Revista Art-emis
„Pohta ce-am pohtit!” PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Miercuri, 12 Martie 2014 13:12

Mihai-Viteazul - film,art-emisAceste cuvinte îi aparţin lui Mihai Viteazul, rostite la încoronarea ca domn al Ţării Româneşti, al Transilvaniei şi al Ţării Moldovei. El le rosteşte şi la sfârşitul filmului lui Sergiu Nicolaescu, simbolic, ca un mesaj pentru viitorime. Mihai a spus că aceasta este moştenirea pe care o lasă poporului român. Mi-am reamintit acest mesaj în aceste zile când lumea e preocupată de problema Ucrainei, iar ungurii din ţara noastra, evident, iredentiştii, nu fac decât să umble cu jalba la U.E., unii manifestă în ţara şi alţii la Budapesta, toţi cer independenţa „Ţinutului secuiesc”, adică pămantului românesc pe care şi-l arogă. Ei lucrează pe faţă la o rană în trupul ţării, o ţara pe care Mihai Viteazul a unit-o! De aceeea au murit mii de romani la Călugăreni şi în celelalte lupte pe care le-a dus acest fantastic principe al românilor, ca pămntul Ţării să fie al românilor, aşa cum a fost întotdeauna. Ungurii, care de la evenimentele din decembrie ʼ89 au fost aproape continuu la guvernare, nu au făcut nimic pentru ţară, dimpotrivă, toată politica lor a fost să obţină autonomia pe criterii etnice a unor ţinuturi în care locuiesc şi maghiarii, să aibă şcoli în limba maghiară, să arboreze steagul ungar şi alte însemne sovine în cadrul statului naţional şi unitar Român.

Guvenanţii României au privit mascarada cu seninătate, s-au amuzat, iar ungurii şi-au vazut de treabă

Inacceptabil, guvenanţii României au privit la acesta mascaradă cu seninătate, s-au amuzat, dar ungurii şi-au vazut de treabă, au lucrat şi lucrează cu tenacitate în aceasta direcţie, iar acum şi-au intensificat eforturile pe fondul unei mari trădări ale unor romîni. „Marele” Antonescu, pretendentul la preşedinţie, a dat bir cu fugiţii de la guvernare şi i-a invitat la masă pe unguri, pe U.D.M.R., care a reiterat vechile sale condiţii: autonomie etnică, limbă maghiară, steag propriu şi alte obrăznicii. Lacom după putere, pentru a nu pierde majoritatea slugoilor, prim-ministrul a semnat un pact al trădării, promiţându-le ungurilor aceste condamnabile samavolnicii, aceste compromisuri de „les majestate” la adresa naţiunii române. Nici o ţara nu face aşa ceva. Nici un guvern nu-şi trădează ţara şi propriul popor. De ce se ţine Ponta cu dinţii de putere? Ce speră? Ce fel de putere vom mai avea, cu pământul ţării ciuntit?! Care e „pohta” lui? Care e mesajul lui? Ce lasă el urmaşilor? Minciuni? Ca şi Basescu, O fiară pânditoare, care şi-ar trăda şi ochii din cap numai să fie la putere?! Fără putere, aceste fiare panditoare şi prădătoare ar fi doar gunoaie. Până când, aceste haite căţărate la conducerea României, vor încălca mesajul lui Mihai Viteazul şi moştenirea pe care el ne-a lasat-o? În cartea mea „Sergiu Nicolaescu şi enigmele sale”, laitmotiv este ideea că istoria românilor e clădita numai pe trădări. Tradarea este arma politicii la români. În timp ce Mihai apăra Apusul de turci, îşi sacrifica tot ce avea mai bun, însuşi propriul copil, pe Nicolae, ungurii loveau pe la spate, aşa cum l-au lovit şi la Câmpia Turzii, când l-au ucis.

