART-EMIS).

Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodat? atâta violen??, dezm?? ?i nesupunere ca în acest început de mileniu.

„E din ce în ce mai clar c? nimic nu mai e ca alt?dat?. S-a schimbat vremea, dar s-au schimbat ?i vremurile. S-a cam terminat cu cei ?apte ani de acas?, cu respectul fa?? de profesori sau fa?? de persoanele în vârst?. O nest?vilit? b??c?lie a luat locul bunului sim? ?i a comportamentului civilizat. Lumea s-a întors pe dos, copiii î?i bat ori î?i ucid p?rin?ii, tineri netrebnici violeaz?, apoi ucid cu bestialitate b?trâne neputincioase, nu mai exist? onoare, cinste, munc?,generozitate, nimic din ceea ce înseamn? valori morale ?i spirituale str?mo?e?ti.

Unde au disp?rut cumin?enia românului ?i frica de mânia lui Dumnezeu? Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodat? atâta violen??, dezm?? ?i nesupunere ca la acest început de mileniu. Sau, dup? cum spunea Alexandru Vlahu?? într-o poezie de o surprinz?toare actualitate, publicat?, îns?, în 1881): « Vai, nenorocit? ?ar?, rele zile-ai mai ajuns! ». Îngrijor?tor este faptul c? suntem condu?i ?i de oameni de proast? calitate, de analfabe?i (cu sau f?r? diplom?), de parveni?i ?i de mojici . Incultura, prostia ?i obr?znicia au devenit criterii ?i atuuri de promovare. Grav e c? aproape to?i ace?ti indivizi, considerând c? li se cuvin posturile ?i c? pot lua orice hot?râre, trag dup? dân?ii oameni de aceea?i calitate îndoielnic?. A?a se explic? paradoxul din multe institu?ii bugetare în care mediocrii ?i submediocrii ajung s? fac? legea ?i s? reprezinte statul, obligându-i pe adev?ra?ii speciali?ti s?-?i p?r?seasc? locurile de munc?. Ace?ti indivizi, afla?i vremelnic în func?ii nemeritate, î?i fac loc în fa?? dând din coate, le place s? fie b?ga?i în seam?, s? se vorbeasc? ?i s? se scrie despre ei. Sunt nelipsi?i de la tot felul de sindrofii ?i ceremonii, de la evenimente mondene, dar ?i de la slujbe, parastasuri ?i pomeniri. Se închin? cu fals? smerenie la icoane, în timp ce mintea le umbl? la ho?ii ?i ?mecherii. Fac gesturi umanitare de ochii lumii, dar de fapt nu cheltuiesc nici 0,1 % din ceea ce fur?. Tr?iesc într-un lux de??n?at, risipesc f?r? m?sur? banii u?or câ?tiga?i, petrec vacan?e în locuri exotice, adun? averi peste averi ?i îi sfideaz? cu neobr?zare pe cei care ar fi meritat s? ajung? în locul lor, dar n-au f?cut- o pentru c? le-a lipsit tupeul lor neru?inat.

Scara adev?ratelor valori s-a r?sturnat.

Exemple de acest fel se întâlnesc la orice pas, f?r? ca oamenii din jur s? mai aib? vreo reac?ie. Într-o lume în care scara adev?ratelor valori s-a r?sturnat, nimeni nu se mai mir? c? X sau Y au ajuns acolo unde au ajuns. ?i, mai ales, cum au ajuns. « Ei sunt mari ?i tari, nu au nici ru?ine, nici sfial?/ c?-ntr-o zi urma?ii le vor cere socoteal? ».[1] În România va trebui s? se duc? o lupt? foarte grea cu aceast? categorie care a impus regulile junglei. Doar un lider respectat ?i autoritar, un patriot, un român adev?rat mai poate readuce ?ara pe calea cea bun?. Îl vom g?si? Îl vom avea? Eu nu pot decât s? sper!”.[2]

„Vai, nenorocit? ?ar?, rele zile-ai mai ajuns!”[3]

„Din bordei de lâng? vatra unde st? nenorocirea/ Ca o straj? neclintit? ridicatu-mi-am privirea/ Sus, spre sfetnici, ?i v?zut-am a lor fe?e luminoase,/ ?i-am v?zut maimu??ria, strâmb?turile gre?oase/ Astor molii, astor ciocli, dezm??a?i copii ai spumei,/ Care-n aur v?d, sminti?ii, sufletul ?i cinstea lumei,/ Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navu?i,/ Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpu?i./ I-am v?zut p?pu?i g?tite, tologi?i în je?uri moi,/ Trântori, f?r? nici o grij?, ?i str?ini de-orice nevoi,/ R?scolind în a lor cuget ale ??rii m?runtaie/ ?i c?tând, nesocoti?ii, ca din trupul ei s? taie/ Partea ce-a mai r?mas bun?, membrul ce-a mai r?mas teaf?r./ Pieptul lor, plin de medalii, str?lucea ca un luceaf?r./ Dar înnuntru sub medalii ?i sub hainele bogate/ Clocote?te-n oala carnei, otravit? de p?cate,/ La a negrelor lor pofte, la a infamiei par?/ Clocote?te crima/ [...]

