Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Conf. univ. dr. Vasile Soimaru   
Duminică, 05 Ianuarie 2014 19:46

Stalingrad, Cimitirul militar german din Rossoska„R?zboiul se termin? atunci când este înmormântat ultimul soldat!” (Cugetare militar?)

Chiar dac? în 2015 lumea va aniversa 70 de ani de la terminarea oficial? a celei mai mari conflagra?ii planetare, România se mai afl? înc? în r?zboi, fiii ei fiind uita?i de Statul Român, la mii de kilometri de ?ar?.

În ultimii cinci ani am întreprins câteva expedi?ii dificile în c?utarea urmelor osta?ilor români din cel de Al Doilea R?zboi Mondial, la Odesa, în Crimeea ?i Caucazul de Nord, la Harkov, Cotul Donului, Stalingrad ?i Stepa Calmuc?, devenind adev?rate pelerinaje pline de descoperiri nea?teptate ?i de dezv?luiri ale unor adev?ruri mult prea durute. În rezultatul acestor expedi?ii am reu?it tip?resc o carte în dou? edi?ii: „Cotul Donului - 1942. Eroism, jertf?, tr?dare”. Dar speran?a cea mare consta în posibilitatea de a aprinde o lumânare în locurile gravelor b?t?lii, pe teritoriile unor posibile Memoriale sau Cimitire de onoare sau, pur ?i simplu, lâng? ni?te simple cruci din dou? scânduri, în memoria zecilor de mii de osta?i români trimi?i la moarte aproape sigur? ?i c?zu?i acolo la datorie. Dar „surpriza” cea mare, inimaginabil de mare, a fost c? n-am g?sit, practic, niciun  semn de recuno?tin?? pentru jertfa eroilor români, din partea Statului Român, postdecembrist, autodeclarat în decembrie 1989, anticomunist! Ce rost mai are s? vorbim despre atitudinea guvernelor române?ti kominterniste de dup? cel de Al Doilea R?zboi Mondial sau chiar a celor comuniste, mai na?ionale, mai patriotice, de mai încoace, fa?? de ace?ti eroi, pr?p?di?i pe veci în imensitatea estic?, ale c?ror r?m??i?e p?mânte?ti ?i azi mai sunt întoarse în brazde de plugurile ruse?ti. Autorit??ile noastre, postdecembriste, n-au f?cut nimic pentru a inaugura m?car o troi?? maramure?ean? în locurile unde zac zeci de mii de osta?i români trimi?i acolo tot de Statul Român, începând cu anul 1941. În cel mai bun caz au fost dezvelite câteva pl?cu?e în memoria unor prizonieri români, pe unele uitând s? sculpteze cel pu?in semnul crucii, ca s? nu vorbim de listele celor înhuma?i în acele gropi comune.

Pentru compara?ie am c?utat ?i locurile unde au fost înmormânta?i reprezentan?ii armatelor celorlalte popoare, participante în acea conflagra?ie mondial? pe teritoriul U.R.S.S.: nem?ii, ungurii, italienii etc. ?i m-a cuprins invidia constatând c? guvernele, ?i ele de dup? 1989, au construit ?i inaugurat pe teritoriul Rusiei adev?rate complexe memoriale ale eroilor lor, c?zu?i în locurile de maxim tragism pentru armatele lor.

Memorialul german, de exemplu, unul de toat? frumuse?ea - nimic asem?n?tor nu v?zusem pân? atunci ?i nici nu ?tiu de mai exist? a?a ceva în lume - a fost inaugurat pe 15 mai 1999, dup? o perioad? de doi ani de negocieri dintre guvernele Germaniei ?i cel al Federa?iei Ruse, urmat? de înc? cinci ani de munc? asidu? pentru construc?ia lui, dar ?i pentru restabilirea sau renovarea satelor dinStalingrad,Cimitirul-militar german din Rossoska 2 jur, inclusiv a satului Rosso?ki, construc?ia unui drum asfaltat, de 30 km, de la autostrada M6 ce leag? Volgogradul de Moscova, pân? la Rosso?ka, a unui pod peste calea ferat?, în localitatea Gumrak etc.