Moştenirea sfântă

E formidabila aceasta viziune! Mihai Viteazul este un film shakespearian. Are în centrul acţiunii un erou cu o înalta clarviziune, bun cunoscător al geopoliticii timpului, când se consolidau statele occidentale. Într-o scrisoare în 12 puncte către Rudolf al II-lea, el propune şi cere recunoaşterea unei dinastii voievodale, care să-i garanteze pe veci unirea obtinută a celor trei Ţări Româneşti. Sigur, Rudolf şi aliaţii săi nu l-au înţeles. Cererile ferme ale lui Mihai nu l-au ajutat, ci le-au inspitit teamă aliaţilor, astfel încât el s-a trezit înconjurat de duşmani. Iată deviza nobilimii maghiare, de partea căreia era si Basta: „Omis contra Mihaelis” (Toţi împotriva lui Mihai). Deodată, Mihai s-a văzut singur, el, care şi-a pus viaţa şi ţara în premejdie pentru creştinii apuseni. Regizorul surprinde excelent acest moment, cel mai reuşit din filmul său. După moartea lui Nicolae, Mihai intră într-o zonă tragică a existentei sale. Pribegia lui e antologică. Persoanjul e prezentat ca un Ahasverus, ca un rătăcitor, aproape cu minţile pierdute. Tot efortul lui se concentrează spre a recâştiga poziţia de mare voievod al ţărilor pe care abia le-a unit. El nu a trădat nicio clipă aceasta idee. Până şi pe Rudolf al II-lea îl refuză, nu intră în cardaşia curtii imperiale. Atunci împaratul şi mai marii Apusului decid înlăturarea lui fizică. Mihai presimte acest destin, presimte ca i-a venit ceasul şi nu-şi mai gaseşte locul. Trădat pas cu pas, uciderea sa nu mai e decăt o formalitate. Dar şi aşa, ucis, cu suliţa în coaste, el merge drept şi rosteşte din nou mesajul adunat în expresia „Pohta ce-am pohtit”. Chiar şi mort, el ne avertizează că aceasta e moştenirea sfântă pe care ne-o lasă.

Istoria a fost un lung şir de trădări

Filmul „Mihai Viteazul”este o oglindă pentru eternitate, pentru ce se întâmplă acum în politica românească. Antonescu îl tradeaza pe Ponta, Tăriceanu pe Antonescu, iar Băsescu pe toti, trădeaza Ţara! E o ţara sfârtecată de aceşti trădatori de neam! Cu ce preţ şi-au dovedit patriotismul strămoşii nostri, Mihai şi oamenii lui, precum fraţii Buzeşti sau Baba Novac? Cu al morţii! Plasa trădărilor a dus la moartea lor. Vedeţi vreun conducator al momentului să-şi dea viaţa pentru ţară? În toate filmele sale, Nicolaescu a urmărit aceasta idee, care s-a aflat în istorie. El ne-a demonstrat ca istoria a fost un lung şir de trădări, de la Decebal la Vlad Ţepes, Tudor Vladimirescu, Cuza şi până la Ceausescu, trădat de Armată, Securitate (chiar şi de S.N. - n.r.). Acum, întreaga haită instalată la putere nu face excepţie. Mai mult, dacă înainte trădarile se făceau pe la spate, prin subterane, în întuneric, acum trădarile se fac la lumina zilei, pe faţă, cu acordul cancelariilor apusene. Înainte, Apusul lucra cu greu la uneltiri, să controleze România, azi nu mai are nevoie, fiindcă uneltirile vin din interior. Numai un om mic şi meschin - cum se dovedeşte a fi -, cu fiecare nouă faptă, premierul, ca să-şi menţină privilegiile vrmelnice îşi plăteşte puterea cu un preţ inacceptabil, sfârtecarea Ţării! Desi tânar, deşi ar fi trebuit să fie mai aproape de un viitor curat, el se poate lua de mână cu şeful statului, pe care îl contestă, dar cu care seamana leit. Nu a luat nimic bun de la un voievod ca Mihai Viteazul, a luat numai mizeriile de la cei imbătrâniţi în rele: Iliescu, Năstase, Băsescu & Co... Şirul de trădări naţionale ale Preşedintelui României si ale celorlalţi guvernanţi continua astăzi cu acest pact ruşinos pe care P.S.D. l-a făcut cu U.D.M.R.! Astfel, trădarea ungurească îndreptată împotriva poporului român continuă cu complicitatea puterii de la Bucureşti. Li s-au oferit iar ungurilor tacâmurile, fără ca puternicilor zilei să le pese, să aiba insomnii sau probleme de conştiinţă.

„Guvernarea” lui Mihai Viteazul este o mare lecţie pentru clasa politică din România

Sugerez societăţii civile din România sa oblige parlamentarii, guvernanţii, toţi factorii de decizie să vadă filmul „Mihai Viteazul”, să se uite în oglindă şi să-i revadă pe adevaratii eroi şi patrioţi. Domnilor, în loc de discursuri, şedinte şi alte parlamentări, re-vedeţi acest film! În film, Nicolaescu a distribuit floarea actoriei române. Frumuseţea actorilor români din filmul său este tot ce se poate vedea mai falnic într-o cinematografie. Iar Amza Pellea ne dăruieste un Mihai cum istoria românilor nu a mai avut decât în rarissime momente, un model de tenacitate, de seriozitate, de dârzenie, de hotărâre, o pildă mereu vie, un erou al sacrificiului de sine, care se dezbracă de armură şi intră în luptă! Dimpotrivă, în faţa femeilor el purta armura. Simbol că nu-şi trăda familia, deşi ar fi putut-o face lesne, de atătea ori! Toata „guvernarea” lui Mihai Viteazul este o mare lecţie pentru clasa politică din România. În aceasta oglindă, Băsescu, Udrea & Co par nişte pigmei, nişte caraghoioşi, asemenea lui Sigismund, jucat genial de Ion Besoiu. Regizorul a realizat nişte prototipuri formidabile în filmul sau, prin Mihai, prin Selim, prietenul său turc, prin acest prototip de trădator, Sigismund, dar mai ales prin fraţii Buzeşti, cel mai puternic grup de patrioţi care s-a creat vreodata într-un film.

