Revista Art-emis
Parada Irlandeză - Ziua Sf. Patrick la New York PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Duminică, 23 Martie 2014 15:06

St. Patrick Day - New York, art-emisPe un frig de crăpau pietrele, s-a desfăşurat „Irish Parade”, cel mai popular eveniment al New York-ului, al tuturor celor care îl sărbătoresc pe Sfântul Patrick, patronul străvechi al Irlandei. Dar, sfidând vremea, mulţimi de oameni au defilat pe Fifth Avenue, pe distanţa dintre catedrala St. Patrick şi 79 St., aproape de Metropolitan Museum of Art, având în coastă, cea mai mare parte din drum, Central Park. E un spectacol de neîntrecut, în care nu ştiai ce să admiri mai mult, costumele tradiţionale irlandeze, formaţiile „pipes and drums”, de cimpoieri şi toboşari, fantasticul dans irlandez, care e o sublimă combinaţie între dansul popular şi balet, frumuseţea sutelor de grupuri care îşi prezentau cu mândrie, alături de drapelul american, bannerul instituţiei pe care o reprezentau sau al comitatului din care proveneau, precum Cork, Laois, Limerick sau Waterford (Irlanda are 26 de comitate, numite de englezi county). Au defilat şcoli şi universităţi, unităţi militare şi de pompieri, asociaţii caritabile, grupuri venite din afara New York-ului, cu primarii localităţilor respective în frunte. Uimitoare erau grupurile de „pipes and drums”, care adunau bărbaţii ieşiţi parcă din poveştile cu uriaşi. Una dintre formaţii era alcătuită din circa 50 de cântăreţi, unul şi unul, de peste doi metri. Iar în fruntea lor, un uriaş între uriaşi, greu de imaginat că în realitate poate exista aşa ceva. El era căpitanul, cu bastonul lui imperial, pe care îl mişca sincron cu ritmul tobelor. Pe uriaşi îi secondau copiii, poate cei mai numeroşi participanţi, în costume simbolice, ilustrând frumoasele basme irlandeze.

Sărbătoarea verde a Irlandei, cu un mare fast la Dublin şi în alte oraşe irlandeze, a devenit şi o sărbatoare verde a New York-ului. Ca şi New York-ul, Irlanda este complet înconjurată de Oceanul Atlantic. Iralndezii sunt cei mai numeroşi oameni care reprezintă America. E posibil să întreaca populaţia ţării lor, care este de circa 4 milioane de locuitori. Interesant este că irlandezii i-au asimilat pe celţi. Mândria irlandeză e ceva de invidiat. Nimeni nu ghiceşte că prima piatră cunoscută pe pământul iralndez, în zona Donegal, are 1,7 miliarde de ani, din era glaciară! Această mândrie este atât de mare încât ei, irlandezii, îl considera pe Shakespeare de-al lor. Un irlandez, la un pub, îmi spunea că Marele Will şi-a scris operele în limba irlandeză, există documente în acest sens. Piesele lui se joacă pe scenele din Dublin în limba lor originală, irlandeza, o limbă de sorginte celtică. Iată de ce irlandezii şi-au exportat această mândrie, pe care au dus-o şi peste ocean, atunci când au început emigrările masive din cauza războaielor cu Anglia. Azi, Irlanda, este printre primele cele mai bogate ţări din lume, având un P.I.B. de 45 mii dolari pe cap de locuitor (România e pe locul 70, cu 7,5 mii). Se bazează pe o forţă de muncă foarte educată şi pe o înaltă rată a investiţiei străine. Românii sunt o comunitate foarte puternică în Irlanda, circa 50 de mii.

Sărbătoarea verde a prins puternic în America. E şi firesc dacă ne gândim că irlandezii fac parte dintre întemeietorii Americii, iar „Irish Parade” se desfăşoară la New York din anul 1776, când a avut loc prima paradă militară irlandeză, organizată de către militarii care au activat în colonii. Azi, numai în Manhattan, defilează circa 150 de mii de irlandezi în fiecare an! Marea paradă are loc pe 17 martie, de ziua Sfântului Patrick, cu excepţia zilelor când 17 martie cade într-o zi de duminică, se organizează sâmbăta, cum s-a întâmplat în 2013. Şi în acest an, Parada a ţinut patru ore, între orele 11 am şi 3 pm. Comunitatea irlandeză este foarte unită şi puternică, bazată pe credinţă, majoritari fiind romano-catolicii, nu protestanţii, cum se crede. Iar catolicismul lor este întemeiat pe cultul familiei. Poate de aceea, în acest an a existat o revoltă a irladezilor şi au interzis participarea membrilor gay, pentru a nu oferi paradei o notă sexuală nedorită.