Stoarce?i, stoarce?i m?duva din ?ar?!/ Nu v? pese! Strivi?i totul! Cugeta?i c? poate mâini/ O s? pierde?i cârma ??rii ?i-or s? vin? al?i st?pâni./ Deci, parjol ?i jaf! Opinca hoitul s? r?mâna os/ Ca s? nu mai aib? al?ii, dup? voi, nimic de ros. [...] Voi, cucoane mari, avute, ce-n m?t?suri ?i-n dantele/ V?-nveli?i a voastr? carne, voi, ce-n câteva inele/ Purta?i hrana ce lipse?te unei jum?t??i de ?ara,/ Spune?i, nu cumva vrodat? s-a-ntâmplat s? vi se par?/ C? a voastre diamante se topesc ?i vi s-arat?/ C? atâtea lacrimi curse dintr-o gean? întristat??/ Vai, acele pietre scumpe, ochi foco?i sub geana serii/ Crede?i voi c? sunt podoabe? Nu! sunt lacrimile ??rii!/ Dar te-a-nc?lecat de-acuma, cal, te du unde te mân?/ C?l?re?ul, o maimu??, care ?ine-n a ei mân?/ Frâul t?u, a ta via??. Du-o unde vrea s? mearg?!/ Când uscatele-i c?lcâie bat în burta ta, alearg?,/ Iar când frâul t?u îl strânge, de-?i trosnesc din?ii din gur?,/ Te opre?te: s? r?sufle vrea scârboas? pocitur?.

Vai, nenorocit? ?ar?, rele zile-ai mai ajuns!/ A lor gheare-nfipte-n pieptu-?i f?r? mil? l-au str?puns/ ?i-n buc??i împart, infamii, carnea ta, avutul t?u!/ Tot ce s-a g?sit pe lume mai stricat, mai crud, mai r?u,/ ??ti nemernici f?r? suflet, f?r? nici un c?p?tâi,/ ?in a tale zile-n mân?, ?i-a ta cinste sub c?lcâi./ ?i c?l?ri, pe tine, ?ar?, se cred zei aceste bestii,/ Cum se cred ades copiii împ?ra?i c?l?ri pe trestii./ Ei sunt mari ?i tari, ?i nu au nici ru?ine, nici sfial?/ C?-ntr-o zi, poate, urma?ii le vor cere socoteala/ De-a lor fapte. Ce le pasa? Lop?tari, la cârma ??rii/ Sunt st?pâni pe vas, pe vânturi, ?i pe valurile m?rii!/ ?i când cuge?i c-ace?ti trântori, ast? hait? de samsari/ Prin tertipuri ?i prin intrigi au ajuns puternici, mari,/ ?i când vezi pe-a vie?ii scar? unde-au fost ?i unde sunt,/ Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi seme?i ?i crunt/ Privesc azi din în?l?ime spre norodul t?v?lit/ În mizeriile-n care ei, c?l?ii, l-au trântit,/ Când te ui?i cum se r?sfa??, cum î?i fac de cap mi?eii,/ Vai, începi s? crezi c?-n ceruri adormit-au de mult zeii!/ ?i-apoi, dup? ce-au dat palme, ?i-au scuipat în fa?a ??rii,/ Dup? ce-a-mbrâncit poporul în pr?pastia pierz?rii,/ Dup? ce n-a r?mas lucru nebatjocorit de ei,/ Au curajul ace?ti oameni de nimic, ace?ti mi?ei/ Au curaju-n fa?a lumii ca s? strige-n gura mare:/ Ne vrea ?ara! Îi vrea ?ara? Auzi?i neru?inare!/ Vai, de-ar fi pe voia ??rii, ?ti?i voi unde v-a?i trezi!/ Într-o ocn?. Da! Acolo oasele v-ar putrezi!

Cum s? mai vedem în ?ar? cinste, munc?, prop??ire,/ Când spoiala azi e totul, când vezi c? prin lingu?ire/ ?i f???rnicii, neto?ii, au ajuns a?a departe!/ Cum s?-?i mai trude?ti via?a ca s?-nve?i pu?in? carte/ Când te ui?i c?-n ast? ?ar?, dat? prad? celor r?i,/ Întelep?ii sunt victime, tic?lo?ii sunt c?l?i!/ Fii viclean, corupt, sperjur, pune-?i masca, f?-te blând,/ Pleaca-?i fruntea ta cucernic, bate-?i pieptul t?u strigând:/ Scump?, drag? Românie, idolul vie?ii mele!/ ?i când vei fi Leu, pisic?, scoate-?i ghearele din piele!/ Iat? norma dup? care po?i s-ajungi unde pofte?ti!/ ?i-apoi, ca s? n-ai mustrare, nici vreodat? s? ro?e?ti,/ Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre c?i,/ Cearc?-?i sabia în gâtul con?tiin?ei tale-ntâi! Asta-i lec?ia pe care o l?sa?i posterit??ii!/ Ah, cumplit v-ati râs de lege ?i de cump?na drept??ii,/ ?i de oameni, ?i de ?ara, ?i de tot ce-i sfânt pe lume!/ Peste veacuri dep?rtate vor pluti a voastre nume,/ ?i vor spune c? sub soare n-au stat r?i, c?l?i, bandi?i,/ Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusi?i." (Alexandru Vlahu??, 1881... sau 2014?)

Grafica - Ion M?ld?rescu
-----------------------------------------------------------
[1] Alexandru Vlahu??, lui V. A. Urechea
[3] Alexandru Vlahu??, Ibidem
footer