Revista Art-emis
Migraţia medicilor români, o problemă de ordin naţional PDF Imprimare Email
Ana Dobrin   
Miercuri, 12 Martie 2014 13:01

Ana Dobrin, art-emisStrăinătatea pune mare preţ pe medicii români. Sărăcia din ţară, haosul din sistemul de sănătate, lipsa locurilor de muncă şi salariile umilitoare, au determinat medicii să ia drumul străinătăţii. Ignoranţa autorităţilor de la Bucureşti a golit România de cadre medicale. Potrivit unui studiu realizat de Federaţia Europeană a Serviciilor Publice, de la aderarea României la Uniunea Europeană au plecat peste graniţă peste 45.000 de angajaţi din sistemul de sănătate românesc, dintre care 28.000 de medici şi 17.000 de asistente au ales anumite ţări occidentale, unde primesc între 2000 şi 5000 de euro/lună, comparativ cu 200-400 de euro/lună în ţară, iar condiţiile de muncă sunt net superioare celor din România unde, în buna tradiţie a capitalismului autohton, Guvernul plăteşte personalul din sănătate mai prost decât secretarele directorilor, decât şoferii, măturătorii şi antreprenorii de pompe funebre. Potrivit statisticilor, în România există doar 1,9 medici la mia de locuitori, comparativ cu media celorlalte ţări europene de 3,5 medici, la mia de locuitori.

Medicii tineri rămaşi în ţară, din cauza subminării cronice manifestată la toate nivelele, nu pot pune în practică ceea ce au învăţat în şase ani de studii pe băncile facultăţii şi în anii de rezidenţiat. Actualii şefi de secţii sau de spitale, având ambiţii de recunoaştere a faimei, uneori existentă doar în închipuirea lor, manifestă rigiditate şi închidere faţă de ei, ca şi cum nimic nu s-ar putea fără ei. Cu mici excepţii, în România se practică medicina de acum 25-30 ani, politicienii sunt descurcăreţi şi se tratează la Viena, la Paris sau în alte clinici faimoase ale lumii, pe când cetăţeanul obişnuit poate muri împăcat cu asigurarea în mână. Avem un sistem total depăşit din punct de vedere al dotării, dar, mai cu seamă, al promovării medicilor tineri, mult mai inteligenţi, mai energici şi deschişi schimbărilor. Spitalele şi secţiile sunt conduse de către medici apropiaţi de vârsta pensionării, care, de cele mai multe ori, lasă locul odraslelor şi pilelor care nu au altă iscusinţă sau dorinţă decât de a ajunge mai sus pe scara ierarhică.

Migraţia medicilor continuă şi creşte de la an la an, iar guvernul nu reacţionează, chiar dacă statul înregistrează pierderi consistente din cauza deficitului de cadre medicale şi a cheltuielilor cu pregătirea acestora. Cele mai căutate ţări de către medicii români sunt: Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie şi Scandinavia. Conform statisticilor de emigrare, printre toţi profesioniştii români care îşi caută un loc de muncă mai bine plătit în străinătate, angajaţii din sistemul medical se situează pe locul doi. Studiile arată că migraţia din România a fost declanşată odată cu aderarea la Uniunea Europeană şi începerea crizei economice. Ambele au avut un impact negativ asupra forţei de muncă din domeniul sănătăţii, asupra salarizării personalului medico-sanitar, ducând la desfiinţarea sistematică a spitalelor, unele aruncate în grija administraţiilor locale, lipsite de posibilităţi financiare. Ministerul Sănătăţii şi-a păstrat puterea de decizie, iar banii de la buget sunt repartizaţi potrivit unor capricii ale chiriaşilor cabinetului de ministru. Principala problemă a sistemului de sănătate românesc este subfinanţarea, relevată de toate statisticile realizate până acum. Comparativ cu 3,2% din PIB, media alocărilor bugetare din ultimii 24 de ani în România, ţările central şi est-europene au alocat 7,3%, iar statele Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare între 10 si 12%. Cu privire la sumele alocate pe cap de locuitor, România alocă doar 210 dolari/locuitor, în timp ce S.U.A. alocă 7.600 dolari/locuitor, Elveţia - 2.300 dolari/locuitor etc.

Absenţa unei legislaţii echilibrate şi a unor strategii eficiente de retenţie în sistem a personalului medical pregătit, au determinat emigrarea medicilor, declanşând, astfel, o problemă de ordin naţional: criza de medici. Banii alocaţi de Guvern Sănătăţii se scurg prin diverse nişe în afara sistemului, spitalele şi unităţile sanitare sunt private şi de personal specializat şi de dotările necesare. Unele au fost „privatizate”, iar cele rămase în grija administraţiilor locale au fost restricţionate, şi stopate chiar în privinţa angajării sau a păstrării personalului specializat. Se întâmplă acest lucru din cauza faptului că la conducerea sistemul de sănătate sunt numiţi oameni cu o altă pregătire decât cea medicală. Amuzant sau nu, pe vremea guvernării C.D.R., Ministerul Agriculturii era condus de un medic ginecolog, pe când Sănătatea, ca şi acum, era condusă de autişti ai profesiei de slujitor al lui Hipocrate. Guvernele de la Bucureşti nu au găsit bani pentru medicii şi salariaţii din sistem, însă pentru managerii din companii, pentru salariaţii instituţiilor de stat cu ramificaţii politice, pentru amicii interimarului de la T.V.R. se găsesc mii de euro pe lună. Moşierul-revoluţionar de la Dunăre primeşte pentru... pentru ce comedii anume, 40.000 de mii de euro pe lună, însemnând vreo două miliarde de lei. Mai mult, cu privire la medici, Preşedintele ţării a declarat, într-un mod iresponsabil, cu ceva timp în urmă, cu prilejul unui interviu televizat: „Să plece, avem destui!” Greu de crezut că nu ar fi la curent cu realitatea tragică din sistemul de sănătate românesc.

footer