Acest memorial const? din cimitirul vechi, amenajat în 1942, dar reconstruit totalmente în zilele noastre, ?i cel nou, din 1999, reprezentând un grandios mormânt comun înconjurat de un zid de granit de form? cilindric? cu un diametru de 150 de metri ?i 3-5 metri înal?ime, unde au fost reînhuma?i circa 240 de mii de osta?i germani, c?zu?i la Stalingrad, numele c?rora au fost d?ltuite în zidul de granit ?i pe cele 107 cuburi memoriale de al?turi.                                                   Într-un col? al cimitirului vechi, în anul 2000, au fost reînhumate r?m??i?ele p?mânte?ti ale 625 de osta?i români, descoperite în raionul Serafimovici, în extrema nordic? a Cotului Donului, lâng? fostele pozi?ii ale unit??ilor italiene. În 2003 a avut loc ?i ceremonia de înhumare ?i inaugurare a acestui col? memorial, fiind instalat? o pl?cu?? comemorativ? din marmur? neagr?, pe care este încrustat doar urm?torul text în limbile român? ?i rus?: „Aici odihnesc militari români c?zu?i la Stalingrad în cel de Al Doilea R?zboi Mondial”. Creatorii acestui micromonument românesc uitând s? încrusteze pe el ?i semnul crucii, de parc? în acel p?mânt nu cre?tini au fost înmormânta?i ci musulmani sau iudei. ?i la Rosso?ki germanii au fost foarte genero?i, omeno?i ?i „ospitalieri” ca ?i în cazul Cimitirului german din Odesa. Acolo odihnesc de veci circa 900 de prizonieri români, nem?ii oferind un mic teren pentru reînhumarea osta?ilor no?tri, cu toate c? la 23 august 1944 Armata Român? a întors armele împotriva alia?ilor germani, ca dup? victoria din mai 1945, România s? ajung? în rândul ??rilor învinse cu toate consecin?ele economice care au s?r?cit ?ara, dup? ce a pierdut întreaga Basarabie, Nordul Bucovinei ?i ?inutul Her?a.

Despre eforturile italienilor care au mers pe urmele alpinilor pân? la Don, m-am ducumentat din cartea patriotului italian, Giorgio Ferraris, despre tragedia italian? de la Don, intitulat?, Alpinii din Tanaro la Don (2009). Volumul con?ine foarte multe informa?ii ?i imagini din perioada acelei tragedii, de parc? fiecare unitate militar? italian? avea un fotograf, pe când eu am putut g?si doar câteva zeci de imagini române?ti de la Cotul Donului ?i Stepa Calmuc?. ?i, curios lucru, la vreo s?pt?mân? de la lansarea celei de a doua edi?ii a c?r?ii am avut parte de o adev?rat? surpriz? bibliografic?: am primit de la autorul italian, Giorgio Ferraris, o nou? carte semnat? de el cu noi ?i bogate informa?ii despre participarea alpinilor italieni la b?t?lia de la Don: La prima linea a Nowo Postojalowka. (La campgna di Russia di Giacomo Alberti - Alpino della Guneense). Araba Fenice, Boves 2013.

Maica-Rusia (87m)Într-unul din volumele de istorie a Ungariei, este un compartiment special, intitulat Tragedia de la Voronej, în care este descris? cu lux de am?nunte b?t?lia de la Don, a?a-zisa opera?ie Ostrogojsk-Rosso?ani, de pe teritoriul regiunii Voronej, ?i sunt ar?tate pierderile armatei ungare în acea opera?ie, alc?tuind o jum?tate din toate for?ele armate maghiare, sovieticii lichidând practic, ?apte divizii, sau 140 de mii de osta?i, inclusiv 80 de mii de mor?i ?i 60 de mii de r?ni?i, num?rul disp?ru?ilor nefiind indicat în acele statistici.                                                                Am putea s? ne „bucur?m” (cu durere ?i ru?ine!) doar pentru o parte din osta?ii de etnie român? c?zu?i la Don, care s-au învrednicit de morminte îngrijite acolo. Este vorba de cei 100 de mii de combatan?i de etnie român?, ardeleni, mobiliza?i în for?ele armate maghiare, care s-au pr?p?dit pe malul drept al Donului, ?i care ?i-au g?sit locul de veci fiind reînhuma?i în memorialele de la Rudkino (cel mai grandios memorial unguresc din Europa) ?i Boldârevka, ambele construite de c?tre administra?ia ungar?. Printre ace?tia pot fi, probabil, ?i urm?torii solda?i pieri?i la Don, ale c?ror nume sunt încrustate pe pl?cile memorialului de la Rudkino: Oprea Agoston, Simon Istvan, Todorin Laszlo, Juras Istvan, Jurasko Lajos, Jurasco Mihaly, JusanJanos, Barna Sandor, Barna Istvan, Vajda Gabor, Balmos Tivadar ?i câ?i al?ii.