Mulţi nu sunt de acord cu libertatea neîngrădită a homosexualilor. Cineva mi-a spus că nu mai merge la biserică de când a aflat că solistul principal al corului, care cântă textele sfinte, care îi îndemana pe creştini la iubire, la unitatea familiei, la idealurile creştine, este homosexual. Cred că întotdeauna aceasta categorie de oameni va fi tolerată, dar i se va arăta mereu Biblia, i se va spune că ea există datorita iubirii dintre bărbat şi femeie, că e acceptată numai în limitele libertăţii ei izolate. Curăţată de astfel de realităţi şi gânduri, „Irish Parade” a fost o sărbătoare a  bucuriei dezlănţuite dintre oameni, un ceremonial plin de o căldură ridicată atât de necesară pe o vreme friguroasă. Culoarea dominantă este, aşadar, verdele. Toată lumea purta obiecte verzi, ochelari, fel de fel de pălării, fulare, haine, unii tineri aveau părul verde, totul încuraja venirea primăverii, pe care newyorkezii o aşteaptă odată cu Echinocţiul de primăvară. Pentru comericianţi, aceasta zi, a Sfântului Patrick, este o serioasă afacere, fiindcă produsele verzi, de orice fel, au o mare căutare. Oricum, parada seamănă cu un mare carnaval, aşa cum am văzut că are loc şi la Londra, în Trafalgar Square, unde fântâna din mijlocul pieţii are apa verde. Aşa se procedează şi în alte ţări, unde are loc evenimentul, se înverzesc apele, precum fac americanii cu râul Chicago.

Însemnele de orice fel au la baza, deci, culoarea verde, pe care o regăsim atât în îmbrăcăminte, în accesorii, cât şi în culorile băuturilor sau chiar ale mâncării. Apoi trifoiul e semnul pe care îl poartă toţi, fiindcă Sf. Patrick se sprijinea pe această plantă când demonstra unitatea Sfintei Treimi. Paradele sunt însoţite de muzică şi petreceri cu multa bere Guinness, cel mai de succes produs exportat de irlandezi. Alte simboluri care au, fiecare în parte, propria poveste, legată de moştenirea culturală irlandeză, sunt: steagul Irlandei (verde-alb-portocaliu), crucea celtică (cu combinaţii păgâne şi creştine), inelul irlandez care simbolizează prietenie, dragoste şi loialitate, harfa (cel mai vechi simbol irlandez) şi spiriduşul (leprechaun), personaj imprevizibil şi mereu pus pe şotii, venerat de irlandezi.

Şi în această zi, toţi americanii, cu mic, cu mare, spun: „I’m Irish”, adică şi eu sunt irlandez! Şi mulţi te îndeamnă şi pe stradă şi îţi spun „Irish at heart”, adică să ai inima de irlandez. Sigur, nu puteam să nu mă gandesc şi la români, care ar merita să aibă şi ei o zi de paradă, fiindcă ar avea ce să arate: tradiţia lor milenară. Din păcate, comunitatea e divizată, nu are instituţii care să o reprezinte, deşi are o istorie americană bogată şi consistentă, din punct de vedere religios, de peste o sută de ani! Dar ca să formezi o naţiune ca cea americană presupune o asumare a istoriei, pe care trebuie s-o construieşti. Românii sunt încă un fel de turişti în America, pe când irlandezii sunt la ei acasă. Am amintiri multe legate de irlandezi, mai ales din timpul Campionatelor mondiale şi europene de fotbal, când juca echipa lor. Mergeam la pub-urile frecventate de ei. Sunt foarte patrioţi, sunt adevăraţi barbaţi, cu un comportament de luptători (se mândresc ca i-au invins pe wikingi!), dar şi foarte manieraţi, civilizaţi. Se supără dacă îi refuzi, fiindcă sunt mereu gata să împartă cu tine mâncarea şi mai ales băutura, iar umorul lor e ca o cascadă. Au ceva din rasa germanică, adică le place să se bucure împreună, să cânte, să mănânce şi să bea multă bere Guinness, emblema naţională. Aşa fac şi dupa terminarea Paradei. E fantastic ce se întamplă. Mii de oameni năvălesc în birturile de pe 2 şi 3 Avenue, în special în Pub-urile irlandeze, şi petrec. Toata lumea se îmbrăţişeaza şi spune: „Happy St. Patrick Day!”, ca un fel de „Hristos a înviat!” Un astfel de loc devine un stup de albine, adică se umpe de zumzet, de voie bună, de tinereţe.

M-am convins încă o dată de acest sentiment plenar al bucuriei la evenimentul la care am participat în noaptea care a urmat zilei Sf. Patrick, când am fost invitat la ziua unui mare fotograf al Americii - nelipsit de la premiile Oscar -, cu numele mic Patrick, care şi-a sărbătorit ziua numelui la un celebru club, B.P.M., de pe 42 Street, într-o exuberanţa greu de uitat, la care au participat sute de invitaţi. Muzica, dansul, filmele pe zeci de ecrane, spectacolul de lumini - o orgă fantastică! - au fost principalele elemente de atracţie. Înseşi băuturile erau verzi, iar prăjiturile la fel, verzi, având forma crucii celtice. Noaptea, pe străzile New York-ului, în Times Square, în special, parcă era o noapte de Anul Nou. La irlandezi, acasă, sărbătoarea Sf. Patrick se desfăşoară câteva zile la rând. S-a ajuns la cinci zile. La New York, deocamdată, sărbătoarea ţine numai o zi şi o noapte. Suficient să vezi cum New York-ul devine un imens „Smile”, aşa cum le place americanilor să trăiască.

Corespondenţă de la New York

Grafica - I.M.

footer