Am cunoscut tineri, care regretau, revoltaţi, felul cum se predă în şcoala, istoria. În loc să ne dea un film ca „Mihai Viteazul”, îmi ziceau e: „ştiti cum ne prezintă profesorii istoria? Făraă un fir de patriotism. I-au luat drept reper pe noii istorici apăruţi după ’89, care rescriu istoria Românei fără sămânţă de patriotism. Şi ni-i dau exemplu pe unguri, mai ziceau ei, cu câtă sârguinţă îşi refac istoria, pe care cred că au avut-o!”.

„Acest moment nu va fi uitat de români niciodată, dar nici de duşmanii noştri!”.

Nu există decat sansa ca şcoala să aibă drept material didactic filme ca „Mihai Viteazul”, un unicat, ceva încă nemaicreat de nimeni, nici de americani, care sunt aşi in filme istorice. Chiar ei au pus filmul lui Nicolaescu pe lista celor mai bune filme istorice din toate timpurile. E chiar pe locul trei, pe site-ul I.M.Db. Oare de ce? Sigur, pentru bătăliile nemaivazute, pentru formidabilul măcel de la Călugareni, despre care Mihai zicea, privind spre camera de filmat, adică spre noi, cei din viitor: „Acest moment nu va fi uitat de români niciodată, dar nici de duşmanii noştri!”. Am întâlnit un american la „Tribeca Film Festival”, care mi-a spus ca nu poate uita cât trăieşte formidabilul racord pe care Nicolaescu îl face între suliţele de pe câmpul de luptă, când se încrucisează, o imagine ca într-un tablou al lui Delacroix, şi o catedrala gotică, din Praga, unde se afla Mihai, în drumul lui de recucerire a puterii.

Dar cred că cel mai mult americanii iubesc la „Mihai” Viteazul latura lui shakespeareană, faptul că descopera în Istoria României măretia unui popor, într-un context total neprielnic, dar mai ales pentru faptul că apare un personaj, Mihai, un voievod, cum nu mai există în istorie, un mare erou, de valoarea lui Siegfried, a Cidului sau a altor personaje mitice, deşi un personaj foarte concret, care a ştiut să-şi poarte, în final, crucea! E formidabilă singuratatea eroului, a voievodului care şi-a pierdut puterea, în contapunct cu politichia apuseană, cu felul josnic cum puternicii zilei, inclusiv trădători români, pun la cale să-i fie luată viaţa. „Pe omul căzut, nu-l lovi!”, spune o vorba populară românească. Dar ei îl lovesc. E o răzbunare cinică, indirect o frică de cel care a fost şi care nu trebuie să mai fie. Spectrul mamei lui Mihai, cu chip tânăr, e o pură viziune mioritică, greu de imaginat pentru personaje ca Sigismund, Basta sau Maximilian, care au lucrat la moarta lui.

„Asta e pohta ce-am pohtit!”: Unirea Ţării, Unitatea românilor de pretutindeni!

Să nu uităm că iniţial, acest film era plănuit să se realizeze în coproducţie cu celebrul studio american „Columbia Pictures”, având în distribuţie actori ca: Charton Heston, Laurence Harvey, Elizabeth Taylor, Richard Burton sau Kirk Douglas, dar acest proiect a fost stopat de Ceauşescu, pe criteriul că avem şi noi actorii noştri. Şi, într-adevar, actorii români s-au dovedit a fi de prima clasă. E suficient să ne gandim la Ioana Bulca, în Doamna Stanca, rol în care a impus o icoana a artei interpretative. Cât despre Amza Pellea... Nicolaescu mi-a spus că nemţii i-au cerut să realizeze un Mihai Viteazul german, aşa cum ii ceruse odinioara Goebbels lui Eisenstein, să realizeze un „Crucişătorul Potemkin” german. Nicolaescu le-a spus: „Da, as face, dar nu aveţi un Amza Pellea german”. Un astfel de erou e posibil azi? Merkel & Co. au făcut din conducătorii României niste mieluşei. Umilirea în care trăiesc Băsescu, Ponta şi ceilalţi este tot ce poate fi mai opus demnităţii şi curajului unui erou ca Mihai. Fiindcă nimeni azi nu poate să spună asemenea lui: „Asta e pohta ce-am pohtit!”. Şi ce-a pohit? Unirea Ţării. Unitatea românilor de pretutindeni. (Corespondenţă de la New York).

Grafica - Ion Măldărescu

 

footer