Numele osta?ilor unguri c?zu?i la Don au fost incrustate doar la începuturile construc?iei ?i inaugur?rii acestui cimitir, pentru c? în ultimii ani nu se mai face acest lucru, posibil ?i pentru ca s? nu mai apar? pe pl?ci alte nume române?ti, nemaghiarizate. Memorialul de la Rudkino, cel mai grandios memorial unguresc, este iluminat nop?ile în ?ir, var? ?i iarn?, iar „focul memoriei” nu se mai stinge niciodat?, pentru c? a fost construit? ?i-o conduct? special? de gaz de zeci de kilometri. Invidia locuitorilor din jur nu are margini pentru c? în satele lor înc? n-a ajuns conducta de gaze, iar cu energie electric? sunt asigura?i cu întreruperi. Totodat? la cimitirile lor militare, ruse?ti, doar de ziua victoriei, la 9 mai, se aprinde pentru o zi „focul ve?nic” de la o butelie de gaz, fiind adus? în localitate pe 8 mai ?i care dispare din localitate pe 10 mai.

S? parcurgi circa dou? mii de kilometri din capitala celui de al doilea stat românesc, Chi?in?u, pân? la acel loc de trist? amintire în istoria noastr?, s? calci pe oasele a mai bine de 600 de mii de osta?i români îngropa?i pe întinsurile Estului ?i s? nu g?se?ti nici un cimitir-memorial de onoare al eroilor români trimi?i de Statul Român la moarte, aproape sigur?, pentru dezrobirea teritoriilor române?ti, Basarabia ?i Nordul Bucovinei, pentru a readuce cre?tinismul în Rusia bol?evic?. Ce gânduri ar mai putea s?-?i vin? decât un pesimism total cu privire la prezentul, dar, posibil, ?i la perspectivele acestui popor? Comportamentul politicienilor de pe Dâmbovi?a te pune serios pe gânduri dac? mai exist? români printre ei, suspectând de nu se vrea cumva, promovând totala uitare fa?? de jertfa eroilor români, ca s? dispar? doritorii din rândul românilor, r?ma?i la vatr?, de a-?i mai ap?ra, în caz de necesitate, ?ara ?i Neamul. S? nu caute politicienii ?i diploma?ii români posibilit??i s? se în?eleag? cu ru?ii pentru inaugurarea unor cimitire de onoare?! Doar în România toate cimitirele ruse?ti sunt întregi, îngrijite, pe când românii n-au nici unul acolo, la Cotul Donului, nici m?car la Dalnik sau Vigoda, lâng? Odesa, nu exist? un cimitir românesc. Numai în ora?ul Odesa exist? unul, dar ?i acela este „mascat” sub denumirea de Cimitir german. Drept este c? în Cehia, Slovacia, în Basarabia, în Kazahstan, la Karaganda (le-am v?zut pe toate), au fost inaugurate cimitire sau monumente de onoare. Numai c? în aceste locuri este alt? situa?ie, dar cum se poate ca Statul Român s? nu fi întreprins nimic în Rusia ?i în Ucraina? Doar pe Frontul de Est, România a pierdut, conform datelor academicianului Dinu Giurescu, 624.540 de osta?i români.

