Revista Art-emis
„Ferma Animalelor”- pamflet veterinar PDF Imprimare Email
Col. (r) Marin Neacşu   
Luni, 16 Decembrie 2013 18:53
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image /home/ultraart/public_html/images/stories/autori/Neacsu-Marin--art-emis.jpg

ICol. (r) Marin Neacşu, art-emismediat după amăgirile din 1989 pe postul de televiziune încă naţional al TVR a rulat şi la noi, după 35 de ani de la premieră, un film care ne-a lăsat cu gura căscată şi la propriu şi la figurat, este vorba de „Ferma Animalelor”, după magistralul George Orwell, un film „pentru copii”, desene animate care în România era necunoscut maselor largi. Noi, „copii” tatălui suprem nu aveam voie să vedem decât Tom şi Jerry, Donald Duck, Chip şi Dale, Popey the Sailor şi ca să avem pe cine ne dezvolta ura şi pe cine da vina pentru toate relele, eventual 101 Dalmaţieni.

Când a fost difuzat prima oară Ferma Animalelor în 1990, reacţia românilor a fost ca după aselenizarea pe lună a lui Apollo 11 în 1969. Nu ne venea să credem, pentru că ne vedeam, ne recunoşteam în acel film şi nu înţelegeam două lucruri: de unde a ştiut Georgel, în 1954, ce se va întâmpla cu noi şi cum de nu ne-am dat noi seama ce se petrece cu noi atâta timp.

Şi eu ca şi ceilalţi am privit înmărmurit filmul şi îmi venea să îmi dau palme, „gândind înmărmurit la faptul cât am putut să fiu de bou” cum spune Mircea Vintilă în „Bricheta lui Fănel”. Vai cât de mult m-am înşelat! Vai cât de bou am rămas. Am crezul că filmul se referă la noi, la mine, la trecutul meu, al nostru, la ceea ce a fost şi nu va mai fi şi mă bucuram ca prostul. Nu realizam că de fapt filmul este din nou o previziune, o premoniţie şi prezenta de fapt ce se va întâmpla, nu ce s-a întâmplat în România.

Hai să o luăm metodic. Câte animale din film existau în România acelor vremuri? Era unul căruia i se spune Porcul şi mai erau copoii”. Cam puţin pentru a justifica apropierea de fermă. Că toţi ne comportam ca nişte gâşte şi priveam uneori precum curca în lemne sau ca viţelul la poarta nouă la maşinile străine care mai apucau să intre în România, aproape că nu se pune. Că nu aveam voie să guiţăm prea tare şi guiţa ficecare în propria casă pe ascuns să nu ne audă vecinii, aproape că am uitat. Eram o fermă, dar mică, între timp lucrurile au evoluat.

Astăzi ferma s-a schimbat s-au schimbat proporţiile, au rămas mai puţini godaci, dar au apărut mai multe bice pe spinarea godacilor, mai multi, mult mai mulţi copoi care muşcă, de fapt nu muşcă, pur şi simplu rup bucăţi din spinarea noastră, din pământ, din tot ce se găseşte în această fermă, au ajuns atât de răi încât se muşcă şi între ei şi trag fiecare din noi rupând, cu oase cu tot, fără să se gândească că mâine nu o să mai aibă ce să mai rupă. Nici măcar asta nu îi mai interesează, rup tot. După ei potopul, sau mâine nu există,” azi să aibă ce rupe.

Ferma s-a populat şi cu alte animale, înainte necunoscute: au apărut motanul Felix sau Varanul, Ţapul, Broscoiul Oltean, Pisoiul sau Porcul Ponta, Şarpele cu Ochelari Măgureanu, Buldogul Blaga, şi altele care fără a face referire la unele animale, arată că fauna” politică este complexă: prostănacul”, blonda de la Pleşcoi”, robocap”, Frankestein” Pleaşcă”, Bunicuţa sau Păcălici”, Bombonel”, Abramburica”, Jiji Oierul”, Vodcăroiu”, Răzgândeanu”, Almanahe”... şi câte şi mai câte. Peste toată această faună, personaje de desene animate şi la propriu şi la figurat, tronează Popeye the sailor man”, sau cum i se mai spune, dar nu între patru ochi, Chiorul “. Poate cineva să spună că Orwell nu a avut o viziune mult mai îndepărtată a României? Poate cineva să spună că povestea lui nu se referă la România de astăzi? Păi uitaţi-vă la cei 588 de Dalmaţieni” care stau în fruntea ţării. Între timp s-au înmulţit şi ei nu, numai anul trecut s-au înmulţit cu peste 100. Nu sunt ei o mărturie vie a fermei? E adevărat că în filmul original erau toţi albi cu pete negre, iar acuma sunt toţi negri cu uşoare pete albe, dar asta înseamnă evoluţia speciilor” nu?

Asemănarea cea mai mare cu ferma animalelor o dă astăzi mai mult ca oricând botniţa pe care o pune presei, nouă, tuturor şi noile atribuţiuni pe care acelaşi guvern le acordă procurorilor, care acum ne pot spiona şi în gaură de privată, adică în cele mai private locuri. De fapt, realitatea de astăzi depăşeşte imaginaţia lui Orwell, iar noi, ca nişte găini nătânge, cotcodăcim timid şi ne împiedicăm strategic, să nu zică lumea civilizată că suntem d-ale de pe centură.

footer