Dup? lansarea edi?iei I-a a c?r?ii Cotul Donului 1942, la 19 noiembrie 2012, în ziua când s-au împlinit 70 de ani de la începutul tragediei de la Cotul Donului ?i când a avut loc comemorarea la Morminte ruse?ti - StalingradChi?in?u a celor 150 de mii de osta?i români c?zu?i cu moarte de erou la Cotul Donului, în Stepa Calmuc? ?i la Stalingrad, în noiembrie 1942 - ianuarie 1943, am continuat aceste prezent?ri-comemor?ri în mai multe ora?e ?i jude?e ale României: Bucure?ti, Ia?i, Gala?i, Arge?, Vâlcea, Bra?ov, Harghita, Cluj, Alba, Timi?, Prahova etc., cu un scop bine determinat: sensibilizarea opiniei publice pentru ini?ierea construc?iei la Cotul Donului a unui Cimitir de Onoare ost??easc?. ?i iat? c? „rezultatul” acestei ac?iuni n-a întârziat prea mult: la 10 iunie 2012 am observat pe blogul de ?tiri a superpopularei yahoo.com un titlu surpriz?tor: „Monument în cinstea eroilor români, în Rusia”[1], care insera o informa?ie, semnalizând inaugurarea pe teritoriul fostului lag?r-spital num?rul 3.604 din localitatea Sapogovo, regiunea Kursk, a unui modest monument dedicat celor 22 de prizonieri-militari din Armata Român? deceda?i acolo în perioada prizonieratului. Ceremonia a fost organizat? de Ambasada României la Moscova în contextul manifest?rilor dedicate Zilei Eroilor României, s?rb?torit? anual de Ziua În?l??rii Domnului. Importante mi s-au p?rut dou? din cele 29 de comentarii la aceast? ?tire:
1. „Dumnezeu s?-i odihneasc? pe to?i ai no?tri: bunici, unchi, fra?i care au murit ap?rându-?i ?ara pentru ca nepo?ii lor de azi s? o vând? la str?ini pe câteva parale. Cinste lor - ru?ine nou?!”
2. „Iar praf în ochii fraierilor”. Cum s-ar zice azi: No comment!

Au mai trecut cinci luni ?i, la 25 octombrie 2013, am avut o nou? surpriz?. Am descoperit pe site-ul Ambasadei României la Moscova o ?tire cu urm?torul titlu: „Comemorarea eroilor români c?zu?i pe teritoriul Federa?iei Ruse”, din care am desprins, informa?ia c?, la 25 octombrie 2013, cu ocazia Zilei Armatei Române, Ambasada României în Federa?ia Rus? a organizat la Cimitirul „Liublino” din Moscova o ceremonie de comemorare a eroilor români c?zu?i pe teritoriul Federa?iei Ruse în cadrul c?reia a fost exprimat? încrederea c?, „în cel mai scurt timp, vor începe lucr?rile pentru reconstruc?ia primului cimitir de campanie românesc în zona Stalingrad-Cotul Donului-Stepa Calmuc?”[2].     A?adar, nu ne r?mâne decât s? sper?m cu bucurie c? de la 25 octombrie 2013, a început num?r?toarea invers? a zilelor, lunilor, anilor, pân? la inaugurarea, în sfâr?it, a unui Cimitir de Onoare în cel mai tragic loc al istoriei militare române?ti. ?i ce bine ar fi ca aceast? promisiune a politicienilor ?i diploma?ilor români s? nu r?mân? ca ecou acolo la Liublino, la 0 („zero”) km de marea metropol? rus?, Moscova, unde au r?sunat cuvintele atât de promi??toare. Pentru c?, cu doi ani în urm? (pe 26 octombrie 2011), mai fusese f?cut? aceast? promisiune de c?tre al?i diploma?i români din capitala rus?, dând asigur?ri c? „partea român? va depune toate eforturile pentru ca, la anul (în 2012! - n.a.) s? înceap? lucr?rile de reconstruc?ie (? - n.a.) a cel pu?in unui cimitir românesc de campanie în zona Stalingrad (azi Volgograd), la cotul Donului...”.

Dac? n-am cunoa?te n?ravul politicienilor de pe Dâmbovi?a ar trebui s? credem în promisiunile de mai sus f?cute recent de c?tre oficiali, care au mai ini?iat cu ani în urm? un astfel de proiect la Kurgan, lâng? Odesa, reu?ind s? monteze acolo o cruce monumental? ?i s? înfig? doar 12 piloni de gard, din cei 100 necesari, în solul „Triunghiului Bermudelor” dintre Vigoda, Dalnik ?i Suhoi Liman, unde au c?zut în vara-toamna anului 1941 peste 10 mii de osta?i români, piloni care ast?zi nu se mai v?d din p?durea de cucut?, p?l?mid? ?i urzici.

Morminte militare romanesti Nou?, românilor, muritorilor de rând, ar trebui s? ne dea de gândit ce scop au activit??ile patriotice de anvergur? întreprinse de guvernele ??rilor participante cândva în r?zboiul împotriva sovietelor, ce vor s? arate cona?ionalilor lor în via?? administra?iile germane, italiene sau ungure?ti, prin aceste activit??i, dar ?i ce vrea s? ob?in? de la români administra?ia româneasc? postdecembrist?, prin inactivitatea ei în domeniul dat? Una nu poate fi pus? la îndoial?: vor asta ori nu, dar conduc?torii Germaniei, ai Italiei sau ai Ungariei, prin activitatea lor în acest domeniu educ? sentimentul patriotic al cona?ionalilor lor care-?i vor ap?ra ?ara oricând, pentru c? au încredere c? fapta lor nu va fi uitat? de na?iune ?i corpurile lor neînsufle?ite de pe eventualele câmpuri de lupt? nu vor r?mâne neînhumate, în b?taia vânturilor ?i a ploilor, sau în ar?i?? de soare. Vrea ori nu vrea asta, dar conducerea României moderne, prin inactivitatea ei demoralizatoare pentru popula?ia româneasc?, educ? în ea indiferen?a, f?când-o mai pasiv? ?i nepatriotic?, popula?ie care, în caz de necesitate, nu se va ridica s?-?i apere ?ara ?i Neamul de posibilii du?mani, care nu-s pu?ini deloc. România ?i azi face parte din strategiile geopolitice ale structurilor secrete din lume, înfometate de subsolul ei înc? bogat. E suficient de men?ionat aici doar inten?iile „occidentalilor”, privitor la cele dou? proiecte de avengur? de „cianurizare” ?i de „?istizare”, care nu înseamn? altceva decât atac direct la s?n?tatea ?i integritatea României ?i a Neamului românesc.                                                                                                                                      

Ce bine le-ar sta oficialilor români s? convin? cu administra?ia regiunii Volgograd ?i cea a raionului Kletski, unde zac cei mai mul?i români, ca la anul, pe 4 septembrie 2014, s? participe la aniversarea a 400 de ani de la prima men?ionare documentar? a acestei stani?e ?i la comemorarea celor 40 de ani de la moartea tragic? a marelui scriitor ?i cineast rus al sec. al XX-lea, Vasili ?uk?in (1929-1974), care s-a stins din via?? în locul unde ?i azi mai zac mii de osta?i români, în hutorul Melologovski de lâng? stani?a Kletskaia, în timpul turn?rii filmului „Ei au luptat pentru Patrie”.

Ce bine le-ar sta oficialilor români s? le propun? ru?ilor, a?a cum au procedat germanii, italienii, ungurii, ca pe lâng? memorialul necesar s? construiasc? un drum asfaltat pân? la Gromki, acolo unde azi nu exist? niciun fel de drum, s? restabileasc? în acest hutor casele ?i ulicioarele lui, sfânta biseric? ortodox?, toate distruse la 19 noiembrie 1942 ?i multe altele... În memoria cazacilor de pe Don s-au mai ?ters tragicele amintiri ale acelei b?t?lii ?i s-ar bucura de aceast? aten?ie din partea unui stat care a venit cu armata sa în 1942 s? le cucereasc? s?r?cia, de care nici azi nu pot sc?pa, de?i au ie?it victorio?i din acel r?zboi.

Pe data de 10 decembrie 2012, la ultima prezentare a prmei edi?ii a c?r?ii mele „Cotul Donului 1942” în Liceul „Dante Aligheri” din Chi?in?u, liceenii de acolo au ini?iat un Apel c?tre conducerea României pentru inaugurarea la Cotul Donului a unui Memorial de onoare al eroilor români c?zu?i la datorie pe Frontul de Est în cel de Al Doilea R?zboi Mondial, începând colectarea de semn?turi ale liceenilor români de pretutindeni. Poate m?car cu ajutorul liceenilor, reprezentan?i ai ?colii Basarabene, vom pune pe jar politicienii de pe Dâmbovi?a, ca s?-?i aminteasc? de jertfa eroilor români de pe Frontul de Est ?i astfel, m?car în ceasul al doisprezecilea, vom sc?pa de ru?inea în fa?a lumii.

O cugetare militar? spune c? „r?zboiul se termin? atunci când este înmormântat ultimul soldat”. Dac? ar fi s? lu?m în serios aceast? cugetare, atunci, România se mai afl? în plin r?zboi mondial chiar dac? în 2015 lumea va aniversa 70 de ani de la terminarea lui. Vom reu?i, noi, românii, s? ar?t?m c? ne-am înmormântat to?i osta?ii ?i, astfel s? ie?im din acel r?zboi pân? la pomenita aniversare?
Fotografii - Vasile ?oimaru
Grafica - Ion M?ld?rescu

-------------------------------------------

footer